MACKO v. SLOVAKIA

A doua secțiune DECIZIE nr. 537/07 de Andrej MACKO împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 5 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, președinte, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, D eputy grefier, având în vedere cererea depusă la 15 decembrie 2006, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să ia parte din cererea din lista cazurilor și din răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Cererea a fost depusă de dl Andrej Macko, un cetățen slovac născut în 1938 și locuiește în Prešov. Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1991, reclamantul a solicitat în fața Curții de district Prešov decizia că încetarea ocupării forței de muncă a fost nulă și nulă. El a solicitat, de asemenea, plata salariului nerambursat. Prin hotărârea din 31 mai 1995, Curtea de district a acordat acțiunea și a îndreptat cererea reclamantului cu privire la salariul nerambursat la o serie de proceduri separate. Hotărârea a devenit finală la 10 octombrie 1996. La 22 iulie 2003, Curtea de District a respins cererea. La 14 iunie 2004, Curtea Regională a anulat hotărârea de primă instanță, o trimitere la Curtea de District pentru o nouă hotărâre. La 20 mai 2005, Curtea de District a pronunțat o hotărâre. La 24 mai 2006, Curtea Regională Prešov a susținut, în parte, hotărârea de primă instanță, a anulat partea rămasă a hotărârii și a remis cazul la Curtea de District, în urma recursului reclamantului. La 14 septembrie 2006, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii în fața Curții de District ca fiind evident nefondată. La 1 martie 2007, Curtea de District a respins o parte a cererii reclamantului. La 8 august 2007, Curtea Regională a susținut hotărârea de primă instanță. Hotărârea a fost depusă în fața reclamantului la 24 august 2007. HOTĂRÂREA A. Lungimea procedurii Reclamantul s-a plâns de durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 28 mai 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul oferă de plată ex gratie pentru solicitant, dl Andrej Macko, suma de 5 500 EUR (cincă mii cinci sute de euro), care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să aplice dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 7 iulie 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil scăzută și a solicitat examinarea cazului de către Curte. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Kuril Slovakia , nr. 63959/00 , §§ 35-43, 3 octombrie 2006 , Rapoš v. Slovakia , nr. 25763/02 , § 27-34, 20 mai 2008 sau Bič v. Slovakia , nr. 23865/03 , §§ 33-41, 4 noiembrie 2008 , având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare Tribunalul consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în plângeri amendate Restante De asemenea, reclamantul s-a plâns de nedreptate a procedurii și de încălcarea articolului 14 din Convenție, luată separat și coroborat cu art. 6 § 1 din Convenție. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor garantate în temeiul Convenției sau a Protocolelor sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la prelungirea procedurii de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibilă. Fatoș Aracı Ljiljana Președintele adjunct al grefierului Mijović

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 537/07

by Andrej MACKO

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 5

October 2010 as a Committee composed of:

Ljiljana Mijović,

President,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Fatoș Aracı, D

eputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 15 December 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike part of the application out of the list of cases and to the applicant's reply,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The application was lodged by Mr Andrej Macko, a Slovak national who was born in 1938 and lives in Prešov. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1991 the applicant sought before the Prešov District Court determination that termination of his employment was null and void. He

also claimed payment of unpaid salary.

By a judgment of 31 May 1995 the District Court granted the action and hived of the applicant's claim concerning the unpaid salary to a separate set of proceedings. The judgment became final on 10 October 1996.

On 22 July 2003 the District Court dismissed the claim.

On 14 June 2004 the Regional Court quashed the first-instance judgment a remitted the case to the District Court for a new decision.

On 20 May 2005 the District Court delivered a judgment.

On 24 May 2006 the Prešov Regional Court upheld the first-instance judgment in part, quashed the remaining part of the judgment and remitted the case to the District Court, following the applicant's appeal.

On 14 September 2006 the Constitutional Court dismissed the applicant's complaint of the length of the proceedings before the District Court as manifestly ill-founded.

On 1 March 2007 the District Court dismissed the remaing part of the applicant's claim.

On 8 August 2007 the Regional Court upheld the first-instance decision. The decision was served on the applicant on 24 August 2007.

THE LAW

A. Length of the proceedings

The applicant complained of the length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a

fair and public hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 28 May 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant Mr Andrej Macko the sum of EUR 5,500 (five thousand five hundred euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to apply simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”

In a letter of 7 July 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low and requested that the case be examined by the Court.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Kuril

v.

Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006;

Rapoš v. Slovakia

, no. 25763/02, §§ 27-34, 20 May 2008; or

Bič v. Slovakia

, no. 23865/03,

§§ 33-41, 4

November 2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed

– which is consistent with the amounts awarded in similar cases

‑

the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Remaining complaints

The applicant also complained of unfairness of the proceedings and of a

violation of Article 14 of the Convention, taken separately and in conjunction with Article 6 § 1 of the Convention.

However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights guaranteed under the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government's declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above length of proceedings complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Ljiljana Mijović

Deputy Registrar

President