Slovak împotriva Slovaciei

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 29792/08, de către Marián SLOVÁK împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 18 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Lech Garlicki, președinte, Ján Šikuta, Vincent Anthony de Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 iunie 2008, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Solicitarea a fost depusă de dl Marián Slovák, un cetățean slovac născut în 1945 și locuiește în Cífer. Guvernul Republicii Slovace (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Pirošíková. La 30 aprilie 1998, reclamantul a depus o cerere de daune și revizuire a unei decizii administrative.

Acțiunea este încă în așteptare. La 4 martie 2008, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil și i-a acordat echivalentul de 1.537 euro (în acel moment) în ceea ce privește prejudiciile morale. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii în fața instanțelor civile. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 3 august 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere.

Guvernul a recunoscut atât statutul de victimă al reclamantului în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. Ei au oferit reclamantului să plătească suma de 3.500 de euro (trei mii cinci sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. În plus, au solicitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma indicată mai sus în termen de trei luni de la data notificării deciziei.

În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, ei s-au angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui decontarea finală a cazului. Într-o scrisoare din 6 septembrie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului este scăzută și că, în cazul în care a acceptat, Curtea însuși va acționa împotriva drepturilor sale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 V și Bič v. Slovacia , nr. 23865/03, §§ 33-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.

Fatoș Aracı Lech Garlicki Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 29792/08 by Marián SLOVÁK against Slovakia The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 18 October 2010 as a Committee composed of: Lech Garlicki, President, Ján Šikuta, Vincent Anthony de Gaetano, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 14 June 2008, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The application was lodged by Mr Marián Slovák, a Slovak national who was born in 1945 and lives in Cífer. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková. On 30 April 1998 the applicant lodged a claim for damages and review of an administrative decision.

The proceedings are still pending. On 4 March 2008 the Constitutional Court found a violation of the applicant's right to a hearing within a reasonable time and awarded him the equivalent of 1,537 euros (at that time) in respect of non-pecuniary damage. THE LAW The applicant complained about the length of the proceedings before the civil courts. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” By letter dated 3 August 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

The Government acknowledged both the applicant's victim status within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant has been involved. They offered to pay to the applicant the sum of 3,500 euros (three thousand five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention. They further requested the Court to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 of the Convention. In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertook to pay to the applicant the sum indicated above within three months from the date of notification of the decision.

In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, they undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment would constitute the final settlement of the case. In a letter of 6 September 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was low and that in case of its acceptance the Court itself would act contrary to his rights. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V and Bič v. Slovakia , no. 23865/03, §§ 33-41, 4 November 2008). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Fatoș Aracı Lech Garlicki Deputy Registrar President