Dolutas împotriva Turciei

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 17914/09 de Önder DOLUTAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 21 septembrie 2010 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Stanley Naismith, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 14 martie 2009, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Önder Dolutaș, este un cetățean turc născut în 1977. El este reprezentat în fața Curții de către dl H. Karakuș și dna Altay, avocați care practică în İstanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

La 6 mai 1998, reclamantul a fost arestat sub suspectul de a fi membru al unei organizații ilegale. Reclamantul a fost supus nedreptat și a refuzat accesul la asistență juridică în această perioadă. El nu a furnizat rapoarte medicale în sprijinul acuzațiilor sale de maltratare. La 9 mai 1998, reclamantul a fost adus în fața procurorului public unde a declarat că a fost torturat în custodie de poliție, dar nu a furnizat detalii.În aceeași zi judecătorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția anterioară. La 11 mai 1998, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat de la Istanbul a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului, acuzându-l de aderare la o organizație ilegală.

La 18 mai 1998, cazul reclamantului a fost reluat înaintea Curții de Securitate de Stat Istanbul. La 14 iulie 1998, instanța a aderat la cazul reclamantului pentru a se pronunța în cazul nr. 1998/2. În aceeași zi a fost eliberat în așteptarea procesului. La 20 februarie 2001, Curtea a hotărât să invite reclamantul să apară în fața instanței pentru a-și folosi dreptul de apărare în vederea unei posibile modificări ale infracțiunii de care a fost acuzat. La 30 noiembrie 2001, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat İstanbul a depus un proiect de lege suplimentar de acuzare, acuzându-l de folosirea de explozivi. De la 10 mai 2001 la 24 februarie 2009 reclamantul nu a reușit să apară în fața instanței.

Autoritățile nu au putut stabili locul unde a fost. La 24 februarie 2009, instanța a decis că procedurile penale sunt întrerupte din motivul că urmărirea penală a fost interzisă. În aceeași zi avocatul reclamantului a apelat hotărârea. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost supus unui tratament necorespunzător în timp ce a fost în custodie de poliție și a plâns în continuare în temeiul articolului 13 din Convenție că autoritățile interne nu au efectuat o anchetă eficace asupra acuzațiilor sale în temeiul articolului 3. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că i s-a refuzat o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial, având în vedere prezența unui judecător militar care stătea pe banca Curții de Securitate de Stat İstanbul.

În temeiul aceluiași articol, el a susținut că durata procedurii penale împotriva acestuia a fost în încălcarea cerinței de „temp rezonabil”. În temeiul articolului 13 din Convenție, el a susținut că nu au existat remedii în dreptul intern în ceea ce privește plângerea sa privind durata procedurii penale. 2 din Convenția, el a susținut că dreptul său la presunția de nevinovăție a fost încălcat deoarece autoritățile judiciare au luat în considerare argumentele poliției și procurorului public în timpul procedurii penale. În sfârșit, în temeiul articolului 6 § 3 din Convenție, el a susținut că i s-a refuzat asistența unui avocat în cursul etapelor inițiale ale procedurii penale. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii penale împotriva acestuia a fost nejustificată.

În plus, el s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție că nu exista niciun remediu eficace în temeiul legii turce în ceea ce privește plângerea sa privind durata procedurii penale. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să se anunțe părțile respective ale cererii guvernului contestat. Reclamantul a susținut, în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție, că a fost supus maltrat în custodie de poliție și că autoritățile nu au efectuat o anchetă eficace cu privire la afirmația sa de maltrat. Curtea observă că, în declarația sa dinaintea procurorului public, reclamantul a afirmat doar că a fost torturat în custodie de poliție fără a da detalii ale presupuselor acte.

Chiar și presupunând că reclamantul a epuizat căile de recurs interne (Nuray Șen c. Turcia (dec.), nr. 41478/98, 30 aprilie 2002, și Muzaffer Sünük c. Turcia (dec.), nr. 9610/03, 27 Noiembrie 2007), Curtea observă că reclamantul nu a furnizat nici o probă concretă, cum ar fi rapoartele medicale, în sprijinul acuzației sale de maltratare (Mesut Yurtsever c. Turcia (dec.), nr. 42086/02, 31 august 2006). În special, reclamantul nu a furnizat nici o detalii privind presupusul său maltrat în custodia de poliție ( Yusuf Fidan c. Turcia (dec.), nr. 24209/94, 29 februarie 2000). În consecință, Curtea concluzionează că nu există dovezi în fața acesteia pentru a sugera că reclamantul a fost maltratat în custodia de poliție în contravenție cu art. 3 din convenție.

Curtea constată în continuare că art. 13 din convenție se aplică numai atunci când un individ are o „acuzație argumentală” care a fost victimă de o încălcare a dreptului în temeiul convenției (a se vedea, Boyle și Rice v. Regatul Unit, aprilie 1988, § 52, Serie A nr. 131). Având în vedere considerentele prevăzute la art. 3, Curtea consideră că reclamantul nu a formulat o „punere argumentală” pentru această plângere care ar fi solicitat un remediu în temeiul articolului 13. Reclamantul a susținut că o serie de drepturi sale în temeiul articolului 6 din convenție au fost încălcate în procedura penală interzisă împotriva acestuia. Curtea observă că procesul penal împotriva reclamantului este încă în așteptare și că plângerile reclamantului în temeiul prezentei dispoziții sunt, prin urmare, prematuri.

Prin urmare, aceste părți ale cererii trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea recourslor interne (a se vedea, de exemplu, Koç c. Turcia (dec.), nr. 36686/07, 26 februarie 2008). Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei privind durata procedurii penale și lipsa unei soluții eficace în ceea ce privește această plângere; declara restul cererii inadmisibilă. Stanley Naismith Françoise Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 17914/09 by Önder DOLUTAȘ against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 21 September 2010 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judges, and Stanley Naismith, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 14 March 2009, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Önder Dolutaș, is a Turkish national who was born in 1977. He is represented before the Court by Mr H. Karakuș and Mrs G. Altay, lawyers practising in İstanbul. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 6 May 1998 the applicant was taken into custody on suspicion of being a member of an illegal organisation. The applicant was allegedly ill-treated and denied access to legal assistance during this period. He did not provide medical reports in support of his allegations of ill-treatment. On 9 May 1998 the applicant was brought before the public prosecutor where he stated that he had been tortured in police custody but did not give any details. On the same day the judge at the İstanbul State Security Court ordered his pre-trial detention. On 11 May 1998 the public prosecutor at the İstanbul State Security Court filed a bill of indictment against the applicant, charging him with membership of an illegal organisation.

On 18 May 1998 the applicant's case was resumed before the İstanbul State Security Court. On 14 July 1998 the court joined the applicant's case to case no. 1998/2. On the same day he was released pending trial. On 20 February 2001 the court decided to summon the applicant to appear before the court to use his right to defence with a view to a possible alteration of the offence he was charged with. On 30 November 2001 the public prosecutor at the İstanbul State Security Court filed an additional bill of indictment, charging him with using explosives. From 10 May 2001 to 24 February 2009 the applicant failed to appear before the court. The authorities could not establish his whereabouts. On 24 February 2009 the court ruled that the criminal proceedings be discontinued on the grounds that the prosecution was time-barred.

On the same day the applicant's lawyer appealed the judgment. COMPLAINTS The applicant complained under Article 3 of the Convention that he had been subjected to ill-treatment while in police custody. He further complained under Article 13 of the Convention that the domestic authorities had failed to conduct an effective investigation into his allegations under Article 3. The applicant submitted under Article 6 § 1 of the Convention that he had been denied a fair hearing by an independent and impartial tribunal on account of the presence of a military judge sitting on the bench of the İstanbul State Security Court. Under the same Article, he contended that the length of the criminal proceedings against him had been in breach of the “reasonable time” requirement.

He maintained under Article 13 of the Convention that there had been no remedies in domestic law in respect of his complaint concerning the length of the criminal proceedings. Relying on Article 6 § 2 of the Convention he submitted that his right to the presumption of innocence had been breached because the judicial authorities had taken into consideration the arguments of the police and the public prosecutor throughout the criminal proceedings. Finally, he claimed under Article 6 § 3 of the Convention that he had been denied the assistance of a lawyer during the initial stages of the criminal proceedings. THE LAW 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the criminal proceedings against him had been unreasonably long.

He further complained under Article 13 of the Convention that no effective remedy existed under Turkish law in respect of his complaint concerning the length of the criminal proceedings. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of those complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of those parts of the application to the respondent Government. 2. The applicant claimed under Articles 3 and 13 of the Convention that he had been subjected to ill-treatment in police custody and that the authorities had not conducted an effective investigation into his allegation of ill-treatment.

The Court observes that in his statement before the public prosecutor the applicant merely stated that he had been tortured in police custody without giving any details of the alleged acts. Even assuming that the applicant has exhausted the domestic remedies ( Nuray Șen v. Turkey (dec.), no. 41478/98, 30 April 2002, and Muzaffer Sünük v. Turkey (dec.), no. 9610/03, 27 November 2007), the Court observes that the applicant failed to provide any concrete evidence, such as medical reports, in support of his allegation of ill-treatment ( Mesut Yurtsever v. Turkey (dec.), no. 42086/02, 31 August 2006). In particular, the applicant did not provide any details concerning his alleged ill-treatment in police custody ( Yusuf Fidan v. Turkey (dec.), no. 24209/94, 29 February 2000). Accordingly, the Court concludes that there is no evidence before it to suggest that the applicant was ill-treated in police custody contrary to Article 3 of the Convention.

The Court further notes that Article 13 of the Convention applies only where an individual has an “arguable claim” to be the victim of a violation of a right under the Convention (see, Boyle and Rice v. the United Kingdom, 27 April 1988, § 52, Series A no. 131). Having regard to the considerations under Article 3, the Court considers that the applicant did not make an “arguable claim” for that grievance which would have required a remedy under Article 13. It follows that those complaints are manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. 3. The applicant alleged that a number of his rights under Article 6 of the Convention had been breached in the criminal proceedings brought against him.

The Court observes that the criminal proceedings against the applicant are still pending. The applicant's complaints under this provision are therefore premature. Consequently, these parts of the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies (see, for example, Koç v. Turkey (dec.), no. 36686/07, 26 February 2008). For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicant's complaints concerning the length of the criminal proceedings and the lack of an effective remedy in respect of this complaint; Declares the remainder of the application inadmissible. Stanley Naismith Françoise Tulkens Registrar President