CAUZA DE CAUZĂ DE SECȚIUNE A RAFAÄ ORZECHOWSKI c. POLONIA (Declarația nr. 34653/08) JUDGMENT STRASBOURG 27 iulie 2010 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Rafał Orzechowski c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Giovanni Bonello, Președinte, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judecători și Lawrence Early, Grefierul secțiunii, care a deliberat în particular la 6 iulie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 34653/08) împotriva Republicii Poloniei a depus Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dl Rafał Jerzy Orzechowski („reclamantul”), la 21 aprilie 2008. Guvernul polonez („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 23 noiembrie 2009, președintele celei de-a patra secțiune a Curții a hotărât să anunțe cererea Guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet de trei judecători. La 2 februarie 2010, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1975 și trăiește în Gdynia. Acțiunea principală La 29 august 2000, reclamantul a fost acuzat de a fi comis diverse infracțiuni, printre altele jafuri, și a fost reținut în reținere. Ulterior, proceduri penale au fost instituite împotriva lui în fața Curții Regionale de Gdańsk. La 15 mai 2001, a fost depusă Curtea Regională din Gdańsk pronunțarea de pronunțare a proiectului de pronunțare a acuzațiilor inițiale împotriva reclamantului. La 24 iunie 2004, reclamantul a fost eliberat din detenție prin decizia Curții Regionale din Gdańsk. La 11 iulie 2006, Curtea Regională Gdańsk a hotărât că nu este competentă să examineze cazul și a ordonat transferul la Curtea de district Brodnica. La 9 august 2006, Curtea de apel Gdańsk a susținut această decizie. 10. La 20 septembrie 2007, Curtea de District Brodnica a ordonat transferul cazului la Curtea Regională de Toruń determinând că aceasta din urmă este competentă să examineze cazul având în vedere recentele modificări din legea aplicabilă. 11. La 14 noiembrie 2007, Curtea de District Brodnica și-a anulat decizia anterioară privind problema competenței. 12. Se pare că în prezent procedurile sunt încă pendente în fața Curții de District Brodnica care a acționat ca instanță de primă instanță și nu s-a desfășurat încă o audiere în acest caz. Procedințe în temeiul Legii 2004 13. La 5 octombrie 2004, Curtea regională Gdańsk a respins plângerea reclamantului în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângeri privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki) („Legea 2004”) din motive formale. 14. La 25 martie 2005, Curtea de Apel a examinat a doua plângere a reclamantului în temeiul legii 2004 și a respins-o ca fiind bolnavă Curtea a stabilit că proiectul de pronunțare a inculpării a fost depus la 15 mai 2001; totuși, cazul a fost foarte complex, care justifică lungimea globală a procedurii. 15. La 15 noiembrie 2005 și 27 aprilie 2006, reclamațiile ulterioare ale reclamantului au fost respinse pentru diferite motive procedurale. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE 16. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să înlăture cererea în temeiul articolului 37 din convenție 17. La 2 februarie 2010, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, ECHR 2003-VI) și au informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii în care a fost implicat reclamantul. În ceea ce privește prejudiciu moral, Guvernul a propus acordarea de 20 000 PLN reclamantului (echivalentul de aproximativ. 5.000 euro (EUR)). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 18. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului. El a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a susținut și solicită Curții să continue examinarea cererii. 19. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să încheie o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar , citat mai sus § 75; și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03 , § 22, 14 noiembrie 2006). 20. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând seama de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cantității de compensare morală care trebuie acordată în cazul în care a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 85-107, CEDH 2006-...,; Scordino v. Italia (no.1) [GC], nr. 36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; și Dubjakova v. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 21. Pe faptele și din motivele menționate mai sus, în special suma de compensare propusă, care este substanțial mai mică decât cea propusă Curtea ar fi acordat în cazuri similare, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolele sale, nu solicită Curtea să continue examinarea acestui caz (a se vedea, în schimb, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia (striking out), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 22. Astfel, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cazului. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIONAREI ÎN CONTAINTA LENGIEI NEREZONABILE A PROCEDURILOR 23. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva sa, toată lumea are dreptul să ... audă într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 24. Guvernul nu a reușit să prezinte observații cu privire la fondul cazului. 25. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 august 2000 și nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat până în prezent aproape zece ani timp de un nivel de competență. Admisibilitatea 26. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident bolnavă întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Procedura trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamantul în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 28. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender) În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului, depășește un timp rezonabil, Curtea de Apel din Gdańsk nu a aplicat standardele care erau conforme cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). 29. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. III. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 30. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a detenției ordonate în cursul procedurii penale. El s-a bazat pe art. 5 § 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 31. Curtea observă că detenția reclamantului a fost întreruptă în cele din urmă la 24 iunie 2004 (a se vedea punctul 8 de mai sus). Prin urmare, această parte a cererii a fost depusă în afara termenului legal de șase luni și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 32. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 100.000 de zloti polonezi (echivalentul de aproximativ 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 34. Guvernul a constatat că suma este exorbitană și nesubstanțată. 35. Curtea, hotărând pe bază echitabilă, acordă 8 000 de euro în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 36. Reclamantul nu a formulat nicio cerere pentru costurile și cheltuielile implicate în procedură. Dobânzile implicite 37. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Solicitarea guvernului de a elimina cazul din listă; declara plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; declară (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni 8,000 EUR (opt mii de euro) în respectarea prejudiciilor morale, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru a fi transformat în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 iulie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Lawrence Early Giovanni Bonello
FOURTH SECTION
RAFAŁ ORZECHOWSKI v. POLAND
(Application no. 34653/08)
JUDGMENT
27 July 2010
This judgment is final but it may be subject to editorial revision
In the case of Rafał Orzechowski v. Poland,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as
a
Committee composed of:
Giovanni Bonello,
President,
Lech Garlicki,
Ján Šikuta,
judges,
and Lawrence Early,
Section Registrar,
Having deliberated in private on 6 July 2010,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no.
34653/08) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Rafał Jerzy Orzechowski (“the
applicant”), on 21 April 2008.
2.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
3.
On 23 November 2009 the President of the Fourth Section of the Court decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was assigned to a Committee of three Judges.
4.
On 2 February 2010 the Government submitted a unilateral declaration and invited the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention.
I.
5.
The applicant was born in 1975 and lives in Gdynia.
A.
Main proceedings
6.
On 29 August 2000 the applicant was charged with having committed various offences,
inter alia
robberies, and was detained on remand. Subsequently criminal proceedings were instituted against him before the Gdańsk Regional Court.
7.
On 15 May 2001 the bill of indictment comprising initial charges brought against the applicant was filed with the Gdańsk Regional Court.
8.
On 24 June 2004 the applicant was released from detention by the decision of the Gdańsk Regional Court.
9.
On 11 July 2006 the Gdańsk Regional Court decided that it was not competent to examine the case and ordered that it be transferred to the Brodnica District Court. On 9 August 2006 the Gdańsk Court of Appeal upheld this decision.
10.
On 20 September 2007 the Brodnica District Court ordered that the case be transferred to the Toruń Regional Court finding the latter court competent to examine the case having regard to the recent amendments in the applicable law.
11.
On 14 November 2007 the Brodnica District Court quashed its previous decision concerning the question of competence.
12.
It appears that the proceedings are currently still pending before the Brodnica District Court acting as a court of first-instance and no hearing has yet been held in the case.
B.
Proceedings under the 2004 Act
13.
On 5 October 2004 the Gdańsk Regional Court rejected the applicant’s complaint under the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki)
(“the 2004 Act”) on formal grounds.
14.
On 25 March 2005 the Gdańsk Court of Appeal examined the applicant’s second complaint under the 2004 Act and dismissed it as ill
‑
founded. The court established that the bill of indictment had been lodged as early as 15 May 2001; however, the case had been very complex, which justified the overall length of the proceedings.
15.
The applicant’s subsequent complaints under the 2004 Act were rejected on 15 November 2005 and 27 April 2006 for various procedural reasons.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
16.
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court’s decisions in the cases of
Charzyński v. Poland
no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and
Ratajczyk v. Poland
no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII and the judgment in the case of
Krasuski v. Poland
, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR
I.
THE GOVERNMENT’S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION
17.
On 2 February 2010 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of
Tahsin Acar v. Turkey
((preliminary objection) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of the proceedings in which the applicant had been involved. In respect of non-pecuniary damage the Government proposed to award PLN 20,000 to the applicant (the equivalent of approx. 5,000 euros (EUR)). The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
18.
The applicant did not agree with the Government’s proposal. He considered that the amount proposed did not constitute sufficient just satisfaction for the damage he had sustained and requested the Court to continue the examination of the application.
19.
The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see
Tahsin Acar
, cited above, § 75; and
Melnic v.
Moldova
, no. 6923/03, § 22, 14 November 2006).
20.
According to the Court’s case-law, the amount proposed in a unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar length of proceedings cases, bearing in mind the principles which it has developed for determining victim status and for assessing the amount of
non-pecuniary compensation to be awarded where it has found a breach of the reasonable time requirement (see
Cocchiarella v. Italy
[GC], no.
Scordino v. Italy
(no.1) [GC], no.
36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; and
Dubjakova v. Slovakia
(dec.), no. 67299/01, 10
October
2004).
21.
On the facts and for the reasons set out above, in particular the amount of compensation proposed, which is substantially less than
the
Court would have awarded in similar cases, the Court finds that the Government failed to submit a statement offering a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see, by contrast,
Spółka z o.o. WAZA v. Poland
(striking out), no. 11602/02, 26 June 2007).
22.
This being so, the Court rejects the Government’s request to strike the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue the examination of the admissibility and merits of
the case.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNREASONABLE LENGTH OF THE PROCEEDINGS
23.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to
a
... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
24.
The Government failed to submit observations on the merits of the case.
25.
The period to be taken into consideration began on 29 August 2000 and has not yet ended. It has thus lasted until the present almost ten years for one level of jurisdiction.
A.
Admissibility
26.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
27.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of
proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
28.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see
Frydlender
, cited above). Furthermore, the Court considers that, in dismissing the applicant’s complaint that the proceedings in his case exceeded a reasonable time, the Gdańsk Court of Appeal failed to apply standards which were in conformity with the principles embodied in the Court’s case-law (see
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, § 36, 11
October
2005).
29.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
III.
30.
Lastly, the applicant complained of the excessive length of his detention ordered in the course of the criminal proceedings. He relied on Article 5 § 3 of the Convention, which reads as follows:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
31.
The Court observes that the applicant’s detention was eventually discontinued on 24 June 2004 (see paragraph 8 above). It follows that this part of the application was lodged outside the statutory six-month time-limit and must be rejected pursuant to Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
32.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
33.
The applicant claimed PLN 100,000 Polish zlotys (the equivalent of approximately 25,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
34.
The Government found the amount to be exorbitant and unsubstantiated.
35.
The Court, ruling on equitable basis, awards the applicant EUR
8,000 in respect of non-pecuniary damage.
B.
Costs and expenses
36.
The applicant did not make any claim for costs and expenses involved in the proceedings.
C.
Default interest
37.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Dismisses
the Government’s request to strike the case out of the list;
2.
Declares
the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;
3.
Holds
that there has been a violation of
Article 6 § 1 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months EUR 8,000 (eight thousand euros) in
respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 July 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Lawrence Early
Giovanni Bonello
Registrar
President