SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MASELLI c. ITALIA (N (solicitarea nr. 61211/00) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 27 iulie 2010 DEFINITIVF 27/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă.
În cauza Maselli c. Italia (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Guido Raimondi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 61211/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Giuseppe Maselli ( Cu toate acestea, Curtea a considerat că pierderea oricărei disponibilități a terenului, combinată cu imposibilitatea de a remedia situația incriminată, a generat consecințe destul de grave pentru ca reclamantul să fi suferit o expropriere de facto, incompatibilă cu dreptul său la respectarea bunurilor sale și care nu respectă principiul preeminării dreptului (Maselli c. Italia, nr 66111/00, § 38, 11 iulie 2006). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat o satisfacție echitabilă de 96 558 EUR (EUR), sumă corespunzătoare valorii actuale a terenului și 215 000 EUR reprezentând valoarea adăugată, care, în opinia sa, a avut loc prin schimbări (construcții) în cartier.
În plus, reclamantul a solicitat 56 000 EUR pentru pagubele suferite de casa de care era încă proprietar, 187 453,20 EUR pentru că a trebuit să oprească exploatația agricolă și 58 000 EUR pentru că nu a câștigat; în plus, acesta solicita o despăgubire pentru daune morale și solicita rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pentru procedura în fața instanțelor naționale și a celor din fața Curții. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamantul să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 49 și punctul 3 din plan).
Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. La 27 octombrie 2006, președintele camerei a decis să solicite părților să numească fiecare un expert însărcinat cu evaluarea prejudiciului material și să depună un raport de expertiză înainte de 24 ianuarie 2007. Aceste rapoarte de expertiză au fost depuse în termenul stabilit. La 11 aprilie 2007, administrația a executat hotărârea Curții de Apel din Bari (punctul 20 din hotărârea din acțiunea principală) și a plătit recurentei indemnizația stabilită plus dobânda. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
558 EUR, sumă care corespunde valorii actuale a terenului și 215 000 EUR reprezentând valoarea adăugată rezultată, în opinia sa, din schimbările (construiri) intervenite în cartier. În plus, reclamantul solicită 56 000 EUR pentru daunele suferite de casa de care este încă proprietar, 187 453,20 EUR pentru că a trebuit să oprească exploatația agricolă și 58 12. Guvernul consideră că Curtea nu trebuie să acorde decât suma corespunzătoare valorii terenului în litigiu în momentul ocupației materiale și că, la 11 aprilie 2007, administrația i-a plătit reclamantului suma stabilită în 2005 de Curtea de Apel din Napoli, plus dobânda.
13. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI 14. Aceasta amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri.
15. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii integrale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza stabilită de instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deținerea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 16. Curtea constată că reclamantul a primit la nivel național o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului său, reevaluată și însoțită de dobânzi începând cu data pierderii proprietății, adică la 22 octombrie 1994 (a se vedea punctul 20 din hotărârea din acțiunea principală).
În opinia sa, persoana interesată a obținut deja o sumă suficientă pentru a îndeplini criteriile de despăgubire. 17. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuând în echitate, Curtea îi alocă reclamantului 3 000 EUR din acest șef. Pagubă morală 18. Reclamantul solicită plata unei indemnizații de 153 000 EUR pentru prejudicii morale 19. Guvernul consideră că nicio sumă nu se datorează prejudiciului moral, deoarece acest tip de prejudiciu nu poate rezulta din încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, ci numai din încălcarea termenului rezonabil 20. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor sale a cauzat reclamantului un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător.
21. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamantului suma de 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor restante în fața instanțelor naționale (58 379, 65 EUR) și a celor prezentate în fața Curții (79 601 EUR). 23. Guvernul constată că pretențiile reclamantului sunt exorbitante. 24. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile de judecată nu pot fi recuperate decât în măsura în care se referă la încălcarea constatată ( Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, § 66). 25. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră excesive onorariile totale revendicate în acest titlu.
Prin urmare, aceasta consideră că trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea unei sume de 20 000 EUR pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sume care pot fi datorate ca impozite, pentru daune materiale (ii.
000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sume care pot fi datorate ca impozite, pentru daune morale (iii). 000 EUR (80 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit reclamantului, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins Lawrence Early Nicolas Bratza Moduleer Președinte
AFFAIRE MASELLI c. ITALIE (N o 2) (Requête n o 61211/00) ARRÊT (Satisfaction équitable) STRASBOURG 27 juillet 2010 DÉFINITIF 27/10/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Maselli c. Italie (n o 2), La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Nicolas Bratza, président, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Guido Raimondi, juges, et de Lawrence Early, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2010, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 61211/00) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet État, M. Giuseppe Maselli (« le requérant »), a saisi la Cour le 1 er février 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Par un arrêt du 11 juillet 2006 (« l'arrêt au principal »), la Cour a jugé que la perte de toute disponibilité du terrain, combinée avec l'impossibilité de remédier à la situation incriminée, a engendré des conséquences assez graves pour que le requérant ait subi une expropriation de fait, incompatible avec son droit au respect de ses biens et non conforme au principe de prééminence du droit ( Maselli c. Italie (n o 2) , n o 61211/00, § 38, 11 juillet 2006).
3.En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait une satisfaction équitable de 96 558 euros (EUR), somme correspondant à la valeur actuelle du terrain ainsi que 215 000 EUR correspondant à la plus-value entraînée, selon lui, par les changements (constructions) intervenus dans le quartier. En outre, le requérant réclamait 56 000 EUR pour les dommages subis par la maison dont il était encore propriétaire, 187 453,20 EUR pour avoir dû arrêter l'exploitation agricole et 58 000 EUR pour manque à gagner. Il sollicitait en outre une indemnité pour dommage moral et demandait le remboursement des frais et dépens pour la procédure devant les juridictions nationales et pour celles devant la Cour.
4.La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , § 49, et point 3 du dispositif).
5.Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord. Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.
6.Le 27 octobre 2006, le président de la chambre a décidé de demander aux parties de nommer chacune un expert chargé d'évaluer le préjudice matériel et de déposer un rapport d'expertise avant le 24 janvier 2007.
7.Lesdits rapports d'expertise ont été déposés dans le délai imparti. EN FAIT
8.Les faits survenus après l'arrêt au principal peuvent se résumer comme suit.
9.Le 11 avril 2007, l'administration exécuta l'arrêt de la cour d'appel de Bari (paragraphe 20 de l'arrêt au principal) et paya à la requérante l'indemnité fixée plus les intérêts. EN DROIT
10.Aux termes de l'article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
11.Le requérant sollicite 96 558 EUR, somme correspondant à la valeur actuelle du terrain ainsi que 215 000 EUR correspondant à la plus-value entraînée, selon lui, par les changements (constructions) intervenus dans le quartier. En outre, le requérant réclame 56 000 EUR pour les dommages subis par la maison dont il est encore propriétaire, 187 453,20 EUR pour avoir dû arrêter l'exploitation agricole et 58 000 EUR pour manque à gagner.
12.Le Gouvernement considère que la Cour ne doit accorder que la somme correspondant à la valeur du terrain litigieux au moment de l'occupation matérielle. Il fait valoir que, le 11 avril 2007, l'administration paya au requérant la somme fixée en 2005 par la cour d'appel de Naples, plus les intérêts.
13.La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'État défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI).
14.Elle rappelle que dans l'affaire Guiso-Gallisay c. Italie ((satisfaction équitable) [GC], n o 58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'État sur les terrains.
15.Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonné par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il faut aussi l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
16.La Cour observe que le requérant a reçu au niveau national une somme correspondant à la valeur vénale de son terrain, réévaluée et assortie d'intérêts à compter de la date de la perte de la propriété, soit le 22 octobre 1994 (voir paragraphe 20 de l'arrêt au principal). Selon elle, l'intéressé a ainsi déjà obtenu une somme suffisante à satisfaire les critères d'indemnisation suscités.
17.Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue au requérant 3 000 EUR de ce chef. B. Dommage moral
18.Le requérant demandent le versement d'une indemnité de 153 000 EUR au titre de préjudice moral.
19.Le Gouvernement estime qu'aucune somme n'est due au titre du préjudice moral, puisque ce type de préjudice ne saurait découler de la violation de l'article 1 du Protocole n o 1 mais uniquement de la violation du « délai raisonnable ».
20.La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de son bien a causé au requérant un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
21.Statuant en équité, la Cour accorde au requérant la somme de 5 000 EUR au titre du préjudice moral. C. Frais et dépens
22.Le requérant demande le remboursement des frais encours devant les juridictions nationales (58 379, 65 EUR) et de ceux exposés devant la Cour (79 601 EUR).
23.Le Gouvernement observe que les prétentions du requérant sont exorbitantes.
24.La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée ( Van de Hurk c. Pays-Bas , arrêt du 19 avril 1994, série A n o 288, § 66).
25.La Cour ne doute pas de la nécessité d'engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu'il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer un montant de 20 000 EUR pour l'ensemble des frais exposés. C. Intérêts moratoires
26.La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Dit , a) que l'État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes : i. 3 000 EUR (trois mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel ; ii. 5 000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral ; iii. 20 000 EUR (vingt mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt au requérant, pour frais et dépens ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette , la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Lawrence Early Nicolas Bratza Greffier Président