SLOVAK v. SLOVAKIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SLOVAK v. SLOVAKIA (CtEDO, 2010)
CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 29792/08, de către Marián SLOVÁK împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 18 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Lech Garlicki, președinte, Ján Šikuta, Vincent Anthony de Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 iunie 2008, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Solicitarea a fost depusă de dl Marián Slovák, un cetățean slovac născut în 1945 și locuiește în Cífer. Guvernul Republicii Slovace (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Pirošíková. La 30 aprilie 1998, reclamantul a depus o cerere de daune și revizuire a unei decizii administrative. Acțiunea este încă în așteptare. La 4 martie 2008, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil și i-a acordat echivalentul de 1.537 euro (în acel moment) în ceea ce privește prejudiciile morale. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii în fața instanțelor civile. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 3 august 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Guvernul a recunoscut atât statutul de victimă al reclamantului în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. Ei au oferit reclamantului să plătească suma de 3.500 de euro (trei mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. În plus, au solicitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma indicată mai sus în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, ei s-au angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui decontarea finală a cazului. Într-o scrisoare din 6 septembrie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este scăzută și că, în cazul în care a acceptat, Curtea însuși va acționa împotriva drepturilor sale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 V și Bič v. Slovacia , nr. 23865/03, §§ 33-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Lech Garlicki Președintele adjunct al grefierului