CASE OF GAVRIEL v. TURKEY

CASE OF GAVRIEL v. TURKEY (CtEDO, 2010)

CAUZA DE CAUZĂ A SECȚIUNEI DE GAVRIEL/TURKIE (Depunerea nr. 41355/98) JUGUL doar satisfacția STRASBOURG 22 iunie 2010 FINAL 22/11/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Gavriel/Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în particular la 1 iunie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41355/98) împotriva Republicii Turciei depusă Comisiei Europene a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 41355/98) de către un național cipriot, dl Savvas Gavriel (nr. 27 martie 1998). Într-o hotărâre pronunțată la 20 ianuarie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a susținut obiecția Guvernului turc de incompatibilitate ratione materiae cu dispozițiile Convenției în ceea ce privește patru dintre proprietățile reclamante au fost vizate și a respins restul obiecțiilor preliminare ale Guvernului. Acesta a constatat încălcarea continuă a articolului 8 din Convenție din cauza negarării complete a dreptului reclamantului de a respecta domiciliul său și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că reclamantul a fost negat accesul și controlul, utilizarea și bucuria două dintre proprietățile sale, precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile sale de proprietate. În plus, a constatat că nu este necesar să se examineze plângerea reclamantului în temeiul articolului 14 din Convenție (Gavriel c. Turcia , nr. 41355/98 , § 29, 30, 39, 49 și 54 și punctele 1-5 din dispozițiile operaționale, 20 ianuarie 2009). În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat satisfacție echitabilă de 337.281 lire cipriote (CYP aproximativ 576,278 (EUR) pentru privarea proprietăților sale în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, și 2000. Un raport de evaluare, care stabilește baza pierderii reclamantului, a fost adăugat la observațiile sale. În plus, reclamantul a solicitat CYP 60.000 (aproximativ EUR) 102,516) în ceea ce privește prejudiciile morale și aproximativ 6,834 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 68 și 71 și punctul 6 din dispozițiile operative). La 13 iulie 2009, Curtea a invitat reclamantul și Guvernul să prezinte orice materiale pe care le considerau relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală. În septembrie 2009, reclamantul a fost invitat să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele său sau pentru a indica și a susține orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. La 29 septembrie 2009, reclamantul a produs o „afirmație de proprietate a proprietăților imobiliare ocupate de turc” eliberată de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru. Potrivit acestui certificat, la 16 septembrie 2009, reclamantul a fost titularul înregistrat al proprietății descrise la punctul 16 (b) mai jos. Reclamantul a prezentat, în plus, un certificat de înregistrare a bunurilor imobile descris la punctul 16 lit. (a) mai jos, emis la 15 ianuarie 1968. Acest document a specificat că „valoarea evaluată” a acestei parcele de teren a fost, în momentul respectiv, CYP 12.81 (aproximativ 22 EUR). Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curtea să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamantului. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și a susținut că reclamantul ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia de proprietate imobiliară (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005. 10. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos În orice caz, Curtea nu poate să reitere jurisprudența sa conform căreia obiecții bazate pe neepuizarea recoursurilor interne formulate după ce a fost declarată admisibilă nu pot fi luate în considerare la etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate. 12. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamantul nu a fost obligat să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după introducerea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, guvernul a formulat o obiecție bazată pe neepuizarea recourslor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 28 din hotărârea principală și punctul 2 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod ineficient trimiterea cazului la Marea Camera. 13. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 14. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamantul 15. În afirmațiile sale exacte de satisfacție din aprilie 2000, reclamantul a solicitat CYP 337.281 (aproximativ 576.278) pentru prejudicii materiale. Se baza pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor sale, care include pierderea închirierilor anuale colectate sau se preconizează să fie colectate din închirierea proprietăților sale, plus dobânzi de la data în care aceste închirieri au fost datorii până la ziua plății. Chiria a fost reclamată pentru perioada din ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în 2000. Reclamantul nu a solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece el a fost încă proprietarul legal al proprietăților. 16. Proprietățile pentru care, în hotărârea principală, Curtea a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 pot fi descrise după cum urmează: (a) Nicosia/Kapouti, plotul nr. 576, foaie/plan 19/16, domeniu, domeniu: 5.017 metri pătrați (m2); (b) Kyrenia/Livera, plotul nr. 39/1, foaie/plan 5/62W1, domeniu, domeniu: 112.149 m2. 17. Punctul de plecare pentru raportul de evaluare a fost valoarea anuală de închiriere a proprietăților reclamantului în 1974, calculată pe baza unui procent (de la 4 la 6%) din valoarea de piață a proprietăților sau evaluată prin compararea valorii de închiriere a terenurilor similare la momentul respectiv. dobânda compusă pentru plată întârziată a fost aplicată la o rată de 8%, suma totală datorată pentru dobânzi fiind CYP 117.105 (aproximativ 200.085). 18. Potrivit expertului, valoarea de închiriere din 1974 a domeniilor reclamantului enumerate la punctul 16 literele (a) și (b) de mai sus au fost următoarele (a se vedea punctele 9, 29 și 39 din hotărârea principală): - proprietatea enumerată în lit. (a): valoarea de închiriere a CYP 25 (aproximativ 42,7); - proprietatea enumerată în lit. (b): valoarea de închiriere a CYP 336 (aproximativ 574). 19. Expertul reclamantului a stabilit, de asemenea, o valoare de închiriere a CYP 409 (aproximativ 699), a CYP 515 (aproximativ 880), a CYP 60 (aproximativ 102,5) și a CYP 60 (aproximativ 102.5) pentru celelalte proprietăți solicitate de reclamant, în ceea ce privește care Curtea a susținut obiecția preliminară a Guvernului de incompatibilitate ratione materiae cu dispozițiile Convenției. 20. Într-o scrisoare din 28 ianuarie 2008, reclamantul a observat că s-a petrecut mult timp de când își prezentase cererile de satisfacție și că cererea de pierderi pecuniare trebuie actualizată în funcție de creșterea valorii de piață a terenurilor din Cipru (între 10 și 15% pe an). 21. La 6 octombrie 2009, reclamantul a elaborat un raport de evaluare revizuit care, pe baza criteriilor adoptate în raportul precedent, a concluzionat că întregul sumă datorată pierderii utilizării și dobânzii statutare pentru proprietățile descrise la alineatul (a) și (b) de mai sus a fost de 135.550 EUR. În plus, el a susținut că expulziarea din casa din Morphou, înregistrată în numele soției sale, l-a forțat să închiriere o altă casă și că acest fapt implică un cost suplimentar de 95.449.22 EUR. De asemenea, reclamantul a elaborat o declarație din 1 mai 2009, prin care președintele Consiliului Comunitar al Satului Kapouti a declarat că, în 1974, parcela de teren descrisă la punctul 16 litera (a) de mai sus a fost un agrumă care generează un venit al CYP 1000 (aproximativ EUR) 1.708). Expertul desemnat de solicitant a declarat că „evaluarea sa [a fost] bazată pe parcele comparabile atunci când erau disponibile în partea ocupată a Ciprului și zonele comparabile din părțile neocupate ale Ciprului” și că, potrivit experienței sale, „prețurile din 1974 utilizate [au fost] echitabile, rezonabile și exacte ... dincolo de litigiu”. 23. Reclamantul a prezentat, de asemenea, o declarație făcută la 5 octombrie 2009 de doamna Efi Savvides, ofițer de teren de district din Nicosia, care se menționează după cum urmează: „Eu ... certific că pentru elaborarea rapoartelor inițiale de evaluare a cererii ... [nu.] 41335/1998, Gavriel c. Turcia ... Departamentul de Terenuri și Sondaje a colaborat cu evaluatorii de practică privată ... oferind orice asistență necesară și furnizarea tuturor informațiilor, datelor și planurilor necesare acestor valorificatori ... Metoda de evaluare și abordarea, precum și valorile pieței și închirierilor derivate sunt considerate echitabile și rezonabile și sunt coerente cu vânzările disponibile și condițiile existente, în economia și piața proprietății din Cipru la iulie – august 1974.” 24. În afirmațiile sale juste de satisfacție din aprilie 2000, reclamantul a solicitat CYP 40.000 (aproximativ EUR) 68.344) în ceea ce privește prejudiciile morale. El a declarat că această sumă a fost calculată pe baza sumei atribuite de Curte în cauza Loizidou ((justă satisfacție), 28 iulie 1998, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1998-IV), ținând cont însă de perioada de timp pentru care s-a susținut daunele în cazul instantaneu a fost mai lungă și că s-a constatat, de asemenea, o încălcare a articolului 14 din Convenție. El, în plus, a solicitat CYP 20.000 (aproximativ 34.172) în ceea ce privește daunele morale suferite pentru pierderea casei sale. 25. La 6 octombrie 2009, reclamantul și-a majorat cererea pentru prejudicii nepecuniare până la 70.000 EUR pentru încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 și până la 80.000 EUR pentru încălcarea articolului 8 din Convenție. (b) Guvernul 26. Guvernul a depus observații cu privire la cererile reclamantului pentru satisfacție echitabilă la 22 septembrie 2008 și 6 octombrie 2009. Acestea au observat că proprietățile reclamantului erau „campuri” și nu „planuri de construcție” și că ar putea fi obținute foarte puține închirieri din câmpurile din Cipru. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional. Raportul prezentat de solicitant a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietății ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută pe parcursul întregii perioade examinate. Guvernul a susținut, în continuare, că Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. 27. În observațiile lor din 6 octombrie 2009, guvernul a remarcat că în primul său raport de evaluare (a se vedea paragrafele) 15 și 17 mai sus) expertul reclamantului a luat în considerare, de asemenea, o proprietate din Morphou, care nu aparține reclamantului, ci soției sale. O astfel de cerere este inacceptabilă și nu în conformitate cu practicile Curții. Creșterea anuală a chiriei și rata dobânzii compusă a reclamantului au fost asuprative și extrem de excesive. 28. După cum se indică într-un document anexat la observațiile guvernului din 6 octombrie 2009, autoritățile turc-chipriot au oferit reclamantului CYP 113.963,59 (aproximativ EUR) 194.718). De asemenea, s-a observat că „unele dintre proprietăți” nu au fost înregistrate în numele reclamantului în 1974 (unul a fost înregistrat în numele Savvas Michael Gavriel și altul în numele Stehios Stavrou Filippou); de asemenea, una dintre proprietățile din Morphou nu a putut fi găsită în Registrele Land. 29. Guvernul a observat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 30. Prin urmare, se poate spune că CIB a utilizat aceleași criterii ca reclamanții grec-chipriot. Cu toate acestea, fiind în posesia registrelor de terenuri în care au fost înregistrate vânzări comparabile, a fost mai bine plasat să evalueze valorile pieței din 1974 ale proprietăților. Calculele lor au fost foarte presupunătoare; de exemplu, procentul utilizat pentru evaluarea pierderii veniturilor au fost frecvent la fel pentru clădirile, câmpurile, limbilele și parcelele de teren, indiferent de locația lor, de existența energiei electrice sau a aprovizionării cu apă și de accesul la un drum minor sau major. Dimpotrivă, autoritățile turc-chipriote au luat în considerare toate aceste factori; au aplicat un procent mai mare pentru clădirile din zonele construite decât pentru câmpurile vacante. 31. Guvernul a insistat, de asemenea, că, deoarece nu ar putea fi exclus faptul că proprietățile în cauză au fost transferate în cadrul sistemului juridic din sudul Ciprului, reclamanții ar trebui să fie obligați să furnizeze certificate de căutare emise de Departamentul grec-chipriot de terenuri și sondaje. Incapacitatea de a susține titlul proprietăților în momentul material și în momentul hotărârii Curții ar trebui considerată ca fiind o incapacitate de a coopera cu Curtea. Nu ar trebui acordată satisfacție echitabilă în ceea ce privește cererile nefondate sau dubioase. 32. După eliberarea hotărârii principale a Curții, autoritățile turc-chipriot au invitat reclamantul să solicite CIB pentru a ajunge la un acord cu privire la chestiunile de compensare. Această atitudine se datorează în principal motivelor politice și presiunii exercitate de autoritățile greco-chipriot pentru a descuraja cetățenii să se aplice CIB. Informațiile înșelătoare au fost furnizate cu privire la competențele sale și a ciprioților greci-chiprioți care i-au aplicat au fost interogați de Biroul Procurorului General. În 2006, media greacă-chipriot a dezvăluit chiar o „lista chimică” și a publicat numele reclamanților CIB. 33. Guvernul a remarcat în cele din urmă că afirmațiile reclamantului sub conducerea unor prejudicii morale se bazează, de asemenea, pe presupunerea existenței unei încălcări a articolului 14 din Convenție; cu toate acestea, Curtea nu a formulat nicio concluzie în acest sens. În orice caz, afirmațiile în cauză au fost excesive și incompatibile cu practica Curții. Reclamantul nu ar trebui să fie autorizat să duplice șefii de prejudicii morale. Evaluarea Curții 34. Curtea reamintește că, în hotărârea sa principală, a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamantului garantate de art. 8 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 prin negarea completă a drepturilor reclamantului în ceea ce privește domiciliul său și bucurarea pașnică a proprietăților sale enumerate la art. 16 lit. (a) și (b) mai sus (a se vedea punctele 49 și 39 din hotărârea principală). În plus, constatarea sa de încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la terenul său, reclamantul a pierdut în mod eficient tot accesul și controlul, precum și toate posibilitățile de a utiliza și de a se bucura de proprietățile sale (a se vedea punctul 37 din hotărârea principală). Prin urmare, el are dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor sale începând cu data depunerii declarației Turciei care recunoaște dreptul unei cereri individuale în temeiul articolului 25 din Convenție, anume 22 ianuarie 1987, până în prezent (a se vedea Cankoçak c. Turcia , nos. 25182/94 și 2695/95, § 26, 20 februarie 2001, și În legătură cu aceasta, Curtea constată că afirmarea proprietății proprietăților imobiliare ocupate de turc produsă de reclamant (a se vedea punctul 8 de mai sus) arată că, la 16 septembrie 2009, el a fost încă proprietarul proprietății descrise la punctul 16 litera (b) de mai sus. Cu toate acestea, reclamantul nu a reușit să prezinte dovezi similare în ceea ce privește proprietatea descrisă la punctul 16 litera (a) de mai sus. Certificatul de înregistrare a acestei parcele de teren doar dovedește că a deținut-o în 1968. Curtea va ține cont în mod corespunzător de lipsa de dovezi de proprietate continuă în evaluarea cuantumului prejudiciilor materiale. 36. În opinia Curții, evaluările furnizate de reclamant implică un grad semnificativ de speculație și nu sunt suficiente pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou v. Turcia) Prin urmare, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de reclamant, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de el (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (doar satisfacția), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitant în ceea ce privește chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (Loizidou (justa satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades În plus, Curtea a luat în considerare incertitudințele, inerente oricărei încercări de a cuantifica pierderile reale suportate de reclamant (a se vedea Loizidou (obiecții preliminare), 23 martie 1995, seria A nr. 310, § 102 și (merit), 18 decembrie 1996, § 32, Raporturile 1996-VI). 37. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale domeniilor reclamantului, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 29-30 de mai sus), în timp ce reclamantul a prezentat o declarație semnată de un ofițer de teren de district care indică faptul că rapoartele sale de evaluare au fost bazate pe o evaluare corectă și rezonabilă a valorilor proprietăților (a se vedea punctul 23 de mai sus). 38. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul a prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobândă compusă anuală în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plății sumelor datorii. Deși Tribunalul consideră că ar trebui acordată reclamantului o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi legale, constată că ratele aplicate de el sunt de partea înaltă (a se vedea, În plus, în primul său raport, expertul reclamantului a calculat, de asemenea, daunele provocate de pierderea utilizării proprietăților pentru care Curtea a susținut obiecția Guvernului de incompatibilitate ratione materiae (a se vedea punctul 1). 19 mai sus). Curtea este de opinie că nu ar trebui acordată nicio atribuire în ceea ce privește aceste proprietăți, inclusiv casa din Morphou, care a aparținut soției reclamantului (a se vedea punctul 21 de mai sus). 39. În sfârșit, Curtea consideră că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamantul trebuie să le fi experimentat de-a lungul anilor în absența de a-și utiliza proprietățile pe care le-a considerat potrivit și să se bucure de casa sa (a se vedea Demades (justă satisfacție), menționat mai sus, § 29). 40. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că suma solicitată în raportul de evaluare revizuit din 6 octombrie 2009 în ceea ce privește pierderea utilizării proprietăților descrise la punctul 16 literele (a) și (b) de mai sus (EUR) 135.550 – a se vedea punctul 21 de mai sus) constituie o bază echitabilă pentru compensarea prejudiciilor materiale și morale suportate de dl Michael și hotărăște să-l acorde. Costuri și cheltuieli 41. În afirmațiile sale exacte de satisfacție din aprilie 2000, reclamantul a solicitat 4000 de CYP (aproximativ 6 834 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Această sumă a inclus costurile raportului de experți care evaluează valoarea proprietăților sale. 42. La 6 octombrie 2009, reclamantul și-a majorat cererea pentru costuri și cheltuieli până la 19 796 EUR. El a afirmat că noul raport de evaluare a avut un cost de 402,5 EUR și că cheltuielile sale juridice pentru perioada aprilie 2000/octombrie 2009 s-au ridicat la 12.460 EUR. 43. Guvernul nu a observat acest punct. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (a se vedea, de exemplu, Iatridis v. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEHR 2000-XI). 45. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire. În special, costurile asociate cu elaborarea de rapoarte de evaluare având în vedere natura continuă a încălcărilor în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își ajungă la decizia privind problema justei satisfacții (a se vedea Demades) Deși Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, aceasta consideră suma solicitată pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare și decide să acorde o sumă totală de 8.000 EUR. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea Guvernului de a rămâne examinarea cererilor reclamantului pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 135.550 EUR (o sută treizeci cinci mii cinci sute cinci și cincizeci și cinci de euro), precum și orice impozit care poate fi imputabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 8 000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 22 iunie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF GAVRIEL v. TURKEY

(Application no. 41355/98)

JUDGMENT

(

just satisfaction

)

STRASBOURG

22 June 2010

FINAL

22/11/2010

This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Gavriel v. Turkey,

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 1 June 2010,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 41355/98) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Cypriot national, Mr Savvas Gavriel (“the applicant”), on 27 March 1998.

2.

In a judgment delivered on 20 January 2009 (“the principal judgment”), the Court upheld the Turkish Government's objection of incompatibility

ratione materiae

with the provisions of the Convention as far as four of the properties claimed by the applicant were concerned and dismissed the remainder of the Government's preliminary objections. It found continuing violations of Article 8 of the Convention by reason of the complete denial of the right of the applicant to respect for his home and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention by virtue of the fact that the applicant was denied access to and control, use and enjoyment of two of his properties as well as any compensation for the interference with his property rights. Furthermore, it found that it was not necessary to examine the applicant's complaint under Article 14 of the Convention (

Gavriel v.

Turkey

, no. 41355/98, §§

29, 30, 39, 49 and 54 and points 1-5 of the operative provisions, 20

January 2009).

3.

Under Article 41 of the Convention the applicant sought just satisfaction of 337,281 Cypriot pounds (CYP

–

approximately 576,278

euros (EUR)) for the deprivation of his properties concerning the period between January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, and 2000. A valuation report, setting out the basis of the applicant's loss, was appended to his observations. Furthermore, the applicant claimed CYP 60,000 (approximately EUR

102,516) in respect of non-pecuniary damage and approximately EUR

6,834 for the costs and expenses incurred before the Court.

4.

Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it in whole and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., §§ 68 and 71, and point 6 of the operative provisions).

5.

On 13 July 2009 the Court invited the applicant and the Government to submit any materials which they considered relevant to assessing the 1974 market value of the properties concerned by the principal judgment.

6.

The applicant and the Government each filed comments on this matter.

7.

On 4

September 2009 the applicant was invited to submit written evidence that the properties at stake were still registered in his name or to indicate and substantiate any transfer of ownership which might have taken place.

8.

On 29 September 2009 the applicant produced an “affirmation of ownership of Turkish-occupied immovable property” issued by the Department of Lands and Surveys of the Republic of Cyprus. According to this certificate, on 16

September 2009 the applicant was the registered owner of the property described in paragraph

16 (b) below. The applicant furthermore submitted a certificate of registration of the immovable property described in paragraph 16 (a) below issued on 15

January 1968. This document specified that the “assessed value” of this plot of land was, at the relevant time, CYP 12.81 (approximately EUR 22).

THE LAW

I.

PRELIMINARY ISSUE

9.

In a letter of 22 April 2010 the Government requested the Court to decide that it was not necessary to continue the examination of the applicant's just satisfaction claims. They invoked the principles affirmed by the Grand Chamber in

Demopoulos and Others v. Turkey

([GC] (Dec.), nos.

46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 10200/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1

March 2010) and argued that the applicant should address his claims to the Immovable Property Commission (the “IPC”) instituted by the “TRNC” Law 67/2005.

10.

The Court first observes that the Government's submissions were unsolicited; they were received by the Registry long after the expiration of the time-limit for filing comments on just satisfaction and almost two months after the delivery of the Grand Chamber's decision in

Demopoulos

. It could therefore be held that the Government are estopped from raising the matter at this stage of the proceedings.

11.

In any event, the Court cannot but reiterate its case-law according to which objections based on non-exhaustion of domestic remedies raised after an application has been declared admissible cannot be taken into account at the merits stage (see

Demades v. Turkey

(merits), no.

16219/90, §

20, 31

July 2003, and

Alexandrou v. Turkey

(merits), no. 16162/90, § 21, 20

January 2009) or at a later stage. This approach has not been modified by the Grand Chamber, as the cases of

Demopoulos and Others

had not been declared admissible when Law 67/2005 entered into force and when Turkey objected that domestic remedies had not been exhausted.

12.

Furthermore, the Court considers that its previous finding in the present case that the applicant was not required to exhaust the remedy introduced by Law 67/2005 constitutes

res judicata

. It recalls that after the compensation mechanism before the IPC was introduced, the Government raised an objection based on non-exhaustion of domestic remedies. This objection was rejected in the principal judgment (see paragraph 28 of the principal judgment and point 2 of its operative provisions). The Government also unsuccessfully requested the referral of the case to the Grand Chamber.

13.

It follows that the Government's request to stay the examination of the applicant's claims for just satisfaction should be rejected. The Court will therefore continue to examine the case under Article 41 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

14.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Pecuniary and non-pecuniary damage

1.

The parties' submissions

(a)

The applicant

15.

In his just satisfaction claims of April 2000, the applicant requested CYP 337,281 (approximately EUR 576,278) for pecuniary damage. He relied on an expert's report assessing the value of his losses which included the loss of annual rents collected or expected to be collected from renting out his properties, plus interest from the date on which such rents were due until the day of payment. The rent claimed was for the period dating back to January 1987, when the respondent Government accepted the right of individual petition, until 2000. The applicant did not claim compensation for any purported expropriation since he was still the legal owner of the properties.

16.

The properties in respect of which in the principal judgment the Court found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 can be described as follows:

(a)

Nicosia/Kapouti, plot no. 576, sheet/plan 19/16, field, area: 5,017

square

metres (m²);

(b)

Kyrenia/Livera, plot no. 39/1, sheet/plan 5/62W1, field, area: 112,149

m².

17.

The starting point for the valuation report was the annual rental value of the applicant's properties in 1974, calculated on the basis of a percentage (from 4 to 6%) of the market value of the properties or assessed by comparing the rental value of similar land at the relevant time. This sum was subsequently adjusted upwards according to an

average

annual rental increase of 7% for agricultural land. Compound interest for delayed payment was applied at a rate of 8%, the total sum due for interest being CYP

117,105 (approximately EUR 200,085).

18.

According to the expert, the 1974 rental value of the applicant's fields listed in paragraph 16 (a) and (b) above were the following (see paragraphs 9, 29 and 39 of the principal judgment):

- property listed under (a): rental value CYP 25 (approximately EUR

42.7);

- property listed under (b): rental value CYP 336 (approximately EUR

574).

19.

The applicant's expert also established a 1974 rental value of CYP

409 (approximately EUR 699), CYP 515 (approximately EUR

880), CYP 60 (approximately EUR 102.5) and CYP 60 (approximately EUR

102.5) respectively for the other properties claimed by the applicant, in respect of which the Court upheld the Government's preliminary objection of incompatibility

ratione materiae

with the provisions of the Convention.

20.

In a letter of 28 January 2008 the applicant observed that a long lapse of time had passed since he had presented his claims for just satisfaction and that the claim for pecuniary losses needed to be updated according to the increase of the market value of land in Cyprus (between 10 and 15% per annum).

21.

On 6 October 2009 the applicant produced a revised valuation report which, on the basis of the criteria adopted in the previous report, concluded that the whole sum due for the loss of use and for statutory interest for the properties described in paragraph 16 (a) and (b) above was EUR 135,550. He moreover alleged that the eviction from the house in Morphou, registered in his wife's name, had forced him to rent another house and that this fact had entailed an additional cost of EUR 95,449.

22.

The applicant also produced a statement, dated 1 May 2009, by which the president of the Community Council of Kapouti village declared that in 1974 the plot of land described in paragraph 16 (a) above was a citrus grove generating an income of CYP 1,000 (approximately EUR

1,708). The expert appointed by the applicant declared that his “valuation [was] based on comparable plots where available in the occupied part of Cyprus and comparable areas in the unoccupied parts of Cyprus” and that according to his experience the “1974 prices used [were] fair, reasonable and accurate ... beyond dispute”.

23.

The applicant also submitted a statement made on 5 October 2009 by Mrs Efi Savvides, a District Land Officer in Nicosia, which reads as follows:

“I ... hereby certify that for the preparation of the original valuation reports of the application ... [no.] 41335/1998, Gavriel v. Turkey ... the Department of Lands and Surveys has collaborated with the private practice valuers ... by giving any assistance required and providing all the necessary information, data and plans to the said valuers ...

The valuation method and approach as well as the market values and rents derived are considered fair and reasonable and are consistent with the available comparable sales and existing conditions, in the economy and the property market in Cyprus as at July – August 1974.”

24.

In his just satisfaction claims of April 2000, the applicant claimed CYP 40,000 (approximately EUR

68,344) in respect of non-pecuniary damage. He stated that this sum had been calculated on the basis of the sum awarded by the Court in the

Loizidou

case ((just satisfaction), 28 July 1998,

Reports of Judgments and Decisions

1998-IV), taking into account, however, that the period of time for which the damage was claimed in the instant case was longer and that there had also been a violation of Article 14 of the Convention. He furthermore claimed CYP

20,000 (approximately EUR

34,172) with respect to the moral damage suffered for the loss of his home.

25.

On 6 October 2009 the applicant increased his claim for non-pecuniary damage up to EUR 70,000 for the violation of Article 1 of Protocol No. 1 and up to EUR 80,000 for the violation of Article 8 of the Convention.

(b)

The Government

26.

The Government filed comments on the applicant's claims for just satisfaction on 22 September 2008 and 6 October 2009. They observed that the applicant's properties were “fields” and not “building plots” and that very little rent could be obtained from fields in Cyprus. In any event, the alleged 1974 market value of the properties was exorbitant, highly excessive and speculative; it was not based on any real data with which to make a comparison and made insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international. The report submitted by the applicant had instead proceeded on the assumption that the property market would have continued to flourish with sustained growth during the whole period under consideration.

The Government further submitted that Turkey had recognised the jurisdiction of the Court on 21 January 1990, and not in January 1987.

27.

In their comments of 6 October 2009 the Government noted that in his first valuation report (see paragraphs

15 and 17 above) the applicant's expert had taken into account also a property in Morphou, which did not belong to the applicant, but to his wife. Such a claim was unacceptable and not in line with the practice of the Court. The annual rent increase and the compound interest rate claimed by the applicant were assumptive and highly excessive.

28.

As indicated in a document annexed to the Government's observations of 6 October 2009, the Turkish-Cypriot authorities had offered the applicant CYP 113,963.59 (approximately EUR

194,718). It was also to be observed that “some of the properties” had not been registered in the applicant's name in 1974 (one was registered in the name of Savvas Michael Gavriel and another one in the name of Stehios Stavrou Filippou); moreover, one of the properties in Morphou could not be found in the Land Registries.

29.

The Government further observed that in making its assessment as regarded compensation for the loss of use, the IPC had collected data from the Department of Lands and Surveys on the 1973-1974 purchase prices for comparable properties. It had also examined the development of interest rates of the Cyprus Central Bank. The loss of income was then calculated by assuming that the obtainable rent would have been 5% of the value of the properties; this last value had been modified every year on the basis of the land market value index. Cyprus Central Bank interest rates had been applied on the sums due since 1974.

30.

It could therefore be said that the IPC had used the same criteria as the Greek-Cypriots applicants. However, being in possession of the land registers in which comparable sales had been recorded, it was better placed to assess the 1974 market values of the properties. Applicants had, in general, tended to exaggerate and inflate these values. Their calculations were highly presumptive; for instance, the percentage used for assessing the loss of income had frequently been the same for buildings, fields, orchards and plots of land, irrespective of their location, of the existence of electricity or water supplies and of an access to a minor or major road. On the contrary, the Turkish-Cypriot authorities had taken all these factors into consideration; they had applied a higher percentage for buildings in built-up areas than for vacant fields.

31.

The Government also insisted that, as it could not be excluded that the properties at issue had been transferred within the legal system of southern Cyprus, applicants should be required to provide search certificates issued by the Greek-Cypriot Department of Lands and Surveys. Failure to substantiate title to the properties at the material time and at the time of the Court's judgment should be considered as a failure to cooperate with the Court. No just satisfaction should be awarded in respect to unsubstantiated or dubious claims.

32.

After the delivery of the Court's principal judgment, the Turkish-Cypriot authorities had invited the applicant to apply to the IPC in order to reach an agreement on the matter of compensation. The applicant had not replied to this invitation. This attitude was mainly due to political reasons and to the pressures exerted by the Greek-Cypriot authorities in order to discourage their citizens from applying to the IPC. Misleading information had been given about its powers and the Greek-Cypriots who had applied to it had been questioned by the Office of the Attorney General. In 2006 the Greek-Cypriot media had even revealed a “shame list” and published the names of applicants to the IPC.

33.

The Government finally noted that the applicant's claims under the head of non-pecuniary damage were also based on the assumption of the existence of a violation of Article 14 of the Convention; however, the Court did not make any findings in this respect. In any event, the claims at issue were excessive and incompatible with the practice of the Court. The applicant should not be allowed to duplicate the heads of non-pecuniary damages.

2.

The Court's assessment

34.

The Court recalls that in its principal judgment it has concluded that there had been a continuing violation of the applicant's rights guaranteed by Article

8 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 by virtue of the complete denial of the applicant's rights with respect to his home and the peaceful enjoyment of his properties listed in paragraph 16 (a) and (b) above (see paragraphs 49 and 39 of the principal judgment). Furthermore, its finding of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 was based on the fact that, as a consequence of being continuously denied access to his land, the applicant had effectively lost all access and control as well as all possibilities to use and enjoy his properties (see paragraph 37 of the principal judgment). He is therefore entitled to a measure of compensation in respect of losses directly related to this violation of his rights as from the date of the deposit of Turkey's declaration recognising the right of individual petition under former Article

25 of the Convention, namely 22

January 1987, until the present time (see

Cankoçak v.

Turkey

, nos.

25182/94 and 26956/95, § 26, 20

February 2001, and

Demades v.

Turkey

(just satisfaction), no. 16219/90, § 21, 22 April 2008).

35.

In connection with this, the Court notes that the affirmation of ownership of Turkish-occupied immovable property produced by the applicant (see paragraph 8 above) shows that on 16 September 2009 he was still the owner of the property described in paragraph 16 (b) above. The applicant failed, however, to produce similar evidence in respect of the property described in paragraph 16 (a) above. The certificate of registration of this plot of land only proves that he owned it in 1968. The Court will take due account of the lack of evidence of continuous ownership when assessing the amount of pecuniary damage.

36.

In the opinion of the Court, the valuations furnished by the applicant involve a significant degree of speculation and make insufficient allowance for the volatility of the property market and its susceptibility to influences both domestic and international (see

Loizidou v. Turkey

(just satisfaction), cited above, § 31). Accordingly, in assessing the pecuniary damage sustained by the applicant, the Court has, as far as appropriate, considered the estimates provided by him (see

Xenides-Arestis v. Turkey

(just satisfaction), no.

46347/99, §

41, 7

December 2006). In general it considers as reasonable the approach to assessing the loss suffered by the applicant with reference to the annual ground rent, calculated as a percentage of the market value of the properties, that could have been earned during the relevant period (

Loizidou

(just satisfaction), cited above, § 33, and

Demades

(just satisfaction), cited above, § 23). Furthermore, the Court has taken into account the uncertainties, inherent in any attempt to quantify the real losses incurred by the applicant (see

Loizidou

(preliminary objections), 23 March 1995, Series A no.

310, §

102, and (merits), 18

December 1996, §

32,

Reports

1996-VI).

37.

The Court notes that notwithstanding its request to submit material relevant to assessing the 1974 market value of the applicant's fields, the parties have produced few elements in this respect. The Government have relied on the accuracy of the IPC's calculations (see paragraphs 29-30 above), while the applicant has submitted a statement signed by a District Land Officer indicating that his valuation reports were based on a fair and reasonable assessment of the properties' values (see paragraph 23 above).

38.

The Court further observes that the applicant submitted an additional claim in the form of annual compound interest in respect of the losses on account of the delay in the payment of the sums due. While the Court considers that a certain amount of compensation in the form of statutory interest should be awarded to the applicant, it finds that the rates applied by him are on the high side (see,

mutatis mutandis

,

Demades

(just satisfaction), cited above, § 24). Moreover, in his first report the applicant's expert has calculated also the damages provoked by the loss of use of the properties in respect of which the Court has upheld the Government's objection of incompatibility

ratione materiae

(see paragraph

19 above). The Court is of the opinion that no award should be made in respect of these properties, including the house in Morphou, which belonged to the applicant's wife (see paragraph 21 above).

39.

Finally, the Court considers that an award should be made in respect of the anguish and feelings of helplessness and frustration which the applicant must have experienced over the years in not being able to use his properties as he saw fit and enjoy his home (see

Demades

(just satisfaction), cited above, § 29).

40.

Having regard to the above considerations, the Court is of the opinion that the sum claimed by the applicant in the revised valuation report of 6 October 2009 in respect of the loss of use of the properties described in paragraph 16 (a) and (b) above (EUR

135,550 – see paragraph 21 above) constitutes a fair basis for compensating the pecuniary and non-pecuniary damage sustained by Mr Michael and decides to award it.

B.

Costs and expenses

41.

In his just satisfaction claims of April 2000, the applicant sought CYP 4,000 (approximately EUR 6,834) for the costs and expenses incurred before the Court. This sum included the costs of the expert report assessing the value of his properties.

42.

On 6 October 2009 the applicant increased his claim for costs and expenses up to EUR 19,796. He alleged that the new valuation report had a cost of EUR 402.5 and that his legal expenses for the period April 2000/October 2009 had amounted to EUR 12,460.

43.

The Government did not comment on this point.

Iatridis v. Greece

(just satisfaction) [GC], no. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI).

45.

The Court notes that the case involved perusing a certain amount of factual and documentary evidence and required a fair degree of research and preparation. In particular, the costs associated with producing valuation reports in view of the continuing nature of the violations at stake were essential to enable the Court to reach its decision regarding the issue of just satisfaction (see

Demades

(just satisfaction), cited above, §

34).

46.

Although the Court does not doubt that the fees claimed were actually incurred, it considers the amount claimed for the costs and expenses relating to the proceedings before it excessive and decides to award a total sum of EUR

8,000.

C.

Default interest

47.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Dismisses

the

Government's request to stay the examination of the applicant's claims for just satisfaction;

2.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts:

(i)

EUR 135,550 (one hundred and thirty-five thousand five hundred and fifty euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary and non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 8,000 (eight thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

3.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 June 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President