Dolsky împotriva Slovaciei

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 57712/09, de către Mikuláš DOLSK , împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 7 septembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Giovanni Bonello, președinte, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 21 octombrie 2009, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să ia parte din cererea din lista cazurilor și din răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Cererea a fost depusă de dl Mikuláš Dolský, un cetățen slovac născut în 1927 și locuiește în Bratislava. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna M. Beňová, un avocat practicant în Bratislava.

Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iunie 1998, reclamantul a depus o acțiune privind titlul său la un apartament. La 6 martie 2009, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului. La 20 mai 2009, Curtea Regională Bratislava a constatat împotriva reclamantului. Curtea Supremă a declarat recursul reclamantului asupra punctelor de drept inadmisibil la 25 februarie 2010. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. 2. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că drepturile sale garantate în temeiul articolului 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate din cauza lungii procedurii.

1 din Convenția care, în partea sa relevantă, prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” La 28 iunie 2010, Curtea a primit declarația unilaterală a Guvernului semnată în aceeași zi. Guvernul a recunoscut durata necorespunzătoare a procedurii interne în care reclamantul a fost implicat. Ei au oferit să plătească reclamantului suma de EUR 10 000 (o mie de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul Convenției. Acestea au sugerat ca informațiile de mai sus să fie acceptate de către Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție.

În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma indicată mai sus în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, ei s-au angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui decontarea finală a cazului. Într-o scrisoare din 6 iulie 2010, reclamantul nu este de acord cu suma stabilită în declarația guvernului. Curtea reiterează că poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) dacă „din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

Acesta reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate face acest lucru pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V; și Fekiač și Fekiačová c. Slovacia , nr. 39202/04, §§ 19-26, 10 noiembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95 §§ 75-77 , CEDO 2003-VI , precum și Haran c. Turcia , nr. 25754/94, 26 martie 2002). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Prin urmare, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Rămânarea plângerilor Reclamantul se plângea în continuare că drepturile sale garantate în temeiul articolului 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 au fost încălcate din cauza lungii procedurii. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; în ceea ce privește prelungirea plângerii în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil.

Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 57712/09 by Mikuláš DOLSKÝ against Slovakia The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 7 September 2010 as a Committee composed of: Giovanni Bonello, President, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 21 October 2009, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike part of the application out of the list of cases and to the applicant's reply, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The application was lodged by Mr Mikuláš Dolský, a Slovak national who was born in 1927 and lives in Bratislava. He was represented before the Court by Ms M. Beňová, a lawyer practising in Bratislava.

The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 1 June 1998 the applicant lodged an action concerning his title to an apartment. On 6 March 2009 the Constitutional Court rejected the applicant's length of proceedings complaint. On 20 May 2009 the Bratislava Regional Court found against the applicant. The Supreme Court declared the applicant's appeal on points of law inadmissible on 25 February 2010. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings. 2. The applicant also complained that his rights guaranteed under Article 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 had been violated due to the length of proceedings.

THE LAW A. Length of proceedings The applicant complained about the length of proceedings and relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in its relevant part, provides: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” On 28 June 2010 the Court received the Government's unilateral declaration signed on the same day. The Government acknowledged the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant had been involved. They offered to pay to the applicant the sum of EUR 10,000 (ten thousand euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

They suggested that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertook to pay to the applicant the sum indicated above within three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, they undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment would constitute the final settlement of the case. In a letter of 6 July 2010 the applicant disagreed with the amount set out in the Government's declaration. The Court reiterates that it may strike out an application or a part thereof under Article 37 § 1(c) if “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that, under certain circumstances, it may do so on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V; and Fekiač and Fekiačová v. Slovakia , no. 39202/04, §§ 19-26, 10 November 2009). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (see, for the relevant principles, Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; and also Haran v. Turkey , no. 25754/94, 26 March 2002). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). It should therefore be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

B. Remaining complaints The applicant further complained that his rights guaranteed under Article 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 had been violated due to the length of proceedings. However, in the light of all the materials in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government's declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the length of proceedings complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Deputy Registrar President