CtEDO 12.03.2013 Auto

ĎURĎOVIČ AND TRANČÍKOVÁ v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
12.03.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ĎURĎOVIČ AND TRANČÍKOVÁ v. SLOVAKIA (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 69343/11 de la SECȚIUNEA TERZă a Deciziei nr. 69343/11 Dušan δURδOVIČ și Mira TRANČδKOVÁ împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 12 martie 2013 în calitate de comitet compus din: Luis López Guerra, președinte, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 4 noiembrie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 decembrie 2012 cere Curtea să ia parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Primul reclamant, Dl D. D. R. Ovič, este un ceh care s-a născut în 1942 și locuiește în Hodonín. Al doilea reclamant, dna M. Trančíková, este un cetățean slovac născut în 1939 și trăiește în Bratislava. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl J. Holič, avocat practicant în Bratislava. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor civile și în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, despre presupusa încălcare a dreptului lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor. Partea cererii privind durata procedurii cu privire la primul reclamant a fost comunicată Guvernului DIRECȚIUL presupus încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție Reclamanții se plângeau cu privire la durata procedurii civile pe care le-au inițiat la 30 septembrie 1997. În ceea ce privește plângerea primului reclamant După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, cu o scrisoare de 7 Decembrie 2012 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine partea relevantă a cererii în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul [prim] de reclamant al victimei în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul propune să plătească domnului Dušan, suma de 2,673 EUR (doi mii șaptezeci și șaptezeci și trei de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului [prim]. Guvernul ar sugera că informațiile de mai sus sunt acceptate de Curte ca „cu orice alt motiv” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească [prima] suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Prin scrisoarea din 10 ianuarie 2013, primul reclamant a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-227, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Rapoš v. Slovacia , nr. 25763/02 , § 32-34, 20 mai 2008; Bič v. Slovacia , nr. 23865/03 , § 39-41, 4 noiembrie 2008 sau Komár v. Slovacia , nr. 25951/06 , §§ 30-33, 26 octombrie 2010 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se înregistreze această parte a aplicării din listă. În ceea ce privește plângerea celui de-al doilea reclamant, Curtea constată că al doilea reclamant a inițiat procedura civilă împreună cu primul reclamant la 30 septembrie 1997, dar și-a retras cererea civilă la 29 septembrie 2009. Având în vedere faptul că cererea a fost depusă la 4 noiembrie 2011, rezultă că al doilea reclamant nu a respectat timpul. Prezenta parte a cererii trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 4 din Convenție. Prezenta încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 Reclamanții se plâng de asemenea de o încălcare a dreptului lor la bucurarea pașnică a bunurilor lor. Având în vedere toate dovezile în posesia sa și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. Aceasta parte a cererii este manifestament nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina aplicarea din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, în măsura în care se referă la plângerea primului reclamant în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii; declară restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Luis López Guerra Președintele adjunct Registrul

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă