SECȚIUNEA A PATRA CAUZA GRAVINA c. ITALIA (solicitarea nr. 60124/00) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 27 iulie 2010 DEFINITIVF 27/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Gravina c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Guido Raimondi, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 60124/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, Mario Gravina ( hotărârea din acțiunea principală, Curtea a hotărât că pierderea oricărei disponibilități a terenului, combinată cu imposibilitatea de a remedia situația incriminată a generat consecințe destul de grave pentru ca reclamantul să fi suferit o expropriere de facto incompatibilă cu dreptul său la respectarea bunurilor sale și care nu respectă principiul preeminenței dreptului ( Gravina c. Italia, 60124/00, § 85, 15 noiembrie 2005). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat o satisfacție echitabilă de 88 572, 36 EUR începând cu 2001, o sumă de 950 000,00 EUR ca valoare adăugată terenului său prin construirea spitalului plus o sumă de 661 974, 83 EUR cu titlu de câștig ratat și pierderi suferite; de asemenea, acesta solicita o despăgubire pentru daune morale și solicita rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pentru procedura în fața instanțelor naționale și pentru cele în fața Curții. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamantul să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 98, și punctul 3 din plan). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 2005, administrația a executat hotărârea Tribunalului din Tarante (punctul 20 din hotărârea din acțiunea principală) și i-a plătit reclamantului 117 352,47 EUR. 10. Prin hotărârea din 9 mai 2007, Curtea de Apel din Lecce a respins apelul introdus de administrația Mottola Pagube 11. Reclamantul solicită o sumă care corespunde valorii de piață a terenului său, plus o sumă reprezentând valoarea cea mai ridicată a terenului său prin construirea spitalului și plus o sumă cu titlu de câștig pierdut și pierderi suferite. 12. Guvernul se opune și consideră că Curtea nu trebuie să acorde decât suma corespunzătoare valorii terenului în litigiu în momentul ocupației materiale. 13. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI 14. Aceasta amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 15. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii integrale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza stabilită de instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deținerea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 16. Curtea constată că reclamantul a primit la nivel național o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului său, reevaluată și însoțită de dobânzi de la data pierderii proprietății (a se vedea punctul 20 din hotărârea din acțiunea principală). În opinia sa, persoana în cauză a obținut deja o sumă suficientă pentru a îndeplini criteriile de despăgubire. 17. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuind în echitate, Curtea atribuie reclamantului 22 000 EUR din acest șef. Pagubă morală 18. Reclamantul solicită plata unei indemnizații de 250 000 EUR pentru prejudicii morale 19. Guvernul subliniază că suma solicitată este în mod evident exorbitantă și că reclamantul nu oferă niciun element util pentru a o justifica. 20. Curtea consideră că sentimentul de impotență și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor sale a cauzat reclamantului un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 21. Curtea acordă reclamantului suma de 10 000 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 22. Reclamantul solicită 42 921,96 EUR pentru rambursarea cheltuielilor efectuate în fața Curții. El reamintește că jurisprudența Curții prevede lichidarea onorariilor și pentru avocații care nu sunt înregistrați în barou și reamintește că reprezentantul său a fost înscris în baroul Tarente și că este abilitat să reprezinte și să acorde asistență în materie de dependență 23. Guvernul solicită Curții să țină seama de faptul că reprezentantul reclamantului nu este membru al baroului și nu exercită profesia legală. În această privință, guvernul observă că nu a emis o factură regulată. 24. În orice caz, guvernul afirmă că suma solicitată pentru cheltuielile de procedură este absolut excesivă și lipsită de orice legătură cu realitatea 25. Curtea amintește că, în etapa ulterioară deciziei privind admisibilitatea cererii, un reclamant nu poate, în principiu, să fie reprezentat în fața sa decât de un consiliu abilitat să exercite într-una dintre părțile contractante [art. 36 alineatul (3) și art. 4 din regulament]. Curtea a dedus din aceasta că, atunci când reprezentantul său nu îndeplinește această condiție (ca în cazul de față), un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor de reprezentare suportate anterior deciziei privind admisibilitatea, dar nu și a celor angajate ulterior (Marie-Louise Loyen și altul c. Franța, n 55929/00, § 73, 5 iulie 2005 Barillon c. Franța, n 22897/02, § 38, 9 februarie 2006).În ceea ce privește cheltuielile efectuate înainte de admisibilitatea cererii, Curtea decide, hotărând în mod echitabil, să aloce suma de 2000 EUR. Interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: 000 EUR (21 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (zece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR (două mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit reclamantului, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respins, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 27 iulie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Lawrence Early Nicolas Bratza Modululer Președinte
QUATRIÈME SECTION
GRAVINA c. ITALIE
(Requête n
o
60124/00)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
27 juillet 2010
27/10/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Gravina c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Guido Raimondi,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
60124/00) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet État, Mario Gravina («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 2 juillet 1998 en vertu de l'ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 15 novembre 2005 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que la perte de toute disponibilité du terrain, combinée avec l'impossibilité de remédier à la situation incriminée a engendré des conséquences assez graves pour que le requérant ait subi une expropriation de fait incompatible avec son droit au respect de ses biens et non conforme au principe de prééminence du droit (
Gravina c. Italie
, n
o
60124/00, § 85, 15 novembre 2005).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait une satisfaction équitable de 88
572, 36 EUR à indexer à partir de 2001, une somme de 950
000,00 EUR à titre de la plus value apportée à son terrain par la construction de l'hôpital plus une somme de 661
974, 83 EUR à titre de gain manqué et pertes subies. Il sollicitait en outre une indemnité pour dommage moral et demandait le remboursement des frais et dépens pour la procédure devant les juridictions nationales et pour celles devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 98, et point 3 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
8.
Les faits survenus après l'arrêt au principal peuvent se résumer comme suit.
9.
Le 3
janvier
2005, l'administration exécuta le jugement du tribunal de Tarante (paragraphe 20 de l'arrêt au principal) et paya au requérant 117
10.
Par un arrêt du 9 mai
2007, la cour d'appel de Lecce rejeta l'appel introduit par l'administration de Mottola
A.
Dommage
11.
Le requérant sollicite une somme qui correspond à la valeur marché de son terrain, plus une somme à titre de la plus value apportée à son terrain par la construction de l'hôpital et plus une somme à titre de gain manqué et pertes subies.
12.
Le Gouvernement s'y oppose et considère que la Cour ne doit accorder que la somme correspondant à la valeur du terrain litigieux au moment de l'occupation matérielle.
13.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
14.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'État sur les terrains.
15.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonné par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il faut aussi l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
16.
La Cour observe que le requérant a reçu au niveau national une somme correspondant à la valeur vénale de son terrain, réévaluée et assortie d'intérêts à compter de la date de la perte de la propriété, (voir paragraphe 20 de l'arrêt au principal). Selon elle, l'intéressé a ainsi déjà obtenu une somme suffisante à satisfaire les critères d'indemnisation suscités.
17.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue au requérant 22
000 EUR de ce chef.
B.
Dommage moral
18.
Le requérant demandent le versement d'une indemnité de 250
000
EUR au titre de préjudice moral.
19.
Le Gouvernement souligne que la somme demandée est manifestement exorbitante et que le requérant n'apporte aucun élément utile pour la justifier.
20.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de son bien a causé au requérant un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
21.
Statuant en équité, la Cour accorde au requérant la somme de 10
000 EUR au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
22.
Le requérant demande 42
921,96 EUR au titre de
remboursement des frais encourus devant la Cour. Il rappelle que la jurisprudence de la cour prévoit la liquidation des honoraires également pour les avocats qui ne sont pas inscrit au barreau et il rappelle que son représentant a été inscrit au barreau de Tarente et qu'il est habilité à la représentation et à l'assistance en matière tributaire.
23.
Le Gouvernement demande à la Cour de tenir en considération le fait que le représentant du requérant n'est pas membre du barreau et n'exerce pas la profession légale. A cet égard, le Gouvernement note qu'il n'a pas émis une facture régulière.
24.
En tout état de cause, le Gouvernement affirme que la somme réclamée au titre des frais de procédure est absolument excessive et dépourvue de tout rapport avec la réalité.
25.
La Cour rappelle que, dans la phase consécutive à la décision sur la recevabilité de la requête, un requérant ne peut en principe être représenté devant elle que par un conseil habilité à exercer dans l'une des Parties contractantes (article 36 §§ 3 et 4 du règlement). La Cour en a déduit que, lorsque son représentant ne remplit pas cette condition (comme en l'espèce), un requérant peut obtenir le remboursement des frais de représentation engagés antérieurement à la décision sur la recevabilité mais pas de ceux engagés postérieurement (
Marie-Louise Loyen et autre c. France
, n
o
55929/00, § 73, 5 juillet 2005
;
Barillon c. France
, n
o
22897/02, § 38, 9 février 2006). Au titre des frais engagés avant la recevabilité de la requête, la Cour décide, statuant en équité, d'allouer la somme de 2000 euros.
D.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
,
a)
que l'État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes:
i.
22
000 EUR (vingt-deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
10
000 EUR (dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
2
000 EUR (deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt au requérant, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président