STRASBURG 29 iulie 2010 DEFINITIVF 29/10/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Maselli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar hagiyev, Dean Spielmann, Guido Raimondi, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iulie 2010, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 63866/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Michele Maselli ( Cu toate acestea, Curtea a considerat că intervenția în dreptul la respectarea bunurilor reclamanților nu este compatibilă cu principiul legalității și că, prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Maselli c. Italia, nr. 63866/00, § 93 și 94 și punctul 3 din acesta, 13 octombrie 2005). Pe baza articolului 41 din convenție, reclamantul a solicitat o satisfacție echitabilă de 879 350 EUR pentru daune materiale și 129 000 EUR pentru daune morale și a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor naționale și a Curții. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare de funcționare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamantul să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, punctul 4 din dispozitiv). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. La 28 septembrie 2006, președintele camerei a decis să solicite părților să numească fiecare un expert însărcinat cu evaluarea prejudiciului material și să depună un raport de expertiză înainte de 15 decembrie 2006. Aceste rapoarte de expertiză au fost depuse în termenul stabilit. Prin hotărârea din 29 decembrie 2004, Tribunalul din Benevent a condamnat administrația să plătească reclamantului 6 726,45 EUR, și anume o sumă egală cu valoarea de piață a terenului în 1989, astfel cum a fost stabilită de expertul din oficiu, minus suma deja plătită de administrație ca avans, adică 2 017,28 EUR. Această sumă trebuia reevaluată și însoțită de dobânzi începând cu 23 octombrie 1989, data cedării terenului și a ocupației sale materiale. 10. Din dosar reiese că, la 11 aprilie 2008, administrația s-a executat și a plătit reclamantului 23 797,68 EUR. ÎN DREPT 11. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită o sumă corespunzătoare valorii actuale a terenului, care se ridică la 269 990 EUR, plus 539 980 EUR, sumă care corespunde cu valoarea adăugată pe care, în opinia sa, modificările intervenite în cartier. În plus, reclamantul solicită 69 380 EUR pentru nejurisdicția terenului. 13. Guvernul consideră că Curtea nu trebuie să acorde decât suma corespunzătoare valorii terenului în litigiu în momentul ocupației materiale. El susține că, la 11 aprilie 2008, administrația a plătit reclamantului 23 797,68 EUR, adică indemnizația stabilită în 2004 de Tribunalul din Benevent, plus dobânda. 14. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI. 15. Aceasta amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a revizuit jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, aceasta a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 16. În conformitate cu criteriile stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza stabilită de instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deținerea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 17. Curtea constată că reclamantul a primit la nivel național o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului său, reevaluată și însoțită de dobânzi începând cu data pierderii proprietății, adică la 24 octombrie 1989 (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus). În opinia sa, persoana interesată a obținut deja o sumă suficientă pentru a îndeplini criteriile de despăgubire. 18. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuind în echitate, Curtea atribuie reclamantului 5 000 EUR din acest șef. Pagubă morală 19. Reclamantul solicită 129 000 EUR ca daune morale. 20. Guvernul consideră că constatarea încălcării este suficientă, dar, în orice caz, se bazează pe înțelepciunea Curții, subliniind în același timp că suma solicitată este exorbitantă. 21. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor sale a cauzat reclamantului un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. Justificative în sprijinul acesteia, reclamantul solicită 91 021 EUR pentru cheltuielile suportate în cadrul procedurii naționale și 50 755 EUR pentru procedura în fața Curții. 23. În ceea ce privește cheltuielile aferente procedurilor în fața instanțelor naționale, guvernul susține că reclamantul a obținut deja rambursarea acestora la nivel intern și consideră, în orice caz, că decizia privind rambursarea este de competența instanțelor naționale. În ceea ce privește cheltuielile procedurii în fața Curții, guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 24. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile de judecată pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată ( Van de Hurk c. Țările de Jos, Hotărârea din 19 aprilie 1994, seria A n 288, § 66). 25. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că onorariile totale revendicate în acest sens sunt excesive și, prin urmare, consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea unei sume de 30 000 EUR pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratoriu 26. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, sumele 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale (ii. 000 EUR (zece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR) plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 29 iulie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
MASELLI c. ITALIE
(Requête n
o
63866/00)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
29 juillet 2010
29/10/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Maselli c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Christos Rozakis,
président,
Nina Vajić,
Anatoly Kovler,
Elisabeth Steiner,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Guido Raimondi,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
63866/00) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Michele
Maselli («
le requérant
»), a saisi la Cour le 9 mars 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 13 octobre 2005 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence dans le droit au respect des biens des requérants n'était pas compatible avec le principe de légalité et que, partant, il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 (
Maselli c. Italie
, n
o
63866/00, §§
93 et 94 et point 3 du dispositif, 13 octobre 2005).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, le requérant réclamait une satisfaction équitable de 879
350 EUR pour dommage matériel et 129
000 EUR pour dommage moral. En outre, il demandait le remboursement des frais de justice engagés devant les juridictions nationales et devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, point 4 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord. Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.
6.
Le 28 septembre 2006, le président de la chambre a décidé de demander aux parties de nommer chacune un expert chargé d'évaluer le préjudice matériel et de déposer un rapport d'expertise avant le 15 décembre 2006.
7.
Lesdits rapports d'expertise ont été déposés dans le délai imparti.
8.
Les faits survenus après l'arrêt au principal peuvent se résumer comme suit.
9.
Par un jugement du 29 décembre 2004, le tribunal de Bénévent condamna l'administration à payer au requérant 6
726,45 EUR, à savoir une somme égale à la valeur vénale du terrain en 1989, telle que déterminée par l'expert commis d'office, moins la somme déjà versée par l'administration à titre d'acompte,
soit 2
017,28
EUR.
Ce montant devait être réévalué et assorti d'intérêts à compter du 23
octobre 1989, date de la cession du terrain et de son occupation matérielle.
10.
Il ressort du dossier que, le 11 avril 2008, l'administration s'exécuta et paya au requérant 23
797,68
EUR.
11.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
12.
Le requérant sollicite une somme correspondant à la valeur actuelle du terrain, qu'il chiffre à 269
990 EUR, plus 539
980 EUR, somme correspondant à la plus-value que, selon lui, les changements intervenus dans le quartier aurait apportée. En outre, le requérant réclame 69
380 EUR pour non-jouissance du terrain.
13.
Le Gouvernement considère que la Cour ne doit accorder que la somme correspondant à la valeur du terrain litigieux au moment de l'occupation matérielle. Il fait valoir que, le 11 avril 2008, l'administration paya au requérant 23
797,68 EUR, soit l'indemnité fixée en 2004 par le tribunal de Bénévent, plus les intérêts.
14.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
15.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a révisé la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, celle-ci a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
16.
Suivant les critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondant à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonné par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il faut aussi l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
17.
La Cour observe que le requérant a reçu au niveau national une somme correspondant à la valeur vénale de son terrain, réévaluée et assortie d'intérêts à compter de la date de la perte de la propriété, soit le 24 octobre 1989 (voir paragraphes 9 et 10 ci-dessus). Selon elle, l'intéressé a ainsi déjà obtenu une somme suffisante à satisfaire les critères d'indemnisation suscités.
18.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue au requérant 5
000 EUR de ce chef.
B.
Dommage moral
19.
Le requérant demande 129
000 EUR à titre de dommage moral.
20.
Le Gouvernement estime que le constat de violation suffit. En tout cas, il s'en remet à la sagesse de la Cour, tout en faisant remarquer que la somme demandée est exorbitante.
21.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de son bien a causé au requérant un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle décide d'allouer à l'intéressé 10
000 EUR de ce chef.
C.
Frais et dépens
22.
Justificatifs à l'appui, le requérant demande 91 021 EUR pour les frais encourus dans la procédure nationale
et 50
755 EUR pour la procédure devant la Cour.
23.
S'agissant des frais liés aux procédures devant les juridictions nationales, le Gouvernement soutient que le requérant a déjà obtenu le remboursement de ceux-ci au niveau interne et considère en tout état de cause que la décision concernant ce remboursement relève uniquement de la compétence des juridictions nationales. Quant aux frais de la procédure devant la Cour, le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
24.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (
Van de Hurk c. Pays-Bas
, arrêt du 19
avril 1994, série
A n
o
288, § 66).
25.
La Cour ne doute pas de la nécessité d'engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu'il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer un montant de 30
000
EUR pour l'ensemble des frais exposés.
D.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes
:
i.
5
000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
10
000 EUR (dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
30
000 EUR (trente mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt par le requérant, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 29 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Greffier
Président