SEN v. UKRAINE

CINTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 31740/08 de Anatoliy Dmytrovych SEN și Olga Likandrivna SEN împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (Quinta Secțiune), care stă la 5 noiembrie 2010 în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 17 iunie 2008, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăsc după cum urmează: Reclamanții, dl Anatoliy Dmytrovych Sen („primul reclamant”), și dna Olga Likandrivna Sen („al doilea reclamant”), sunt cetățeni ucraineni care s-au născut, respectiv, în 1959 și 1935 și trăiesc în Lviv și în regiunea Volyn. Primul reclamant a fost reprezentat în fața Curții de către dl. S. Rabinovych, avocat practicant la Lviv. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev, al ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul set de proceduri La 22 iunie 2001, dl Y. (o persoană privată) a depus o cerere împotriva reclamanților în cadrul Curții de la Liuboml, în căutarea expulzării reclamanților dintr-un apartament, pe care l-a achiziționat de la al doilea reclamant. La 7 noiembrie 2001, în urma cererii primei reclamante, Curtea Lyuboml a suspendat acțiunea în așteptarea rezultatului unei alte seturi de proceduri civile legate de cauza reclamantelor. În decembrie 2002, instanța a reluat procesul, după ce celelalte hotărâri au fost interzise la recurs la 16 decembrie 2002. În ianuarie 2003, al doilea reclamant a depus o reclamație împotriva dlui. La 7 mai 2003, Curtea Liuboml a pronunțat o hotărâre în acest caz. La 5 noiembrie 2003, Curtea Regională de Apel Volyn l-a susținut. La 20 octombrie 2005, Curtea Supremă a anulat atât hotărârile, cât și a remis cazul pentru o atenție proaspătă. La 23 martie 2006, Curtea Lyuboml a permis cererea dlui Y. și a respins, ca fiind neconvenționată, reclamarea contrare a celui de-al doilea reclamant. Curtea a constatat că dl Y. a avut un titlu în apartamentul impugat și a ordonat expulziarea reclamanților din ea. La 29 iunie 2006 și, respectiv, 19 decembrie 2007, Curtea de Apel și Curtea Supremă au susținut hotărârea de mai sus. Potrivit Guvernului, în cursul procedurii, instanța internă a suspendat audierea în șapte ocazii cu privire la cererile reclamanților sau din cauza neaparenței acestora sau a reprezentanților acestora. În februarie 2004, dl Y. a depus o cerere la instanța internă împotriva primului reclamant pentru recuperarea unei datorii. Prin decizia finală din 19 ianuarie 2007, Curtea Supremă a permis cererea în întregime. COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata primului set de proceduri. În baza aceleiași dispoziții, reclamanții s-au plângut, de asemenea, în legătură cu rezultatul primului set de proceduri și au declarat că judecătorii Curții Supreme care se ocupă de cazul lor nu sunt independenți și imparțiali. Primul reclamant s-a plâns în continuare în legătură cu rezultatul și durata al doilea set de proceduri. 1. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plângeau de durata primului set de proceduri. Dispoziția de mai sus prevede, în măsura în care este relevantă, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul nu este de acord cu faptul că a existat o încălcare a dispoziției de mai sus. Curtea constată că acțiunea a durat între 22 iunie 2001 și 19 decembrie 2007, excluzând perioada între noiembrie 2001 și decembrie 2002, în cursul căreia procedura a fost suspendată. În consecință, acestea au durat în total timp de aproximativ cinci ani și cinci luni înainte de trei instanțe judiciare. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII. Curtea constată că ceea ce era în joc pentru reclamanții nu a solicitat o decizie deosebit de rapidă în cazul lor. Având în vedere toate circumstanțele cauzei și, în special, durata generală a procedurii, Curtea constată că lungimea lor nu a depășit în sine ceea ce poate fi considerat „razonabil”. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Curtea a examinat restul plângerilor reclamanților, având în vedere tot materialul în posesie, constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție. Rezultă că această parte a cererii trebuie, de asemenea, respinsă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 31740/08

by Anatoliy Dmytrovych SEN and Olga Likandrivna SEN

against Ukraine

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 5

November 2010 as a Committee composed of:

Rait Maruste,

President,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Zdravka Kalaydjieva,

judges,

and Stephen Phillips,

Deputy

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 17 June 2008,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Anatoliy Dmytrovych Sen (“the first applicant”), and Mrs Olga Likandrivna Sen (“the second applicant”), are Ukrainian nationals who were born, respectively, in 1959 and 1935 and live in Lviv and in the Volyn Region. The first applicant was represented before the Court by Mr

S. Rabinovych, a lawyer practising in Lviv. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev, of the ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

1.

The first set of proceedings

On 22 June 2001 Mr Y. (a private individual) lodged a claim against the applicants with the Lyuboml Court seeking the applicants' eviction from a flat, which he had purchased from the second applicant.

On 7 November 2001, following the first applicant's request, the Lyuboml Court suspended the proceedings pending the outcome of another set of civil proceedings linked to the applicants' case. In December 2002 the court resumed the proceedings, after the other case had been heard on appeal on 16 December 2002.

In January 2003 the second applicant lodged a counter-claim against Mr

Y. seeking the invalidation of the flat sales contract.

On 7 May 2003 the Lyuboml Court delivered a judgment in the case.

On 5 November 2003 the Volyn Regional Court of Appeal upheld it. On 20

October 2005 the Supreme Court quashed both decisions and remitted the case for fresh consideration.

On 23 March 2006 the Lyuboml Court allowed the claim of Mr Y. and rejected, as unsubstantiated, the second applicant's counter-claim. The court found that Mr Y. had a title to the impugned flat and ordered the applicants' eviction from it.

On 29 June 2006 and 19 December 2007, respectively, the Court of Appeal and the Supreme Court upheld the above judgment.

According to the Government, in the course of the proceedings the domestic courts adjourned the hearings on seven occasions upon the applicants' requests or due to their or their representatives' failure to appear.

The applicants disagreed, stating that they had not been informed of two of the hearings referred to by the Government.

2.

The second set of proceedings

In February 2004 Mr Y. lodged a claim with the domestic courts against the first applicant for the recovery of a debt.

By the final decision of 19 January 2007, the Supreme Court allowed the claim in full.

COMPLAINTS

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the first set of proceedings.

Relying on the same provision, the applicants also complained about the outcome of the first set of proceedings and stated that the judges of the Supreme Court dealing with their case were not independent and impartial. The first applicant further complained about the outcome and length of second set of the proceedings.

THE LAW

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

The Government disagreed that there was a violation of the above provision.

The Court notes that the proceedings lasted from 22 June 2001 to 19

December 2007, excluding the period from November 2001 to December 2002, during which the proceedings were suspended. Accordingly, they lasted in total for about five years and five months before three judicial instances.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender

v.

France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

The Court notes that what was at stake for the applicants did not call for a particularly expeditious decision in their case. It further notes that the applicants somewhat delayed the proceedings by failing to attend some of the hearings. Having regard to all the circumstances of the case and, in particular, to the overall duration of the proceedings, the Court finds that their length did not in itself exceed what may be considered “reasonable”.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

Stephen Phillips

Rait Maruste

Deputy Registrar

President