CAUZUL CU DEEG v. POLONIA (Declarația nr. 39489/08) JUDGMENT STRASBOURG 21 septembrie 2010 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Deeg v. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Giovanni Bonello, președinte, Lech Garlicki, Ján Šikuta, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, După deliberarea în particular la 31 august 2010, pronunța următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 39489/08) împotriva Republicii Polonia depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național polonez, dl Wojciech Deeg (“Convenția”) Reclamantul”), la 11 august 2008. Reclamantul a fost reprezentat de dna B. Zwara, avocat care practică în Gdańsk. Guvernul Polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołęsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 15 iunie 2009, președintele a patra secțiune a Curții a hotărât să anunțe cererii guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. La 8 februarie 2010, Guvernul a depus o declarație unilaterală și a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. Reclamantul a depus obiecție. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1981 și este în prezent reținut într-un centru de reținere din Gdańsk. Procedura principală La 26 noiembrie 1998, reclamantul a fost arestat sub suspiciune de a fi comis un jaf, iar ulterior au fost înființate mai multe seturi de proceduri penale împotriva lui sub supravegherea Procurorului din districtul Gdańsk. Toate acestea au fost alăturate mai târziu pentru a fi conduse împreună prin decizia procurorului din 12 aprilie 1999. La 26 iunie 1999, procurorul din districtul Gdańsk a lansat oficial o anchetă penală împotriva reclamantului. La 25 octombrie 2005, reclamantul a fost acuzat în fața Tribunalului din districtul Gdańsk cu o acuzație inițială. Prima audiție, care a fost programată pentru 24 ianuarie 2006, a fost anulată din cauza absenței reclamantului și a acuzatului. 10. La 1 martie 2006, Curtea de district Gdańsk a anulat detenția reclamantului. 11. Următoarele două audieri, enumerate pentru 11 aprilie și 17 mai 2006, au fost anulate din cauza absenței reclamantului și a co-acusării. 12. La 17 mai 2006, reclamantul a fost din nou reținut în reținere prin decizia Curții de District Gdańsk; totuși, după hotărârea Curții de District Gdańsk, dată în altă serie de proceduri penale, reclamantul a început să îndeplinească o condamnare de patru ani de închisoare. 13. În audierea din 6 iulie 2006, Curtea a ordonat să se pregătească raportul unui expert privind sănătatea mentală a reclamantului. 14. Între 31 august 2006 și 6 iunie 2007, Curtea a desfășurat șapte audieri, dintre care trei au fost anulate (una a fost suspendată datorită bolii reclamantului, iar cealaltă fiindcă nu a fost posibilă asigurarea transportului reclamantului din închisoare). 15. La 3 august 2007, a fost alocată unui alt judecător care a organizat prima audiere la 23 octombrie 2007. 16. Audierile, programate pentru 14 și 18 decembrie 2007, au fost suspendate în timp ce reclamantul a depus o cerere de acces la dosarul. 17. La ședința din 19 decembrie 2007 au fost auzite martori. 18. Audierea programată pentru 13 februarie 2008 a fost suspendată. 19. Următoarele ședințe au avut loc la 5 august, 17 octombrie și 25 noiembrie 2008 și 15 ianuarie 2009. 20. La 22 ianuarie 2009, Curtea de district Gdańsk a pronunțat o hotărâre pe solicitant la doi ani și trei luni de închisoare. A apelat. 21. La 26 iunie 2009, Curtea regională Gdańsk a susținut hotărârea dată în prima instanță. La 11 aprilie 2008, reclamantul a depus o plângere la Curtea Regională Gdańsk în temeiul articolului 5 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na narzenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”). a solicitat o hotărâre că durata procedurii în fața Curții de District Gdańsk a fost excesivă și o atribuire a unei juste satisfacții în valoare de 10.000 de zloti polonezi (PLN). 23. La 10 iunie 2008, Curtea regională Gdańsk a respins plângerea. Curtea a observat că durata procedurii în cazul reclamantului nu ar putea fi considerată irezonabilă. În plus, instanța de judecată nu a putut fi responsabilă pentru întârzierile cauzate de absența martorilor, menționând complexitatea cauzei și numărul de martori și susținând că procedura a fost desfășurată în mod diligent. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE 24. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, CEDH 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), CEHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. HOTĂRÂREA GOVERNULUI solicită să pună în aplicare cererea în temeiul articolului 37 din convenție 25. La 8 februarie 2010, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară cu cea din cazul Tahsin Acar c. Turcia ((obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, CEDH 2003-VI) și a informat Curtea că sunt dispuși să accepte că au existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție ca urmare a lungii necorespunzătoare a procedurii, în care a fost implicat reclamantul. În ceea ce privește prejudiciu moral, guvernul a propus să atribuie PLN 5.000 pentru reclamant (echivalentul de aproximativ 1.250 euro (EUR)). Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 26. Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a considerat că suma propusă nu constituie suficientă satisfacție pentru daunele pe care le-a susținut și solicită Curții să continue examinarea cererii. 27. Curtea remarcă că, după cum a deținut deja în multe ocazii, ar putea fi adecvat, în anumite circumstanțe, să încheie o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către guvernul contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. Aceasta va depinde de circumstanțele specifice dacă declarația unilaterală oferă o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar , citat mai sus § 75; și Melnic Moldova , nr. 6923/03 , § 22, 14 noiembrie 2006). 28. Potrivit jurisprudenței Curții, suma propusă într-o declarație unilaterală poate fi considerată o bază suficientă pentru eliminarea unei cereri sau a unei părți ale acesteia. Curtea va ține cont în acest sens de compatibilitatea sumei cu propriile sale atribuiri în cazuri similare, ținând cont de principiile pe care le-a elaborat pentru determinarea statutului de victimă și pentru evaluarea cantității de compensare nepecuniară care trebuie acordată atunci când a constatat o încălcare a cerințelor de timp rezonabil (a se vedea Cocchiarella c. Italia) [GC], nr. 64886/01, §§ 85-107, CEDH 2006-...; Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, § 193-215, CEHR-2006-... și Dubjakova c. Slovacia (dec.), nr. 67299/01, 10 octombrie 2004). 29. Cu privire la faptele și din motivele prezentate mai sus, în special suma de compensare propusă, care este substanțial mai mică decât Curtea ar fi acordată în cazuri similare, Curtea constată că guvernul nu a prezentat o declarație care să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție și în protocolele sale nu impune Curții să continue examinarea cazului (a se vedea, în contrast, Spółka z o.o. WAZA c. Polonia (striking off), nr. 11602/02, 26 iunie 2007). 30. Prin urmare, Curtea respinge cererea Guvernului de a elimina aplicarea din lista de cazuri în temeiul articolului 37 din Convenție și va continua, în consecință, examinarea admisibilității și a meritelor cauzei. II. ARTICOLUL 6 § 1 ALLEGAREA CONVENȚIEI PE CONTA CARE NU TREBUIE SĂ TREBUIE DE PROCEDURILE 31. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii penale în întregime a fost incompatibilă cu cerința de „temp rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 32. Guvernul nu a prezentat observații cu privire la meritele cauzei. 33. Perioada care va fi luată în considerare a început la 26 noiembrie 1998 cu arestarea reclamantului și s-a încheiat la 26 iunie 2009. Prin urmare, a durat zece ani și șapte luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 34. Curtea constată că această plângere nu este în mod evident bolnavă. întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție și subliniază, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEHR 2000-VII). 36. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender În plus, Curtea consideră că, în respingerea plângerii reclamantului că acțiunea din cauza sa a depășit un timp rezonabil, Curtea Regională Gdańsk nu a aplicat standarde care erau conforme cu principiile înscrise în jurisprudența Curții (a se vedea Majewski c. Polonia, nr. 52690/99, § 36, 11 octombrie 2005). 37. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. III. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 38. Reclamantul s-a plâns în continuare de durata excesivă a detenției ordonate în cursul procedurii penale. El se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol are dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 39. Curtea observă că detenția reclamantului a fost în cele din urmă întreruptă la 2 martie 2006 (a se vedea punctul 10 mai sus). Deși ulterior a fost reînnoit la 17 mai 2006, reclamantul a început simultan să îndeplinească o pedeapsă de închisoare impusă într-o altă serie de proceduri penale (a se vedea punctul 12 de mai sus). În consecință, ultima perioadă intră în afara domeniului de aplicare al articolului 5 § 3 din Convenție și o plângere în acest sens este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. În ceea ce privește perioada anterioară, Curtea constată că reclamantul s-a plângut în afara termenului de șase luni legale și că acesta trebuie respins în temeiul articolului 35 § § § 1 și 4 din Convenția. 40. În sfârșit, reclamantul s-a plâns că nu avea dreptul de a face apel împotriva hotărârii Curții Regionale Gdańsk, respingând plângerea cu privire la lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 13 din Convenția, care, în măsura în care este relevantă, citește după cum urmează: „Toată lumea (...) are o soluție eficace în fața unei autorități naționale (...)” 41. La început, Curtea reiterează că în multe cazuri a constatat deja că legea din 2004 oferă în general reclamantului o soluție eficace în ceea ce privește o plângere cu privire la durata procedurii (a se vedea Charzyński c. Polonia) (dec.), citat mai sus. Numai faptul că plângerea, în temeiul Legii 2004, este examinată într-o instanță judecătorească nu o face ineficientă în sensul articolului 13 din Convenție. În plus, reclamantul are dreptul să prezinte plângeri proaspete, cu condiția ca el să le depună la intervale de un an, care nu pare a fi o limitare necorespunzătoare (a se vedea Hermanowicz c. Polonia , nr. 44581/08, § 39, 24 noiembrie 2009). 42. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în circumstanțele prezentului caz, nu se poate spune că dreptul reclamantului la o soluție eficace în temeiul articolului 13 din Convenție nu a fost respectat. întemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. IV. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 43. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălțimei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 44. Reclamantul a solicitat 20.000 de euro (EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare. 45. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune în termenul stabilit 46. Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 6000 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 47. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 48. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune în termenul stabilit. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 900 EUR sub acest cap. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni 6.000 EUR (sex mii de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare și 900 EUR (nouă sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi percepubil pentru a fi convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 septembrie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Giovanni Bonello Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
DEEG v. POLAND
(Application no. 39489/08)
JUDGMENT
21 September 2010
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Deeg v. Poland,
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a
Committee composed of:
Giovanni Bonello,
President,
Lech Garlicki,
Ján Šikuta,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having deliberated in private on 31 August 2010,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 39489/08) against the Republic of Poland lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Polish national, Mr Wojciech Deeg (“the
applicant”), on 11 August 2008.
2.
The applicant was represented by Ms B. Zwara, a lawyer practising in Gdańsk. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.
3.
On 15 June 2009 the President of the Fourth Section of the Court decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol No.
14, the application is assigned to a Committee of three Judges.
4.
On 8 February 2010 the Government submitted a unilateral declaration and invited the Court to strike out the application, in accordance with Article 37 of the Convention. The applicant filed an objection.
I.
5.
The applicant was born in 1981 and is currently detained at a remand centre in Gdańsk.
A.
Main proceedings
6.
On 26 November 1998 the applicant was arrested on suspicion of having committed a robbery. Subsequently several sets of criminal proceedings were instituted against him under the supervision of the Gdańsk District Prosecutor. They were all later joined to be conducted together by the prosecutor's decision of 12 April 1999.
7.
On 26 June 1999 the Gdańsk District Prosecutor officially launched a criminal investigation against the applicant.
8.
On 25 October 2005 the applicant was indicted before the Gdańsk District Court on an initial charge.
9.
The first hearing, scheduled for 24 January 2006, was cancelled due to the absence of the applicant and the co-accused.
10.
On 1 March 2006 the Gdańsk District Court quashed the applicant's detention.
11.
The next two hearings, listed for 11 April and 17 May 2006, were cancelled due to the absence of the applicant and the co-accused.
12.
On 17 May 2006 the applicant was again detained on remand by the decision of the Gdańsk District Court; however, following the judgment of the Gdańsk District Court given in another set of criminal proceedings the applicant started to serve a sentence of four years' imprisonment.
13.
At the hearing held on 6 July 2006 the court ordered that an expert's report on the applicant's mental health be prepared.
14.
Between 31 August 2006 and 6 June 2007 the court held seven hearings, of which three were cancelled (one was adjourned due to the applicant's illness whereas the other because it was not possible to secure the applicant's transport from prison).
15.
On 3 August 2007 the case was assigned to another judge who held the first hearing on 23 October 2007.
16.
The hearings, scheduled for 14 and 18 December 2007, were adjourned as the applicant filed a motion for access to the case-file.
17.
At the hearing held on 19 December 2007 witnesses were heard.
18.
The hearing scheduled for 13 February 2008 was adjourned.
19.
The next hearings were held on 5 August, 17 October and 25
November 2008 and 15 January 2009.
20.
On 22 January 2009 the Gdańsk District Court gave a judgment sentencing the applicant to two years and three months' imprisonment. He appealed.
21.
On 26 June 2009 the Gdańsk Regional Court upheld the judgment given in the first-instance.
B.
Proceedings under the 2004 Act
22.
On 11 April 2008 the applicant lodged a complaint with the Gdańsk Regional Court under section 5 of the Law of 17
June
2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (
Ustawa o
skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w
postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki
) (“the 2004 Act”). He
sought a ruling that the length of the proceedings before the Gdańsk District Court had been excessive and an award of just satisfaction in the amount of 10,000 Polish zlotys (PLN).
23.
On 10 June 2008 the Gdańsk Regional Court dismissed the complaint. The court observed that the length of the proceedings in the applicant's case could not be considered as unreasonable. It further held that the trial court could not be held responsible for delays caused by the absence of witnesses. It referred to the complexity of the case and the number of witnesses and held that the proceedings had been conducted diligently.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
24.
The relevant domestic law and practice concerning remedies for the excessive length of judicial proceedings, in particular the applicable provisions of the 2004 Act, are stated in the Court's decisions in the cases of
Charzyński v. Poland
no. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V and
Ratajczyk v. Poland
no. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII and the judgment in the case of
Krasuski v. Poland
, no. 61444/00, §§ 34-46, ECHR
I.
THE GOVERNMENT'S REQUEST TO STRIKE OUT THE APPLICATION UNDER ARTICLE 37 OF THE CONVENTION
25.
On 8 February 2010 the Government submitted a unilateral declaration similar to that in the case of
Tahsin Acar v. Turkey
((preliminary objection) [GC], no. 26307/95, ECHR 2003-VI) and informed the Court that they were ready to accept that there had been a violation of the applicant's rights under Article 6 § 1 of the Convention as a result of the unreasonable length of the proceedings, in which the applicant had been involved. In respect of non-pecuniary damage the Government proposed to award PLN
5,000 to the applicant (the equivalent of approx. 1,250 euros (EUR)). The Government invited the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
26.
The applicant did not agree with the Government's proposal. He considered that the amount proposed did not constitute sufficient just satisfaction for the damage he had sustained and requested the Court to continue the examination of the application.
27.
The Court observes that, as it has already held on many occasions, it may be appropriate under certain circumstances to strike out an application or part thereof under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by the respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. It will depend on the particular circumstances whether the unilateral declaration offers a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see
Tahsin Acar
, cited above, § 75; and
Melnic
v.
Moldova
, no. 6923/03, § 22, 14 November 2006).
28.
According to the Court's case-law, the amount proposed in a unilateral declaration may be considered a sufficient basis for striking out an application or part thereof. The Court will have regard in this connection to the compatibility of the amount with its own awards in similar length of proceedings cases, bearing in mind the principles which it has developed for determining victim status and for assessing the amount of non-pecuniary compensation to be awarded where it has found a breach of the reasonable time requirement (see
Cocchiarella v. Italy
[GC], no. 64886/01, §§ 85-107, ECHR 2006-...;
Scordino v. Italy
(no.
1) [GC], no. 36813/97, §§ 193-215, ECHR-2006-...; and
Dubjakova v. Slovakia
(dec.), no. 67299/01, 10
October
2004).
29.
On the facts and for the reasons set out above, in particular the amount of compensation proposed, which is substantially less than the Court would have awarded in similar cases, the Court finds that the Government failed to submit a statement offering a sufficient basis for finding that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require the Court to continue its examination of the case (see, by contrast,
Spółka z o.o. WAZA v. Poland
(striking out), no. 11602/02, 26 June 2007).
30.
This being so, the Court rejects the Government's request to strike the application out of its list of cases under Article 37 of the Convention and will accordingly pursue the examination of the admissibility and merits of the case.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION ON ACCOUNT OF THE UNREASONABLE LENGTH OF THE PROCEEDINGS
31.
The applicant complained that the length of the criminal proceedings in their entirety had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
32.
The Government failed to submit observations on the merits of the case.
33.
The period to be taken into consideration began on 26 November 1998 with the applicant's arrest and ended on 26 June 2009. It thus lasted ten years and seven months for two levels of jurisdiction.
A.
Admissibility
34.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
35.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
36.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see
Frydlender
, cited above). Furthermore, the Court considers that, in dismissing the applicant's complaint that the proceedings in his case exceeded a reasonable time, the Gdańsk Regional Court failed to apply standards which were in conformity with the principles embodied in the Court's case-law (see
Majewski v. Poland
, no. 52690/99, § 36, 11
October
2005).
37.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
III.
38.
The applicant further complained of the excessive length of
his
detention ordered in the course of the criminal proceedings. He relied on Article 5 § 3 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
39.
The Court observes that the applicant's detention was eventually discontinued on 2 March 2006 (see paragraph 10 above). Although it was subsequently reapplied on 17 May 2006, simultaneously the applicant commenced serving an imprisonment penalty imposed in another set of criminal proceedings (see paragraph 12 above). The latter period therefore falls outside the scope of Article 5 § 3 of the Convention and a complaint in this regard is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. As to the preceding period the Court notes that the applicant complained outside the statutory six-month time-limit and it must be rejected pursuant to Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
40.
Lastly, the applicant complained that he had no right to appeal against the decision of the Gdańsk Regional Court dismissing his complaint of the excessive length of the proceedings. He relied on Article 13 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows:
“Everyone (...) shall have an effective remedy before a national authority (...)”
41.
At the outset the Court reiterates that it has already found in many cases that the 2004 Act does in general provide the applicant with an effective remedy in respect of a complaint about the length of the proceedings (see
Charzyński v. Poland
(dec.), cited above). The mere fact that the complaint, under the 2004 Act, is examined at one court instance does not make it ineffective for the purpose of Article 13 of the Convention. Moreover, the applicant is entitled to make fresh complaints, provided that he lodges them at one-year intervals, which does not seem to be an unreasonable limitation (see
Hermanowicz v. Poland
, no. 44581/08, §
39, 24
November 2009).
42.
In the light of the foregoing, the Court considers that in the circumstances of the present case it cannot be said that the applicant's right to an effective remedy under Article 13 of the Convention has not been respected. It follows that this part of the application is manifestly ill
‑
founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
IV.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
43.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
44.
The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non
‑
pecuniary damage.
45.
The Government failed to express an opinion on the matter within the prescribed time-limit.
46.
The Court, ruling on an equitable basis, awards the applicant EUR
6,000 in respect of non-pecuniary damage.
B.
Costs and expenses
47.
The applicant also claimed EUR 4,000 for the costs and expenses incurred before the Court.
48.
The Government failed to express an opinion on the matter within the prescribed time-limit.
49.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant, who was represented by a lawyer, the sum of EUR 900 under this head.
C.
Default interest
50.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Dismisses
the Government's request to strike the case out of the list;
2.
Declares
the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months EUR 6,000 (six thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 900 (nine hundred euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 21 September 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Fatoș Aracı
Giovanni Bonello
Deputy Registrar
President