Rezoluția CM/ResDH(2010)119 [1] Executarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Hirst și Blackstock împotriva Regatului Unit (Hirst, Cerere nr. 40787/98, Hotărârea din 24 iulie 2001, definitivă la 24 octombrie 2001; și Blackstock, Cerere nr. 59512/00, Hotărârea din 21 iunie 2005, definitivă la 21 septembrie 2005) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "menționate mai jos" Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în aceste cauze se referă la un interval excesiv între controalele asupra menținerii în detenție a reclamanților care executau o pedeapsă discreționară [încălcarea articolului 5 alineatul (4) ] și la faptul că, la momentul faptei, trebuie să se obțină o reparație în dreptul intern pentru încălcarea articolului 5 alineatul (4) în cauza Blackstock, (violarea articolului 5 alineatul (5) ]: a se vedea detaliile în lit. (a) ]; După ce a invitat guvernul statului pârât să ia măsurile pe care le-a luat pentru a se conforma hotărârii Curții în temeiul obligației care îi revine în temeiul art. 46 alin. (1) din Convenție, care a examinat informațiile transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție. În plus față de plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar, este asigurată de faptul că, în termenul stabilit, statul pârât a plătit părților reclamante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârile sale (a se vedea detaliile în la - măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa), pe care și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în prezentele cauze și DECIDE în .A se vedea anexa la Rezoluția CM/ResDH(2010)119 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârilor în cauzele Hirst și Blackstock împotriva Regatului Unit Rezumat al cauzelor Aceste cauze se referă la lai interval excesiv între controalele privind legalitatea menținerii în detenție a reclamanților ca deținuți care ispășește pedepse discreționare de reținere pe viață după expirarea părții necompresibile (tarif) din culpă (adică partea care trebuie să îndeplinească cerințele de reprimare și descurajare)(violări ale articolului 5 alineatul 4). În cauza Hirst, Curtea Europeană a concluzionat că, având în vedere circumstanțele din speță, termenele de douăzeci și una de luni și doi de ani dintre controale (între octombrie 1996 și iulie 2000) nu au fost rezonabile și că problema dacă menținerea în detenție a reclamantului era legală sau nu a fost luată în considerare în termen scurt În cauza Blackstock, Curtea Europeană a concluzionat că, având în vedere circumstanțele din speță, procedura urmată de autorități, care a condus la un interval de douăzeci și două de luni între fiecare control (iunie 1998 și aprilie 2000), nu a luat în considerare în mod corespunzător necesitatea care decurge din convenție, de a accelera procesul (§48). În cauza Blackstock, Curtea Europeană a arătat, de asemenea, că, la momentul faptelor, în dreptul intern, nu există nicio posibilitate de a obține despăgubiri pentru încălcarea articolului 5 alineatul (4) (încălcarea articolului 5 alineatul (5)). Costuri și cheltuieli totale Hirst, Cerere n 40787/98 000 GBP 500 GBP 500 GBP Plătit la 09/10/2001 Blackstock, Cerere n 59512/00 460 EUR 756 EUR 216 EUR Plătit la 29/09/2005 b) Măsuri individuale În cauza Hirst, Curtea Europeană a acordat reclamantului o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcărilor constatate. Din 2004, reclamantul a beneficiat de o eliberare condiționată. În cauza Blackstock, Curtea Europeană a acordat reclamantului o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încălcărilor constatate. În plus, reclamantul a beneficiat de o eliberare condiționată din 2002. În aceste circumstanțe, nu pare necesară nicio altă măsură individuală. II. Măsuri generale În ceea ce privește încălcarea articolului 5 alineatul (4), aceste cauze trebuie să se apropie de cauzele A.T. și Oldham împotriva Regatului Unit (a se vedea Rezoluțiile DH(98) 202 și ResDH(2001)160). Aceste cauze (A.T. și Oldham) au fost închise pe baza intrării în vigoare a articolului 28.7 litera (b) din Legea Sentința 1997. care prevede o perioadă maximă de doi ani între examinările succesive ale legalității menținerii în detenție. Autoritățile statului pârât au furnizat Comitetului o listă de exemple de afaceri revizuite la diferite intervale, între 9 și 18 luni. Aceste exemple arată că, deși din art. 28.7 litera (b) din Legea Sentinței din 1997 prescrie o perioadă maximă de doi ani între examinările succesive ale legalității menținerii în detenție, perioada de doi ani este maximă și nu standard, că aceste perioade variază în funcție de circumstanțele fiecărui caz și că autoritățile competente (adică secretarul de stat, Comisia de Eliberare și Lifer Unit De la Ministerul Justiției (în afara Ministerului de Interne) aplică dispozițiile în cauză ale legii (Crime Sentince Act 1997) în conformitate cu jurisprudența Curții Europene (în special ca urmare a intrării în vigoare a Human Rights Act 1998 , la 2 octombrie 2000). L. Tribunalul Hirst a fost publicat în The Times Law Reports la 3 august 2001 discutat în Criminal Law Review sub (2001) Crim LR 919 și difuzat pe scară largă în cadrul Lifer Unit al Ministerului de Interne. O circulară și o rechemare au fost difuzate în 2002 și, respectiv, în 2003, reamintind persoanelor responsabile că perioada de doi ani dintre controale trebuie să fie maximă și nu norma după expirarea perioadei punitive a pedepselor discreționare și că termenul de control următor trebuie stabilit în funcție de circumstanțele fiecărui caz. Pentru a completa măsurile deja luate în cauza Hirst, hotărârea Blackstock a fost publicată în European Human Rights Reports cu referința (2006) 42 EHRR 2 și un rezumat al acestui caz a fost publicat în The Times la 29 iunie 2005. Acesta a fost, de asemenea, publicat pe Nexis și pe site-ul Westlaw UK (un serviciu de informare juridică pe internet). În ceea ce privește încălcarea articolului 5 alineatul (5), în Regatul Unit există în prezent un drept executoriu la despăgubire pentru o încălcare a articolului 5 alineatul (4) ca urmare a intrării în vigoare a Actului Human Rights 1998 în octombrie 2000 (a se vedea §85 și 86 din hotărârea Kolanis din 21 iunie 2005). III. Concluziile din 21 iunie 2005). Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în aceste cazuri în afara plății satisfacției echitabile acordate reclamanților de către Curte, că măsurile generale luate vor preveni încălcări similare și, prin urmare, Regatul Unit și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul pentru Ministrui la 15 septembrie, la cea de-a 1092-a reuniune a Delegaților Miniștrilor.
Résolution CM/ResDH(2010)119
[1]
Exécution des arrêts de la Cour européenne des droits de l’homme
Hirst et Blackstock contre le Royaume-Uni
(Hirst, Requête n
o
40787/98, arrêt du 24 juillet 2001, définitif le 24 octobre 2001
; et
Blackstock, Requête n
o
59512/00, arrêt du 21 juin 2005, définitif le 21 septembre 2005)
Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l’exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des droits de l’homme (ci-après nommées «
la Convention
» et «
la Cour
»)
;
Vu les arrêts transmis par la Cour au Comité
une fois définitifs
;
Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans ces affaires concernent l’intervalle excessif entre les contrôles sur le maintien en détention des requérants qui purgeaient une peine discrétionnaire (violations de l’article 5, paragraphe 4) et l’impossibilité, à l’époque des faits, d’obtenir une réparation en droit interne pour une violation de l’article 5, paragraphe 4 dans l’affaire Blackstock, (violation de l’article 5, paragraphe 5)(voir détails dans l’Annexe) ;
Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures qu’il a prises pour se conformer à l’arrêt de la Cour en vertu de l’obligation qui lui incombe au regard de l’article
46 paragraphe
1 de la Convention
;
Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention
;
S’étant assuré que, dans le délai imparti, l’Etat défendeur a versé aux parties requérantes, la satisfaction équitable prévue dans les arrêts (voir détails dans l’Annexe),
Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l’adoption par l’Etat défendeur, si nécessaire
:
- de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par
restitutio in integrum
; et
- de mesures générales, permettant de prévenir des violations semblables ;
DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l’Etat défendeur
(voir Annexe), qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans les présentes affaires et
DECIDE d’en clore l’examen.
Annexe à la Résolution CM/ResDH(2010)119
Information sur les mesures prises afin de se conformer aux arrêts dans les affaires Hirst et Blackstock contre le Royaume-Uni
Résumé introductif des affaires
Ces affaires concernent
l’intervalle excessif entre les contrôles sur la légalité du maintien en détention des requérants en tant que détenus purgeant des peines discrétionnaires de réclusion à perpétuité après l’expiration de la partie incompressible (
tariff
) des peines (c’est-à-dire la partie devant répondre aux exigences de répression et de dissuasion)(violations de l’article 5, paragraphe 4).
Dans l’affaire Hirst, la Cour européenne a conclu qu’à la lumière des circonstances de l’espèce, des délais de vingt-et-un mois et deux ans entre les contrôles (entre octobre 1996 et juillet 2000) n’étaient pas raisonnables et que la question de savoir si le maintien en détention du requérant était légal ou non n’avait pas été examinée «
à bref délai
» au sens de l’article 5, paragraphe 4 (§44).
Dans l’affaire Blackstock, la Cour européenne a conclu qu’à la lumière des circonstances de l’espèce, la procédure suivie par les autorités, qui avait conduit à un intervalle de vingt-deux mois entre chaque contrôle (entre juin 1998 et avril 2000), n’avait pas dûment tenu compte de la nécessité découlant de la Convention, d’accélérer le processus (§48).
Dans l’affaire Blackstock, la Cour européenne a également relevé qu’à l’époque des faits, en droit interne il n’existait aucune possibilité d’obtenir réparation de la violation de l’article 5, paragraphe 4 (violation de l’article
5, paragraphe 5).
I.
Paiements des satisfactions équitables et mesures individuelles
a)
Détails des satisfactions équitables
Nom et n
o
requête
Dommage matériel
Dommage moral
Frais & dépens
Total
Hirst,
Requête n
o
40787/98
--
1
7
8
Payé le 09/10/2001
Blackstock,
Requête n
o
59512/00
--
1
8
10
Payé le 29/09/2005
b) Mesures individuelles
Dans l’affaire Hirst, la Cour européenne a octroyé au requérant une satisfaction équitable au titre du préjudice moral subi du fait des violations constatées. Depuis 2004, le requérant bénéficie d’une libération conditionnelle.
Dans l’affaire Blackstock, la Cour européenne a octroyé au requérant une satisfaction équitable au titre du préjudice moral subi du fait des violations constatées. Par ailleurs, le requérant bénéficie d’une libération conditionnelle depuis 2002.
Dans ces circonstances, aucune autre mesure individuelle ne semble nécessaire.
II.
Mesures générales
-
S’agissant de la violation de l’article 5, paragraphe 4,
ces affaires sont à rapprocher des affaires A.T. et Oldham contre le Royaume-Uni (voir les Résolutions DH(98)202 et ResDH(2001)160 respectivement). Ces affaires (A.T. et Oldham) ont été closes sur la base de l’entrée en vigueur de l’article 28.7 (b) du
Crime Sentence Act 1997
qui prescrit une période maximale de deux ans entre les examens successifs de la légalité du maintien en détention. Les autorités de l’État défendeur ont fourni au Comité une liste d’exemples d’affaires réexaminées à différents intervalles, entre 9 et 18 mois. Ces exemples montrent que bien que de l’article 28.7 (b) du
Crime Sentence Act 1997
prescrive une période maximale de deux ans entre les examens successifs de la légalité du maintien en détention, la période de deux ans est le maximum et pas la norme, que ces périodes varient selon les circonstances de chaque affaire et que les autorités compétentes (à savoir le Secrétaire d’Etat, la Commission de libération et la
Lifer Unit
du Ministère de la Justice (antérieurement du Ministère de l’Intérieur)) appliquent les dispositions concernées de la loi (Crime
Sentence Act 1997
) en conformité avec la jurisprudence de la Cour européenne (notamment suite à l’entrée en vigueur du
Human Rights Act 1998
, le 2 octobre 2000).
L’arrêt Hirst a été publié dans
The Times Law Reports
le 3 août 2001
,
discuté dans le
Criminal Law Review sous (2001) Crim LR 919
et largement diffusé au sein de la
Lifer Unit
du Ministère de l’Intérieur. Une circulaire et un rappel ont été diffusés respectivement en 2002 et en 2003, rappelant aux personnes responsables que la période de deux ans entre les contrôles doit être le maximum et pas la norme après l’expiration de la période punitive des peines discrétionnaires, et que l’échéance du contrôle suivant doit être fixée en fonction des circonstances de chaque affaire.
Pour compléter les mesures déjà prises dans l’affaire Hirst, l’arrêt Blackstock a été publié dans le
European Human Rights Reports
sous la référence (2006) 42 EHRR 2 et un résumé de cette affaire a été publié dans le
The Times
le 29 juin 2005. Il a été également publié sur
Nexis
et le site de
Westlaw UK
(un service d’information juridique sur Internet).
-
S’agissant de la violation de l’article 5, paragraphe 5,
un droit exécutoire à réparation pour une violation de l’article 5, paragraphe 4 existe désormais au Royaume-Uni, à la suite de l’entrée en vigueur du
Human Rights Act 1998
en octobre 2000 (voir §85 et 86 de l’arrêt Kolanis du 21 juin 2005).
III.
Conclusions de l’Etat défendeur
Le gouvernement estime qu’aucune mesure individuelle n’est requise dans ces affaires en dehors du paiement de la satisfaction équitable octroyée aux requérants par la Cour, que les mesures générales prises vont prévenir des violations semblables et que le Royaume-Uni a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.
[1]
Adoptée par le Comité des
Ministres le 15 septembre lors de la 1092e réunion des Délégués des Ministres.