SLOVAK v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 40152/08, de către Marián SLOVÁK împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 7 septembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Giovanni Bonello, președinte, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 31 iulie 2008, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să ia parte din cererea din lista cazurilor și din răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Cererea a fost depusă de dl Marián Slovák, un cetățen slovac născut în 1945 și locuiește în Cífer. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 28 iulie 1997, reclamantul a depus o acțiune pentru daune împotriva unui spital și a unui individ. La 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a constatat o încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. A ordonat instanței responsabile să procedeze la acest caz și a atribuit reclamantului echivalentul de 1.543 euro (în acel moment) în ceea ce privește prejudiciile morale. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. 2. Reclamantul s-a bazat, de asemenea, pe art. 41 și s-a plâns cu privire la valoarea justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii și s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția care, în partea sa relevantă, prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” La 14 mai 2010, Curtea a primit declarația unilaterală a guvernului semnată în aceeași zi. Guvernul a recunoscut atât statutul de victimă al reclamantului în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care reclamantul a fost implicat. Acestea au oferit reclamantului să plătească suma de 4000 EUR (4000 euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Acestea au sugerat ca informațiile de mai sus să fie acceptate de către Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului suma indicată mai sus în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni, ei s-au angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată ar constitui decontarea finală a cazului. Într-o scrisoare din 29 iunie 2010, reclamantul nu este de acord cu suma stabilită în declarația guvernului. Curtea reiterează că poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) dacă „din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate face acest lucru pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V; și Fekiač și Fekiačová c. Slovacia, nr. 39202/04, 19-26, 10 noiembrie 2009). având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propusă (care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; și, de asemenea, Haran c. Turcia , nr. 25754/94, 26 martie 2002 . În plus, având în vedere considerentele de mai sus, și în special având în vedere cazul clar și extins Legea privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile acestuia, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Ar trebui, prin urmare, eliminat din lista în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. 41 din Convenția, reclamantul s-a plâns că valoarea justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională era insuficientă. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele deținute în posesia sa și în măsura în care chestiunea reclamată este în competența sa, Curtea constată că nu dezvăluie nici o apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act de termenii declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; în unanimitate, de a elimina cererea din lista sa de cazuri în ceea ce privește durata plângerii de procedură în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; Declară în unanimitate restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele Adjunct Registrul

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 40152/08

by Marián SLOVÁK

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 7

September 2010 as a Committee composed of:

Giovanni Bonello,

President,

Lech Garlicki,

Ján Šikuta,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 31 July 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike part of the application out of the list of cases and to the applicant's reply,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The application was lodged by Mr Marián Slovák, a Slovak national who was born in 1945 and lives in Cífer. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 28 July 1997 the applicant lodged an action for damages against a hospital and an individual. The proceedings are still pending.

On 10 April 2008 the Constitutional Court found a violation of the applicant's right to a hearing within a reasonable time. It ordered the responsible court to proceed with the case and awarded the applicant the equivalent of 1,543 euros (at that time) in respect of non-pecuniary damage.

COMPLAINTS

THE LAW

A.

Length of proceedings

The applicant complained about the length of the proceedings and relied on Article 6 §

1 of the Convention which, in its relevant part, provides:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

On 14 May 2010 the Court received the Government's unilateral declaration signed on the same day. The Government acknowledged both the applicant's victim status within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. They offered to pay to the applicant the sum of EUR 4,000 (four thousand euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention. They suggested that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertook to pay to the applicant the sum indicated above within three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, they undertook to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment would constitute the final settlement of the case.

In a letter of 29 June 2010 the applicant disagreed with the amount set out in the Government's declaration.

The Court reiterates that it may strike out an application or a part thereof under Article 37 § 1(c) if

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that, under certain circumstances, it may do so on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, §

43, ECHR 2000

‑

VII;

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006-V; and

Fekiač and Fekiačová v.

Slovakia

, no.

39202/04,

§§

19-26, 10

November 2009).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed (which is consistent with the amounts awarded in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (see, for the relevant principles,

Tahsin Acar v.

Turkey

[GC], no.

26307/95, §§

75-77, ECHR 2003-VI; and also

Haran v.

Turkey

, no.

25754/94, 26

March 2002). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case

‑

law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

It should therefore be struck out of the list in accordance with Article

37 §

1 (c) of the Convention.

Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court's strike-out decision is without

prejudice to the use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.

B.

Remaining complaint

Relying on Article

41 of the Convention the applicant complained that the amount of just satisfaction awarded by the Constitutional Court had been insufficient.

However, in the light of all the materials in its possession, and in so far as the matter complained of is within its competence, the Court finds that it does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§

3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court

Takes note

of the terms of the respondent Government's declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

unanimously to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the length of proceedings complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

unanimously the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Giovanni Bonello

Deputy Registrar

President