CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 8305/07 de Jurand NAGÓRSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 14 septembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, președinte, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 decembrie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 2 iunie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jurand Nagórski, este un național polonez născut în 1969 și trăiește în Gdynia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 iulie 2000, reclamantul a fost arestat de către poliție pe baza suspiciunilor de jaf armat. La 20 iulie 2000, Curtea de district Gdańsk a ordonat să fie reținută pe cale de reținere, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile în cauză, severitatea pedepsei anticipate și teama că ar putea manipula probele. La 12 octombrie 2000, Curtea Regională Gdańsk a prelungit detenția reclamantului și a reiterat motivele inițial acordate pentru detenția sa. În cursul anchetei, deținerea reclamantului a fost de mai multe ori prelungită de Curtea Regională Gdańsk. Curtea a reiterat motivele inițial acordate pentru detenția sa și a subliniat că a fost necesară păstrarea în custodie a acestuia pentru a asigura procesul de obținere a probelor. Hotărârile relevante au fost luate la 5 decembrie 2000 și 31 mai 2001, apelurile reclamantului împotriva acestor hotărâri – în care el a contestat rezonabilitatea acuzației împotriva acestuia – au fost respinse de Curtea de Apel din Gdansk. La 15 mai 2001, procurorul regional Gdańsk a inculpat reclamantul cu numeroase conturi de jaf armat în fața Curții Regionale Gdańsk. Proiectul de pronunțare a inculpat a înscris 120 acuzații împotriva 19 acuzate, care au fost toate retrase în custodie. Între 18 iunie 2001 și 1 decembrie 2004, reclamantul a înscris două condamnare la închisoare impuse într-un alt set de proceduri penale împotriva acestuia. În decizia sa din 25 iunie 2003 de prelungire a detenției reclamantului, Curtea de Apel din Gdańsk a observat că procesul nu ar fi putut fi încheiat din cauza unui comportament obstructiv, deoarece au depus numeroase cereri ale inculpaților care contestau instanța de judecată. Acesta a mai considerat că, deși reclamantul și alți acuzați erau liberi să își folosească drepturile procedurale, abuzul acestor drepturi a condus fără îndoială la întârzieri în procesul de judecată și a remarcat, de asemenea, că instanța de judecată a luat diferite măsuri procedurale pentru a accelera procedura. În cursul procedurii, reclamantul a formulat numeroase cereri de eliberare, care nu au avut succes, inclusiv din cauza faptului că detenția sa a avut consecințe dure pentru familia sa. A apelat, de asemenea, fără succes, împotriva refuzurilor de a-l elibera și a deciziilor de prelungire a detenției sale. La 21 martie 2005, Curtea Regională Gdańsk a pronunțat o procedură de lichidare în vederea expedării procedurii și a trimis cazul reclamantului și alți trei inculpați la Curtea Regională Słupsk. La 18 noiembrie 2005, Curtea Regională Słupsk a pronunțat o procedură de lichidare și a renunțat la Curtea Regională Gdańsk. Procesul în fața Curții Regionale Gdańsk a început la 23 iunie 2006. În cadrul procedurii, Curtea de Apel din Gdańsk a prelungit de mai multe ori de detenția reclamantului. Deciziile relevante au fost luate în special la 11 ianuarie și 25 octombrie 2006. În toate aceste decizii, Curtea de Apel a considerat că motivele inițiale oferite pentru detenția reclamantului sunt încă valabile. Începând cu 31 octombrie 2007, reclamantul a îndeplinit o condamnare la închisoare impusă într-un alt set de proceduri penale împotriva lui. Procedurile sunt încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. Legea internă relevantă și practica de detenție preventivă Legea internă relevantă și practică privind impunerea deținutului în reținere (tymczasowe aresztowanie ), motivele pentru prelungirea, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) în timpul material sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek v. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski v. Polonia , nr. 17584/04 , §§§ 22-23, 4 august 2006. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției sale în reținere și faptul că nu a fost eliberat pe cauțiune. În temeiul articolelor 8 § 1 și 5 § 3 a susținut că lungimea excesivă a detenției sale la reținere a fost afectată negativ relațiile sale cu fiica sa și familia sa. 4. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 și al articolului 13 că apelurile sale împotriva deciziilor de prelungire a detenției sale la reținere a reținutului au fost eșuate. Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a detenției sale în reținere. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 2 iunie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că detenția preliminară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 12.000 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus , care să acopere orice prejudiciu material și moral , precum și costurile și cheltuielile , va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile . Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de creditare a interzicerii centrale europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale ...” Într-o scrisoare din 5 iulie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse c care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Răspunsurile reclamantei se plâng în continuare că procedura penală împotriva lui a durat un timp nejustificabil. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care se menționează după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea reiterează că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, nu se poate aborda această chestiune decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. În acest sens, Curtea observă că reclamantul nu a reușit să utilizeze în mod corespunzător remedierea în temeiul legii 2004. 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Reclamantul a menținut, de asemenea, invocând art. 8 §§ 1 și § 3, că lungimea excesivă a detenției sale asupra rezidenției și-a afectat relațiile cu familia sa. Cu toate acestea, Curtea consideră că această plângere nu are o justificare. Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 § 4 și art. 13 că apelurile sale împotriva hotărârilor de a prelungi detenția sa în reținere nu au avut succes. Curtea a examinat restul plângerilor prezentate de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamantul nu și-a justificat plângerile, după care această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția; restul cererii este inadmisibil. Fatoș Aracı Ljiljana Mijović Președintele adjunct al grefierului
Application no. 8305/07
by Jurand NAGÓRSKI
against Poland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 14
September 2010 as a Committee composed of:
Ljiljana Mijović,
President,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 19 December 2006,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 2 June 2010 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Jurand Nagórski, is a Polish national who was born in 1969 and lives in Gdynia. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 19 July 2000 the applicant was arrested by the police on suspicion of armed robbery. On 20 July 2000 the Gdańsk District Court ordered that he be detained on remand in view of the reasonable suspicion that he had committed the offence in question, the severity of the anticipated penalty and the fear that he might tamper with evidence.
On 12 October 2000 the Gdańsk Regional Court extended the applicant's detention. It reiterated the grounds originally given for his detention.
In the course of the investigation, the applicant's detention was several times prolonged by the Gdańsk Regional Court. The court reiterated the grounds originally given for his detention and stressed that keeping him in custody was necessary to secure the process of obtaining evidence. The relevant decisions were given on 5 December 2000 and 31 May 2001, The applicant's appeals against those decisions – in which he contested the reasonableness of the charge against him – were rejected by the Gdansk Court of Appeal.
On 15 May 2001 the Gdańsk Regional Prosecutor indicted the applicant on numerous counts of armed robbery before the Gdańsk Regional Court. The bill of indictment listed 120 charges brought against 19 accused, who were all remanded in custody.
Between 18 June 2001 and 1 December 2004 the applicant was serving two prison sentences imposed in another set of criminal proceedings against him.
In its decision of 25 June 2003 extending the applicant's detention, the Gdańsk Court of Appeal observed that the trial could not have been terminated due to obstructive behaviour in that they had filed the defendants' numerous requests challenging the trial court. It further considered that although the applicant and other defendants were free to make use of their procedural rights, the abuse of those rights had undoubtedly led to delays in the trial. It also noted that the trial court had taken various procedural steps in order to accelerate the proceedings.
In the course of the proceedings the applicant made numerous, unsuccessful applications for release, including on the ground that his detention entailed harsh consequences for his family. He appealed, likewise unsuccessfully, against refusals to release him and decisions extending his detention.
On 21 March 2005 the Gdańsk Regional Court made a severance order with a view to expediting the proceedings, and referred the applicant's and three other defendants' case to the Słupsk Regional Court.
On 18 November 2005 the Słupsk Regional Court made a further severance order and referred the case back to the Gdańsk Regional Court. The trial before the Gdańsk Regional Court began on 23 June 2006.
During the proceedings, the Gdańsk Court of Appeal extended the applicant's detention several times. The relevant decisions were given in particular on 11 January and 25 October 2006. In all those decisions the Court of Appeal considered that the original grounds given for the applicant's detention were still valid. It stressed that keeping him in custody was necessary.
Since 31 October 2007 the applicant has been serving a prison sentence imposed in another set of criminal proceedings against him.
The proceedings are still pending before the first-instance court.
B.
Relevant domestic law and practice
1.
Pre-trial detention
The relevant domestic law and practice regarding the imposition of detention on remand (
tymczasowe aresztowanie
), the grounds for its prolongation, release from detention and rules governing other, so-called “preventive measures” (
środki zapobiegawcze
) at the material time are stated in the Court's judgments in the cases of
Gołek v. Poland
, no.
31330/02, §§ 27-33, 25 April 2006 and
Celejewski v. Poland
, no.
17584/04, §§
22-23, 4 August 2006.
2.
Length of proceedings
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court's decisions in the cases of
Charzyński v.
Poland
no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and
Ratajczyk v.
Poland
no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII; and the judgment in the case of
Krasuski v.
Poland
, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR
1.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention about the excessive length of his detention on remand and the fact that he had not been released on bail.
2.
He further alleged under Article 6 § 1 that the proceedings against him had lasted an unreasonably long time.
3.
He maintained under Articles 8 § 1 and 5 § 3 that the excessive length of his detention on remand had adversely affected his relations with his daughter and his family.
4.Lastly, he complained under Article 5 § 4 and Article 13 that his appeals against the decisions to extend his detention on remand had been unsuccessful.
A.
Pre-trial detention.
The applicant complained about the excessive length of his detention on remand. He relied on Article 5 §
3 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
By letter dated 2 June 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration – their acknowledgement of the fact that the applicant's pre-trial detention was not compatible with a “reasonable time” requirement within the meaning of Article 5 § 3 of the Convention.
In these circumstances, and having regard to the particular facts of the case, the Government declare that they offer to pay to the applicant the amount of PLN
12,000 which they consider to be reasonable in the light of the Court's case law. The sum referred to above , which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at the rate equal to the marginal lending rate of the European Central Ban during the default period plus three percentage points
...”
In a letter of 5 July 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article
37
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no.
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.) no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.) no. 28953/03).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints under Article 5 § 3 of the Convention about the length of pre-trial detention (see
Kauczor v.
Poland
, no. 45219/06, 3
February
2009 with further references).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed c which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article
37
§
1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
B.
Remaining complaints
1.
The applicant further complained that the criminal proceedings against him had lasted an unreasonably long time. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which, in so far as relevant reads as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Court reiterates that pursuant to Article 35 § 1 of the Convention it may only deal with the matter after all domestic remedies have been exhausted. In this connection, the Court observes that the applicant failed to make proper use of the remedy under the 2004 Act.
It follows that this complaint must be rejected under Article
35 §§
1
and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
2.
The applicant also maintained, invoking Articles 8 § 1 and 5 § 3, that the excessive length of his detention on remand had affected his relations with his family.
However, the Court considers that this complaint lacks substantiation. It
follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
3.
Lastly, the applicant complained under Article 5 § 4 and Article 13 that his appeals against the decisions to extend his detention on remand had been unsuccessful.
The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the applicant has failed to substantiate his complaints. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government's declaration in respect of the complaint under Article 5 § 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Fatoș Aracı
Ljiljana Mijović
Deputy Registrar
President