Mikita împotriva Slovaciei

A patra secțiune DECIZIE Nr. 25270/07 de Juraj MIKITA împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 23 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, Președintele Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și grefierul adjunct al secțiunii Fatoș Aracı, având în vedere cererea depusă la 8 iunie 2007, având în vedere deliberarea, hotărârea următoarea: FACTELE Cererea a fost depusă de dl Juraj Mikita, un cetățen slovac născut în 1956 și trăiește în Košice. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează.

La 11 noiembrie 1991, predecesorul legal al reclamantului a depus o acțiune într-un litigiu de proprietate. Acțiunea a fost încheiată în sfârșit la 30 ianuarie 2009, când hotărârea Curții de District Stará δubovňa a devenit finală. La 22 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. Acesta a ordonat instanței responsabile să procedeze la acest caz și a atribuit reclamantului 90.000 de coruna slovaci în ceea ce privește prejudiciile morale. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii.

2. Reclamantul a afirmat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii și s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în partea sa relevantă, prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” La 4 octombrie 2010, Curtea a primit declarația unilaterală a guvernului semnată în aceeași zi. Guvernul a recunoscut atât statutul de victimă al reclamantului în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care reclamantul a fost implicat. Ei au oferit reclamantului să plătească suma de 4.800 euro (patru mii opt sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției.

Acestea au sugerat ca informațiile de mai sus să fie acceptate de către Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. în cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma indicată mai sus în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, ei s-au angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Această plată ar constitui soluționarea finală a cazului. Curtea reiterează că poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) dacă „din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. Acesta reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate face acest lucru pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V; și Bič c. Slovacia , nr. 23865/03, §§ 33-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI și, de asemenea, Haran c. Turcia , nr. 25754/94, 26 martie 2002). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Prin urmare, aceaceasta ar trebui să fie eliminată din listă în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Plaga în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 care respectă art. 1 din Protocolul nr. 1 reclamantul se plângea de încălcarea drepturilor sale de proprietate. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, Curtea remarcă că reclamantul nu a arătat că a ridicat această chestiune, după ce a folosit celelalte căi de recurs disponibile, într-o plângere adresată Curții Constituționale în temeiul articolului 127 din Constituție. De aceea, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în ceea ce privește prelungirea plângerii de procedură în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil.

Fatoș Aracı Ljiljana Președintele adjunct al grefierului Mijović

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 25270/07 by Juraj MIKITA against Slovakia The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 23 November 2010 as a Committee composed of: Ljiljana Mijović, President , Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judges , and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 8 June 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The application was lodged by Mr Juraj Mikita, a Slovak national who was born in 1956 and lives in Košice. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 11 November 1991 the applicant’s legal predecessor lodged an action in a property dispute.

The proceedings were finally concluded on 30 January 2009 when the Stará Ľubovňa District Court’s judgment became final. On 22 November 2006 the Constitutional Court found a violation of the applicant’s right to a hearing within a reasonable time. It ordered the responsible court to proceed with the case and awarded the applicant 90,000 Slovakian korunas in respect of non-pecuniary damage. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.

2. The applicant further alleged a violation of Article 1 of Protocol No. 1. THE LAW A. Length of proceedings The applicant complained about the length of the proceedings and relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in its relevant part, provides: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” On 4 October 2010 the Court received the Government’s unilateral declaration signed on the same day. The Government acknowledged both the applicant’s victim status within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant had been involved.

They offered to pay to the applicant the sum of 4,800 euros (four thousand eight hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention. They suggested that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertook to pay to the applicant the sum indicated above within three months from the date of notification of the decision.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, they undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment would constitute the final settlement of the case. The applicant submitted no comments. The Court reiterates that it may strike out an application or a part thereof under Article 37 § 1 (c) if “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that, under certain circumstances, it may do so on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V; and Bič v. Slovakia , no. 23865/03, §§ 33-41, 4 November 2008). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (see, for the relevant principles, Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; and also Haran v. Turkey , no. 25754/94, 26 March 2002). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 in fine ). It should therefore be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

B. Complaint under Article 1 of Protocol No. 1 Relying on Article 1 of Protocol No. 1 the applicant complained of a violation of his property rights. However, in the light of all the materials in its possession, the Court notes that the applicant has not shown that he had raised this issue, after having used the other remedies available, in a complaint to the Constitutional Court under Article 127 of the Constitution. It follows that this part of the application must be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the length of proceedings complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Declares the remainder of the application inadmissible. Fatoș Aracı Ljiljana Mijović Deputy Registrar President