PESIC v. SERBIA

Decizia nr. 46749/06 a SEGUNDEI DECIZIE A Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 14 septembrie 2010 în calitate de comitet compus din: András Sajó, președinte, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 10 noiembrie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 1 septembrie 2009 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Perica Pešić, este un național sârb care s-a născut în 1950 și trăiește în Leskovac. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl S. Pejčić, un avocat care practică în Niš. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul set de proceduri În momentul în care reclamantul a fost un profesor pe termen fix la un colegiu din Leskovac, al cărui contract trebuia să expire în 2004. În iunie 2002 și, respectiv, 22 iulie 2003, colegiul a anunțat vacantele pentru poziția profesorilor în perioada următoare. La 28 octombrie 2002 și, respectiv, 15 decembrie 2003, reclamantul a depus o cerere civilă la Tribunalul Municipal Opštinski sud ) la Leskovac, cerând anularea procedurilor de recrutare. La 4 mai 2004, Tribunalul Municipal a aderat la cele două proceduri civile într-un singur caz. La 9 martie 2005, Tribunalul Municipal a hotărât împotriva reclamantului, dar la 9 septembrie 2005, Tribunalul de District ( Okružni sud La 4 iulie 2006, Curtea Municipală a stat din nou în favoarea colegiului, hotărârea care a fost judecată în favoarea reclamantului la 8 decembrie 2006. La 15 decembrie 2006, reclamantul a depus un recurs în favoarea Curții de District. La 28 noiembrie 2008, președintele Curții de District a recunoscut personal că Tribunalul de District a primit dosarul reclamantului la 29 decembrie 2006. Acțiunea ar părea încă în așteptare în apel. A doua sesiune a procedurii Până la 12 august 2004 contractul reclamantului cu colegiul a expirat. La 21 iunie 2004 și, respectiv, 2 august 2004, reclamantul a depus două cereri separate la Curtea Municipală, în căutarea de „reintegrare”. După aderarea la aceste două cereri într-un singur caz, la 21 decembrie 2004, Curtea Municipală a hotărât împotriva reclamantului, respingând ambele. La 25 octombrie 2005, Curtea de District a susținut această hotărâre și la 15 martie 2006 Curtea Supremă (Vrhovni sud Srbije ) a respins recursul reclamantului asupra punctelor de drept (revizija COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata primului set de proceduri, precum și la echitatea lor generală și/sau imparțialitate. Referind la articolele 6, 9, 10, 11 și 14 din Convenția și Protocolul nr. În plus, el s-a plâns de lungimea și echitatea celui de-al doilea set de proceduri, inclusiv rezultatul acestora, pe care el consideră că nu este în conformitate cu jurisprudența instanțelor interne în alte cazuri similare. LEI 1. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procesului său de muncă, care a fost comunicat Guvernului în temeiul art. 6 § 1 din Convenție. Prin scrisoarea din 1 septembrie 2009, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de reclamant. Au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția ca: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei [să fie] gata să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție și să ofere reclamantului, dl Perica Pešić, suma de 2.800 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 46749/06 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data livrării [deciziei] de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la prezenta cerere.” Într-un aviz din 4 noiembrie 2009, reclamantul a informat Curtea că nu poate accepta declarația Guvernului, deoarece daunele pe care le-a suferit au fost mult mai mari. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat încălcarea acestei dispoziții, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că aproximativ șase ani și șase luni din procedurile încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este de asemenea convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue cu această examinare (art. 37 § 1 din amendă ). Cu toate acestea, în circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că statul ar trebui să se asigure că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite procedurile care trebuie încheiate cât mai repede posibil, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției. Prin urmare, această parte a cererii ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea sa de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale în acest caz, cererea ar putea fi restaurată la lista Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). 2. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de echitatea generală și imparțialitatea aceleiași proceduri legate de muncă, având în vedere că procedurile în cauză sunt încă în curs, Curtea constată că aceste plângeri sunt prematuri și, în acest sens, inadmisibile pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. 3. În cele din urmă, în baza articolelor 6, 9, 10, 11 și 14 din Convenția și Protocolul nr. 12, el s-a încălcat de lungimea și echitatea celui de-al doilea set de proceduri, inclusiv rezultatele lor, pe care el le consideră incompatible cu jurisprudența instanțelor interne în alte cazuri similare. Curtea observă că a doua serie de proceduri a durat douăzeci de trei luni, în timpul căreia a fost hotărâtă cazul reclamantului la trei niveluri de competență. Curtea a examinat, de asemenea, celelalte plângeri ale reclamantului și a constatat că nu există nimic în dosarul care să dezvăluie orice apariție a unei încălcări a convenției. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind, vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat în ceea ce privește durata plângerii de procedură comunicate în temeiul articolului 6 § 1 și al modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la această plângere în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din convenție; Declară restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Pasos András Sajó Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 46749/06

by Perica PEŠIĆ

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 14

September 2010as a Committee composed of:

András Sajó,

President,

Dragoljub Popović,

Kristina Pardalos,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 10 November 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 1 September 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Perica Pešić, is a Serbian national who was born in 1950 and lives in Leskovac. He was represented before the Court by Mr S. Pejčić, a lawyer practising in Niš. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

First set of proceedings

At the relevant time the applicant was a fixed-term lecturer at a college in Leskovac, whose contract was due to expire in 2004.

In June 2002 and 22 July 2003, respectively, the college announced the vacancies for the position of lecturers in the forthcoming period. The applicant applied, but the college selected other candidates.

On 28 October 2002 and 15 December 2003, respectively, the applicant filed a civil claim with the Municipal Court

(

Opštinski sud

) in Leskovac, seeking annulment of the recruitment procedures.

On 4 May 2004 the Municipal Court joined the two civil suits into a single case.

On 9 March 2005 the Municipal Court ruled against the applicant, but on 9 September 2005 the District Court (

Okružni sud

) in Leskovac quashed this judgment on appeal.

On 4 July 2006 the Municipal Court again ruled in favour of the college, which judgment was served on the applicant on 8 December 2006.

On 15 December 2006 the applicant lodged an appeal with the District Court.

On 28 November 2008 the President of the District Court personally acknowledged that the District Court had received the applicant's case file on 29 December 2006.

The proceedings would appear to be still pending on appeal.

2.

Second set of proceedings

By 12 August 2004 the applicant's contract with the college had expired.

On 21 June 2004 and 2 August 2004, respectively, the applicant filed two separate claims with the Municipal Court, seeking “reinstatement”.

Having joined these two claims into a single case, on 21 December 2004 the Municipal Court ruled against the applicant, rejecting both.

On 25 October 2005 the District Court upheld this judgment, and on 15

March 2006 the Supreme Court (

Vrhovni sud Srbije

) rejected the applicant's appeal on points of law (

revizija

).

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 of the Convention about the length of the first set of proceedings, as well as their overall fairness and/or impartiality. Relying on Articles 6, 9, 10, 11 and 14 of the Convention and Protocol No. 12, he further complained about the length and fairness of the second set of proceedings, including their outcome, which he considers to be inconsistent with the domestic courts' jurisprudence in other similar cases.

THE LAW

By letter dated 1 September 2009, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the applicant. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration, signed by the Government's Agent, provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia [are] ready to accept that there had been a violation of the applicant's right under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicant, Mr Perica Pešić, the amount of EUR 2,800

ex gratia

in respect of the application registered under no. 46749/06 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the [decision] by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”

In a submission dated 4 November 2009, the applicant informed the Court that he could not accept the Government's declaration, as the damage he had suffered had been much greater.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.

To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Article 6 § 1 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,

Cocchiarella

v. Italy

[GC], no. 64886/01, ECHR

2006;

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, ECHR 2000

‑

XI;

Ilić v. Serbia

, no.

30132/04, 9

October 2007). Where the Court has found a breach of this provision it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.

Having regard to the nature of the concessions contained in the Government's unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court's awards in similar cases, when account is taken of the fact that some six years and six months of the impugned proceedings fall within the Court's competence

ratione temporis

, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,

Tahsin Acar

, cited above;

Haran v.

Turkey

, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).

The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue with this examination (Article 37 § 1

in fine

). Nevertheless, in the particular circumstances of the case, the Court considers that the State should still ensure that all necessary steps are taken to allow the

proceedings to be concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court's strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant's domestic claim or, indeed, his ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.

Finally, the Court recalls that, should the respondent State, fail to comply with the terms of its unilateral declaration in the present case, the application could be restored to the Court's list pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see

Aleksentseva and 28 Others v. Russia

(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).

Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that these complaints are premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article

35 §§

1 and

4 of the Convention.

The Court observes that the second set of proceedings lasted twenty three months, during which the applicant's case was decided at three levels of jurisdiction. The Court has also examined the applicant's other complaints and found that there is nothing in the case file which would disclose any appearance of a violation of the Convention.

It follows that this part of the application must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government's declaration in respect of the length of proceedings complaint communicated under Article 6 § 1 and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to this complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares the remainder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

András Sajó

Deputy Registrar

President