ROSE v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
ROSE v. GERMANY (CtEDO, 2010)
Reclamantul, dl Hans-Jürgen Rose, este un național german care s-a născut în 1958 și locuiește la Munchen. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Arnold și dl W. Kaleck, avocați care practică în Pfaffenweiler și, respectiv, Berlin. Reclamantul este un ofițer militar al Bundeswehr german care deține rangul de locotenent colonel (Oberstleutnant). La 27 mai 2006, reclamantul a publicat un articol în jurnalul “Ossietzky”. “Ossietzky” este un jurnal pentru politica, cultura și economia care este publicat bi-semnal cu o run de imprimare de 2.000 de exemplare pe ediție. Este disponibil în librerii selectate, prin abonament și pe internet. Articolul a fost intitulat “Spirit sau spirit rău al ofițerilor generali” (“Geist oder Ungeist der Generalität”) și a criticat procesul de a ajunge la consimțământ cu trecutul armatei și rolul generalilor germani în conflictul Irak. Extractele articolului se citesc după cum urmează: „Poate fi exclus că ofițerii generali, din motive de deficiență intelectuală, nu au putut realiza ceea ce se petrece. (...) Deoarece prostiea poate fi astfel exclusă, numai a doua alternativă rămâne ca o explicație, care este: oportunism, lașă, nescrupulitate. (...) Dacă generalii germani ar fi avut doar o scânteie de simț de onoare, justiție și morală, inspectorul general și generalii diferitelor servicii ar fi refuzat să se asculte de ordinele guvernului coaliției federale care au încălcat dreptul internațional și au fost neconstituționale.” Jurnalul a menționat gradul militar al reclamantului cu adăugarea că articolul conține exclusiv punctele de vedere personale ale autorului. La 24 iulie 2006, ofițerul de supraveghere al reclamantului a impus o amendă disciplinară de 750 de euro reclamantului pentru a fi publicat declarații care erau potrivite pentru a-și delimita generalii în mod difamat. La 18 august 2006, recursul disciplinar al reclamantului a fost respins. La 12 decembrie 2006, Tribunalul Militar de Sud (Truppendenstgericht Süd) a respins apelul ulterior al reclamantului. Această instanță a considerat că reclamantul a avut dreptul să își exprime opinia în public chiar și într-un mod exagerat și polemic. Cu toate acestea, acest drept a trebuit să cedeze dacă declarația a încălcat demnitatea umană a altor persoane. Tribunalul Militar a constatat că declarațiile reclamantului nu intră în cadrul dreptului la libertate de exprimare (art. 5 din Legea de bază, a se vedea „legislația internă relevantă”, mai jos), deoarece au încălcat demnitatea umană a generalilor în cauză. Reclamantul a urmat că nu și-a respectat datoria de a exercita auto-restricție, de a respecta demnitatea, onoarea și drepturile camarazilor săi, de a menține disciplina și de a respecta gradul superiorilor săi chiar și când nu are datorie (articolele 10 §§ 1 și 6, 12 (2) și 17 § 1 (2) din Codul Militar de Justiție (Soldatengesetz), a se vedea „legislația internă relevantă”, mai jos). La 28 aprilie 2007, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru lipsa de prospectivă a succesului. În contrar constatării Tribunalului Militar, Curtea Constituțională Federală nu a considerat că declarațiile încurcate au încălcat demnitatea umană a generalilor în cauză, nici nu au constituit insulte abuzive (Schmähkritik). Dreptul la libertatea de exprimare a hotărârii privind valoarea protejată și declarațiile de fapte ca condiție pentru a forma avizul. Declarațiile formulate de reclamant au fost o exprimare de opinie care se încadrează în mod clar în ceea ce privește acest drept. Acesta a urmat că instanța trebuie să echilibreze interesele concurente în funcție de obiectivul urmărit de dispozițiile relevante ale Codului de Justiție militar, care a fost de a păstra funcționarea corespunzătoare a Bundeswehr. Acest obiectiv a trebuit să fie păstrat de ofițerii militari atât în comportamentul lor profesional, cât și în comportamentul lor privat. Funcționarea Bundeswehr ar putea fi pusă în pericol de declarații private care erau adecvate pentru a demoraliza și a submina disciplina în cadrul armatei. În aceste circumstanțe, dreptul la libertatea de exprimare a trebuit să cedeze. Potrivit Curții Constituționale Federale, Tribunalul Militar a respectat aceste principii atunci când a aplicat dispozițiile relevante ale Codului Militar de Justiție. Tribunalul Militar a presupus că reclamantul și-a încălcat datoria de a exercita auto-restricții în ceea ce privește declarațiile impugnate, ceea ce ar putea duce la subminarea autorității proprii a reclamantului și să pună la îndoială loialitatea sa. Declarațiile reclamantului, în care a negat generalii orice simț de onoare, justiție și morală, erau potrivite pentru a-i îndepărta pe generali și pentru a le expune în derizie, ceea ce ar putea pune în pericol cooperarea militară, încrederea reciprocă și dispoziția de a sta unul pe altul. În plus, reclamantul și-a încălcat obligația juridică de a păstra autoritatea superiorilor săi, deoarece termenii utilizați au depășit orice formă de critică rațională. Pentru a păstra autoritatea superiorilor este necesară pentru ordinul intern al Bundeswehr. Curtea Constituțională Federală a considerat că această greutate a intereselor nu este contestabilă din punct de vedere constituțional. Nu a existat nici o îndoială că modul în care reclamantul a ales să își exprime opinia, în special atacurile personale, a fost adecvat să perturbeze sever funcționarea Bundeswehr, nu a încălcat dreptul la libertate de expresie dacă acest comportament nu este permis, ci a fost tratat ca o infracțiune disciplinară. Această decizie a fost servită pe consilierul reclamantului la 10 mai 2007. art. 5 din Legea de bază germană (Grundgesetz), în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „(1) Fiecare persoană are dreptul de a exprima liber și de a difuza opiniile sale în exprimare, scrisă și imagini și de a se informa fără obstacol de la surse accesibile în general. Libertatea presei și libertatea de raportare prin intermediul difuzărilor și filmelor este garantată. (2) Aceste drepturi își găsesc limitele în dispozițiile legislațiilor generale, în dispozițiile de protecție a tinerilor și în dreptul la onoare personală. ...)” art. 17a din Legea de bază prevede: art. 17a [Restricționarea anumitor drepturi de bază prin legi privind apărarea și serviciul alternativ] „(1) Legile privind serviciul militar și alternativ pot prevedea că dreptul de bază al membrilor Forțelor Armate și al serviciului alternativ liber de a exprima și difuza avizele lor în exprimare, scrisă și imagini (prima clauză a alineatul (1) primul paragraf al articolului 5)... să fie restricționate în timpul perioadei lor de serviciu militar sau alternativ.” Dispozițiile relevante ale Codului de Justiție Militară (Soldatengesetz) se citesc după cum urmează: art. 10 (dobânzile unui superior) „(1) Superiorul servește de exemplu atât în acțiunile sale, cât și în îndeplinirea sarcinilor sale. (...) (6) În ceea ce privește declarațiile privind sau în afara sarcinii, ofițerii au datoria de a exercita auto-retragere pentru a menține încrederea în poziția lor de superioară.” art. 12 (camaraderie) „Unitatea Bundeswehr depinde considerabil de cameraderie. Acesta obligă toți soldații să respecte demnitatea, onoare și drepturile camarazilor lor și să susțină în caz de pericol și nevoia lor. Acest lucru include respectarea reciprocă și acceptarea altor opinii.” art. 17 (comportament la datorie și în afara sarcinii) „(1) Soldatul are datoria de a menține disciplina și de a respecta poziția superiorului său atât în datorie, cât și în afara sarcinii. (2) Conducta sa trebuie să se conformeze cu reputația Bundeswehr și cu respectarea și încrederea necesare pentru serviciul ca soldat. Când este în afara sarcinii, soldatul trebuie să se comporte în afara clădirii armatei și locațiilor într-un mod care nu afectează grav reputația Bundeswehrului și încrederea necesară pentru poziția sa oficială.” art. 23 (delict disciplinar) „(1) Un soldat care încalcă în mod intenționat sarcinile sale comite o infracțiune disciplinară.”