AFFAIRE REJZMUND c. POLOGNE

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

06.07.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE REJZMUND c. POLOGNE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA REJZMUND c.POLONIA Cererea nr. 42205/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 iulie 2010 DEFINITIVF 06/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Rejzmund c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 iunie 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 42205/08) îndreptat împotriva Republicii Polone, printre care și o resortisantă a acestui stat, dl Krystyna Rejzmund, reclamanta, a sesizat Curtea la 2 august 2008, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, J. Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 12 octombrie 2009, președintele secțiunii a patra a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Recurenta, născută în 1939, are reședința la Varșovia. La 4 octombrie 2000, recurenta a inițiat o acțiune în despăgubire împotriva dentistului său, pe motiv că tratamentul acordat de acesta îi provocase un prejudiciu sănătății. La 18 aprilie 2001, Tribunalul a desfășurat ședința. La 8 mai 2001, Tribunalul a judecat doi experți care și-au prezentat concluziile la 8 august și respectiv 5 septembrie 2001. La 6 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat Tribunalului să desemneze un alt expert specializat în protetică dentară. La 27 iunie 2003, Tribunalul a primit cererea sa, dar nu l-a indicat tocmai pe expertul care trebuia să se pronunțe. Această omisiune a fost rectificată la 29 iulie 2003 deoarece expertul refuzase să pregătească concluziile, La 19 martie 2004, acesta a prezentat avizul de expertiză. 10. La 12 mai 2004, tribunalul de district s-a declarat incompetent să cunoască cazul recurentei și l-a transmis Tribunalului Regional din Varșovia. 11. În urma ședinței din 13 octombrie 2004, Tribunalul a decis să suspende procedura, pe motiv că o altă procedură, al cărei rezultat era susceptibil de a avea un impact asupra celei a prezentei proceduri, era pendinte. 12. La 31 ianuarie 2005, recurenta s-a plâns de durata procedurii, în conformitate cu opțiunea prevăzută la art. 5 din legea din 2004. Printr-o ordonanță din 31 martie 2005, Curtea de Apel a primit plângerea și a constatat durata excesivă a procedurii. Curtea de Apel a constatat că atât termenele consacrate de instanță pentru examinarea diferitelor întrebări legate de cererea reclamantei, cât și intervalele lungi dintre audierile ulterioare au contribuit la depășirea termenului rezonabil. 14. La 9 decembrie 2005, Tribunalul a ținut ședința la sfârșitul căreia solicitase avizul unui expert specializat în proteze dentare. La 7 februarie și 17 martie 2006, instanța s-a adresat autorității competente, solicitându-i să indice expertul care ar putea prezenta concluziile. 16. La 5 aprilie 2006, pentru a doua oară reclamanta s-a plâns de durata întregii proceduri, în conformitate cu legea din 2004. Curtea de apel a examinat exclusiv perioada ulterioară datei la care a fost examinată prima plângere a recurentei și, în această măsură, a constatat că termenul rezonabil a fost respectat. Curtea de apel a identificat dificultățile întâmpinate de instanța regională în abordarea sa de desemnare a expertului. 18. Din dosarul cauzei reiese că, printr-o hotărâre din 21 mai 2008, acțiunea recurentei în ceea ce privește fondul a fost respinsă. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE19, recurenta se plânge că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 20. Guvernul se opune acestei afirmații. 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 octombrie 2000 și s-a încheiat la 21 mai 2008. Prin urmare, a durat aproximativ șapte ani și opt luni pentru o singură instanță judiciară. Cu privire la admisibilitate Cu privire la excepția bazată pe neobosirea căilor de atac interne 22. Acesta susține că, în măsura în care recurenta se plânge că nu a fost despăgubită la nivel intern ca urmare a duratei procedurii, aceasta ar fi putut, după respingerea celei de-a doua plângeri, să introducă o altă plângere la 11 mai 2006. În plus, după încheierea procedurii privind fondul, aceasta a putut solicita despăgubiri, în conformitate cu opțiunea prevăzută la art. 16 din Legea din 2004 coroborată cu art. 417 din Codul civil. 23. Recurenta nu s-a pronunțat în această privință. 24. Curtea constată că, de două ori, recurenta a formulat o acțiune împotriva duratei procedurii, în conformitate cu legea din 2004. Prima acțiune a dus la o constatare a depășirii termenului rezonabil fără acordarea unei despăgubiri pe care recurenta nu o solicitase. În măsura în care procedura se prelungi, recurenta a formulat a doua acțiune, solicitând, de asemenea, despăgubirea. Or, la 11 mai 2006, această acțiune a fost respinsă, pe motiv că durata procedurii ulterioare fazei deja examinate de instanță cu privire la prima acțiune nu a fost disproporționată. Din cauza unei astfel de concluzii, problema despăgubirii nu a fost luată în considerare de instanța internă 25. În acest context, Curtea amintește că, având în vedere jurisprudența sa bine stabilită, durata unei proceduri trebuie examinată în ansamblu (Majewski c. Polonia, n 52690/99, 11 octombrie 2005). De asemenea, aceasta arată că, în cauzele italiene în care a constatat o a doua încălcare a dreptului la un proces într-un termen rezonabil pentru aceeași procedură (în special Rotondi c. Italia, 38113/97, §§14-16, 27 aprilie 2000 și S.A.GE.MA S.N.C. c. Italia, n 40184/98, §12-14, 27 aprilie 2000), durata părții din procedură ulterioară datei constatării primei încălcări fusese luată în considerare în lumina duratei generale a procedurii. În cele din urmă, într-o cauză poloneză similară (Swat c. Polonia 13545/03, 18 decembrie 2007, § 44) s-a considerat că faptul că, de la data la care instanța internă hotărăște asupra unei prime căi de atac formulate împotriva duratei unei proceduri, o perioadă suplimentară de timp se scurge fără a interveni într-o hotărâre pe fond constituie un motiv suplimentar pentru ca instanța sesizată cu o acțiune ulterioară formulată împotriva duratei aceleiași proceduri să o considere în întregime. 26. În măsura în care nu a fost cazul în speță, Curtea consideră că a doua acțiune a recurentei nu a avut ca rezultat din motive imputabile instanței interne. În aceste circumstanțe, nu se poate solicita persoanei interesate să mai exercite alte acțiuni. 27. Din acest motiv, Curtea respinge excepția guvernului. Cu privire la excepția rezultată din pierderea calității de victimă 28. Guvernul consideră că reclamanta nu mai poate pretinde că este victima unei încălcări a dreptului său la o cauză examinată într-un termen rezonabil. În ceea ce privește despăgubirea, aceasta nu a fost acordată, având în vedere absența cererii în acest sens din partea recurentei. Guvernul observă, pe de altă parte, că, în decizia pronunțată ca urmare a celei de a doua plângeri a recurentei, Tribunalul intern a hotărât că, în ceea ce privește perioada ulterioară primei decizii de constatare a duratei excesive a procedurii, nu s-a produs nicio încălcare a dreptului de a vedea cauza recurentei examinate într-un termen rezonabil. 29. 30. Curtea reamintește jurisprudența sa bine stabilită din care rezultă că statutul de victimă al unui reclamant poate depinde de despăgubirea care i-a fost acordată la nivel național, pentru situația de care se plânge în fața sa, precum și de recunoașterea de către autoritățile naționale a unei încălcări a convenției. Numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite, natura subsidiară a mecanismului de protecție a convenției împiedică examinarea de către Curte (a se vedea Cataldo c. Italia (dec.), nr. 45656/99, 3 iunie 2004). 31. Curtea arată în acest context că printr-o decizie din 31 martie 2005, instanța internă a recunoscut încălcarea dreptului recurentei la a se vedea cauza sa examinată într-un termen rezonabil. În ceea ce privește repararea prejudiciului suferit de recurentă ca urmare a acestei încălcări, Curtea constată că, în pofida unei cereri formulate de persoana interesată în acest sens în cadrul celei de a doua plângeri, aceasta nu a fost acordată, din motive care trebuie imputate instanței sesizate (§ 25 de mai sus). Prin urmare, prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a presupusei încălcări a convenției nu a fost remediat suficient la nivel intern. 32. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. 33. Curtea constată că obiecția nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție, de altfel, nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 35. În cazul de față, Curtea nu identifică motive care să îl determine să se îndepărteze de la concluzia la care a ajuns instanța internă în decizia sa din 31 martie 2005, cu atât mai mult cu cât, după această dată, a trecut un termen suplimentar de aproximativ trei ani și două luni fără ca procedura să fi putut fi finalizată. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior). 36. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței 37. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 38. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 42 655 zlotys (PLN) pentru prejudiciul material, această sumă reprezentând costul tratamentului medical presupus neadecvat și solicită, de asemenea, 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 42. reclamanta nu a solicitat nimic în acest sens. Interese moratoriu 43. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru a fi convertită în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 6 iulie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte