CASE OF ECONOMOU v. TURKEY

CASE OF ECONOMOU v. TURKEY (CtEDO, 2010)

CAUZUL CU ECONOMOU / TURKIE (Declarația nr. 18405/91) JUGUL doar satisfacția STRASBOURG 22 iunie 2010 FINAL 22/11/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Economimou c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în particular la 1 iunie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 18405/91) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 18405/91) de către un național cipriot, dl Antonios Economimou (nr. 31 mai 1991). Într-o hotărâre pronunțată la 27 ianuarie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și a constatat o încălcare continuă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că reclamantul a fost refuzat accesul și controlul, utilizarea și bucuria proprietăților sale, precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile sale de proprietate. În plus, a constatat că nu a fost necesară examinarea plângerilor reclamantului în temeiul articolelor 8, 13 și 14 din Convenție ( Economiou v. Turcia, nr. 18405/91, §§ 14, 26, 31, 34 și 37, și punctele 1-3 din dispozițiile operative, 27 ianuarie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat doar satisfacția de 210.000 de lire cipriote (CYP) Aproximativ 358.806 euro (EUR) pentru privarea proprietăților sale în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală și 31 decembrie 2007. Două rapoarte de evaluare, care stabilesc baza pierderii reclamantului, au fost adăugate la observațiile sale. În plus, reclamantul a solicitat CYP 81.000 (aproximativ EUR) 138.396) în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 4,826 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 52 și 55, și punctul 4 din dispozițiile operative). La 13 iulie 2009, Curtea a invitat reclamantul și Guvernul să prezinte orice materiale pe care le considerau relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală. În septembrie 2009, reclamantul a fost invitat să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc erau încă înregistrate în numele său sau să indice și să justifice orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. Într-o scrisoare din 24 septembrie 2009, reprezentantul reclamantului a declarat că „nu s-au mai efectuat modificări suplimentare de proprietate a proprietăților ... până acum”. În octombrie 2009, el a produs afirmații de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turc eliberate de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru. Potrivit acestor documente, la 22 octombrie 2009, proprietățile descrise la punctul 15 de mai jos au fost înregistrate în numele lui Michael Antonios Economiou. Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curtea să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamantului. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și a susținut că reclamantul ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia de proprietate imobiliară (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005. 10. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos În orice caz, Curtea nu poate să reitere jurisprudența sa conform căreia obiecții bazate pe neepuizarea recoursurilor interne formulate după ce a fost declarată admisibilă nu pot fi luate în considerare la etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate. 12. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamantul nu a fost obligat să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după introducerea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 14 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod ineficient trimiterea cazului la Marea Camera. 13. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 14. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamantul 15. În declarațiile sale juste de satisfacție din 27 octombrie 1999, reclamantul a solicitat CYP 84.000 (aproximativ 143.522 EUR) pentru prejudicii materiale. El s-a bazat pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor sale, care include pierderea închirierii anuale colectate sau se așteaptă să fie colectate din închirierea proprietăților sale, plus dobânzi de la data în care aceste închirieri au fost datorii până la ziua plății. Chiria a fost reclamată pentru perioada din ianuarie 1987, când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în octombrie 1999. Reclamantul nu a solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece el a fost încă proprietarul juridic al proprietăților. Raportul de evaluare conține o descriere a satului Ayios Amvrosios, unde se aflau parcelele de teren ale reclamantului, care au fost înregistrate după cum urmează (a se vedea punctul 8 din hotărârea principală): (a) Ayios Amvrosios, înregistrare nr. 13094, plot nr. 33/2, foaie/plan XIII/31.E.1, câmp cu diferite copaci; suprafața: 15,339 metri pătrați (m2); cota: întreg; (b) Ayios Amvrosios, înregistrare nr. 8648, plot nr. 512, foaie/plan XIII/27.E.1&E.2 și XIII/28.W.1&W.2, câmp de coline inaccesibile; zona: 19,733 m2; cota: întreagă; (c) Ayios Amvrosios, înregistrare nr. 4923, plot nr. 135, pct./plan XIII/22.W.1; câmp inaccesibile cu măsline; zona: 3,345 m2; cota: întreagă; (d) Ayios Amvrosios, înregistrare nr. 8277, plot nr. 343, foaie/plan XII/27.E.1, câmp cu fostă fermă și stablii mici; zona: 372 m2; cota: întreagă; (e) Ayios Amvrosios, înregistrare nr. 13131, plot nr. 400 și 401/1, pct./plan XIII/27.E.1, câmp inaccesibile cu nouă măsline; zona: 1.255 m2; cota: întreagă. 16. Punctul de început al raportului de evaluare a fost valoarea de închiriere a fiecărei proprietăți în 1974, calculată ca procent (între 1.75% și 6%) din valoarea de piață a fiecărei parcele de teren. Expertul a luat în considerare utilizarea și potențialitățile de construcție ale fiecărei proprietăți. Potrivit expertului, valoarea de piață a proprietăților descrise la punctul 10 de mai sus a fost de 23.000 CYP (aproximativ 39.297, CYP 6000 (aproximativ 10,251), CYP 3000 (aproximativ 5 125 EUR), CYP 3000 și CYP 300 (aproximativ 512). Chiria care ar fi putut fi obținută în același an a fost CYP 1,035, CYP 180, CYP 90, CYP 180 și, respectiv, CYP 5, astfel o sumă globală de CYP 1.490 (aproximativ 2,545 EUR). Această sumă a fost ajustată ulterior în sus, în funcție de o creștere anuală a închirierii de 5%, pentru a ajunge la închirierea anuală de 2 810 USD în 1987 și în 1999 (CYP 5.046). Dobânzile compuse pentru plată întârziată au fost aplicate la o rată de 8% pe an. 17. La 26 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluțiilor cazului, reclamantul a prezentat cereri actualizate pentru o justă satisfacție, care au fost destinate să acopere perioada de pierdere a utilizării proprietăților între 2000 și 31 decembrie 2007. El a elaborat un raport de evaluare revizuit care, pe baza criteriilor adoptate în raportul precedent, a concluzionat că suma datorată pentru pierderea utilizării pentru această perioadă a fost de 126.000 CYP (aproximativ 215 283) EUR, inclusiv dobânda statutară.Suma totală reclamantului pentru prejudicii materiale a constituit astfel 210.000 CYP (aproximativ 358 806) EUR. 18. La 21 aprilie 2009, reclamantul a eliberat două hotărâri ale Curții de district Kyrenia, din 6 iulie și 30 noiembrie 1973, privind compensarea în ceea ce privește achizițiile de teren care au avut loc în februarie 1970. Din aceste hotărâri s-a dovedit că valorile terenurilor situate în Ayios Amvrosios la momentul respectiv erau între CYP 560 (aproximativ 956) și CYP 1.120 (aproximativ 1,913) per decare și că valorile terenurilor aveau o creștere anuală de 20%. Prin urmare, la mijlocul anului 1974, prețul de piață al unui decare a terenurilor din Ayios Amvrosios ar putea fi estimat între 1.070 CYP (aproximativ 1,828) și 2.130 CYP (aproximativ 3,639). 19. La 24 septembrie 2009, reclamantul a elaborat un raport de evaluare revizuit, care trebuia să acopere pierderea utilizării pentru perioada 1987-octombrie 2009. Referindu-se hotărârilor menționate la punctul 18 de mai sus, expertul desemnat de solicitant a considerat că chiria anuală din 1974 a proprietăților clientului său era de 2,546 EUR și că întreaga sumă datorată pierderii utilizării era de 433.000 EUR. 20. În declarațiile sale juste de satisfacție din 27 octombrie 1999, reclamantul a solicitat în continuare 50.000 de CYP (aproximativ 85.430) în ceea ce privește prejudiciile morale. El a declarat că această sumă a fost calculată pe baza sumei atribuite de Curte în cauza Loizidou c. Turcia ((justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-IV), ținând cont cu toate acestea de faptul că perioada de timp pentru care a fost reclamată daunele în cazul instantaneu a fost mai lungă și că a existat, de asemenea, o încălcare a articolului 14 din convenție. 21. În cererile sale actualizate pentru satisfacție echitabilă din 26 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat un CYP 31000 suplimentar (aproximativ 52.966) în ceea ce privește prejudiciile morale. (b) Guvernul 22. Guvernul a depus observații cu privire la cererile actualizate ale reclamantului pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 6 octombrie 2009. Acestea au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme și au susținut că, ca creștere anuală a valorii proprietăților au fost aplicate, ar fi nedrept să se adaugă dobânzi compuși pentru plata întârziată, iar Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional. Raportul prezentat de solicitant a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută pe parcursul întregii perioade examinate. 23. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost formulată pentru a oferi reclamantului opțiunea de a vinde proprietățile statului, renunțând astfel titlului și cererilor în ceea ce privește acestea. 24. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la punctul 15 literele (a), (b), (d) și (e) de mai sus. Celelalte proprietăți imobile menționate în cerere au fost posedate de refugiați; nu ar putea constitui obiectul restituirii, dar ar putea acorda drept de compensare financiară, care să fie calculată pe baza pierderii veniturilor (punând în aplicare o chirie de 5% pe valorile pieței 1974) și creșterea valorii proprietăților între 1974 și data plății. Dacă reclamantul ar fi aplicat CIB, acesta din urmă ar fi oferit CYP 24.838.15 (aproximativ 42.438) pentru a compensa pierderea utilizării și a CYP 26.455.99 (aproximativ 45.201) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile din „TRNC”, valoarea deschisă a pieței din 1974 a tuturor proprietăților descrise la punctul 15 de mai sus a fost CYP. 4.323 (aproximativ 7.386). După îndeplinirea anumitor condiții, IPC ar fi putut, de asemenea, să ofere reclamantului un schimb de proprietăți cu proprietățile turc-chipriote situate în sud de insulă. 25. În observațiile lor din 6 octombrie 2009 guvernul a remarcat că sumele sugerate de IPC sunt realiste și credibile. Acestea au observat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 26. Prin urmare, se poate spune că CIB a utilizat aceleași criterii ca reclamanții grec-chipriot. Cu toate acestea, fiind în posesia registrelor de terenuri în care au fost înregistrate vânzări comparabile, a fost mai bine plasat să evalueze valorile pieței din 1974 ale proprietăților. Calculele lor au fost foarte presupunătoare; de exemplu, procentul utilizat pentru evaluarea pierderii veniturilor au fost frecvent la fel pentru clădirile, câmpurile, limbilele și parcelele de teren, indiferent de locația lor, de existența energiei electrice sau a aprovizionării cu apă și de accesul la un drum minor sau major. Dimpotrivă, autoritățile turc-chipriote au luat în considerare toate aceste factori; au aplicat un procent mai mare pentru clădirile din zonele construite decât pentru câmpurile vacante. 27. Guvernul a insistat, de asemenea, că, deoarece nu ar putea fi exclus faptul că proprietățile în cauză au fost transferate în cadrul sistemului juridic din sudul Ciprului, reclamanții ar trebui să fie obligați să furnizeze certificate de căutare emise de Departamentul grec-chipriot de terenuri și sondaje. Incapacitatea de a susține titlul proprietăților în momentul material și în momentul hotărârii Curții ar trebui considerată ca fiind o incapacitate de cooperare cu Curtea. Nu ar trebui acordată satisfacție echitabilă în ceea ce privește cererile nefondate sau dubioase. 28. După eliberarea hotărârii principale a Curții, autoritățile turc-chipriot au invitat reclamantul să solicite CIB pentru a ajunge la un acord cu privire la chestiunile de compensare. Această atitudine se datorează în principal motivelor politice și presiunii exercitate de autoritățile greco-chipriot pentru a descuraja cetățenii să se aplice CIB. Informațiile înșelătoare au fost furnizate cu privire la competențele sale și a ciprioților greci-chiprioți care i-au aplicat au fost interogați de Biroul Procurorului General. În 2006, media greco-chipriot a dezvăluit chiar o „listă chimică” și a publicat numele reclamanților CIB. 29. În cele din urmă, Guvernul a remarcat că suma solicitată pentru prejudicii morale este excesivă și incompatibilă cu jurisprudența și practica Curții. Evaluarea Curții 30. Curtea reamintește că, în hotărârea sa principală, a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în temeiul negării complete a dreptului său la bucurarea pașnică a proprietăților sale în Ciprul de nord (a se vedea punctul 26 din hotărârea principală). În plus, constatarea unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la terenurile sale din 1974, reclamantul a pierdut în mod eficient toate posibilitățile de acces și de control, precum și toate posibilitățile de utilizare și de bucurare a proprietăților sale (a se vedea punctul 24 din hotărârea principală). Prin urmare, reclamantul are dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor sale începând cu data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale în temeiul articolului 25 din Convenție, anume 22 ianuarie 1987, până în prezent (a se vedea Cankoçak c. Turcia , nos. 25182/94 și 2695/95 § 26, 20 Februarie 2001, și Demades c. Turcia (justă satisfacție), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 31. În ceea ce privește aceasta, Curtea observă că afirmațiile de proprietate a proprietăților imobile ocupate de turc produse de solicitant (a se vedea punctul 8 mai sus) arată că la 22 octombrie 2009 el a fost încă proprietarul proprietăților descrise la punctul 15 mai sus. 32. În opinia Curții, evaluările furnizate de reclamant implică un grad semnificativ de speculație și nu sunt suficiente pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou). Prin urmare, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de reclamant, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de el (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (doar satisfacția), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitant în ceea ce privește chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (Loizidou (justa satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente în orice încercare de a cuantifica pierderile reale suportate de reclamant (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit) 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI). 33. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamantului, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 25-26 de mai sus), în timp ce reclamantul s-a referit la vânzarea, în 1970, de terenuri comparabile. Potrivit evaluării expertului său, această vânzare a arătat că, la momentul respectiv, prețul de piață al terenurilor situate în Ayios Amvrosios a fost între 956 și 1.913 EUR per demers, care este între 0,956 EUR și 1,913 EUR per metru pătrat (a se vedea punctul 18 de mai sus). 34. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobândă compusă anuală în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plății sumelor datorii. Deși Tribunalul consideră că ar trebui acordată reclamantului o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi legale, constată că ratele aplicate de el sunt de partea înaltă (a se vedea, În cele din urmă, Curtea este de părere că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamantul trebuie să le fi experimentat de-a lungul anilor în absența utilizării proprietăților sale așa cum s-a considerat adecvat (a se vedea Demades (justă satisfacție), citat mai sus, § 29, și Xenides-Arestis 36. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele solicitantei în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale (respectiv EUR) 433.000 și 138.396 EUR – a se vedea punctele 19-21 de mai sus) sunt excesive. În același timp, suma pe care autoritățile „TRNC” ar fi putut oferi reclamantului în ceea ce privește pierderea utilizării (aproximativ EUR) 42.438 – a se vedea punctul 24 de mai sus) nu pare să țină seama în mod corespunzător de numărul și natura proprietăților deținute de solicitant și enumerate la punctul 15 de mai sus. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea decide să atribuie reclamantului 90.000 EUR. Costuri și cheltuieli 37. În afirmațiile sale juste de satisfacție din 27 octombrie 1999, care se bazează pe facturile din partea reprezentantului său, reclamantul a solicitat 1,825 CYP (aproximativ 3.118 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Această sumă a inclus 500 CYP (aproximativ 854 EUR) pentru costul raportului de experți care evaluează valoarea proprietăților sale. Ianuarie 2008, reclamantul a prezentat facturi suplimentare de costuri pentru noul raport de evaluare și pentru taxele juridice în valoare de 1.000 EUR (aproximativ 1.708). Suma totală solicitată pentru costuri și cheltuieli a fost de aproximativ 4.826 EUR. 38. La 21 octombrie 2009, reprezentantul reclamantului a declarat că taxele sale au crescut până la 6,640 EUR. 39, Guvernul nu a formulat comentarii cu privire la acest punct. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 41. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire. În special, costurile asociate cu elaborarea de rapoarte de evaluare având în vedere natura continuă a încălcării în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își atingă decizia privind problema justului de satisfacție (a se vedea Demades) 42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că suma solicitată pentru costurile și cheltuielile pentru procedurile de față (6 640 EUR) este rezonabilă și decide să-l atribuie reclamantului. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea Guvernului de a rămâne examinarea cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 90.000 EUR (nouăzeci de mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 6 640 EUR ( șase mii șase sute și patruzeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF ECONOMOU v. TURKEY

(Application no. 18405/91)

JUDGMENT

(

just satisfaction

)

STRASBOURG

22 June 2010

FINAL

22/11/2010

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Economou v. Turkey,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 1 June 2010,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 18405/91) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Cypriot national, Mr Antonios Economou (“the applicant”), on 31 May 1991.

2.

In a judgment delivered on 27 January 2009 (“the principal judgment”), the Court dismissed various preliminary objections raised by the Turkish Government and found a continuing violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention by virtue of the fact that the applicant was denied access to and control, use and enjoyment of his properties as well as any compensation for the interference with his property rights. Furthermore, it found that it was not necessary to examine the applicant's complaints under Articles 8, 13 and 14 of the Convention (

Economou v. Turkey

, no.

18405/91, §§ 14, 26, 31, 34 and 37, and points 1-3 of the operative provisions, 27 January 2009).

3.

Under Article 41 of the Convention the applicant sought just satisfaction of 210,000 Cypriot pounds (CYP

–

approximately 358,806 euros (EUR)) for the deprivation of his properties concerning the period between January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, and 31 December 2007. Two valuation reports, setting out the basis of the applicant's loss, were appended to his observations. Furthermore, the applicant claimed CYP 81,000 (approximately EUR

138,396) in respect of non-pecuniary damage and approximately EUR

4,826 for the costs and expenses incurred before the Court.

4.

Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it in whole and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., §§ 52 and 55, and point 4 of the operative provisions).

5.

On 13 July 2009 the Court invited the applicant and the Government to submit any materials which they considered relevant to assessing the 1974 market value of the properties concerned by the principal judgment.

6.

The applicant and the Government each filed comments on this matter.

7.

On 4

September 2009 the applicant was invited to submit written evidence that the properties at stake were still registered in his name or to indicate and substantiate any transfer of ownership which might have taken place.

8.

In a letter of 24 September 2009, the applicant's representative stated that “no further changes of ownership of the ... properties have taken place up to now”. In October 2009 he produced affirmations of ownership of Turkish-occupied immovable properties issued by the Department of Lands and Surveys of the Republic of Cyprus. According to these documents, on 22 October 2009 the properties described in paragraph 15 below were registered in the name of Michael Antonios Economou.

THE LAW

I.

PRELIMINARY ISSUE

9.

In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicant's just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in

Demopoulos and Others v. Turkey

([GC] (Dec.), nos.

46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1

March 2010) and argued that the applicant should address his claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005.

10.

The Court first observes that the Government's submissions were unsolicited; they were received by the Registry long after the expiration of the time-limit for filing comments on just satisfaction and almost two months after the delivery of the Grand Chamber's decision in

Demopoulos

. It could therefore be held that the Government are estopped from raising the matter at this stage of the proceedings.

11.

In any event, the Court cannot but reiterate its case-law according to which objections based on non-exhaustion of domestic remedies raised after an application has been declared admissible cannot be taken into account at the merits stage (see

Demades v. Turkey

(merits), no.

16219/90, §

20, 31

July 2003, and

Alexandrou v. Turkey

(merits), no. 16162/90, § 21, 20

January 2009) or at a later stage. This approach has not been modified by the Grand Chamber, as the cases of

Demopoulos and Others

had not been declared admissible when Law 67/2005 entered into force and when Turkey had objected that domestic remedies had not been exhausted.

12.

Furthermore, the Court considers that its previous finding in the present case that the applicant was not required to exhaust the remedy introduced by Law 67/2005 constitutes

res judicata

. It recalls that after the compensation mechanism before the IPC was introduced, the Government raised an objection based on non-exhaustion of domestic remedies. This objection was rejected in the principal judgment (see paragraph 14 of the principal judgment and point 1 of its operative provisions). The Government also unsuccessfully requested the referral of the case to the Grand Chamber.

13.

It follows that the Government's request to stay the examination of the applicant's claims for just satisfaction should be rejected. The Court will therefore continue to examine the case under Article 41 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

14.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Pecuniary and non-pecuniary damage

1.

The parties' submissions

(a)

The applicant

15.

In his just satisfaction claims of 27 October 1999, the applicant requested CYP 84,000 (approximately EUR 143,522) for pecuniary damage. He relied on an expert's report assessing the value of his losses which included the loss of annual rent collected or expected to be collected from renting out his properties, plus interest from the date on which such rents were due until the day of payment. The rent claimed was for the period dating back to January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, until October 1999. The applicant did not claim compensation for any purported expropriation since he was still the legal owner of the properties. The valuation report contained a description of Ayios Amvrosios village, where the applicant's plots of land were located. The latter were registered as follows (see paragraph 8 of the principal judgment):

(a)

Ayios Amvrosios, registration no. 13094, plot no. 33/2, sheet/plan XIII/31.E.1, field with various trees; area: 15,339 square metres (m²); share: whole;

(b)

Ayios Amvrosios, registration no. 8648, plot no. 512, sheet/plan XIII/27.E.1&E.2 and XIII/28.W.1&W.2, inaccessible hilly field; area: 19,733 m²; share: whole;

(c)

Ayios Amvrosios, registration no. 4923, plot no. 135, sheet/plan XIII/22.W.1; inaccessible field with olive trees; area: 3,345 m²; share: whole;

(d)

Ayios Amvrosios, registration no. 8277, plot no. 343, sheet/plan XII/27.E.1, field with small former farmhouse and stables; area: 372 m²; share: whole;

(e)

Ayios Amvrosios, registration no. 13131, plot nos. 400 and 401/1, sheet/plan XIII/27.E.1, inaccessible field with nine olive trees; area:

1,255

m²; share: whole.

16.

The starting point of the valuation report was the rental value of each property in 1974, calculated as a percentage (between 1.75% and 6%) of the market value of each plot of land. The expert took into account the use and the building potentialities of each property. According to the expert, the 1974 market value of the properties described in paragraph 10 above was CYP 23,000 (approximately EUR 39,297), CYP 6,000 (approximately EUR

10,251), CYP 3,000 (approximately EUR 5,125), CYP 3,000 and CYP

300 (approximately EUR 512) respectively. The rent which could have been obtained in the same year was CYP 1,035, CYP 180, CYP 90, CYP

180 and CYP 5 respectively, thus an overall sum of CYP 1,490 (approximately EUR

2,545). This sum was subsequently adjusted upwards according to an annual rental increase of 5%, in order to arrive at the annual rent receivable in 1987 (CYP

2,810) and in 1999 (CYP 5,046). Compound interest for delayed payment was applied at a rate of 8% per annum.

17.

On 26 January 2008, following a request from the Court for an update on developments in the case, the applicant submitted updated claims for just satisfaction, which were meant to cover the period of loss of use of the properties from 2000 to 31 December 2007. He produced a revised valuation report which, on the basis of the criteria adopted in the previous report, concluded that the sum due for the loss of use for this last period was CYP

126,000 (approximately EUR 215,283) including statutory interest. The total sum claimed by the applicant for pecuniary damage thus amounted to CYP

210,000 (approximately EUR 358,806).

18.

On 21 April 2009 the applicant produced two judgments of the Kyrenia District Court, given on 6 July and 30 November 1973, concerning compensation in respect of land acquisitions which had taken place in February 1970. It transpired from these judgments that the values of land located in Ayios Amvrosios at the relevant time were between CYP 560 (approximately EUR 956) and CYP 1,120 (approximately EUR 1,913) per decare and that the land values had had a 20% annual increase. Therefore, in the middle of 1974 the market price of a decare of land in Ayios Amvrosios could be estimated between CYP 1,070 (approximately EUR

1,828) and CYP

2,130 (approximately EUR 3,639).

19.

On 24 September 2009 the applicant produced a revised valuation report, which was meant to cover the loss of use for the period between 1987 and October 2009. Referring to the judgments quoted in paragraph 18 above, the expert appointed by the applicant considered that the 1974 annual rent of his client's properties was EUR 2,546 and that the whole sum due for loss of use was EUR 433,000.

20.

In his just satisfaction claims of 27 October 1999, the applicant further claimed CYP 50,000 (approximately EUR

85,430) in respect of non-pecuniary damage. He stated that this sum had been calculated on the basis of the sum awarded by the Court in the

Loizidou v. Turkey

case ((just satisfaction), 28 July 1998,

Reports of Judgments and Decisions

1998-IV), taking into account, however, that the period of time for which the damage was claimed in the instant case was longer and that there had also been a violation of Article 14 of the Convention.

21.

In his updated claims for just satisfaction of 26 January 2008, the applicant requested an additional CYP 31,000 (approximately EUR

52,966) in respect of non-pecuniary damage.

(b)

The Government

22.

The Government filed comments on the applicant's updated claims for just satisfaction on 30 June 2008, 15 October 2008 and 6 October 2009. They pointed out that the present application was part of a cluster of similar cases raising a number of problematic issues and submitted that as an annual increase of the value of the properties had been applied, it would be unfair to add compound interest for delayed payment, and that Turkey had recognised the jurisdiction of the Court on 21 January 1990, and not in January 1987. In any event, the alleged 1974 market value of the properties was exorbitant, highly excessive and speculative; it was not based on any real data with which to make a comparison and made insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international. The report submitted by the applicant had instead proceeded on the assumption that the property market would have continued to flourish with sustained growth during the whole period under consideration.

23.

The Government produced a valuation report prepared by the Turkish-Cypriot authorities, which they considered to be based on a “realistic assessment of the 1974 market values, having regard to the relevant land records and comparative sales in the areas where the properties [were] situated”. This report contained two proposals, assessing, respectively, the sum due for the loss of use of the properties and their present value. The second proposal was made in order to give the applicant the option to sell the properties to the State, thereby relinquishing title to and claims in respect of them.

24.

The report prepared by the Turkish-Cypriot authorities specified that it would be possible to envisage, either immediately or after the resolution of the Cyprus problem, restitution of the properties described in paragraph

15 (a), (b), (d) and (e) above. The other immovable property referred to in the application was possessed by refugees; it could not form the object of restitution but could give entitlement to financial compensation, to be calculated on the basis of the loss of income (by applying a 5% rent on the 1974 market values) and increase in value of the properties between 1974 and the date of payment. Had the applicant applied to the IPC, the latter would have offered CYP

24,838.15 (approximately EUR 42,438) to compensate the loss of use and CYP

26,455.99 (approximately EUR 45,201) for the value of the properties. According to an expert appointed by the authorities of the “TRNC”, the 1974 open-market value of all the properties described in paragraph 15 above was CYP

4,323 (approximately EUR 7,386). Upon fulfilment of certain conditions, the IPC could also have offered the applicant an exchange of his properties with Turkish-Cypriot properties located in the south of the island.

25.

In their comments of 6 October 2009 the Government noted that the amounts suggested by the IPC were realistic and credible. They further observed that in making its assessment as regarded compensation for the loss of use, the IPC had collected data from the Department of Lands and Surveys on the 1973-1974 purchase prices for comparable properties. It had also examined the development of interest rates of the Cyprus Central Bank. The loss of income was then calculated by assuming that the obtainable rent would have been 5% of the value of the properties; this last value had been modified every year on the basis of the land market value index. Cyprus Central Bank interest rates had been applied on the sums due since 1974.

26.

It could therefore be said that the IPC had used the same criteria as the Greek-Cypriots applicants. However, being in possession of the land registers in which comparable sales had been recorded, it was better placed to assess the 1974 market values of the properties. Applicants had, in general, tended to exaggerate and inflate these values. Their calculations were highly presumptive; for instance, the percentage used for assessing the loss of income had frequently been the same for buildings, fields, orchards and plots of land, irrespective of their location, of the existence of electricity or water supplies and of an access to a minor or major road. On the contrary, the Turkish-Cypriot authorities had taken all these factors into consideration; they had applied a higher percentage for buildings in built-up areas than for vacant fields.

27.

The Government also insisted that, as it could not be excluded that the properties at issue had been transferred within the legal system of southern Cyprus, applicants should be required to provide search certificates issued by the Greek-Cypriot Department of Lands and Surveys. Failure to substantiate title to the properties at the material time and at the time of the Court's judgment should be considered as a failure to cooperate with the Court. No just satisfaction should be awarded in respect to unsubstantiated or dubious claims.

28.

After the delivery of the Court's principal judgment, the Turkish-Cypriot authorities had invited the applicant to apply to the IPC in order to reach an agreement on the matter of compensation. The applicant had not replied to this invitation. This attitude was due mainly to political reasons and to the pressures exerted by the Greek-Cypriot authorities in order to discourage their citizens from applying to the IPC. Misleading information had been given about its powers and the Greek-Cypriots who had applied to it had been questioned by the Office of the Attorney General. In 2006 the Greek-Cypriot media had even revealed a “shame list” and published the names of applicants to the IPC.

29.

Finally, the Government noted that the amount claimed by the applicant for non-pecuniary damage was excessive and incompatible with the case-law and practice of the Court.

2.

The Court's assessment

30.

The Court recalls that in its principal judgment it has concluded that there was a continuing violation of the applicant's rights guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention by virtue of the complete denial of his right to the peaceful enjoyment of his properties in northern Cyprus (see paragraph

26 of the principal judgment). Furthermore, its finding of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 was based on the fact that, as a consequence of being continuously denied access to his land since 1974, the applicant had effectively lost all access and control as well as all possibilities to use and enjoy his properties (see paragraph 24 of the principal judgment). The applicant is therefore entitled to a measure of compensation in respect of losses directly related to this violation of his rights as from the date of the deposit of Turkey's declaration recognising the right of individual petition under former Article

25 of the Convention, namely 22 January 1987, until the present time (see

Cankoçak v. Turkey

, nos. 25182/94 and 26956/95, § 26, 20

February 2001, and

Demades v.

Turkey

(just satisfaction), no. 16219/90, § 21, 22 April 2008).

31.

In connection with this, the Court observes that the affirmations of ownership of Turkish-occupied immovable properties produced by the applicant (see paragraph 8 above) show that on 22 October 2009 he was still the owner of the properties described in paragraph 15 above.

32.

In the opinion of the Court, the valuations furnished by the applicant involve a significant degree of speculation and make insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international (see

Loizidou

(just satisfaction), cited above, § 31). Accordingly, in assessing the pecuniary damage sustained by the applicant, the Court has, as far as appropriate, considered the estimates provided by him (see

Xenides-Arestis v. Turkey

(just satisfaction), no.

46347/99, §

41, 7

December 2006). In general it considers as reasonable the approach to assessing the loss suffered by the applicant with reference to the annual ground rent, calculated as a percentage of the market value of the properties, that could have been earned during the relevant period (

Loizidou

(just satisfaction), cited above, § 33, and

Demades

(just satisfaction), cited above, § 23). Furthermore, the Court has taken into account the uncertainties, inherent in any attempt to quantify the real losses incurred by the applicant (see

Loizidou v. Turkey

(preliminary objections), 23 March 1995, § 102, Series A no.

310, and (merits) 18

December 1996, §

32,

Reports

1996-VI).

33.

The Court notes that notwithstanding its request to submit material relevant to assessing the 1974 market value of the applicant's properties, the parties have produced few elements in this respect. The Government have relied on the accuracy of the IPC's calculations (see paragraphs 25-26 above), while the applicant has referred to the sale, in 1970, of comparable land. According to his expert's assessment, this sale showed that at the relevant time the market price of land located in Ayios Amvrosios was between EUR 956 and EUR 1,913 per decare, which is between EUR 0.956 and EUR 1.913 per square metre (see paragraph 18 above).

34.

The Court further observes that the applicant submitted an additional claim in the form of annual compound interest in respect of the losses on account of the delay in the payment of the sums due. While the Court considers that a certain amount of compensation in the form of statutory interest should be awarded to the applicant, it finds that the rates applied by him are on the high side (see,

mutatis mutandis

,

Demades

(just satisfaction), cited above, § 24).

35.

Finally, the Court is of the opinion that an award should be made in respect of the anguish and feelings of helplessness and frustration which the applicant must have experienced over the years in not being able to use his properties as he saw fit (see

Demades

(just satisfaction), cited above, § 29, and

Xenides-Arestis

(just satisfaction), cited above, §

47).

36.

Having regard to the above considerations, the Court is of the opinion that the sums claimed by the applicant in respect of pecuniary and non-pecuniary damage (respectively EUR

433,000 and EUR 138,396 – see paragraphs 19-21 above) are excessive. At the same time, the amount which the “TRNC” authorities could have offered the applicant in respect of loss of use (approximately EUR

42,438 – see paragraph 24 above) does not seem to take due account of the number and nature of the properties owned by the applicant and listed in paragraph 15 above. Making its assessment on an equitable basis, the Court decides to award the applicant EUR 90,000.

B.

Costs and expenses

37.

In his just satisfaction claims of 27 October 1999, relying on bills from his representative, the applicant sought CYP 1,825 (approximately EUR 3,118) for the costs and expenses incurred before the Court. This sum included CYP 500 (approximately 854 EUR) for the cost of the expert report assessing the value of his properties. In his updated claims for just satisfaction of 26

January 2008, the applicant submitted additional bills of costs for the new valuation report and for legal fees amounting to CYP

1,000 (approximately EUR

1,708). The total sum claimed for costs and expenses was thus approximately EUR 4,826.

38.

On 21 October 2009 the applicant's representative stated that his fees had increased up to EUR 6,640.

39.

The Government did not comment on this point.

Iatridis v. Greece

(just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI).

41.

The Court notes that the case involved perusing a certain amount of factual and documentary evidence and required a fair degree of research and preparation. In particular, the costs associated with producing valuation reports in view of the continuing nature of the violation at stake were essential to enable the Court to reach its decision regarding the issue of just satisfaction (see

Demades

(just satisfaction), cited above, §

34).

42.

In the light of the above, the Court considers the amount claimed for costs and expenses for the proceedings before it (EUR 6,640) reasonable and decides to award it to the applicant.

C.

Default interest

43.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Dismisses

the

Government's request to stay the examination of the applicant's claims for just satisfaction;

2.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts:

(i)

EUR 90,000 (ninety thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 6,640 (six thousand six hundred and forty euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

3.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 June 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President