ROSE v. GERMANY

Reclamantul, dl Hans-Jürgen Rose, este un național german care s-a născut în 1958 și locuiește la Munchen. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl J. Arnold și dl W. Kaleck, avocați care practică în Pfaffenweiler și, respectiv, Berlin. Reclamantul este un ofițer militar al Bundeswehr german care deține rangul de locotenent colonel (Oberstleutnant). La 27 mai 2006, reclamantul a publicat un articol în jurnalul “Ossietzky”. “Ossietzky” este un jurnal pentru politica, cultura și economia care este publicat bi-semnal cu o run de imprimare de 2.000 de exemplare pe ediție. Este disponibil în librerii selectate, prin abonament și pe internet. Articolul a fost intitulat “Spirit sau spirit rău al ofițerilor generali” (“Geist oder Ungeist der Generalität”) și a criticat procesul de a ajunge la consimțământ cu trecutul armatei și rolul generalilor germani în conflictul Irak. Extractele articolului se citesc după cum urmează: „Poate fi exclus că ofițerii generali, din motive de deficiență intelectuală, nu au putut realiza ceea ce se petrece. (...) Deoarece prostiea poate fi astfel exclusă, numai a doua alternativă rămâne ca o explicație, care este: oportunism, lașă, nescrupulitate. (...) Dacă generalii germani ar fi avut doar o scânteie de simț de onoare, justiție și morală, inspectorul general și generalii diferitelor servicii ar fi refuzat să se asculte de ordinele guvernului coaliției federale care au încălcat dreptul internațional și au fost neconstituționale.” Jurnalul a menționat gradul militar al reclamantului cu adăugarea că articolul conține exclusiv punctele de vedere personale ale autorului. La 24 iulie 2006, ofițerul de supraveghere al reclamantului a impus o amendă disciplinară de 750 de euro reclamantului pentru a fi publicat declarații care erau potrivite pentru a-și delimita generalii în mod difamat. La 18 august 2006, recursul disciplinar al reclamantului a fost respins. La 12 decembrie 2006, Tribunalul Militar de Sud (Truppendenstgericht Süd) a respins apelul ulterior al reclamantului. Această instanță a considerat că reclamantul a avut dreptul să își exprime opinia în public chiar și într-un mod exagerat și polemic. Cu toate acestea, acest drept a trebuit să cedeze dacă declarația a încălcat demnitatea umană a altor persoane. Tribunalul Militar a constatat că declarațiile reclamantului nu intră în cadrul dreptului la libertate de exprimare (art. 5 din Legea de bază, a se vedea „legislația internă relevantă”, mai jos), deoarece au încălcat demnitatea umană a generalilor în cauză. Reclamantul a urmat că nu și-a respectat datoria de a exercita auto-restricție, de a respecta demnitatea, onoarea și drepturile camarazilor săi, de a menține disciplina și de a respecta gradul superiorilor săi chiar și când nu are datorie (articolele 10 §§ 1 și 6, 12 (2) și 17 § 1 (2) din Codul Militar de Justiție (Soldatengesetz), a se vedea „legislația internă relevantă”, mai jos). La 28 aprilie 2007, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru lipsa de prospectivă a succesului. În contrar constatării Tribunalului Militar, Curtea Constituțională Federală nu a considerat că declarațiile încurcate au încălcat demnitatea umană a generalilor în cauză, nici nu au constituit insulte abuzive (Schmähkritik). Dreptul la libertatea de exprimare a hotărârii privind valoarea protejată și declarațiile de fapte ca condiție pentru a forma avizul. Declarațiile formulate de reclamant au fost o exprimare de opinie care se încadrează în mod clar în ceea ce privește acest drept. Acesta a urmat că instanța trebuie să echilibreze interesele concurente în funcție de obiectivul urmărit de dispozițiile relevante ale Codului de Justiție militar, care a fost de a păstra funcționarea corespunzătoare a Bundeswehr. Acest obiectiv a trebuit să fie păstrat de ofițerii militari atât în comportamentul lor profesional, cât și în comportamentul lor privat. Funcționarea Bundeswehr ar putea fi pusă în pericol de declarații private care erau adecvate pentru a demoraliza și a submina disciplina în cadrul armatei. În aceste circumstanțe, dreptul la libertatea de exprimare a trebuit să cedeze. Potrivit Curții Constituționale Federale, Tribunalul Militar a respectat aceste principii atunci când a aplicat dispozițiile relevante ale Codului Militar de Justiție. Tribunalul Militar a presupus că reclamantul și-a încălcat datoria de a exercita auto-restricții în ceea ce privește declarațiile impugnate, ceea ce ar putea duce la subminarea autorității proprii a reclamantului și să pună la îndoială loialitatea sa. Declarațiile reclamantului, în care a negat generalii orice simț de onoare, justiție și morală, erau potrivite pentru a-i îndepărta pe generali și pentru a le expune în derizie, ceea ce ar putea pune în pericol cooperarea militară, încrederea reciprocă și dispoziția de a sta unul pe altul. În plus, reclamantul și-a încălcat obligația juridică de a păstra autoritatea superiorilor săi, deoarece termenii utilizați au depășit orice formă de critică rațională. Pentru a păstra autoritatea superiorilor este necesară pentru ordinul intern al Bundeswehr. Curtea Constituțională Federală a considerat că această greutate a intereselor nu este contestabilă din punct de vedere constituțional. Nu a existat nici o îndoială că modul în care reclamantul a ales să își exprime opinia, în special atacurile personale, a fost adecvat să perturbeze sever funcționarea Bundeswehr, nu a încălcat dreptul la libertate de expresie dacă acest comportament nu este permis, ci a fost tratat ca o infracțiune disciplinară. Această decizie a fost servită pe consilierul reclamantului la 10 mai 2007. art. 5 din Legea de bază germană (Grundgesetz), în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „(1) Fiecare persoană are dreptul de a exprima liber și de a difuza opiniile sale în exprimare, scrisă și imagini și de a se informa fără obstacol de la surse accesibile în general. Libertatea presei și libertatea de raportare prin intermediul difuzărilor și filmelor este garantată. (2) Aceste drepturi își găsesc limitele în dispozițiile legislațiilor generale, în dispozițiile de protecție a tinerilor și în dreptul la onoare personală. ...)” art. 17a din Legea de bază prevede: art. 17a [Restricționarea anumitor drepturi de bază prin legi privind apărarea și serviciul alternativ] „(1) Legile privind serviciul militar și alternativ pot prevedea că dreptul de bază al membrilor Forțelor Armate și al serviciului alternativ liber de a exprima și difuza avizele lor în exprimare, scrisă și imagini (prima clauză a alineatul (1) primul paragraf al articolului 5)... să fie restricționate în timpul perioadei lor de serviciu militar sau alternativ.” Dispozițiile relevante ale Codului de Justiție Militară (Soldatengesetz) se citesc după cum urmează: art. 10 (dobânzile unui superior) „(1) Superiorul servește de exemplu atât în acțiunile sale, cât și în îndeplinirea sarcinilor sale. (...) (6) În ceea ce privește declarațiile privind sau în afara sarcinii, ofițerii au datoria de a exercita auto-retragere pentru a menține încrederea în poziția lor de superioară.” art. 12 (camaraderie) „Unitatea Bundeswehr depinde considerabil de cameraderie. Acesta obligă toți soldații să respecte demnitatea, onoare și drepturile camarazilor lor și să susțină în caz de pericol și nevoia lor. Acest lucru include respectarea reciprocă și acceptarea altor opinii.” art. 17 (comportament la datorie și în afara sarcinii) „(1) Soldatul are datoria de a menține disciplina și de a respecta poziția superiorului său atât în datorie, cât și în afara sarcinii. (2) Conducta sa trebuie să se conformeze cu reputația Bundeswehr și cu respectarea și încrederea necesare pentru serviciul ca soldat. Când este în afara sarcinii, soldatul trebuie să se comporte în afara clădirii armatei și locațiilor într-un mod care nu afectează grav reputația Bundeswehrului și încrederea necesară pentru poziția sa oficială.” art. 23 (delict disciplinar) „(1) Un soldat care încalcă în mod intenționat sarcinile sale comite o infracțiune disciplinară.”

The applicant, Mr Hans-Jürgen Rose, is a German national who was born in 1958 and lives in Munich. He was represented before the Court by Mr J. Arnold and Mr W. Kaleck, lawyers practising in Pfaffenweiler and Berlin, respectively. The applicant is a military officer of the German Bundeswehr holding the rank of a Lieutenant Colonel (Oberstleutnant). On 27 May 2006 the applicant published an article in the journal “Ossietzky”. “Ossietzky” is a journal for politics, culture and economy which is published bi-weekly with a print run of 2,000 copies per issue. It is available in selected bookshops, by subscription and on the internet. The article was titled “Spirit or evil spirit of the general officers” (“Geist oder Ungeist der Generalität”) and criticised the process of coming to terms with the army's past and the German generals' role in the Iraq conflict. Extracts of the article read as follows: “It can be ruled out that the general officers, for reasons of intellectual deficiency, could not realise what was going on. (...) As stupidity can thus be ruled out, only the second alternative remains as an explanation, which is: opportunism, cowardice, unscrupulousness. (...) If the German generals had just one spark of sense of honour, justice and morals, the Inspector General and the generals of the different services would have refused to obey the Federal coalition Government's orders which breached international law and were unconstitutional.” The journal mentioned the applicant's military rank with the addition that the article exclusively contained the author's personal views. On 24 July 2006 the applicant's supervising officer imposed a disciplinary fine of 750 euros on the applicant for having published statements which were suited to debase his superior generals in a defamatory way. On 18 August 2006 the applicant's disciplinary appeal was rejected. On 12 December 2006 the Southern Military Tribunal (Truppendienstgericht Süd) rejected the applicant's further appeal. That court considered that the applicant had the right publicly to express his opinion even in an exaggerated and polemic way. However, this right had to cede if the statement infringed on another person's human dignity. The Military Tribunal found that the applicant's statements did not fall within the ambit of the right to freedom of expression (Article 5 of the Basic Law, see “relevant domestic law”, below), because they infringed on the concerned generals' human dignity. It followed that the applicant had disrespected his duties to exercise self-restraint, to respect the dignity, the honour and the rights of his comrades, to maintain discipline and to respect his superiors' rank even when off duty (Articles 10 §§ 1 and 6, 12 (2) and 17 § 1 (2) of the Military Code of Justice (Soldatengesetz), see “relevant domestic law”, below). On 28 April 2007 the Federal Constitutional Court refused to accept the applicant's constitutional complaint for adjudication for lack of prospect of success. Contrary to the Military Tribunal's finding, the Federal Constitutional Court did not consider that the impugned statements infringed on the concerned generals' human dignity; neither did they amount to abusive insult (Schmähkritik). The right to freedom of expression protected value judgment and statements of facts as a prerequisite to form one's opinion. The statements made by the applicant were an expression of opinion which clearly fell within the ambit of that right. It followed that the courts had to balance the competing interests in the light of the aim pursued by the relevant provisions of the Military Code of Justice, which was to preserve the proper functioning of the Bundeswehr. This aim had to be preserved by the military officers both in their professional and in their private conduct. The functioning of the Bundeswehr could be jeopardised by private statements which were suited to demoralise and undermine discipline within the army. Under these circumstances, the right to freedom of expression had to cede. According to the Federal Constitutional Court, the Military Tribunal had respected these principles when applying the relevant provisions of the Military Code of Justice. The Military Tribunal had assumed that the applicant had violated his duty to exercise self-restraint with regard to the impugned statements. This could lead to undermining the applicant's own authority and put into question his loyalty. The applicant's statements, in which he denied the generals any sense of honour, justice and morals, were suited to debase the generals and to expose them to derision. This could jeopardise military cooperation, mutual trust and the readiness to stand by one another. Furthermore, the applicant had breached his legal obligation to preserve his superiors' authority, as the terms employed exceeded any form of rational criticism. To preserve the superiors' authority was necessary for the Bundeswehr's internal order. The Federal Constitutional Court considered that this weighing of interests was not objectionable from a constitutional point of view. There was no doubt that the manner the applicant chose for expressing his opinion, in particular the personal attacks, was suited severely to disturb the Bundeswehr's functioning. It did not violate the right to freedom of expression if such behaviour was not permitted, but was treated as a disciplinary offence. This decision was served on the applicant's counsel on 10 May 2007. Article 5 of the German Basic Law (Grundgesetz), insofar as relevant, reads as follows: “(1) Every person shall have the right freely to express and disseminate his opinions in speech, writing, and pictures and to inform himself without hindrance from generally accessible sources. Freedom of the press and freedom of reporting by means of broadcasts and films shall be guaranteed. There shall be no censorship. (2) These rights shall find their limits in the provisions of general laws, in provisions for the protection of young persons, and in the right to personal honour. ...)” Article 17a of the Basic Law provides: Article 17a [Restriction of certain basic rights by laws respecting defence and alternative service] “(1) Laws respecting military and alternative service may provide that the basic right of members of the Armed Forces and of alternative service freely to express and disseminate their opinions in speech, writing, and pictures (first clause of paragraph (1) of Article 5)... be restricted during their period of military or alternative service.” The relevant provisions of the Military Code of Justice (Soldatengesetz) read as follows: Article 10 (duties of a superior) “(1) The superior shall serve as an example both in his actions and in the performance of his duties. (...) (6) When making statements on or off duty, officers have the duty to exercise self-restraint in order to maintain confidence in their position as a superior.” Article 12 (camaraderie) “The Bundeswehr's unity considerably depends on camaraderie. It obliges all soldiers to respect their comrades' dignity, honour and rights and to stand by them in case of danger and need. This includes mutual respect and the acceptance of other opinions.” Article 17 (behaviour on and off duty) “(1) The soldier has the duty to maintain discipline and to respect his superior's position both on and off duty. (2) His conduct has to comply with the Bundeswehr's reputation and with the respect and confidence necessary for the service as a soldier. When off duty, the soldier has to behave outside the army accommodations and premises in a way that does not seriously impair the Bundeswehr's reputation and the confidence which is necessary for his official standing.” Article 23 (disciplinary offence) “(1) A soldier who intentionally breaches his duties commits a disciplinary offence.”