SECȚIUNEA A DOUA CAUZA ALMEIDA SANTOS c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 50812/06) HOTĂRÂREA PLĂȚII STRASBURG 27 iulie 2010 DEFINITIVF 22/11/11/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cazul Almeida Santos c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișel Karakaș, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 50812/06) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și din care o resortisantă a acestui stat, domnul Rosária Maria Almeida Santos ( hotărârea din acțiunea principală mai sus), Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a întreruperii egalității armelor în cadrul unei proceduri de inventariere în comun a bunurilor unei succesiuni (Almeida Santos c. Portugalia, nr. 50812/06, 6 octombrie 2009). Pe baza articolului 41 din convenție, recurenta solicita o satisfacție echitabilă de 1 196 515 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, precum și o sumă de 25 000 EUR pentru prejudicii morale. Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de daună morală și materială, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 53 și punctul 4 din dispozitiv. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații și observații cu privire la observațiile părții pârâte. ÎN DREPT, în conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, recurenta solicită valoarea reală și actuală a părții din bunurile succesiunii care îi revin. Pe baza unui raport de expertiză pe care îl prezintă Curții, aceasta susține că suma în cauză ar fi de 199 419,17 EUR, sumă care corespunde părții din succesiune la care ar avea dreptul, în conformitate cu normele de drept intern aplicabile în speță. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta solicită 25 000 EUR. Recurenta subliniază că sumele stabilite de instanțele interne, fără ca aceasta să le fi putut contesta în cursul procedurii în litigiu din cauza încălcării constatate a articolului 6 alineatul (1) din convenție, au ținut seama de valorile cadastrului funciar, care, la momentul respectiv, nu corespundeau în niciun fel valorilor reale ale terenurilor care făceau parte din succesiune. Pentru reclamantă, singura modalitate de a elimina consecințele încălcării constatate ar fi de a compensa valoarea reală a bunurilor în cauză la momentul respectiv, ținând seama în același timp de deprecierea monedei care a avut loc de la data partajării. Guvernul recunoaște că evaluarea bunurilor de împărțire, astfel cum a fost stabilită de instanțele interne în cadrul procedurii în litigiu, s-a bazat pe fișele cadastrului funciar care indicau ulterior sume inferioare valorii reale a terenurilor în cauză. Cu toate acestea, el consideră că diferența în cauză nu este în niciun caz cea indicată de recurentă. 10. Guvernul subliniază că recurenta însăși a atribuit bunurilor în cauză sume mult mai mici decât cele solicitate în cadrul procedurii în fața Curții. Astfel, în cererea sa de anulare a partajării bunurilor, introdusă în aprilie 2001 (a se vedea punctul 11 din hotărârea din acțiunea principală), aceasta își evalua partea sa în succesiune la 16 626,58 EUR. În memoriul său de apel, introdus în octombrie 2003 (a se vedea punctul 13 din hotărârea din acțiunea principală), aceasta a evaluat aceeași parte în succesiune la 20 783,24 EUR. Pentru guvern, suma care trebuie acordată pentru prejudiciul material nu poate fi în niciun caz mai mare decât această ultimă sumă. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că suma solicitată este excesivă. Evaluarea Curții 11. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări determină obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). Statele contractante care participă la o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri care constată o încălcare. Această putere de apreciere cu privire la modalitățile de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție statelor contractante : asigurarea respectării drepturilor și libertăților garantate (art. 1). În cazul în care natura încălcării permite restitutio in integrum Dacă, în schimb, legislația națională nu permite sau permite ca în mod impecabil să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 împuternicește Curtea să acorde, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția pe care o consideră adecvată (Brumărescu c. România (satisfacție echitabilă) [GC], nr 28342/95, § 20 CEDO 2001-I). 12. Curtea consideră de la bun început că situația în litigiu, care privește o succesiune care implică o terță persoană, nu este pregătită să redeschidă procedura de inventariere incriminată; de altfel, recurenta nu solicită acest lucru; prin urmare, se pune întrebarea dacă este necesar să se acorde recurentei o satisfacție echitabilă. 13. Curtea amintește că, în speță, a considerat că recurenta nu a avut aceleași posibilități de a-și prezenta cauza ca și al doilea interesat în procedura de inventariere și că a fost plasată într-o situație de dezavantaj net față de partea pârâtă (punctul 40 din hotărârea principală). În special, aceasta nu a putut participa la una dintre etapele esențiale ale procedurii de inventariere, și anume interviul între părțile interesate, în cursul căruia acestea din urmă trebuie să discute valoarea care trebuie atribuită diferitelor părți ale moștenirii (punctul 41 din hotărârea principală). a avut drept consecință privarea recurentei de a participa la stabilirea valorii bunurilor succesiunii. Aceste valori au fost stabilite la valori inferioare valorii reale a bunurilor în cauză, astfel cum recunoaște guvernul, este incontestabil că recurenta a suferit o pierdere de șanse care cauzează un prejudiciu material (Cudak c. Lituania [GC], n 15869/02, § 79, 23 martie 2010 ; a se vedea, de asemenea, Nacaryan și Deryan c. Turcia (satisfacție echitabilă), n 1955/02 și 27904/02, § 19, 24 februarie 2009 14. Cu toate acestea, un astfel de prejudiciu este dificil de calculat. Într-adevăr, și chiar să se presupună că valoarea reală a bunurilor în cauză este cea indicată de recurentă, ceea ce Curtea nu dă pentru a stabili, nu se poate specula asupra valorii pe care părțile interesate din succesiune ar fi reținut-o în cele din urmă, în cazul în care recurenta ar fi participat pe deplin la procedură. 15. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar, în speță, să se stabilească o sumă în echitate, astfel cum permite art. 41 din convenție, ținând seama și de prejudiciul moral suferit de recurentă, căruia constatarea încălcării Convenției care figurează în hotărârea principală nu îi este suficientă pentru a remedia. 16. Curtea alocă, astfel, recurentei 30 000 EUR, toate capetele de prejudiciu confundate. Comisioane și cheltuieli de judecată 17. Recurenta nu a prezentat nicio cerere suplimentară pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, motiv pentru care nu trebuie să i se acorde o sumă în această privință. Interese moratorii 18. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzilor moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, spune că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, suma de 30 000 EUR (trente de o mie de euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale și morale că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 27 iulie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Moduler Președinte
DEUXIÈME SECTION
ALMEIDA SANTOS c. PORTUGAL
(Requête n
o
50812/06)
ARRÊT
(
satisfaction équitable
)
27 juillet 2010
22/11/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Almeida Santos c. Portugal,
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
50812/06) dirigée contre la République portugaise et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Rosária Maria Almeida Santos («
la requérante
»), a saisi la Cour le 12
décembre 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 6 octobre 2009 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu'il y avait eu une violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison de la rupture de l'égalité des armes dans le cadre d'une procédure d'inventaire en partage des biens d'une succession (
Almeida Santos c.
Portugal
, n
o
50812/06, 6 octobre 2009).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, la requérante réclamait une satisfaction équitable de 1
196
515 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'elle aurait subi ainsi qu'une somme de 25
000 EUR pour préjudice moral.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état pour le dommage moral et matériel, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, §
53, et point 4 du dispositif).
5.
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations ainsi que des commentaires sur les observations de la partie adverse.
6.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
1.
Observations des parties
7.
La requérante demande, au titre du dommage matériel, la valeur réelle et actuelle de la partie des biens de la succession lui revenant. Se fondant sur un rapport d'expertise qu'elle soumet à la Cour, elle prétend que le montant en cause serait de 199
419,17 EUR, somme qui correspond à la part de la succession à laquelle elle aurait droit, selon les règles de droit interne applicables en l'espèce. Quant au préjudice moral, elle demande 25
000
EUR.
8.
La requérante souligne que les montants fixés par les juridictions internes, sans qu'elle ait pu les contester au cours de la procédure litigieuse en raison de la violation constatée de l'article 6 § 1 de la Convention, ont tenu compte des valeurs du cadastre foncier, qui, à l'époque, ne correspondaient aucunement aux valeurs réelles des terrains faisant partie de la succession. Pour la requérante, la seule manière d'effacer les conséquences de la violation constatée serait de la dédommager à la hauteur de la valeur réelle des biens en cause à l'époque, tout en tenant compte de la dépréciation de la monnaie ayant eu lieu depuis la date du partage.
9.
Le Gouvernement reconnaît que l'évaluation des biens du partage, telle que fixée par les juridictions internes dans le cadre de la procédure litigieuse, s'est fondée sur les fiches du cadastre foncier qui indiquaient alors des montants inférieurs à la valeur réelle des terrains en cause. Il estime cependant que la différence en cause n'est aucunement celle indiquée par la requérante.
10.
Le Gouvernement souligne que la requérante elle-même a attribué aux biens en cause des montants nettement inférieurs à ceux réclamés dans le cadre de la procédure devant la Cour. Ainsi, lors de sa demande en annulation du partage des biens, introduite en avril 2001 (voir paragraphe 11 de l'arrêt au principal), elle évaluait sa part dans la succession à 16
626,58
EUR. Dans son mémoire d'appel, introduit en octobre 2003 (voir paragraphe 13 de l'arrêt au principal), elle évaluait cette même part dans la succession à 20
783,24 EUR. Pour le Gouvernement, la somme à octroyer au titre du préjudice matériel ne saurait en aucun cas être supérieure à cette dernière somme. S'agissant du préjudice moral, le Gouvernement estime la somme demandée excessive.
2.
Appréciation de la Cour
11.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). Les Etats contractants parties à une affaire sont en principe libres de choisir les moyens dont ils useront pour se conformer à un arrêt constatant une violation. Ce pouvoir d'appréciation quant aux modalités d'exécution d'un arrêt traduit la liberté de choix dont est assortie l'obligation primordiale imposée par la Convention aux Etats contractants
: assurer le respect des droits et libertés garantis (article 1). Si la nature de la violation permet une
restitutio in integrum
, il incombe à l'Etat défendeur de la réaliser, la Cour n'ayant ni la compétence ni la possibilité pratique de l'accomplir elle-même. Si, en revanche, le droit national ne permet pas ou ne permet qu'imparfaitement d'effacer les conséquences de la violation, l'article 41 habilite la Cour à accorder, s'il y a lieu, à la partie lésée la satisfaction qui lui semble appropriée (
Brumărescu c.
Roumanie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
12.
La Cour estime d'emblée que la situation litigieuse, qui concernait une succession impliquant une tierce personne, ne se prête pas à une réouverture de la procédure d'inventaire incriminée. Du reste, la requérante ne le demande pas. Il se pose donc la question de savoir s'il y a lieu d'accorder une satisfaction équitable à la requérante.
13.
La Cour rappelle qu'elle a considéré en l'espèce que la requérante n'a pas eu les mêmes possibilités de présenter sa cause que le second intéressé à la procédure d'inventaire et qu'elle a été placée dans une situation de net désavantage par rapport à la partie adverse (paragraphe 40 de l'arrêt au principal). Elle n'a notamment pas pu participer à l'une des phases essentielles de la procédure d'inventaire, à savoir l'entretien entre les intéressés, au cours duquel ces derniers doivent discuter de la valeur à attribuer aux différentes parts de l'héritage (paragraphe 41 de l'arrêt au principal). La rupture de l'égalité des armes, en violation de l'article 6 § 1, ainsi constatée par la Cour
a eu pour conséquence de priver la requérante de participer à la fixation de la valeur des biens de la succession. Ces valeurs ayant été fixées à des montants inférieurs à la valeur réelle des biens en cause, comme le Gouvernement le reconnaît, il est indéniable que la requérante a subi une perte de chances occasionnant un préjudice matériel (
Cudak c. Lituanie
[GC], n
o
15869/02, § 79, 23 mars 2010
; voir également
Nacaryan et Deryan
c. Turquie
(satisfaction équitable), n
os
19558/02 et 27904/02, § 19, 24 février 2009).
14.
Un tel préjudice est toutefois difficile à chiffrer. En effet, et à supposer même que la valeur réelle des biens en cause est celle indiquée par la requérante – ce que la Cour ne donne pas pour établi – l'on ne saurait spéculer sur la valeur que les intéressés dans la succession auraient finalement retenue, au cas où la requérante aurait pleinement participé à la procédure.
15.
La Cour estime donc qu'il s'impose en l'espèce de fixer une somme en équité, comme le permet l'article 41 de la Convention, tout en tenant compte également du préjudice moral subi par la requérante auquel le constat de violation de la Convention figurant dans l'arrêt au principal ne suffit pas à remédier.
16.
La Cour alloue ainsi à la requérante 30
000 EUR, tous chefs de préjudice confondus.
B.
Frais et dépens
17.
La requérante n'a présenté aucune demande supplémentaire au titre des frais et dépens, raison pour laquelle il n'y a pas lieu de lui accorder une somme à cet égard.
C.
Intérêts moratoires
18.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
,
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, la somme de 30
000 EUR (trente mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommages matériel
et moral
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Françoise Tulkens
Greffier
Présidente