SLOVAK v. SLOVAKIA

Decizia nr. 61873/09 Marián SLOVÁK împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 6 martie 2012 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 11 noiembrie 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 8 decembrie 2011 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Marián Slovák, este un național slovac născut în 1945 și locuiește în Cífer. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii civile care, până în prezent, a depășit 14 ani timp de două nivele de competență. În ceea ce privește art. 41 din Convenție, reclamantul a contestat, de asemenea, faptul că Curtea Constituțională a refuzat să-l atribuie satisfacție echitabilă, în ciuda faptului că a constatat că a încălcat dreptul său la o audiere într-un timp rezonabil în 2009. Reclamantul s-a plâns de durata procedurii civile la care a fost parte și de faptul că nu a obținut un recurs corespunzător de la Curtea Constituțională. El a afirmat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Prin scrisoarea din 8 decembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște statutul reclamantului ca victimă în sensul articolului 34 din Convenție și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. Eu, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească reclamantului, dl Marián Slovák, suma de 10.000 EUR (10 mii de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 16 ianuarie 2012, reclamantul a declarat că a lăsat-o la discreția Curții pentru a evalua dacă propunerea guvernului este compatibilă cu practica Curții. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Kuril v. Slovacia , nr. 63959/00 , §§ 39-43, 3 octombrie 2006; Rapoš v. Slovacia , nr. 25763/02 , § 32-34, 20 mai 2008 sau Bič v. Slovacia , nr. 23865/03 , §§ 39-41, 4 noiembrie 2008). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, cererea ar trebui eliminată din lista. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Nona Tsotsoria Președintele adjunct de grefier

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 61873/09

Marián SLOVÁK

against

Slovakia

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 6

March 2012 as a Committee composed of:

Nona Tsotsoria,

President,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 11 November 2009,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 December 2011 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Marián Slovák, is a Slovakian national who was born in 1945 and lives in Cífer. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of civil proceedings which, to date, has exceeded fourteen years for two levels of jurisdiction. With reference to Article 41 of the Convention the applicant also objected to the fact that the Constitutional Court had refused to award him just satisfaction notwithstanding that it had found a breach of his right to a hearing within a reasonable time in 2009.

THE LAW

The applicant complained about the length of civil proceedings to which he has been a party and that he had not obtained appropriate redress from the Constitutional Court. He alleged a breach of Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

By letter dated 8 December 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge the applicant’s status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay to the applicant Mr Marián Slovák the sum of EUR 10,000 (ten thousand euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

The Government would suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1(c) of the Convention.

In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”

In a letter of 16 January 2012 the applicant stated that he left it to the Court’s discretion to assess whether the Government’s proposal is compatible with the Court’s practice.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v. Poland

, no. 52690/99, 11 October 2005;

Kuril v.

Slovakia

, no.

63959/00, §§ 39-43, 3 October 2006;

Rapoš v. Slovakia

, no. 25763/02, §§ 32-34, 20 May 2008; or

Bič v. Slovakia

, no. 23865/03,

§§ 39-41, 4

November 2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, the application should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Marialena Tsirli

Nona Tsotsoria

Deputy Registrar

President