Gallo împotriva Slovaciei

A patra secțiune decizia nr. 25313/07 de Ivan GALLO împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 5 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, președinte, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, D eputy grefier, având în vedere cererea depusă la 11 iunie 2007, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Cererea a fost depusă de dl Ivan Gallo, un cetățen slovac născut în 1954 și locuiește în Košice. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Kerecman, un avocat care practică în Košice.

Guvernul slovac („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 26 martie 1991, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Regionale de Arbitraj de Košice ( Krajská štátna arbitráž ) a solicitat o sumă de bani pentru serviciile nerambursate în favoarea unei societăți de stat. În septembrie 1991, cazul a fost transferat Curții Regionale Košice. Tribunalele de la două niveluri de jurisdicție au abordat cererea reclamantului. La 11 ianuarie 2005, Curtea Constituțională a hotărât că dreptul reclamantului la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil, iar Curtea Regională a ordonat să continue fără întârziere nejustificată și a acordat 70.000 de coroane slovace (SKK) [1] reclamantului în satisfacție echitabilă pentru prejudiciu moral.

De asemenea, a ordonat Curtea Regională să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. Cazul a fost hotărât printr-o decizie a Curții Supreme din 16 martie 2009. Hotărârea a fost îndreptată asupra reprezentantului juridic al reclamantului la 28 mai 2009. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns de durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un moment rezonabil de [a] ... tribunal ..." Prin scrisoarea din 25 mai 2010, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere.

În plus, au solicitat Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul oferă să plătească exgrația pentru solicitant, dl Ivan Gallo, suma de 7.800 EUR (sapte mii și opt sute de euro), care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și orice costuri și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției.

Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să aplice dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 22 iunie 2010, reclamantul a exprimat opinia că este necesar să continue examinarea cazului și că suma menționată în declarația guvernului este inacceptabil scăzută în circumstanțele cazului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”.

De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03).

Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Kuril Slovacia , nr. 63959/00 , §§ 35-43, 3 octombrie 2006 , Rapoš v. Slovacia , nr. 25763/02 , § 27-34, 20 mai 2008 sau Bič v. Slovacia , nr. 23865/03 , §§ 33-41, 4 noiembrie 2008 . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Din aceste motive,

Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Ljiljana Președintele adjunct al grefierului Mijović [1] SKK 70.000 este echivalent cu aproximativ 1.814 euro (EUR) în acel moment.

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 25313/07 by Ivan GALLO against Slovakia The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 5 October 2010 as a Committee composed of: Ljiljana Mijović, President, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judges, and Fatoș Aracı, D eputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 11 June 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and to the applicant's reply, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The application was lodged by Mr Ivan Gallo, a Slovak national who was born in 1954 and lives in Košice. He was represented before the Court by Mr P. Kerecman, a lawyer practising in Košice.

The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková. On 26 March 1991 the applicant initiated proceedings before the Košice Regional Arbitration Court ( Krajská štátna arbitráž ) claiming a sum of money for unpaid services against a State-owned company. In September 1991 the case was transferred to the Košice Regional Court. Courts at two levels of jurisdiction dealt with the applicant's claim. On 11 January 2005 the Constitutional Court decided that the applicant's right to a hearing within a reasonable time had been violated. It ordered the Regional Court to proceed without unjustified delay and awarded 70,000 Slovakian korunas (SKK) [1] to the applicant in just satisfaction for non ‑ pecuniary damage.

It also ordered the Regional Court to reimburse the applicant's legal costs. The case was decided by a decision of the Supreme Court of 16 March 2009. The decision was served on the applicant's legal representative on 28 May 2009. THE LAW The applicant complained of the length of proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” By letter dated 25 May 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “The Government acknowledge both the applicant's status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved. I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay ex gratia to the applicant Mr Ivan Gallo the sum of EUR 7,800 (seven thousand and eight hundred euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to apply simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

This payment will constitute the final settlement of the case.” In a letter of 22 June 2010 the applicant expressed the view that it was necessary to continue the examination of the case and that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low under the circumstances of the case. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey , [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. v. Poland (dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Kuril v. Slovakia , no. 63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006; Rapoš v. Slovakia , no. 25763/02, §§ 27-34, 20 May 2008; or Bič v. Slovakia , no. 23865/03, §§ 33-41, 4 November 2008). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). For these reasons,

the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government's declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Fatoș Aracı Ljiljana Mijović Deputy Registrar President [1] . SKK 70,000 is equivalent to approximately 1,814 euros (EUR) at that time.