THIOR c. SUISSE

17 septembrie 2010 Prima Secțiune Cerere nr. 10160/07 prezentată de Guess THIOR împotriva Elveției introdusă la 23 februarie 2007 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Guess Thior, este un resortisant senegalez, rezident la Chancy (canton de Geneva). El este reprezentat în fața Curții de către domnul Sutter, avocat la Schwyz. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în 1996 în Dakar, în Senegal. El a suferit de tulburări cerebrale și de o întârziere mentală gravă. La 12 ianuarie 2002, reclamantul și mama sa s-au stabilit în Elveția. La ianuarie 2002, mama sa s-a căsătorit cu un cetățean elvețian, care nu este tatăl reclamantului. La 18 noiembrie 2002, Comisia a solicitat Oficiului Cantonal de Asigurări de Indemnizație din Cantonul Geneva să preia cheltuielile de școlarizare ale reclamantului într-o instituție specializată. Prin decizia din 18 iunie 2003, oficiul a respins cererea. Reclamantul, reprezentat de mama sa, sesizează Tribunalul Cantonal de Asigurări Sociale din Cantonul Geneva. Prin hotărârea din 1 iunie 2003, Prin Hotărârea din 26 august 2005, Tribunalul Federal al Asigurărilor a confirmat inadmisibilitatea acțiunii. La 26 august 2005, mama reclamantului a prezentat o nouă cerere la oficiu, care a fost respinsă din nou prin decizia din 18 ianuarie 2006. Reclamantul, reprezentat de mama sa și de socrul său, sesizează din nou Tribunalul Cantonal de Asigurări Sociale. Acțiunea a fost respinsă prin hotărârea din 21 martie 2006. Examinând mai întâi admisibilitatea sa, instanța a considerat că era adevărat că problema [bunului întemeiat al cererii] fusese deja invocată în cadrul unei proceduri anterioare [a] intrat în vigoare, astfel încât Tribunalul din Ceans să examineze fondul Instanței estimează că invaliditatea reclamantului a avut loc în septembrie 2002. Constatând că reclamantul era de cetățenie străină și că nici tatăl său, nici mama sa, ambele de cetățenie străină, nu au locuit în Elveția timp de zece ani în mod neîntrerupt și că nu au contribuit nici timp de un an la regimul general al asigurărilor sociale, instanța consideră că reclamantul nu avea dreptul la prestațiile de asigurare de invaliditate. De asemenea, Comisia a precizat că socrul reclamantului nu putea fi considerat ca fiind tatăl său, chiar dacă acesta și-a asumat educația. Mama și socrul reclamantului au adresat apoi Tribunalului Federal al Asigurărilor o acțiune în care au prezentat, în special, că, de la începutul acestei cauze am invocat neaplicabilitatea în cazul articolelor 6 al [inea] 2 și 9 al [inea] [Legea federală privind asigurarea de invaliditate] Aceasta se bazează pe cercetările aprofundate ale generării [Legea federală privind asigurarea de invaliditate] care, în ceea ce privește interpretul autentic al legilor federale, au condus la un schimb parlamentar (citată în anexă). Prin urmare, teza a fost confirmată prin faptul că legiuitorul constituțional, și anume Camera Federală și Consiliul Federal, nu în niciun moment și în niciun detaliu, au avut o ocazie de a adopta Legea privind [asigurarea de invaliditate], în momentul revizuirii Legii privind cetățenia, sau, de atunci, intenția de a schimba regimul de [asigurare de invaliditate] față de copiii cu handicap născuți înainte ca mama să se căsătorească cu un cetățean elvețian. Înainte de această modificare a legii, străinul și copiii săi minori au dobândit în mod automat cetățenia elvețiană încă din momentul în care s-a căsătorit cu un cetățean elvețian și, în ceea ce privește [asigurarea de invaliditate] nu exista nicio discriminare între elvețieni suc sangis Pentru [Oficiul Cantonal al Asigurărilor de invaliditate], cazul lui Guess nu ar fi fost, prin urmare, o problemă dacă ne-am fi căsătorit înainte de 31 decembrie 1991. Deoarece până la această dată, articolele invocate în mod eronat de [Oficiul Cantal al asigurărilor de invaliditate] împotriva lui Guess erau înscrise numai în lege Pentru a preveni abuzurile sistemului social de către străini care au aderat la soții lor care lucrează în Elveția. Prin analogie în ceea ce privește lacunele din legi, articolele contestate constituie, prin urmare, standarde lacune (sic) , neconsiderate și pur și simplu uitate de legiuitorul federal. În mod firesc, [oficiul cantonal al asigurării de invaliditate] a fost obligat să acționeze prin intermediul unor semne clare, clare și repetate din partea legiuitorului constituțional (art. 1 din [codul civil]). Și nu să se substituie astfel celui din urmă atunci când este necesar să se admită, și nu să se eschiveze, co-cu privire la o practică greșită, discriminatorie și ilegală care trebuie corectată cât mai curând posibil. Prin Hotărârea din 7 august 2006, Tribunalul Federal al Asigurărilor a respins acțiunea. faptul că dreptul la prestații de asigurare de invaliditate este reglementat într-un mod diferit, în funcție de faptul că este vorba de resortisanți străini, căsătoriți cu un cetățean elvețian, sau de soții de cetățenie elvețiană este justificat de diversitatea circumstanțelor în care se află. Prin urmare, această distincție juridică nu poate fi considerată o încălcare a principiului egalității de tratament. El a menționat că judecătorul nu are competența de a controla constituționalitatea unei legi federale. De asemenea, a constatat că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru acordarea prestațiilor de asigurare de invaliditate. Din documentele prezentate de solicitant reiese că mama sa a primit hotărârea Tribunalului Federal al Asigurărilor la 25 august 2006. Dreptul și practica internă relevantă Constituția federală a Confederației Elvețiene din 18 aprilie 1999 art. 8 (2) Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza originii, rasei, sexului, vârstei, limbii, situației sociale, stilului de viață, convingerilor religioase, filozofice sau politice sau din cauza unei deficiențe corporale, mentale sau psihice. 3. Bărbații și femeile sunt egali în drept. Legea asigură egalitatea de drept și de fapt, în special în domeniul familiei, al formării și al muncii. Barbatul și femeia au dreptul la un salariu egal pentru o muncă de valoare egală. 4. Legea prevede măsuri pentru eliminarea inegalităților care afectează persoanele cu handicap. art. 190 Tribunalul Federal și celelalte autorități au obligația de a aplica legile federale și dreptul internațional. Codul civil elvețian din 10 decembrie 1907 art. 1 (2) În lipsa unei dispoziții legale aplicabile, judecătorul pronunță în conformitate cu dreptul cutumiar și, în absența unui obicei, în conformitate cu normele pe care le-ar stabili dacă ar trebui să acționeze ca legislator. (3) Se inspiră din soluțiile consacrate de doctrină și jurisprudență. Legea federală privind asigurarea de invaliditate din 19 iunie 1959 art. 6 □ Condiții de asigurare (1) Resortisanții elvețieni și străini, precum și apatrizii au dreptul la prestații în conformitate cu dispozițiile următoare (...)a În cazul în care un acord de securitate socială încheiat de Elveția prevede că prestațiile sunt suportate numai de unul dintre statele contractante, nu există niciun drept la pensie de invaliditate în cazul în care legislația celuilalt stat acordă un astfel de drept ca urmare a totalizării perioadelor de asigurare realizate în cele două țări de către resortisanții elvețieni sau de către cei ai statului contractant. Străinii au dreptul la prestații, sub rezerva art. 9, al. 3, atâta timp cât își păstrează domiciliul și reședința obișnuită (...) în Elveția, dar numai dacă, în momentul apariției invalidității, aceștia numără cel puțin un an întreg de contribuții sau zece ani de ședere neîntreruptă în Elveția. Nu se acordă nicio prestație rudelor acestor străini dacă aceștia sunt rezidenți în afara Elveției. art. 9a Condiții de asigurare 1. Măsurile de reabilitare sunt aplicate în Elveția, ele pot fi aplicate în mod excepțional și în străinătate.a Dreptul la măsuri de reabilitare ia naștere cel mai devreme în momentul impunerii asigurării obligatorii sau facultative și se stinge cel târziu la sfârșitul acestei impuneri.... (3) Resortisanții străini cu vârsta sub 20 de ani care își au domiciliul și reședința obișnuită (...) în Elveția au dreptul la măsuri de reabilitare dacă îndeplinesc ei înșiși condițiile prevăzute în art. 6 al[inea] 2 sau dacă În cazul în care este vorba de o persoană străină, atunci când apare invaliditatea, tatăl sau mama lor are cel puțin un an întreg de contribuții sau de zece ani de ședere neîntreruptă în Elveția și dacă s-au născut invalidi în Elveția sau, în momentul apariției invalidității, au locuit în Elveția fără întrerupere timp de cel puțin un an sau de la naștere. Copiii născuți invalidi în Elveția sunt asimilați copiilor care au domiciliul și reședința obișnuită în Elveția, dar care s-au născut invalidi în străinătate, în cazul în care mama lor a locuit în străinătate cu cel mult două luni înainte de naștere (...) Jurisprudență internă Într-o hotărâre din 13 iunie 1985 (publicată în Codul ATF 111 V 110), Tribunalul Federal a hotărât că art. 1 din Codul civil elvețian se aplica interpretării articolului 9 din Legea federală privind asigurarea de invaliditate din 19 iunie 1959. Într-o hotărâre ulterioară (Oprirea din 15 iunie 1998 publicată în Codul ATF) 124 V 271), încă în materie de asigurare de invaliditate, Tribunalul Federal a precizat rolul judecătorului în interpretarea legii în modul următor Suntem în prezența unei deficiențe autentice atunci când legiuitorul s-a abținut de la a soluționa un aspect pe care ar fi trebuit să îl soluționeze și nici o soluție nu se desprinde din text sau din interpretarea legii. Pe de altă parte, există o lacună improprie atunci când legea oferă un răspuns, însă aceasta este nesatisfăcătoare; aceasta se aplică în special atunci când legătura unei stări de fapt cu o dispoziție legală se impune în conformitate cu textul său clar, dar apare ca o aplicare insuportabilă a legii din punct de vedere teleologic [...] Potrivit jurisprudenței, numai existența unei lacune autentice solicită intervenția judecătorului, în timp ce, în principiu, îi este interzisă, potrivit concepției tradiționale, să corecteze lacunele necorespunzătoare, cu excepția cazului în care invocarea înțelesului considerat determinant al normei nu constituie un abuz de drept sau chiar o încălcare a Constituției. În ceea ce privește legăturile de rudenie în sensul articolului 9 din Legea federală privind asigurarea de invaliditate, Tribunalul Federal a hotărât că numai filiația în sensul codului civil (hotărârea din 10 noiembrie 1981, publicată in ATF 107 V 207). În plus, Tribunalul a precizat, în ceea ce privește o posibilă deficiență a legislației, că Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că tatăl [solicitantei] prezintă argumente care nu sunt lipsite de interes și se poate înțelege că a intenționat să sesizeze Tribunalul Federal al Asigurărilor cu privire la hotărârea Tribunalului de Asigurări al Cantonului de Vaud. Într-adevăr, este necesar să se constate că, în anumite cazuri, legiuitorul a asimilat copiii colectați copiilor de sânge sau adoptați, în ceea ce privește indemnizațiile [...], ceea ce nu a făcut în ceea ce privește măsurile de reabilitare a asigurării de invaliditate [...]. Cu toate acestea, Curtea de Ceans trebuie să constate că art. 9 al[inea] 3 let [legea federală privind asigurarea de invaliditate] nu suferă de o altă interpretare decât cea care i-a fost dată în jurisprudență [...], nicio interpretare care nu permite să se considere că aceasta nu corespunde adevăratei intenții a legiuitorului [...]. Tăcerea legii privind chestiunea discutată aici nu permite, de asemenea, să se ajungă la o lacună pe care Tribunalul Federal al Asigurărilor ar trebui să o soluționeze [...] Recomandarea Comitetului de Miniștri nr. R (92) 6 Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei n R (92) 6, adoptată la 9 aprilie 1992, privind o politică coerentă pentru persoanele cu handicap, face trimitere la anexa sa, care prevede în special următoarele: (...) Principii O politică coerentă și cuprinzătoare în favoarea persoanelor cu handicap sau care ar putea deveni astfel ar trebui să urmărească: prevenirea sau eliminarea handicapului, împiedicarea agravării acestuia și atenuarea consecințelor acestuia; (...) Obiectivele tuturor persoanelor cu handicap sau susceptibile de a deveni persoane, indiferent de vârstă și rasă, precum și natura, originea și gradul de severitate al handicapului acestora ar trebui să aibă dreptul la asistența individuală necesară pentru a putea duce o viață în conformitate cu capacitățile lor reale și potențiale, la cel mai înalt nivel posibil pentru fiecare persoană. Printr-un sistem coordonat de măsuri, acestea ar trebui să poată: (...) să-și exercite pe deplin drepturile civile și să aibă acces la toate instituțiile și la toate serviciile colectivității, inclusiv la educație; (...) Domenii de intervenție Prin urmare, statele trebuie să adopte o politică coerentă, cuprinzătoare și cuprinzătoare în cooperare cu persoanele cu handicap și cu asociațiile de persoane cu handicap și cu persoanele cu handicap, pentru a le asigura acestora sprijinul necesar. Această politică se referă la toate domeniile vieții în societate și este orientată în special către: (...) identificarea și diagnosticarea; tratamentul și asistența terapeutică; educația; orientarea și formarea profesională; (...) Directivele generale pentru punerea în aplicare a acestei politici, statele ar trebui să aplice următoarele măsuri: (...) recunoașterea necesității unei intervenții timpurii; (...) valorificarea optimă a readaptarii, ori de câte ori este posibil, în instituțiile prevăzute pentru întreaga populație și, dacă este necesar, în serviciile specializate; (...) asigurarea accesului persoanelor cu handicap la o educație generală sau specializată în funcție de nevoile acestora; să asigure persoanelor cu handicap un nivel de trai demn prin intermediul prestațiilor economice și al serviciilor sociale corespunzătoare; (...) Educație But 1.1. Toate persoanele cu handicap, indiferent de natura sau de gradul de incapacitate, au dreptul la o educație adecvată gratuită, adaptată nevoilor și dorințelor lor. (...) 1.5. Având în vedere principiul intervenției timpurii, este în interesul copilului: obținerea asistenței medico-educative la nivel preșcolar, în special ori de câte ori aceasta permite facilitarea școlarizării ulterioare a copilului; frecventarea timpurie a claselor preșcolare și școlare.... IX. Protecție economică, socială și juridică (...) Siguranța economică și socială 2.1. Pe lângă prestațiile sociale acordate persoanelor cu handicap și altor persoane (de exemplu, indemnizații de șomaj), sistemul de securitate economică și socială ar trebui să garanteze Servicii speciale în numerar sau în natură pentru persoanele cu handicap, destinate să asigure readaptarea acestora și să răspundă altor nevoi speciale, cum ar fi tratamentele medicale, formarea profesională, asistența tehnică, accesul și adaptarea clădirilor, transporturile și posibilitățile de comunicare un sprijin financiar special pentru familiile cu un copil cu handicap (...) 3. Protecție juridică Exercitarea drepturilor juridice de bază ale persoanelor cu handicap, precum și dreptul la nediscriminare ar trebui protejate (...) GRIEFS Invocând articolele 8 și 14 din convenție, reclamantul susține că refuzul de a suporta cheltuielile de școlarizare într-o școală specializată constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și familiale, precum și o discriminare pe motiv de cetățenie. A existat, în această specie, încălcarea articolului 8 din convenție, atât în mod izolat, cât și în combinație cu art. 14 din convenție

17 septembre 2010

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

10160/07

présentée par Guess THIOR

contre la Suisse

introduite le 23 février 2007

EXPOSÉ DES FAITS

EN FAIT

Le requérant, M. Guess Thior, est un ressortissant sénégalais, résidant à Chancy (canton de Genève). Il est représenté devant la Cour par M

e

P.

Sutter, avocat à Schwyz.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est né en 1996 à Dakar, au Sénégal. Il est atteint de troubles cérébraux et d'un retard mental grave.

Le 12 janvier 2002, le requérant et sa mère s'établirent en Suisse. Le

15

janvier 2002, sa mère épousa un ressortissant suisse, qui n'est pas le père du requérant.

Le 18 novembre 2002, elle demanda à l'office cantonal de l'assurance-invalidité du canton de Genève de prendre en charge les frais de scolarisation du requérant dans un établissement spécialisé.

Par décision du 18 juin 2003, l'office rejeta la demande. Le requérant, représenté par sa mère, saisit le tribunal cantonal des assurances sociales du canton de Genève. Par jugement du 1

er

juin 2004, le tribunal déclara le recours irrecevable pour cause de tardiveté. Par arrêt du 26 août 2005, le Tribunal fédéral des assurances confirma l'irrecevabilité du recours.

Le 26 août 2005, la mère du requérant déposa une nouvelle demande auprès de l'office, qui fut à nouveau rejetée par décision du 18 janvier 2006.

Le requérant, représenté par sa mère et son beau-père, saisit à nouveau le tribunal cantonal des assurances sociales. Le recours fut rejeté par arrêt du 21 mars 2006. Examinant tout d'abord sa recevabilité, la juridiction releva «

qu'il [était] vrai que la question [du bien fondé de la demande] avait déjà été soulevée dans le cadre d'une précédente procédure

», que toutefois l'office «

[était] entré en matière, de sorte que le tribunal de céans examinera[it] le fond

». La juridiction estima que l'invalidité du requérant était survenue en septembre 2002. Constatant que le requérant était de nationalité étrangère et que ni son père, ni sa mère, tous deux de nationalité étrangère également, ne résidaient en Suisse depuis dix ans de façon ininterrompue et qu'ils n'avaient pas non plus cotisé pendant un an au régime général des assurances sociales, la juridiction estima que le requérant n'avait pas droit aux prestations de l'assurance-invalidité. Elle précisa également que le beau-père du requérant ne pouvait être considéré comme son père, même s'il assumait son éducation.

La mère et le beau-père du requérant adressèrent alors au Tribunal fédéral des assurances un recours dans lequel ils exposèrent, notamment, que

:

«

Dès le début de cette affaire nous avons invoqué la

non-applicabilité en l'occurrence des articles 6 al

[inéa]

2 et 9 al

[inéa]

3

[de la loi fédérale sur l'assurance-invalidité.] Ceci à la base des recherches approfondies de la genèse de la [loi fédérale sur l'assurance-invalidité] qui, sur le plan de l'interprète authentique des lois fédérales, ont abouti à un échange parlementaire (cité en annexe).

De façon probante la thèse était donc confirmée selon laquelle le législateur constitutionnel, à savoir les Chambres fédérales et le Conseil fédéral, à aucun moment et dans aucun détail, ont – à l'occasion de l'adoption de la loi sur [l'assurance-invalidité], au moment de la révision de la loi sur la nationalité, ou depuis lors – eu l'intention de changer le régime de [l'assurance-invalidité] vis-à-vis des enfants handicapés nés avant que le mère se mariait avec un citoyen suisse. Avant ce changement de la loi, l'étrangère et ses enfants mineurs ont automatiquement acquis la nationalité suisse dès son mariage avec un citoyen suisse et, en matière [d'assurance-invalidité] il n'existait nulle discrimination entre suisses

jus sanguinis

et autres. Pour [l'office cantonal de l'assurance-invalidité], le cas de Guess n'aurait donc posé nul problème si nous nous étions mariés avant le 31 décembre 1991. Car jusqu'à cette date, les articles invoqués erronément par [l'office cantonal de l'assurance-invalidité] contre Guess étaient inscrits dans la loi

uniquement

pour empêcher l'abus du système social par des étrangères qui joignaient leurs époux travaillant en Suisse.

Par analogie en matière des lacunes dans les lois, les articles contestés constituent donc des

normes lacunières

(sic)

, non-considérées et simplement oubliées

par le législateur fédéral. Naturellement, il incombait à [l'office cantonal de l'assurance-invalidité] d'agir en s'inspirant des signes clairs, nets et répétés de la part du législateur constitutionnel (art[icle] 1 du [code civil]). Et non de se substituer de la sorte à ce dernier quand il convient d'admettre – et non de dissimuler – la coresponsabilité pour une pratique mal-réfléchie, discriminatoire et illégale qui doit être corrigée au plus vite.

»

Par arrêt du 7 août 2006, le Tribunal fédéral des assurances rejeta le recours. Il considéra que «

le fait que le droit à des prestations de l'assurance-invalidité est réglementé de manière différente selon qu'il s'agit de ressortissantes étrangères, mariées avec un citoyen suisse, ou d'épouses de nationalité suisse est justifié par la diversité des circonstances en présence

», si bien que «

l'on ne saurait dès lors voir dans cette distinction juridique une violation du principe de l'égalité de traitement

». Il mentionna que «

le juge n'a pas le pouvoir de contrôler la constitutionnalité d'une loi fédérale

». Il constata en outre que le requérant ne remplissait pas les conditions légales pour l'octroi des prestations de l'assurance-invalidité.

Il ressort des pièces produites par le requérant que sa mère a reçu l'arrêt du Tribunal fédéral des assurances le 25 août 2006.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

La Constitution fédérale de la Confédération suisse du 18 avril 1999

Article 8 – Égalité

«

»

Article 190 – Accès au Tribunal fédéral

«

Le Tribunal fédéral et les autres autorités sont tenus d'appliquer les lois fédérales et le droit international.

»

2.

Le code civil suisse du 10 décembre 1907

Article 1 – Application de la loi

«

»

3.

La loi fédérale sur l'assurance-invalidité du 19 juin 1959

Article 6 – Conditions d'assurance

«

1

bis

Lorsqu'une convention de sécurité sociale conclue par la Suisse prévoit que les prestations ne sont à la charge que de l'un des États contractants, il n'y a pas de droit à la rente d'invalidité si la législation de l'autre État accorde un tel droit du fait de la totalisation des périodes d'assurance accomplies dans les deux pays par les ressortissants suisses ou ceux de l'État contractant.

»

Article 9 – Conditions d'assurance

«

1

bis

Le droit aux mesures de réadaptation prend naissance au plus tôt au moment de l'assujettissement à l'assurance obligatoire ou facultative et s'éteint au plus tard à la fin de cet assujettissement.

:

a. lors de la survenance de l'invalidité, leur père ou mère compte, s'il s'agit d'une personne étrangère, au moins une année entière de cotisations ou dix ans de résidence ininterrompue en Suisse et si

b. eux-mêmes sont nés invalides en Suisse ou, lors de la survenance de l'invalidité, résidaient en Suisse sans interruption depuis une année au moins ou depuis leur naissance. Sont assimilés aux enfants nés invalides en Suisse les enfants qui ont leur domicile et leur résidence habituelle en Suisse, mais qui sont nés invalides à l'étranger, si leur mère a résidé à l'étranger deux mois au plus immédiatement avant leur naissance (...)

»

4.

Jurisprudence interne

Dans un arrêt du 13 juin 1985 (publié au recueil ATF 111 V 110), le Tribunal fédéral a jugé que l'article 1 du code civil suisse s'appliquait à l'interprétation de l'article 9 de la loi fédérale sur l'assurance-invalidité du 19 juin 1959. Dans un arrêt ultérieur (Arrêt du 15 juin 1998 publié au recueil ATF

124 V 271), toujours en matière d'assurance-invalidité, le Tribunal fédéral a précisé le rôle du juge en matière d'interprétation de la loi de la manière suivante

:

«

On est en présence d'une lacune authentique lorsque le législateur s'est abstenu de régler un point qu'il aurait dû régler et qu'aucune solution ne se dégage du texte ou de l'interprétation de la loi. On a en revanche affaire à une lacune improprement dite lorsque la loi offre certes une réponse mais que celle-ci est insatisfaisante; il en va notamment ainsi lorsque le rattachement d'un état de fait à une disposition légale s'impose d'après son texte clair mais apparaît comme une application insoutenable de la loi d'un point de vue téléologique [...] D'après la jurisprudence, seule l'existence d'une lacune authentique appelle l'intervention du juge, tandis qu'il lui est en principe interdit, selon la conception traditionnelle, de corriger les lacunes improprement dites, à moins que le fait d'invoquer le sens réputé déterminant de la norme ne soit constitutif d'un abus de droit, voire d'une violation de la Constitution.

»

En ce qui concerne les liens de parenté au sens de l'article 9 de la loi fédérale sur l'assurance-invalidité, le Tribunal fédéral a jugé que seule entrait en ligne de compte la filiation au sens du code civil (arrêt du 10

novembre 1981, publié in ATF 107 V 207). De surcroît, il a précisé, au sujet d'une éventuelle lacune de la législation, que

:

«

Il faut pourtant reconnaître que le père de la [requérante] avance des arguments non dépourvus d'intérêt et l'on peut comprendre qu'il ait entendu déférer au Tribunal fédéral des assurances le jugement du Tribunal des assurances du canton de Vaud. Force est de constater, en effet, que dans certains cas le législateur a assimilé les enfants recueillis aux enfants du sang ou adoptés, s'agissant de rentes [...], ce qu'il n'a pas fait en matière de mesures de réadaptation de l'assurance-invalidité [...]. La Cour de céans doit pourtant constater que l'art[icle] 9 al[inéa] 3 let[tre] a [de la loi fédérale sur l'assurance invalidité] ne souffre pas de recevoir une interprétation autre que celle qui lui a été donnée dans la jurisprudence [...], interprétation dont rien n'autorise à penser qu'elle ne corresponde pas à la véritable intention du législateur [...]. Le silence de la loi sur la question examinée ici ne permet par ailleurs pas non plus de conclure à une lacune qu'il appartiendrait au Tribunal fédéral des assurances de

combler [...]

»

C.

La Recommandation du Comité des Ministres n

o

R (92) 6

La Recommandation du Comité des Ministres du Conseil de l'Europe n

o

R (92) 6, adoptée le 9 avril 1992, relative à une politique cohérente pour les personnes handicapées, renvoie à son annexe, laquelle prévoit notamment ce qui suit

:

«

(...)

1.

Principes

Une politique cohérente et globale en faveur des personnes handicapées ou susceptibles de le devenir devrait viser:

–

à prévenir ou à éliminer le handicap, à l'empêcher de s'aggraver et à en atténuer les conséquences; (...)

2.

Objectifs

Toutes les personnes handicapées ou susceptibles de le devenir, quels que soient leur âge et leur race, et la nature, l'origine et le degré de sévérité de leur handicap, devraient avoir droit à l'aide individuelle requise pour pouvoir mener une vie conforme à leurs capacités réelles et potentielles, au niveau le plus élevé possible pour chacune. A travers un système coordonné de mesures, elles devraient pouvoir

: (...)

–

exercer pleinement leurs droits civiques et accéder à toutes les institutions et à tous les services de la collectivité, y compris l'éducation; (...)

3.

Domaines d'intervention

Les États doivent donc mener une politique cohérente, globale et vaste en coopération avec les personnes handicapées et les associations de handicapés et pour les handicapés, afin d'assurer à ceux-ci l'aide nécessaire. Cette politique concerne tous les domaines de la vie en société et elle est particulièrement orientée vers: (...)

–

l'identification et le diagnostic;

–

le traitement et les aides thérapeutiques;

–

l'éducation;

–

l'orientation et la formation professionnelles; (...)

4.

Directives générales

Pour mettre en œuvre cette politique, les États devraient appliquer les mesures suivantes

: (...)

–

reconnaître la nécessité d'une intervention précoce; (...)

–

tirer un profit optimal de la réadaptation, chaque fois que possible, dans des établissements prévus pour l'ensemble de la population, et, si besoin est, dans des services spécialisés

; (...)

–

assurer aux personnes handicapées l'accès à une éducation générale ou spécialisée selon leurs besoins;

–

assurer aux personnes handicapées un niveau de vie digne à travers des prestations économiques et des services sociaux appropriés

; (...)

V.

Éducation

1.

But

1.1.

Toutes les personnes handicapées, quels que soient la nature ou le degré de leur incapacité, ont droit à une éducation appropriée gratuite, adaptée à leurs besoins et à leurs souhaits. (...)

1.5.

Compte tenu du principe de l'intervention précoce, il est de l'intérêt de l'enfant:

–

d'obtenir l'assistance médico-éducative au niveau préscolaire, en particulier chaque fois que celle-ci permet de faciliter la scolarisation ultérieure de l'enfant;

–

de fréquenter très tôt les classes préscolaires et scolaires.

(...)

IX.

Protection économique, sociale et juridique

(...)

2.

Sécurité économique et sociale

2.1.

Outre les prestations sociales servies aux personnes handicapées comme aux autres personnes (indemnités de chômage par exemple), le système de sécurité économique et sociale devrait garantir

:

–

les prestations spéciales en espèces ou en nature pour les personnes handicapées, visant à assurer leur réadaptation et à répondre à d'autres besoins particuliers, comme les traitements médicaux, la formation professionnelle, les aides techniques, l'accès et l'adaptation des bâtiments, les transports et les possibilités de communication

;

–

un soutien financier spécial aux familles ayant un enfant handicapé (...)

L'exercice des droits juridiques de base des personnes handicapées ainsi que le droit à la non-discrimination devraient être protégés (...)

»

GRIEFS

Invoquant les articles 8 et 14 de la Convention, le requérant soutient que le refus de prendre en charge les frais de sa scolarisation dans une école spécialisée constitue une violation de son droit au respect de sa vie privée et familiale ainsi qu'une discrimination en raison de sa nationalité.

QUESTION

Y a-t-il eu, dans la présente espèce, violation de l'article 8 de la Convention, tant pris isolément que combiné avec l'article 14 de la Convention

?