SECȚIUNEA A TREIA CAUZA DE NIGRIS c. ITALIA (N (solicitarea nr. 41248/04) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 14 decembrie 2010 DEFINITIVF 14/03/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Nigris c. Italia (n 1), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n 1), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 noiembrie 2010, Renunță la hotărârea pe care a adoptat-o aceasta, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 41248/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnii Cosimo De Niigris, Domenico De Nigris și Claudio De Niš ( Curtea a hotărât că pierderea oricărei disponibilități a terenului în cauză a generat consecințe destul de grave pentru ca reclamanții să fi suferit o expropriere de facto, incompatibilă cu dreptul lor la respectarea bunurilor lor și care nu respectă principiul preeminării dreptului (CEDH De Nigris c. Italia (n, n 41248/04, § 33, 5 octombrie 2006). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat o satisfacție echitabilă de 704 706,05 EUR, egală cu valoarea de piață actuală a părții de teren care a fost ocupată, precum și suma de 176 (50),63 EUR cu titlu de ocupație. În plus, ei solicitau plata sumei de 260 839,69 EUR pentru pierderea valorii părții rămase a terenului și 27 625,84 EUR pentru distrugere în cursul lucrărilor operelor existente pe teren. Cu titlu de prejudiciu moral, aceștia au solicitat suma de 300 000 EUR și suma de 53 585,53 pentru rambursarea cheltuielilor suportate în fața Curții. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 46 și punctul 3 din plan). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil a expirat fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. La 12 martie 2007, președintele Camerei a decis să solicite părților să numească fiecare un expert însărcinat cu evaluarea prejudiciului material și să depună un raport de expertiză înainte de 14 iunie 2007. Aceste rapoarte de expertiză au fost depuse în termenul stabilit. ÎN conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale bazate pe competența solicitată de Curte, reclamanții solicită plata a 2 983 920,88 EUR reprezentând valoarea de piață actuală a terenului plus o compensație pentru neîndeplinirea terenului în timpul ocupației autorizate și pierderea de câștig calculată sub forma costului de construcție a terenului public. 10. Prin urmare, Comisia consideră că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul membru în cauză obligația de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI 12. Aceasta amintește că, în cauza Guiš-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții cu privire la criteriile de soluționare a litigiilor în activitățile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să dea la o parte pretențiile reclamanților, în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de statul membru pe teren. 13. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, liturghia trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, așa cum a fost stabilită de instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, odată ce suma acordată la nivel național va fi dedusă, această sumă trebuie să fie actualizată pentru a compensa efectele inflației și, de asemenea, trebuie să se ia măsuri pentru a compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care s-a scurs de la deținerea terenului. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 14. Curtea constată că reclamanții au primit la nivel național o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului lor, reevaluată și însoțită de dobânzi începând cu data pierderii proprietății, adică la 1 aprilie 1990 (a se vedea punctul 13 din hotărârea din acțiunea principală). În opinia sa, părțile interesate au obținut deja o sumă suficientă pentru a îndeplini criteriile de despăgubire. 15. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuând în echitate, Curtea alocă împreună reclamanților 70 000 EUR. Rău moral 16. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamanții solicită suma de 400 000 EUR 17. În cazul în care o astfel de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, dar numai încălcarea termenului rezonabil 18 este justificată de un astfel de prejudiciu, statul membru în cauză se opune și consideră că o sumă nu este datorată pentru prejudiciul moral. Curtea consideră că sentimentele de nemulțumire și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor au cauzat reclamanților un prejudiciu moral semnificativ, că trebuie remediat în mod corespunzător. 19. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamanților în comun 10 000 EUR pentru prejudicii morale. Prospături și cheltuieli de judecată 20. Justificative pe suport de hârtie, reclamanții solicită rambursarea a 53 585,53 EUR pentru cheltuielile restante în cadrul procedurii în fața Curții, plus 63 495,12 EUR pentru cheltuieli de judecată. 21. Curtea reamintește că o alocare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacere echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile judiciare pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDH 2003-VIII). 23. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că sunt excesive onorariile totale revendicate în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că este rezonabil să aloce o sumă de 15 000 EUR pentru ansamblul cheltuielilor suportate în interes de moratoriu 24. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 2 din Convenție, următoarele sume: 000 EUR (70 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii. 000 EUR (zece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR (quinze mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 14 decembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
DE NIGRIS c. ITALIE (N
o
1)
(Requête n
o
41248/04)
ARRÊT
(
Satisfaction équitable
)
14 décembre 2010
14/03/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire de Nigris c. Italie (n
o
1),
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 novembre 2010,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
41248/04) dirigée contre la République italienne et dont trois ressortissants de cet État, MM.
Cosimo De Nigris, Domenico De Nigris et Claudio De Nigris («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 17 novembre 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 5
octobre
2006 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé que la perte de toute disponibilité du terrain en question, avait engendré des conséquences assez graves pour que les requérants aient subi une expropriation de fait, incompatible avec leur droit au respect de leurs biens et non conforme au principe de prééminence du droit (CEDH
De Nigris c. Italie (n
o
1)
, n
o
41248/04, § 33, 5 octobre 2006).
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient une satisfaction équitable de 704
706,05 EUR, égale à la valeur marchande actuelle de la partie du terrain qui a été occupée, ainsi que la somme de 176
549,63 EUR à titre d’indemnité d’occupation. En outre, ils sollicitaient le versement de 260
839,69 EUR à titre d’indemnité pour la perte de valeur de la partie restante du terrain et de 27
625,84 EUR à titre d’indemnité pour la destruction au cours des travaux des œuvres existant sur le terrain. A titre de préjudice moral, ils demandaient la somme de 300
000 EUR ainsi que la somme de 53
585,53 à titre de remboursement des frais encourus devant la Cour.
4.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 46, et point 3 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable était venu à échéance sans que les parties n’aboutissent à un tel accord.
6.
Le 12
mars 2007, le président de la chambre a décidé de demander aux parties de nommer chacune un expert chargé d’évaluer le préjudice matériel et de déposer un rapport d’expertise avant le 14 juin 2007.
7.
Lesdits rapports d’expertise ont été déposés dans le délai imparti.
8.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
9.
Se basant sur l’expertise demandée par la Cour, les requérants sollicitent le versement de 2
983
920,88 EUR correspondant à la valeur marchande actuelle du terrain plus une indemnité pour non
‑
jouissance du terrain pendant l’occupation autorisée et le manque à gagner calculé sous forme du coût de construction de l’ouvrage public.
10.
Le Gouvernement s’y oppose et fait valoir que rien n’est dû aux requérants étant donné qu’ils ont reçu somme correspondant à la valeur vénale de leur terrain, la loi n
o
662 de 1996 n’ayant pas été appliquée.
11.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
12.
Elle rappelle que dans l’affaire
Guiso-Gallisay c.
Italie ((satisfaction équitable) [GC], no 58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d’indemnisation dans les affaires d’expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d’écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l’arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l’Etat sur les terrains.
13.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l’indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu’établie par l’expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l’on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l’inflation. Il convient aussi de l’assortir d’intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s’est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l’intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
14.
La Cour observe que les requérants ont reçu au niveau national une somme correspondant à la valeur vénale de leur terrain, réévaluée et assortie d’intérêts à compter de la date de la perte de la propriété, soit le 1
er
avril 1990 (voir paragraphe 13 de l’arrêt au principal).
Selon elle, les intéressés ont ainsi déjà obtenu une somme suffisante à satisfaire les critères d’indemnisation suscités.
15.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l’expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue conjointement aux requérants 70
000 EUR de ce chef.
B.
Dommage moral
16.
A titre du préjudice moral, les requérants demandent la somme de 400
17.
Le Gouvernement s’y oppose et estime qu’aucune somme n’est due au titre du préjudice moral, puisque ce type de préjudice ne saurait découler de la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 mais uniquement de la violation du «
délai raisonnable
».
18.
La Cour estime que le sentiment d’impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leurs biens a causé aux requérants un préjudice moral important, qu’il y a lieu de réparer de manière adéquate.
19.
Statuant en équité, la Cour accorde aux requérants conjointement 10
000 EUR au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
20.
Justificatifs à l’appui, les requérants demandent le remboursement de 53
585,53 EUR pour les frais encours dans la procédure devant la Cour plus 63
495,12
EUR pour frais d’expertise.
21.
Le Gouvernement s’y oppose et observe que les prétentions du requérant sont exorbitantes.
22.
La Cour rappelle que l’allocation des frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], no 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, § 27, 28 mai 2002
;
Sahin c. Allemagne
[GC],
n
o
23.
La Cour ne doute pas de la nécessité d’engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu’il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d’allouer un montant de 15
000
EUR pour l’ensemble des frais exposés
D.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes:
i.
70
000 EUR (soixante-dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
ii.
10
000 EUR (dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
iii.
15
000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 décembre 2010, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président