CASE OF SEZEN AGAINST THE NETHERLANDS

Rezoluția CM/ResDH(2010)107 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Sezen împotriva Țărilor de Jos (domanda nr. 50252/99, hotărârea din 31 ianuarie 2006, finală la 1 iulie 2006) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); Având în vedere hotărârea din acest caz, transmisă de Curte după ce a devenit finală; reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în acest caz se referă la încălcarea dreptului reclamantului de a respecta viața lor de familie din cauza refuzului statului contestat de a prelungi permisul de ședere al primului reclamant (violația articolului 8) (a se vedea detaliile din apendicele); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârii; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; reamintind că o constatare a încălcărilor de către Curte necesită, depășită și mai mult, plata unei simple satisfacții acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea statului contestat, dacă este cazul: - a măsurilor individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, cât mai mult posibil, restabilio în integritate; și - de măsuri generale, care împiedică încălcări similare; DECLARE, care au examinat măsurile luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), care și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz și DECIDES pentru a închide examinarea acestui caz. Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2010)107 Informații privind măsurile de respectare a hotărârii în cazul Sezen împotriva Țărilor de Jos Cazul introductiv Cazul se referă la o încălcare a dreptului reclamantului la viața de familie din cauza refuzului statului contestat de a prelungi permisul de ședere al primului reclamant, soțul celui de-al doilea reclamant (violație la art. 8). Primul reclamant a venit în Țările de Jos în 1989, unde s-a căsătorit cu al doilea reclamant care a fost în Țările de Jos de la vârsta de șapte ani și a deținut un permis de reședință permanentă (ambele sunt cetățeni turci). În 1990, primul copil s-a născut. În 1991, primul reclamant a primit un permis de reședință în scopul formării unei unități de familie și al lucrării. În 1992, ex jure a dobândit dreptul de a rămâne în Țările de Jos pe termen indefinit (în temeiul legii privind extraterestrii aplicabile în 1965), un drept care va expira atunci când nu mai face parte din unitatea de familie. În 1993 primul reclamant a fost condamnat pentru o infracțiune de droguri și condamnat la patru ani de închisoare, din care a servit aproximativ doi ani. Datorită problemelor conjugale, reclamanții nu au trăit împreună pentru un timp în 1995 și 1996 și au fost înregistrate la diferite adrese. În iunie 1996, reclamanții au reluat oficial cohabitația și al doilea copil, conceput în perioada de separare a reședinței, s-au născut în octombrie 1996. În mai 1996, reclamanții au solicitat o prelungire a permisului de reședință al primului reclamant. La 5/06/1997, ministrul Justiției a refuzat această cerere și a impus o ordonanță de excludere de zece ani împotriva primului reclamant. El a considerat că primul reclamant și-a pierdut dreptul nedeterminat de a rămâne în Olanda atunci când a încetat să locuiască cu soția sa și faptul că locuirea a fost reluată nu a reînnoit acest drept ex jure În plus, el a justificat refuzul din motive de ordine publică și de prevenire a crimei având în vedere condamnarea penală a primului reclamant. La 12/11/1998, Curtea Regională a susținut această decizie, dar a anulat ordinul de excludere. Curtea a constatat că al doilea reclamant și copiii reclamanților nu au putut, din mai multe motive, să urmeze primul reclamant în Turcia. În plus, prezentul caz se referă la o unitate de familie funcțională în cazul în care părinții și copiii locuiesc împreună, care ar fi împărțit Curtea a concluzionat că Statul pârât, refuzând prelungirea permisului de ședere al primului reclamant, nu a reușit să stabilească un echilibru echitabil între interesele reclamanților, pe de o parte, și interesele proprii pentru prevenirea tulburărilor și a infracțiunii, pe de altă parte. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. La 6/05/1999, ordinul de excludere împotriva primului reclamant a fost ridicat. În noiembrie 2007, el a primit un permis de ședere pe baza articolului 8 din Convenție, care este valabil până la 19/01/2013. Acest permis este regenerabil. Prin urmare, nu a fost considerată necesară nicio altă măsură individuală de către Comitetul de Miniștri. II. Măsuri generale Autoritățile olandeze consideră că, având în vedere efectul direct al hotărârilor Curții Europene în Țările de Jos, toate autoritățile în cauză vor alinia practicile lor la prezenta hotărâre. Cu acest scop, hotărârea a fost publicată în mai multe reviste juridice din Țările de Jos, în special NJCM-Bulletin (2006, nr. 4, p. 510-528), Cazurile europene privind drepturile omului (2006, nr. 3, pp. 303-309) și Nederlands Juristenblad (2006, nr.17, p. 952). III. Concluzii ale statului contestat Guvernul consideră că măsurile luate au remediat pe deplin consecințele pentru reclamantul încălcării Convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni încălcări similare și că Țările de Jos au respectat astfel obligațiile lor în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție [1]. Adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 septembrie 2010 la a 1092-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2010)107

[1]

Execution of the judgment of the European Court of Human Rights

Sezen against the Netherlands

(Application No. 50252/99, judgment of 31 January 2006, final on 1 July 2006)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”);

Having regard to the judgment in this case, transmitted by the Court once it had become final;

Recalling that the violation of the Convention found by the Court in this case concerns a breach of the applicants’ right to respect for their family life due to the refusal by the respondent state to extend the first applicant’s residence permit (violation of Article 8) (see details in Appendix);

Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken in order to comply with its obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment;

Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded by the Court in its judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate:

- of individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible

restitutio in integrum

; and

- of general measures, preventing similar violations;

DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and

DECIDES to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2010)107

Information about the measures to comply with the judgment in the case of

Sezen against the Netherlands

Introductory case summary

The case concerns a violation of the applicants’ right to family life due to the refusal by the respondent state to extend the residence permit of the first applicant, the husband of the second applicant (violation of Article

8).

The first applicant came to the Netherlands in 1989, where he married the second applicant who had been in the Netherlands since the age of seven and held a permanent residence permit (both are Turkish citizens). In 1990 their first child was born. In 1991, the first applicant received a residence permit for the purposes of forming a family unit and working. In 1992, he

ex jure

acquired the right to remain in the Netherlands indefinitely (under the then applicable Aliens Act 1965), a right which would expire when he no longer actually formed part of the family unit. In 1993 the first applicant was convicted of a drug offence and sentenced to four years’ imprisonment, of which he served approximately two years.

Due to marital problems, the applicants did not live together for some time in 1995 and 1996 and were registered at different addresses. In June 1996 the applicants officially resumed cohabitation and their second child, conceived during the period of separation of residence, was born in October 1996. In May 1996 the applicants applied for an extension of the first applicant’s residence permit. On 5/06/1997 the Minister of Justice refused this request and imposed a ten-year exclusion order against the first applicant. He considered that the first applicant had lost his indefinite right to remain in the Netherlands when he ceased to live with his wife and the fact that cohabitation had been resumed did not revive this right

ex jure

. Furthermore, he justified the refusal on grounds of public order and prevention of crime in view of the first applicant’s criminal conviction. On 12/11/1998 the Regional Court upheld this decision, but quashed the exclusion order.

The Court found that the second applicant and the applicants’ children could not, for several reasons, be expected to follow the first applicant to Turkey. Furthermore, the present case concerned a functioning family unit where parents and children were living together, the splitting up of which would

constitute a very serious interference with the right protected by Article 8 of the Convention. The Court concluded that the respondent state, by refusing the extension of the first applicant’s residence permit, failed to strike a fair balance between the applicants’ interests on the one hand and its own interests in preventing disorder and crime on the other.

I.

Individual measures

The applicants submitted no claim for just satisfaction. On 6/05/1999 the exclusion order against the first applicant was lifted. In November 2007 he received a residence permit based on Article 8 of the Convention, which is valid until 19/01/2013. This permit is renewable. Consequently, no other individual measure was considered necessary by the Committee of Ministers.

II.

General measures

The Dutch authorities consider that given the direct effect of European Court’s judgments in the Netherlands, all authorities concerned are expected to align their practice to the present judgment. With this aim, the judgment has been published in several legal journals in the Netherlands, in particular the

NJCM-Bulletin

(2006, No. 4, pp. 510-528),

European Human Rights Cases

(2006, No. 3, pp. 303-309) and

Nederlands Juristenblad

(2006, no.17, p. 952).

III.

Conclusions of the respondent state

The government considers that the measures taken have fully remedied the consequences for the applicant of the violation of the Convention found by the European Court in this case, that these measures will prevent similar violations and that the Netherlands have thus complied with their obligations under Article

46, paragraph 1, of the Convention.

[1]

Adopted by the Committee of Ministers on 15 September 2010 at the 1092nd meeting of the Ministers’ Deputies