LAUFIK v. SLOVAKIA

A doua secțiune DECIZIE nr. 10481/06 de František LAUFIK împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 5 octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ljiljana Mijović, Președintele, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 martie 2006, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat care solicită Curții să ia parte din cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl František Laufik, este un cetățean slovac născut în 1951 și trăiește în Bratislava. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 aprilie 1992, reclamantul a inițiat o procedură civilă în fața Curții de District Bratislava – vidiek care a afirmat drepturile sale de proprietate intelectuală împotriva unei societăți de stat. La 17 august 1992, Curtea de District a transferat cazul la Curtea Regională Bratislava. Curtea de judecată la două niveluri de jurisdicție a examinat ulterior cazul. La 30 martie 2005, reclamantul s-a adresat Curții Constituționale, plângând că Curtea regională și-a încălcat dreptul la o audiere într-un timp rezonabil. La 23 august 2005, Curtea Constituțională a hotărât că Curtea Regională a încălcat dreptul reclamantului la o audiere fără întârziere nejustificată. Curtea Regională a ordonat să procedeze fără întârzieri și a atribuit 80.000 de coruna slovaci (SKK) [1] reclamantului în satisfacție echitabilă pentru prejudiciu moral. De asemenea, a ordonat Curtea Regională să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. La 11 octombrie 2006, Curtea Regională a respins acțiunea. La 21 noiembrie 2007, Curtea Supremă, după apelul reclamantului, a anulat hotărârea de primă instanță și a respins cazul la Curtea Regională. La 20 ianuarie 2009, Curtea Regională a respins acțiunea. Reclamantul s-a plâns de durata procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 12 iulie 2010, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște atât statutul reclamantului de victimă în sensul articolului 34 din Convenție, cât și durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul oferă să plătească exgrația pentru solicitant, dl František Laufik, suma de 6 300 EUR (seize mii și trei sute de euro). Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, împreună cu orice cost și cheltuieli suportate de reclamant în ceea ce privește încălcarea dreptului său în temeiul convenției. Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să aplice dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Într-o scrisoare din 11 august 2010, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. El a susținut că, de asemenea, drepturile sale în temeiul art. 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește echitatea procedurii și accesul la o instanță, precum și drepturile sale în temeiul art. 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. au fost încălcate. Curtea observă că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” observă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Kuril Slovakia , nr. 63959/00 , §§ 35-43, 3 octombrie 2006 , Rapoš v. Slovakia , nr. 25763/02 , § 27-34, 20 mai 2008 sau Bič v. Slovakia , nr. 23865/03 , §§ 33-41, 4 noiembrie 2008 , având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare Tribunalul consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Deoarece procedurile în cauză sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne, hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea unei soluții pentru orice întârziere în cadrul procedurii care poate avea loc după data prezentei decizii. Reclamantul a formulat plângeri în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, care susțin că procedurile au fost nedreptate și că dreptul său de acces la o instanță și la o soluție eficace au fost încălcați și că dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 a fost încălcat ca urmare a procedurii. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor garantate în temeiul Convenției sau a Protocolelor sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește prelungirea procedurii de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibile. Fatoș Aracı Ljiljana Președintele adjunct al Registrului Mijović [1] SKK 80.000 a fost echivalent cu aproximativ 2.069 euro (EUR) atunci.

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 10481/06

by František LAUFIK

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 5

October 2010 as a Committee composed of:

Ljiljana Mijović,

President,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 6 March 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike part of the application out of the list of cases and the applicant's reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr František Laufik, is a Slovak national who was born in 1951 and lives in Bratislava. The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 2 April 1992 the applicant initiated civil proceedings before the Bratislava – vidiek District Court asserting his intellectual property rights against a State-owned company.

On 17 August 1992 the District Court transferred the case to the Bratislava Regional Court.

Courts at two levels of jurisdiction subsequently dealt with the case.

On 30 March 2005 the applicant turned to the Constitutional Court complaining that the Regional Court had violated his right to a hearing within a reasonable time.

On 23 August 2005 the Constitutional Court decided that the Regional Court had violated the applicant's right to a hearing without unjustified delay. It ordered the Regional Court to proceed without delays and awarded 80,000 Slovakian korunas (SKK)

[1]

to the applicant in just satisfaction for non-pecuniary damage. It also ordered the Regional Court to reimburse the applicant's legal costs.

On 11 October 2006 the Regional Court dismissed the action.

On 21 November 2007 the Supreme Court, following the applicant's appeal, quashed the first-instance judgment and returned the case to the Regional Court.

On 20 January 2009 the Regional Court dismissed the action. The

applicant appealed against the judgment. The proceedings are pending.

THE LAW

A. Length of the proceedings

The applicant complained of the length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a

fair and public hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

By letter dated 12 July 2010 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government acknowledge both the applicant's status of the victim within the meaning of Article 34 of the Convention and the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.

I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay

ex gratia

to the applicant Mr František Laufik the sum of EUR 6,300 (six thousand and three hundred euros). This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage together with any costs and expenses incurred by the applicant with respect to the violation of his right under the Convention.

The Government would suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court's list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

In the event of the Court's decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to apply simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”

In a letter of 11 August 2010 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government's declaration was unacceptably low. He maintained that also his rights under Article 6 § 1 of the Convention as regards fairness of the proceedings and access to a court as well as his rights under Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 had been violated.

The Court observes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also observes that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one's right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Kuril

v.

Slovakia

, no.

63959/00, §§ 35-43, 3 October 2006;

Rapoš v. Slovakia

, no. 25763/02, §§ 27-34, 20 May 2008; or

Bič v. Slovakia

, no. 23865/03,

§§ 33-41, 4

November 2008).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's declaration, as well as the amount of compensation proposed

– which is consistent with the amounts awarded in similar cases

‑

the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

Since the proceedings concerned are still pending before the domestic courts, the Court's strike-out decision is without prejudice to use by the applicant of other remedies to obtain redress for any delay in the proceedings which may occur after the date of this decision.

Remaining complaints

The applicant raised complaints under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention alleging that the proceedings had been unfair and that his right of access to a court and to an effective remedy had been violated. He further complained that his right to the peaceful enjoyment of his possessions under Article 1 of Protocol No. 1 had been violated as a result of the course of the proceedings.

However, in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights guaranteed under the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government's declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above length of proceedings complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Ljiljana Mijović

Deputy Registrar

President

[1]

.

SKK 80,000 was equivalent to approximately 2,069 euros (EUR) at that time.