PRAMATAROVA AND OTHERS v. BULGARIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly struck out of the list;Partly inadmissible
PRAMATAROVA AND OTHERS v. BULGARIA (CtEDO, 2010)
A cincea secțiune DECIZIE Nr. 34686/05, de către Katya Georgieva PRAMATAROVA și alții împotriva Bulgariei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așeză la 5 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 14 septembrie 2005, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista cazurilor și textul declarației lor unilaterale făcute în vederea soluționării cererii, având în vedere observațiile reclamanților cu privire la declarația unilaterală a Guvernului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Katya Georgieva Pramatarova, dl Atanas Spasov Pramatarov, dna Liliya Asenova Deyanova și dl Georgi Asenov Popov, sunt resortisanți bulgari născuți în 1950, 1914, respectiv în 1939 și 1943 și trăiesc în Plovdiv. Guvernul bulgar (“Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dna M. Dimova, din Ministerul Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 noiembrie 1997, reclamanții au inițiat proceduri de restituire a două parcele de teren din Plovdiv expropriate de strămoși ai lor în anii 1960 pentru construcția blocurilor de apartamente. Într-o decizie din 7 august 2000 primarul Plovdiv a permis în parte cererea reclamanților, anulând expropriarea în ceea ce privește o parte a terenului. La 8 noiembrie 2000, reclamanții au depus un recurs împotriva deciziei primarului, cerând restituirea restului proprietății. Avocatul, examinat de două nivele de instanță, a fost respins într-o hotărâre finală a Curții Supreme de Administrație din 25 martie 2005. Instanțele interne au constatat că restituirea terenului rămas era imposibilă, deoarece blocurile de apartamente erau deja construite. Ei au refuzat să comite un aviz de experți pentru a stabili ce a fost baza juridică a expropriației. În plus, ei au considerat că dna Katya Georgieva Pramatarova nu era printre moștenitorii fostilor proprietari ai terenului. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 și 13 din Convenție că procedura civilă în cazul lor a durat o perioadă de timp nerazonabil lungă și că nu aveau remedii eficace în acest sens. În plus, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, acestea se plângeau că procedura civilă era nedreaptă, deoarece instanța judecătorească a considerat în mod nedrept că dna Katya Georgieva Pramatarova nu era moștenitoarea foștilor proprietari, a refuzat să comite un aviz suplimentar de experți și a luat decizii arbitrare. De asemenea, reclamanții au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că proprietatea strămoșilor lor a fost luată ilegal de stat și că nu au fost în măsură să își obțină restituirea. În cele din urmă, ei s-au plâns în temeiul articolului 14 din Convenție împotriva cărora au fost discriminate, în sensul că fostul rege al Bulgariei și sora sa au obținut restituirea proprietăților foștilor lor familii în cadrul unor proceduri mai liniștite decât cea aplicabilă în cazul lor. Reclamanții se plâng în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenția cu privire la durata procedurii și lipsa unor măsuri de remediere efective în acest sens. art. 6 § 1 citește, în măsura în care este relevant: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 citește: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” La 11 martie 2009, Curtea a comunicat aceste plângeri guvernului. La 24 martie 2010, Curtea a primit o declarație unilaterală din partea Guvernului în vederea soluționării cererii. Guvernul a solicitat Curții să elimine aplicarea listei sale de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, în special, a citit: [...] Guvernul dorește să exprime [...] recunoașterea acesteia a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care au fost implicate reclamanții. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului, plângerea privind durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform art. 6 § 1 și art. 13 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamanților suma de [...] 5 800 EUR pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în bulgar [levs] la rata de schimb aplicabilă la momentul plății, și va fi liberă de orice impozite care pot fi impuse reclamanților. Se va plăti în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în conformitate cu art. 37 § 1 din [Convenția]. [...] Guvernul solicită, prin urmare, ca această cerere să fie eliminată din lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 §§ §§ §§ §§ § . În răspunsul lor scris din 24 mai 2010, reclamanții au solicitat Curții să continue examinarea cazului. Curtea constată că art. 37 § 1 litera (c) din Convenție îi permite să tragă un caz din lista sa în cazul în care: „[...] din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. art. 37 § 1 în amendă include provizul că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele acestuia, este necesar.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate emite o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI). Având în vedere recunoașterile prezentate în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propuse, care este compatibil cu sumele acordate în cazuri similare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării prezentelor plângeri, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c). Având în vedere jurisprudența sa extinsă și clară privind durata procedurilor civile, inclusiv în cazurile împotriva Bulgariei (a se vedea, de exemplu, Rachevi v. Bulgaria , nr. 47877/99 , 23 septembrie 2004; Vatevi v. Bulgaria , nr. 55956/00 , 28 septembrie 2006; Kambourov v. Bulgaria , nr. 55350/00, 14 Februarie 2008), Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu solicită continuarea examinării cererii, în măsura în care se referă la plângeri privind durata procedurii și lipsa unor măsuri eficace în acest sens (art. 37 § 1 în amendă În consecință, cererea, în ceea ce privește aceste plângeri, ar trebui eliminată din listă. Curtea a examinat restul plângerilor reclamantelor. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa și în măsura în care chestiunea reclamată este în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Rezultă că restul cererii este evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerile privind durata procedurii și lipsa unor măsuri eficace în acest sens; Restul cererii sunt inadmisibile. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului