CtEDO 14.09.2010 Auto

NAGORSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
14.09.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NAGORSKI v. POLAND (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 8305/07 de Jurand NAGÓRSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 14 septembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, președinte, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 19 decembrie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 2 iunie 2010 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jurand Nagórski, este un național polonez născut în 1969 și trăiește în Gdynia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 iulie 2000, reclamantul a fost arestat de către poliție pe baza suspiciunilor de jaf armat. La 20 iulie 2000, Curtea de district Gdańsk a ordonat să fie reținută pe cale de reținere, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile în cauză, severitatea pedepsei anticipate și teama că ar putea manipula probele. La 12 octombrie 2000, Curtea Regională Gdańsk a prelungit detenția reclamantului și a reiterat motivele inițial acordate pentru detenția sa. În cursul anchetei, deținerea reclamantului a fost de mai multe ori prelungită de Curtea Regională Gdańsk. Curtea a reiterat motivele inițial acordate pentru detenția sa și a subliniat că a fost necesară păstrarea în custodie a acestuia pentru a asigura procesul de obținere a probelor. Hotărârile relevante au fost luate la 5 decembrie 2000 și 31 mai 2001, apelurile reclamantului împotriva acestor hotărâri – în care el a contestat rezonabilitatea acuzației împotriva acestuia – au fost respinse de Curtea de Apel din Gdansk. La 15 mai 2001, procurorul regional Gdańsk a inculpat reclamantul cu numeroase conturi de jaf armat în fața Curții Regionale Gdańsk. Proiectul de pronunțare a inculpat a înscris 120 acuzații împotriva 19 acuzate, care au fost toate retrase în custodie. Între 18 iunie 2001 și 1 decembrie 2004, reclamantul a înscris două condamnare la închisoare impuse într-un alt set de proceduri penale împotriva acestuia. În decizia sa din 25 iunie 2003 de prelungire a detenției reclamantului, Curtea de Apel din Gdańsk a observat că procesul nu ar fi putut fi încheiat din cauza unui comportament obstructiv, deoarece au depus numeroase cereri ale inculpaților care contestau instanța de judecată. Acesta a mai considerat că, deși reclamantul și alți acuzați erau liberi să își folosească drepturile procedurale, abuzul acestor drepturi a condus fără îndoială la întârzieri în procesul de judecată și a remarcat, de asemenea, că instanța de judecată a luat diferite măsuri procedurale pentru a accelera procedura. În cursul procedurii, reclamantul a formulat numeroase cereri de eliberare, care nu au avut succes, inclusiv din cauza faptului că detenția sa a avut consecințe dure pentru familia sa. A apelat, de asemenea, fără succes, împotriva refuzurilor de a-l elibera și a deciziilor de prelungire a detenției sale. La 21 martie 2005, Curtea Regională Gdańsk a pronunțat o procedură de lichidare în vederea expedării procedurii și a trimis cazul reclamantului și alți trei inculpați la Curtea Regională Słupsk. La 18 noiembrie 2005, Curtea Regională Słupsk a pronunțat o procedură de lichidare și a renunțat la Curtea Regională Gdańsk. Procesul în fața Curții Regionale Gdańsk a început la 23 iunie 2006. În cadrul procedurii, Curtea de Apel din Gdańsk a prelungit de mai multe ori de detenția reclamantului. Deciziile relevante au fost luate în special la 11 ianuarie și 25 octombrie 2006. În toate aceste decizii, Curtea de Apel a considerat că motivele inițiale oferite pentru detenția reclamantului sunt încă valabile. Începând cu 31 octombrie 2007, reclamantul a îndeplinit o condamnare la închisoare impusă într-un alt set de proceduri penale împotriva lui. Procedurile sunt încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. Legea internă relevantă și practica de detenție preventivă Legea internă relevantă și practică privind impunerea deținutului în reținere (tymczasowe aresztowanie ), motivele pentru prelungirea, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) în timpul material sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek v. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski v. Polonia , nr. 17584/04 , §§§ 22-23, 4 august 2006. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a detenției sale în reținere și faptul că nu a fost eliberat pe cauțiune. În temeiul articolelor 8 § 1 și 5 § 3 a susținut că lungimea excesivă a detenției sale la reținere a fost afectată negativ relațiile sale cu fiica sa și familia sa. 4. În cele din urmă, el s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 și al articolului 13 că apelurile sale împotriva deciziilor de prelungire a detenției sale la reținere a reținutului au fost eșuate. Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a detenției sale în reținere. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Prin scrisoarea din 2 iunie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea faptului că detenția preliminară a reclamantului nu a fost compatibilă cu o cerință de „tempă rațională” în sensul articolului 5 § 3 din Convenție. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 12.000 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus , care să acopere orice prejudiciu material și moral , precum și costurile și cheltuielile , va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile . Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la rata egală cu rata marginală de creditare a interzicerii centrale europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale ...” Într-o scrisoare din 5 iulie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare (a se vedea Kauczor c. Polonia, nr. 45219/06, 3 februarie 2009 cu alte referințe). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse c care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (articolul (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Răspunsurile reclamantei se plâng în continuare că procedura penală împotriva lui a durat un timp nejustificabil. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care se menționează după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea reiterează că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, nu se poate aborda această chestiune decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. În acest sens, Curtea observă că reclamantul nu a reușit să utilizeze în mod corespunzător remedierea în temeiul legii 2004. 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs. Reclamantul a menținut, de asemenea, invocând art. 8 §§ 1 și § 3, că lungimea excesivă a detenției sale asupra rezidenției și-a afectat relațiile cu familia sa. Cu toate acestea, Curtea consideră că această plângere nu are o justificare. Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul art. 5 § 4 și art. 13 că apelurile sale împotriva hotărârilor de a prelungi detenția sa în reținere nu au avut succes. Curtea a examinat restul plângerilor prezentate de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamantul nu și-a justificat plângerile, după care această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția; restul cererii este inadmisibil. Fatoș Aracı Ljiljana Mijović Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă