Selcuk împotriva Turciei

Rezoluția CM/ResDH(2010)115 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, Selçuk, împotriva Turciei (documentul nr. 21768/02, hotărârea nr. 10/01/2006, finală la 10/04/2006) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârea transmisă de Curtea Comitetului după ce a devenit final; reamintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în acest caz se referă la lungimea excesivă a detenției unui minor (violația articolului 5 alineatul (3) (a se vedea detaliile din apendice); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a-și îndeplini obligația în temeiul articolului 46, alin. (1) din Convenție care să respecte hotărârea; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; având în vedere că Statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din apendicele), reamintind faptul că constatarea încălcărilor de către Curte impune,

mai mult și mai mult decât plata unei simple satisfacții acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea statului contestat, dacă este cazul: - a măsurilor individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, cât mai mult posibil, restitutio în integritate; și - măsurile generale de prevenire a încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), care și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz și DECIDES pentru a închide examinarea acestui caz. Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2010)115 Informații privind măsurile de respectare a hotărârii în cazul lui Selçuk împotriva Turciei Rezumatul cazului introductiv Acest caz se referă la lungimea excesivă a detenției reclamantului în reținere.

Reclamantul (cu vârsta de șaisprezece ani în perioada materială), care fusesese acuzat de furt, a fost remandat în decembrie 2001 și eliberat în timpul procedurii în mai 2002. Curtea Europeană a constatat că instanța internă a refuzat să elibereze reclamantul timp de peste patru luni, deși avocatul reclamantului, în baza articolului 5 din Convenție și invocând art. 37 litera (b) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului, a solicitat eliberarea acestuia din motive de minoritate. Curtea a concluzionat, de asemenea, că hotărârile judecătorești care invocă doar termeni stereotipați, cum ar fi „având în vedere natura infracțiunii, starea probelor și durata deținerii” nu au specificat în mod corespunzător motivele pentru continuarea detenției reclamantului în reținere (violația articolului 5§3).

Prejudiciu material Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total 750 EUR 500 EUR 250 EUR plătite la 06/10/2006 b) Măsuri individuale Conform hotărârii Curții Europene, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului în 2002. Curtea i-a acordat satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciile morale. Prin urmare, nu a fost considerată necesară nicio altă măsură individuală de către Comitetul de Miniștri. II. Măsurile generale Legea nr. 5395 privind protecția minorilor a intrat în vigoare la 15/07/2005. În conformitate cu termenii primei sale dispoziții, scopul acestuia este de a determina principiile de orientare și procedurile privind măsurile de protecție a drepturilor și a sănătății minorilor care au comis o infracțiune și înființarea instanțelor de judecată.

Diverse dispoziții ale acestei legi arată în special modul în care instanța juvenilă, asistată de experți specializați în psihologie, trebuie să opereze pentru protecția efectivă a drepturilor minorilor. De exemplu, art. 4 din lege, după ce prevede participarea efectivă a minorilor și a familiilor acestora la procesele decizionale ale instanței juvenile (art. 4 d)) și o colaborare strânsă între minorii, familia lor, instituțiile publice și neîntregi Organizațiile guvernamentale (art. 4 f)), prevede că procedurile împotriva minorilor trebuie să fie prompte, eficiente și corecte și să urmărească promovarea drepturilor minorilor împotriva cărora procedurile sunt prezentate în instanța judecătorească.

În special, măsurile care restricționează libertatea, inclusiv condamnarea la închisoare, trebuie să fie aplicate ca ultimă soluție la minorii (art. 4 i)). În loc de măsuri care restricționează libertatea, legea prevede măsuri care nu implică detenție, cum ar fi închiderea anumitor locuri desemnate sau interzicerea de contact cu anumitor persoane (art. 20 alineatul (1)). În plus, decizia de a deține un minor în detenție în reținere este supusă condițiilor stricte care trebuie respectate de judecătorii care, la rândul lor, primesc instruire specială în domeniul drepturilor și psihologiei copiilor (art. 28 alineatul (1) și art. 32). Astfel, se poate lua o decizie de retras numai dacă se dovedește că nu se poate obține niciun rezultat prin măsuri alternative sau dacă minorii nu respectă aceste măsuri.

Nici nu se poate aplica o măsură de detenție în cazul în care minorii au mai puțin de 15 ani, cu excepția cazului în care infracțiunea cu care sunt acuzați este pedepsită cu o condamnare la închisoare de peste 5 ani (art. 21). Se subliniază faptul că atunci când se ia o decizie de a ordona detenția unui minor, trebuie să fie reținut în unități pentru minori, separat de adulți (art. 4 k)). În ceea ce privește inadecvarea motivelor care justifică continuarea reținerii pentru minori (violația articolului 5§3) constatată de Curte în acest caz, autoritățile turce consideră că organizarea generală a legii privind protecția minorilor, în special predominarea măsurilor de protecție în ceea ce privește măsurile de custodie, cum ar fi detenția în reținere, împreună cu formarea specială a judecătorilor judecătorilor judecători în psihologia minorilor și faptul că aceste instanțe sunt asistate de experți, inclusiv psihologii, va solicita judecătorilor să furnizeze o declarație detaliată a motivelor pentru necesitatea de a plasa și de a menține minorii în reținere în reținere.

În sfârșit, hotărârea Curții Europene a fost publicată și distribuită autorităților în cauză. Traducerea hotărârii este disponibilă pe site-urile web ale Ministerului Justiției și ale Curții de Casezare. III. Concluziile statului contestat Guvernul consideră că nu este necesară nicio măsură individuală în acest caz, în afară de plata satisfacției juste, că măsurile generale adoptate vor preveni încălcări similare și că Turcia și-a respectat astfel obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție. [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 15 septembrie 2010 la a 1092-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2010)115 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights Selçuk against Turkey (Application No. 21768/02, judgment of 10/01/2006, final on 10/04/2006) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”); Having regard to the judgment transmitted by the Court to the Committee once it had become final; Recalling that the violation of the Convention found by the Court in this case concerns the excessive length of detention of a minor (violation of Article 5, paragraph 3) (see details in Appendix); Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment; Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that the respondent state paid the applicant the just satisfaction provided in the judgment (see details in Appendix), Recalling that findings of violations by the Court require,

over and above the payment of just satisfaction awarded by the Court in its judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate: - of individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible restitutio in integrum ; and - of general measures preventing similar violations; DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and DECIDES to close the examination of this case. Appendix to Resolution CM/ResDH(2010)115 Information about the measures to comply with the judgment in the case of Selçuk against Turkey Introductory case summary This case concerns the excessive length of the applicant’s detention on remand.

The applicant (aged sixteen years at the material time), who had been charged with theft, was remanded in December 2001 and released during proceedings in May 2002. The European Court found that the domestic courts had refused to release the applicant for over four months although the applicant’s lawyer, relying on Article 5 of the Convention and invoking Article 37 (b) of the United Nations Convention on the Rights of the Child, had requested his release on the ground that he was a minor. The Court further concluded that court decisions invoking only stereotyped terms, such as “having regard to the nature of the offence, the state of evidence and the duration of detention” did not adequately specify the grounds for continuing the applicant’s detention on remand (violation of Article 5§3).

I. Payment of just satisfaction and individual measures a) Details of just satisfaction Pecuniary damage Non-pecuniary damage Costs and expenses Total - 750 EUR 1 500 EUR 2 250 EUR Paid on 06/10/2006 b) Individual measures As indicated in the European Court’s judgment, the applicant was released pending trial in 2002. The Court awarded him just satisfaction in respect of non-pecuniary damage. Consequently, no other individual measure was considered necessary by the Committee of Ministers. II. General measures Law No. 5395 on the protection of minors came into force on 15/07/2005. Under the terms of its first provision, its purpose is to determine the guiding principles and the procedures relating to measures to safeguard the rights and health of minors who have committed an offence, and to the establishment of juvenile courts.

Various provisions of this law show in particular how the juvenile courts, assisted by experts specialising in psychology, are to operate for the effective protection of minors’ rights. For instance, Article 4 of the law, after providing for the effective participation of minors and their families in the juvenile court decision-making processes (Article 4 d)) and close collaboration between minors, their family, public institutions and non ‑ governmental organisations (Article 4 f)), provides that proceedings against minors must be prompt, effective, and fair and must seek to foster the rights of the minors against whom proceedings are brought before the juvenile courts.

Specifically, measures restricting freedom including prison sentences must be applied as a last resort to minors (Article 4 i)). Instead of measures restricting freedom, the law provides measures not involving detention, such as confinement to certain designated places or prohibition of contact with certain persons (Article 20(1)). The reaching of a decision to hold a minor in detention on remand is moreover subject to strict conditions that must be observed by the judges who in turn receive special training in child rights and psychology (Article 28(1) and Article 32). Thus a remand decision can only be taken if it is proved that no result can be achieved through alternative measures or if the minors do not comply with these measures.

Nor may a measure of detention be applied where minors are less than 15 years of age unless the offence with which they are charged is punishable by a prison sentence of over 5 years (Article 21). It is pointed out that where a decision to order detention is taken in respect of a minor, he or she must be held in units for minors, separately from adults (Article 4 k)). As regards the inadequacy of the grounds justifying the continuation of detention on remand for minors (violation of Article 5§3) found by the Court in this case, the Turkish authorities consider that the general organisation of the law on protection of minors, particularly the predominance of protective measures over custodial measures such as detention on remand, together with juvenile court judges’ special training in the psychology of minors and the fact that these courts are assisted by experts including psychologists, will prompt judges to give a detailed statement of grounds for the need to place and to keep minors in detention on remand.

Lastly, the judgment of the European Court has been published and circulated to the authorities concerned. The Turkish translation of the judgment is available on the websites of the Ministry of Justice and the Court of Cassation. III. Conclusions of the respondent state The government considers that no individual measure is required in this case, apart from the payment of the just satisfaction, that the general measures adopted will prevent similar violations, and that Turkey has thus complied with its obligations under Article 46, paragraph 1 of the Convention. [1] Adopted by the Committee of Ministers on 15 September 2010 at the 1092nd meeting of the Ministers’ Deputies