CASE OF JAN ZAWADZKI v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 6-3-c
CASE OF JAN ZAWADZKI v. POLAND (CtEDO, 2010)
CAUZUL CU JAN ZAWADZKI c. POLONIA (Declarația nr. 648/02) JUDGMENT STRASBOURG 6 iulie 2010 FINAL 06/10/2010 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Jan Zawadzki c. Polonia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de Cameră compusă de: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, după deliberarea privată la 15 iunie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 648/02) împotriva Republicii Polonia depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Jan Zawadzki („reclamantul”), la 24 august 2001. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns, în special, că a fost privat de acces la Curtea Supremă. La 13 iulie 2009, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunte această plângere guvernului. În temeiul articolului 29 § 3 din Convenție, s-a decis să examineze admisibilitatea și meritele cazului în același timp. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1958 și trăiește în Hajnówka. La 23 august 2000, Curtea de district Bielsko Podlaskie a condamnat reclamantul de furt și l-a condamnat la 2 ani de închisoare. La 12 decembrie 2000, Curtea Regională Białystok a susținut hotărârea de primă instanță. La 12 ianuarie 2001, instanța a acordat reclamantului cererea de a atribui un avocat de asistență juridică în cazul în scopul depunerii unui recurs de casă la Curtea Supremă. Într-o scrisoare adresată reclamantului din 7 februarie 2001 Curtea regională Białystok i-a informat că Avocatul ajutorului nu a constatat niciun motiv pentru care să pregătească un recurs de casă; reclamantul nu a fost informat cu privire la alte etape procedurale care îi sunt disponibile pentru a depune un recurs de casă. În răspunsul la cele trei întrebări ulterioare ale reclamantului cu privire la situația sa procedurală și dacă a existat vreo posibilitate pentru el de a continua procesul de cassare, în special prin propunerea sa de propunere a unui recurs de cassare semnat de un alt avocat de asistență juridică, la 19 februarie, 23 și 29 mai 2001, Curtea regională a afirmat că nu este obligat instanța de judecată să oblige un drept. Ajutor avocat pentru a pregăti un recurs de casație dacă el sau ea a refuzat să facă acest lucru și că este imposibil ca un avocat să semneze un recurs de casație redactat de inculpat. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 10. Legea și practicile interne relevante privind procedura de depunere a procedurilor de casă în fața Curții Supreme împotriva hotărârilor din instanța de apel sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Kulikowski c. Polonia , nr. 18353/03 , §§ 19-27, CEDH 2009 ... (extracte) și Antonicelli c. Polonia , nr. 2815/05, §§ 14-22, 19 mai 2009). 11. În special, la 26 februarie 2002, Curtea Supremă a examinat o situație în care un avocat de asistență juridică a refuzat să reprezinte o persoană condamnată în sensul procedurii de casație, constatând că un recurs de casație nu va oferi perspective de succes. În această situație, instanța de apel a fost obligată să informeze inculpatul că termenul pentru depunerea unui recurs de casă a început să se execute numai la data la care acuzatul a fost servit cu refuzul avocatului și nu la data anterioară când hotărârea instanței de apel a fost depusă în fața acuzatului însuși. Acesta a afirmat că nu este deschis să se îndoiască că un inculpat care se confrunte cu refuzul unui avocat de asistență juridică are dreptul de a lua alte măsuri de a solicita asistența juridică necesară pentru depunerea efectivă a unui recurs de casă (III KZ 87/01). Curtea Supremă a reiterat poziția sa într-o hotărâre din 6 mai 2008 și într-o serie de hotărâri similare din 2008. Acesta a observat că au existat anumite discrepanțe în practica judiciară în ceea ce privește modul în care s-a calculat termenul în astfel de situații, dar partea jurisprudenței inițiată prin decizia din februarie 2002 este atât dominantă, cât și corectă, precum și acceptată prin doctrină ca furnizarea unor garanții procedurale adecvate de acces la Curtea Supremă într-un termen rezonabil (II KZ 16/08). PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 ÎN CONJUNCȚIA CU ARTICOLUL 6 § 3 litera (c) AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns că, ca urmare a refuzului avocatului de asistență juridică de a redacta un recurs de casă, i-a fost respins accesul efectiv la Curtea Supremă. El se bazează pe art. 6 § 1 luat împreună cu art. 6 § 3 litera (c) din Convenție. Aceste dispoziții, în măsura în care se referă, au citit: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere ... corectă ... de [a] ... tribunal ...” Fiecare acuzat de o infracțiune are următoarele drepturi minime: ... (c) să se apere în persoană sau prin asistență juridică a alegerii sale sau, dacă el nu are mijloace suficiente de a plăti asistența juridică, să fie acordată gratuit atunci când interesele justiției o solicită;” A. Admisibilitate 13. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. B. Merits 14. Reclamantul a susținut că i s-a acordat asistență juridică în scopul depunerii unui recurs de casație. Cu toate acestea, el a fost în cele din urmă privat de acces la Curtea Supremă pentru că avocatul a refuzat să pregătească un recurs de casație în cazul său și a fost lăsat în incertitudine în ceea ce privește poziția sa juridică. Guvernul nu a prezentat observațiile lor. 15. În primul rând, Curtea constată că garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (3) sunt aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil în cadrul procedurilor penale, astfel cum se prevede la alineatul (1) din același articol. În consecință, reclamația reclamantului va fi examinată în temeiul acestor dispoziții luate împreună (a se vedea, printre altele, Benham v. Regatul Unit, hotărârea din 10 iunie 1996, Raportul hotărârilor și hotărârilor 1996-III, p. 755, § 52, și Bobek c. Polonia , nr. 68761/01, § 55, 17 iulie 2007 . În plus , Curtea a avut deja ocazia de a stabili în lungă măsură principiile relevante derivate din jurisprudența sa în acest domeniu ( Kulikowski c. Polonia , nr. 18353/03, CEDH 2009 ... (extracte); Antonicelli c. Polonia , nr. 2815/05, 19 mai 2009; Arciński c. Polonia , nr. 41373/04, 15 Septembrie 2009). Adoptă aceste principii în sensul cazului instant. 16. În cazul în care reclamantul a fost servit cu refuzul avocatului la o dată neespecificată după 7 februarie 2001. Notă a instanței care însoțește că refuzul nu conține informații privind drepturile sale procedurale. Nu a fost clarificat situația juridică a reclamantului, având în vedere că în acel moment nu era reprezentat de un avocat, a însemnat că nu a avut nici o modalitate de a ști când termenul de depunere a unui recurs de casă a început să ruleze și ce pasi, dacă are la dispoziția sa de a continua procedura de casă, de exemplu încercând să găsească un alt avocat care ar putea fi convins să depună un recurs de casă în numele său. În acest sens, Curtea constată că cadrul de procedură care reglementează punerea la dispoziție a asistenței juridice pentru un recurs de casă în cazurile penale, astfel cum s-a descris mai sus, este sub controlul instanțelor de apel. Atunci când se notifică refuzul unui avocat care a acordat asistență juridică de a pregăti un recurs de cassare, este în întregime adecvat și corespunzător cu cerințele de echitate, că o instanță de recurs indică unui recurent ce opțiuni procedurale suplimentare sunt disponibile pentru el ( a se vedea Kulikowski c. Polonia , citată mai sus § 70; Antonicelli c. Polonia , citată mai sus §§ 45). Cu toate acestea, în cazul instantaneu, această cerință nu a fost respectată, având în vedere faptul că dreptul de acces al reclamantului la Curtea Supremă nu a fost garantat într-un mod concret și eficient. 17. În consecință, având în vedere deficitul de mai sus, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 în combinație cu art. 6 § 3 litera (c) din Convenția. II. Reclamantul s-a plâns, în baza articolului 6 din Convenție, că procedurile au fost nejustificate în sensul că instanța a evaluat în mod eronat dovezile, a eșuat în stabilirea faptelor cauzei și a aplicat în mod incorect dreptul intern aplicabil. 19. Cu toate acestea, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal chestiuni de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I, cu alte referințe). 20. În cazul în cauză, chiar presupunând că cererea de epuizare a căilor de recurs interne a fost îndeplinită, Curtea constată că reclamantul nu a afirmat că nu a respectat dreptul său la o audiere echitabilă din partea instanțelor competente. Într-adevăr, plângerile sale se limitează la o provocare a rezultatului procedurii. Evaluarea circumstanțelor cazului în ansamblu, Curtea nu constată nici un indiciu că procedurile nedreptate au fost efectuate în mod nedreptat, ca urmare a faptului că această parte a cererii este întemeiată în mod evident și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 22. Reclamantul a solicitat Curtea să-i acorde satisfacția și a solicitat Curtea să cuantifice suma adecvată. El nu a formulat nici o cerere de rambursare a costurilor și cheltuielilor. 23. Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit prejudiciu moral, care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea atribuie reclamantului 1000 EUR sub acest cap. 24. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă plângerea reclamantului cu privire la lipsa de acces la o instanță și la restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, coroborat cu art. 6 § 3 litera (c); deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenția, EUR 1000 (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) care de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 6 iulie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenție și cu art. 74 § 2 din Regulamentul de procedură, avizul consens al judecătorului Mijović este anexat la această hotărâre. N.B. T.L.E. CONCURRING OPINION al judecătorului Mijović, așa cum a fost subliniat în avizele mele anterioare de acord în trei cazuri recente ( Kulikowski c. Polonia , n 18353/03, 18 august 2009, Antonicelli c. Polonia , n 2815/05, 18 August 2009 și Arciński c. Polonia, 41373/04, 15 septembrie 2009), precum și în avizul concomitent din Smyk c. Polonia, 8958/04, 28 iulie 2009, văd problema refuzului avocaților numiti în cadrul unui sistem de asistență juridică pentru a reprezenta legal a ajutat persoanele din cauza faptului că afirmația nu are perspective rezonabile de succes, în calitate de general, legate nu numai de infracțiuni, ci și de procedura civilă și administrativă [1] . În sensul cazului instant, aș trimite pur și simplu la raționamentul detaliat al acestor avize. Există un număr semnificativ de astfel de cazuri în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului