Kyriakou împotriva Turciei

CAUZA DE CUARTA SECȚIUNE A KYRIAKOU v. TURKEY (Depunerea nr. 18407/91) JUGUL satisfacție echitabilă STRASBOURG 22 iunie 2010 FINAL 22/11/2010 Această hotărâre a devenit finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Kyriakou v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), în calitate de Camera compusă de: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în particular la 1 iunie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 18407/91) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 18407/91) de către un național cipriot, dl Yiannis Kyriakou („ reclamantul”), la 31 mai 1991. Într-o hotărâre pronunțată la 27 ianuarie 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a susținut că moștenitorii reclamantului (soția și fiii sale) au stat în picioare să continue procedurile prezente în locul său, au respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și au constatat încălcări continue ale articolului 8 din Convenție din cauza negarării complete a dreptului reclamantului de a respecta domiciliul său și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că reclamantul a fost refuzat accesul și controlul, utilizarea și bucuria proprietăților sale,

precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile sale de proprietate. În plus, a constatat că nu a fost necesară examinarea plângerilor reclamantului în temeiul articolelor 1, 13 și 14 din Convenția (Kyriakou v. Turcia, nr. 18407/91, §§§ 14, 15, 26, 36, 39 și 42 și punctele 1-5 din dispozițiile operative, 27 ianuarie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, moștenitorii reclamantului au căutat satisfacție echitabilă de 53.600 de lire cipriote (CYP) Aproximativ 91.580 euro (EUR) pentru privarea proprietăților reclamantului în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, și septembrie 1999. Un raport de evaluare, care stabilește baza pierderii reclamantului, a fost adăugat la observațiile lor.

În plus, moștenitorii reclamantului au solicitat 80.000 CYP (aproximativ EUR) 136.688) în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 4.476 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 57 și 60 și punctul 6 din dispozițiile operative). La 13 iulie 2009, Curtea a invitat moștenitorii reclamantului și guvernului să prezinte orice materiale pe care le considerau relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală.

În septembrie 2009, moștenitorii reclamantului au fost invitați să prezinte, până la 6 octombrie 2009, dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele lor sau pentru a indica și a justifica orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. La 16 octombrie 2009, reprezentantul moștenitorilor reclamantului a solicitat o prelungire până la 30 octombrie din timpul permis de prezentare a observațiilor cu privire la satisfacția și dovezile de proprietate. Prin scrisoarea din 20 octombrie 2009, el a fost informat că ar fi pentru președinte sau pentru Camera să decidă dacă să recunoască vreo întârziere în dosar. Reprezentantul moștenitorilor reclamantului nu a răspuns la această scrisoare.

DREPTUL PRIMINERIE Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curții să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale moștenitorilor reclamantului. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nos. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 martie 2010) și au susținut că moștenitorii reclamantului ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia de proprietate imobiliară (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005.

Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos În orice caz, Curtea nu poate să reitere jurisprudența sa conform căreia obiecții bazate pe neepuizarea recoursurilor interne formulate după ce a fost declarată admisibilă nu pot fi luate în considerare la etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate.

11. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul de față privind faptul că moștenitorii reclamantului nu au fost obligați să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după instituirea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 15 din hotărârea principală și punctul 2 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod eșuant trimiterea cazului la Marea Camera. 12. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție.

II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚII 13. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamantul 14. În afirmațiile lor juste de satisfacție din septembrie 1999, moștenitorii reclamantului au solicitat 53.600 de lire cipriote (CYP aproximativ 91.580 euro (EUR)) pentru prejudicii materiale. Acestea s-au bazat pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor lor, care include pierderea închirierii anuale colectate sau se așteaptă să fie colectate din închirierea proprietăților, plus dobânda de la data la care astfel de închirieri erau obligatorii până la ziua plății.

Chiria a fost reclamată pentru perioada din ianuarie 1987, când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în septembrie 1999. Moștenitorii reclamantului nu au solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece erau încă proprietarii legali ai proprietăților. Raportul de evaluare conține o descriere a satului Trypimeni. Moștenitorii reclamantului au solicitat distribuirea, în conformitate cu art. 41 din Convenția, a orice sumă atribuită de Curte.

15. Proprietățile reclamantului au fost înregistrate după cum urmează (a se vedea punctul 9 din hotărârea principală): (a) înregistrarea nr. 5147, plot nr. 20, foaie/plan 13/40, casă cu două camere și o bucătărie, o verandă, cuptor, copaci și curte; reclamantul a susținut că două camere suplimentare și o bucătărie au fost adăugate mai târziu; suprafața parcelei de teren: 530 metri pătrați (m2); suprafața casei: 230 m2; (b) înregistrarea nr. 2597, plot nr. 442, foaie/plan 13/40, câmp cu măsline; suprafața: 13.713 m2. 16. În sprijinul cererii sale de proprietate, reclamantul a prezentat exemplare ale actelor de titlu inițial.

Din aceste documente rezultă că reclamantul deține cinci douzecimi din proprietatea descrisă mai sus la punctul 15 literele (a) și jumătate din proprietatea descrisă mai sus la litera (b). Cu toate acestea, în observațiile sale din septembrie 1999, reprezentantul moștenitorilor reclamantului a susținut că dl Yiannis Kyriakou avea proprietate deplină a întregii două parcele. El a susținut că numai începând din 1921, soția sa și cei doi copii ai săi locuiesc în casa construită pe parcela nr. 20. Această casă a fost casa conjugală din momentul nunții sale și reclamantul a avut utilizarea și ocuparea absolută și nereglementată a ei. În plus, din august 1928 reclamantul a fost cultivarea și a avut grijă de întregul complot nr. 442. El a fost un fermier care a câștigat veniturile sale din producția de măsline.

În sprijinul acestor declarații, avocatul reclamantului a elaborat un certificat emis de către comitetul de sat Trypimeni la 25 septembrie 1999. Motivul pentru care reclamantul nu a fost înregistrat ca proprietar al întregii acțiuni ale celor două parcele a fost că mama reclamantului, dna Maria Yianni, a fost proprietara a două douzecimi de parcele nr. 20. Ea a dat un al 12-lea complot reclamantului și un al 12-lea fratelui său, Elias Kyriakou, sub formă de dar neînregistrat. Fratele reclamantului a fost, de asemenea, proprietarul celor cinci al 12-lea complot nr. 20 și al rămășiței jumătate a complotului nr. 442. Elias Kyriakou, care a emigrat în Australia și nu a avut nici o intenție de a reveni la Cipru, a dat toate acțiunile sale reclamantului.

Cu toate acestea, niciun transfer oficial de proprietate nu a fost înregistrat în registrul de terenuri. În sprijinul versiunii sale privind faptele, avocatul moștenitorilor reclamantului a produs o declarație de la fiul reclamantului, dl Andreas Ioannou (a se vedea punctul 10 din hotărârea principală). 17. Punctul de începere a raportului de evaluare a fost valoarea de închiriere a proprietăților reclamantului în 1974, calculată pe baza închirierii obținute pentru proprietăți comparabile în zonă și pe un procent din valoarea lor de piață. Potrivit expertului, chiria anuală care ar fi putut fi obținută în 1974 din casa reclamantului (a cărui valoare de piață deschisă a fost de 5 260 – aproximativ 8 987 EUR) și câmpul era de 264 CYP și, respectiv, de 685 CYP, astfel suma totală a CYP 949 (aproximativ 8 987 EUR) 1,621).

Această sumă a fost ajustată ulterior în sus în funcție de o creștere anuală a închirierii de 5%, pentru a ajunge la creanța anuală de închiriere în 1987 (CYP 1,789) și în 1999 (CYP 3,212). Dobânzile compuse pentru plată întârziată au fost aplicate la o rată de 8% pe an. 18. La 28 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluțiilor cazului, moștenitorii reclamantului au susținut că piața și valoarea închirierii proprietăților lor au crescut considerabil și că este necesar să își actualizeze cererile pentru o justă satisfacție. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor avocatului lor, nu a fost posibilă elaborarea unui raport de evaluare revizuit. 19. În declarațiile lor juste de satisfacție din septembrie 1999, moștenitorii reclamantului au solicitat în continuare suma totală de 80.000 de dolari CYP (aproximativ 136.688) în ceea ce privește prejudiciile morale.

Ei au declarat că această sumă a fost calculată pe baza sumei atribuite de Curte în cazul Loizidou c. Turcia ((justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-IV), ținând cont însă de perioada de timp pentru care a fost reclamată prejudiciul în cazul instantaneu a fost mai lungă și că au existat, de asemenea, o încălcare a articolelor 8 și 14 din Convenție. (b) Guvernul 20. Guvernul a depus observații cu privire la cererile actualizate ale moștenitorilor reclamantului pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 6 octombrie 2009. Ei au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme. Ei au remarcat, în special, că unii solicitanți au împărtășit proprietăți și că nu s-a dovedit că coproprietenții lor au fost de acord cu partirea bunurilor.

Nici atunci când se pretinde daune bazate pe presupunerea că proprietățile au fost închiriate după 1974, reclamanții au arătat că drepturile acestor coproprietenți în temeiul dreptului intern au fost respectate. 21. Guvernul a susținut, de asemenea, că, pe măsură ce s-a aplicat o creștere anuală a valorii proprietăților, ar fi nedrept adăugarea dobânzilor compuși pentru plata întârziată și că Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional.

Raportul prezentat de moștenitorii reclamantului a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută în întreaga perioadă examinată. 22. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost făcută pentru a oferi moștenitorilor reclamantului opțiunea de a vinde proprietatea statului, renunțând astfel titlului și cererilor în ceea ce privește aceasta.

23. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la punctul 15 litera (a) de mai sus. Celelalte proprietăți imobile menționate în cerere au fost posedate de refugiați; nu ar putea constitui obiectul restituirii, dar ar putea acorda drept de compensare financiară, care să fie calculată pe baza pierderii veniturilor (prin aplicarea unei închirieri de 5% pe valoarea de piață din 1974) și a creșterii valorii proprietăților între 1974 și data plății. În cazul în care moștenitorii reclamantului ar fi aplicat CIB, acesta din urmă ar fi oferit CYP 5.889.2 (aproximativ 10.062 EUR) pentru a compensa pierderea utilizării și a CYP 6.272.7 (aproximativ 10.717 EUR) pentru valoarea proprietăților.

Potrivit unui expert desemnat de autoritățile „TRNC”, valoarea deschisă a pieței din 1974 a proprietăților descrise la punctul 15 de mai sus a fost CYP 1.025 (aproximativ EUR) (aproximativ 1.751). După îndeplinirea anumitor condiții, CIB ar fi putut, de asemenea, să ofere moștenitorilor reclamantului schimbul de proprietăți cu proprietăți turc-chipriot situate în sud-ul insulei. 24. În observațiile lor din 6 octombrie 2009, Guvernul a remarcat că cererile moștenitorilor reclamantului pentru o justă satisfacție au fost extrem de excesive și exorbitante, în special în ceea ce privește, de asemenea, perioada de după moartea reclamantului. Moștenitorii reclamantului ar trebui să prezinte informații privind proprietatea actuală a proprietăților și dacă oricare dintre proprietățile s-a schimbat de mână.

Această informație ar fi importantă pentru a decide perioada de drept. 25. Guvernul a observat, de asemenea, că, în evaluarea acesteia, în ceea ce privește compensarea pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele de la Departamentul de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietățile comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor de dobânzi ale Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 26. Prin urmare, se poate spune că CIB a utilizat aceleași criterii ca reclamanții grec-chipriot.

Cu toate acestea, fiind în posesia registrelor de terenuri în care au fost înregistrate vânzări comparabile, a fost mai bine plasat să evalueze valorile pieței din 1974 ale proprietăților. Calculele lor au fost foarte presupunătoare; de exemplu, procentul utilizat pentru evaluarea pierderii veniturilor au fost frecvent la fel pentru clădirile, câmpurile, limbilele și parcelele de teren, indiferent de locația lor, de existența energiei electrice sau a aprovizionării cu apă și de accesul la un drum minor sau major. Dimpotrivă, autoritățile turc-chipriot au luat în considerare toate aceste factori; au aplicat un procent mai mare pentru clădirile din zonele construite decât pentru câmpurile vacante.

27. După eliberarea hotărârii principale a Curții, autoritățile turc-chipriot au invitat moștenitorii reclamantului să solicite CIB pentru a ajunge la un acord cu privire la chestiunile de compensare. Moștenitorii reclamantului nu au răspuns la această invitație. Această atitudine se datorează în principal motivelor politice și presiunii exercitate de autoritățile greco-chipriote, pentru a-și descuraja cetățenii să se aplice CIB. Informațiile greșite au fost furnizate cu privire la competențele sale și la ciprioții grec-chiprioți care i-au aplicat au fost interogați de Oficiul Procurorului General. În 2006, media greco-chipriot a dezvăluit chiar o „listă chimică” și a publicat numele reclamanților CIB.

28. În cele din urmă, Guvernul a remarcat că suma reclamată pentru prejudicii morale a fost extrem de excesivă și exorbitană. Evaluarea Curții 29. Curtea reamintește că, în hotărârea sa principală, a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamantului garantate de art. 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în temeiul negării complete a drepturilor reclamantului în ceea ce privește domiciliul său și bucurarea pașnică a proprietăților sale în nordul Ciprului (a se vedea punctele 36 și 26 din hotărârea principală). În plus, constatările sale privind încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la terenuri și imobiliare, reclamantul a pierdut în mod eficient tot accesul și controlul, precum și toate posibilitățile de utilizare și de a se bucura de proprietățile sale (a se vedea punctul 24 din hotărârea principală).

Prin urmare, moștenitorii săi au dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor reclamantului începând cu data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale în temeiul articolului anterior 25 din Convenția, și anume 22 ianuarie 1987, până la data decesului reclamantului, și anume 3 noiembrie 1994 (a se vedea punctul 4 din hotărârea principală; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Cankoçak c. Turcia , nos.

25182/94 și 2695/95, § 26, 20 februarie 2001, și Demades c. Turcia (justă satisfacție), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 30. În această privință, Curtea constată că moștenitorii reclamantului nu au introdus o cerere autonomă privind o posibilă încălcare a drepturilor de proprietate pe care le-ar fi putut achiziționa în calitatea lor de succesori ai dlui Yiannis Kyriakou, ci au solicitat doar cu succes să urmărească cererea depusă de decedat (a se vedea punctele 4, 13 și 14 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative). În aceste circumstanțe, nu se poate acorda nici o presupusă prejudicii materiale pentru pierderea utilizării pentru timpul care a trecut după decesul reclamantului.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că moștenitorii reclamantului nu au prezentat dovezi care demonstrează că sunt actualii proprietari înregistrați ai proprietăților descrise la punctul 15 de mai sus (a se vedea punctul 7 de mai sus); cu toate acestea, deoarece Curtea va evalua prejudiciile materiale suferite de reclamant numai până la 3 noiembrie 1994, dovezi scrise privind proprietatea actuală a acestor proprietăți nu este strict necesară. 31. În opinia Curții, evaluările furnizate de moștenitorii reclamantului implică un grad semnificativ de speculație și nu sunt suficiente pentru volatilitatea pieței proprietății și pentru susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou).

În consecință, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de reclamant, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de moștenitorii săi (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (doar satisfacția), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitant în ceea ce privește chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (Loizidou (justa satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente în orice încercare de a cuantifica pierderile reale suportate de reclamant (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit) 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI).

32. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamantului, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 25-26 mai sus), în timp ce moștenitorii reclamantului nu au răspuns la cererea Curții (a se vedea punctul 7 mai sus). 33. Curtea constată, de asemenea, că moștenitorii reclamantului au prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobândă compusă anuală în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plăților sumelor datorii.

În timp ce Curtea consideră că o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi statutare ar trebui acordată moștenitorilor reclamantului, constată că ratele aplicate de acestea sunt de partea înaltă (a se vedea mutatis mutandis Demades (justa satisfacție), citate mai sus, § 24). 34. Curtea observă, de asemenea, că moștenitorii reclamantului au calculat pierderea închirierilor până în septembrie 1999, și nu până la 3 Noiembrie 1994, data decesului reclamantului (a se vedea punctele 29 și 30 de mai sus) și că au presupus că reclamantul a fost proprietarul întregului cot al proprietăților vizate de hotărârea principală. Cu toate acestea, Curtea nu poate ignora faptul că, în conformitate cu actele inițiale de titlu, reclamantul a deținut doar cinci douzeci din proprietatea descrisă la alineatul (1) 15 a) mai sus și jumătate din proprietatea descrisă la alin. (b) mai sus.

În legătură cu aceasta, Curtea subliniază că nu poate accepta, ca atare, presupusa donație a acțiunilor rămase făcute în 1956 de fratele reclamantului, deoarece nu a fost înregistrată niciun transfer oficial de proprietate în registrul terenurilor (a se vedea punctul 10 din hotărârea principală și punctul 16 mai sus).

35. În cele din urmă, Curtea este de părere că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamantul trebuie să le fi experimentat de-a lungul anilor în care nu a putut, până la moartea sa, să-și utilizeze proprietățile așa cum s-a considerat potrivit și să se bucure de casa sa (a se vedea Demades (just satisfacție), citat mai sus, § 29, și Xenides-Arestis (just satisfacție), citat mai sus, § 47). 36. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele solicitate de moștenitorii reclamantului în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale (respectiv 91.580 EUR și EUR 136.688 – a se vedea punctele 14 și 19 de mai sus) sunt excesive.

În același timp, suma pe care autoritățile „TRNC” ar fi putut oferi moștenitorii reclamantului în ceea ce privește pierderea utilizării (aproximativ EUR) 10,062 – a se vedea punctul 23 de mai sus) nu pare să țină seama în mod corespunzător de numărul și natura proprietăților deținute de solicitant și enumerate la punctul 15 de mai sus. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea decide să atribuie moștenitorii reclamantului 25 000 EUR. Costuri și cheltuieli 37. În afirmațiile lor juste de satisfacție din septembrie 1999, care se bazează pe facturile din partea reprezentantului acestora, moștenitorii reclamantului au căutat CYP 2.620 (aproximativ 4.476) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.

Această sumă a inclus CYP 800 (aproximativ 1.366) pentru costul raportului de experți care evaluează valoarea proprietăților. 38. Guvernul nu a formulat o observație la acest punct. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 40. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire.

În special, costurile asociate cu elaborarea unui raport de evaluare, având în vedere natura continuă a încălcărilor în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își atingă decizia privind problema justei satisfacții (a se vedea Demades) 41. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că suma solicitată pentru costurile și cheltuielile de litigiu în fața acesteia (4 476) este rezonabilă și hotărăște să-l acorde moștenitorilor reclamantului. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a rămâne examinată cererile moștenitorilor reclamantului pentru o justă satisfacție; statul pârât trebuie să plătească moștenitorii reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: (i) 25 000 EUR (20-cincă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 4,476 EUR (patru mii patru sute și șaptezeci și șase euro), plus orice impozit care poate fi taxat moștenitorilor reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii moștenitorilor reclamantului pentru o satisfacție echitabilă.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF KYRIAKOU v. TURKEY (Application no. 18407/91) JUDGMENT ( just satisfaction ) STRASBOURG 22 June 2010 FINAL 22/11/2010 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Kyriakou v. Turkey, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 1 June 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

PRELIMINARY ISSUE

8. In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicant's heirs' just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in Demopoulos and Others v. Turkey ([GC] (Dec.), nos. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 March 2010) and argued that the applicant's heirs should address their claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

13. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Pecuniary and non-pecuniary damage 1. The parties' submissions (a) The applicant

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Dismisses the Government's request to stay the examination of the applicant's heirs' claims for just satisfaction; 2. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant's heirs, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 25,000 (twenty-five thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage; (ii) EUR 4,476 (four thousand four hundred and seventy-six euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant's heirs, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 3. Dismisses the remainder of the applicant's heirs' claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 June 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President