CtEDO 20.01.2011 Auto

CASE OF SEMENYUK v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
20.01.2011
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SEMENYUK v. UKRAINE (CtEDO, 2011)
HUDOC · oficial

CAUZA CU SEMINYUK v. UKRAINE (Declarația nr. 9476/06) JUDGMENT STRASBOURG 20 ianuarie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Semenyuk v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, Președinte, Mirjana Lazareva Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 14 decembrie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 9476/06) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dna Alla Vitaliyivna Semenyuk („reclamantul”), la 14 februarie 2006. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev, al Ministerului Justiției. La 24 noiembrie 2009, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunțe cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. Reclamantul s-a născut în 1977 și trăiește în Rivne. La 10 iulie 1998 M.B., o persoană privată, a depus o cerere la Curtea Rivne cerând un contract prin care un apartament a fost vândut de către reclamant și soțul ei să fie declarat valabil. În noiembrie 1998, reclamantul a depus o contra-claimă în căutarea expulzării M.B. și M.A. din apartament. La 3 decembrie 1998, Curtea Rivne a permis afirmațiile M.B.. A constatat că reclamația reclamantului nu a fost justificată și le-a respins. La 15 martie 1999, Curtea Regională Rivne a anulat hotărârea din 3 decembrie 1998 și a remis cazul pentru o atenție proaspătă constatând că instanța de primă instanță nu a examinat toate aspectele cazului. La 22 decembrie 2004, Curtea Rivne, audierea cazului în prezența reclamantului și a avocatului său, a permis afirmațiile M.B. și a respins reclamația reclamantului. Acesta a constatat că reclamantul și fiul său s-au mutat din apartamentul contestat în mai 1998 pentru a locui cu părinții ei și ea a transferat voluntar apartamentul la M.B., deși ulterior a refuzat să aibă contractul certificat de un notar datorită unui dezacord cu soțul ei. 10. La 17 ianuarie 2005, reclamantul și avocatul ei au apelat împotriva hotărârii din 22 decembrie 2004. 11. La 27 aprilie 2005, Curtea Regională de Apel Rivne a auzit cazul în prezența reclamantului. Reclamantul a solicitat instanței să amâne examinarea cazului, deoarece avocatul ei nu a putut participa la această audiere. Curtea a respins cererea, a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea din 22 decembrie 2004. 12. La 15 august 2005, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului în cazare. 13. În cursul procedurii, instanța de primă instanță a programat treizeci și unu audieri, din care două nu au fost ținute din cauza neapăratului reclamantului, una a fost suspendată timp de nouă zile pentru a permite reclamantului să studieze dosarul și una a fost suspendată timp de douăzeci și trei de zile pe cererea reclamantului. Nu au fost desfășurate 19 audieri din cauza neaparenței celorlalte părți sau a cererii de suspendare a ședințelor. Între mai 2000 și decembrie 2002 au fost programate cinci audieri, dintre care una a fost desfășurată. În 2003 au fost programate șase audieri și una a avut loc. HOTĂRÂREA COMPLAINTA ÎN CARE S-A PROCEDUT 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 15. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că procedura a avut legătură cu o chestiune complexă și a fost, în cele din urmă, complicată de reclamația reclamantului, susținând în continuare că reclamantul a contribuit la durata procedurii prin depunerea apelurilor și cererilor de suspendare și prin nu apar în fața primului tribunal. 18. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 10 iulie 1998 și s-a încheiat la 15 august 2005. A durat astfel șapte ani și o lună pentru trei niveluri de competență. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea remarcă că, după trimiterea cauzei de examinare proaspătă, a luat tribunalul de primă instanță cinci ani și nouă luni pentru a emite o hotărâre în acest caz (a se vedea punctele 8 și 9 de mai sus). Cu toate acestea, nu există nimic care să sugereze că reclamantul a fost responsabil pentru o astfel de întârziere sau că a fost cauzat de presupusa complexitate a cauzei. În acest sens, Curtea remarcă că acest caz se referă la validitatea unui contract privat simplu și nu a implicat probleme complexe de fapt sau de drept. În plus, Curtea reiterează că este rolul instanțelor interne să își administreze procedurile în mod rapid și eficace (a se vedea Moroz și alții c. Ucraina , nr. 36545/02, § 60, 21 decembrie 2006). Curtea constată că autoritățile de stat își asumă responsabilitatea principală pentru durata excesivă a procedurii în acest caz. 21. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus , Pavlyulynets v. Ucraina , nr. 70767/01 , § 49-53 , 6 septembrie 2005 , Vashchenko v. Ucraina , nr. 26864/03 , § 50 , 26 iunie 2008, Pysatyuk v.Ucraina , nr. 21979/04 , §§§ 24, 30-34, 16 aprilie 2009 și Popilin v. Ucraina , , nr. 12470/04, §§ 24-31, 16 aprilie 2009). 22. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. ALTE COMPLAINTE 23. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 8 § 1 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza rezultatelor procedurii cu privire la ea și fiul său minor. De asemenea, ea a susținut nedreptățile procedurii și o încălcare a art. 6 § 3 litera (c) în sensul că instanța de recurs și-a ținut audierea în absența avocatului ei. 24. Având în vedere materialele în posesia sa, Curtea constată că plângerile reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în protocolele sale. 25. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 27. Reclamantul a solicitat 300.000 [1] Hryvnia ucraineană în ceea ce privește prejudiciu material și moral. Ea a solicitat, de asemenea, să fie furnizată o locuință. 28. Guvernul a contestat aceste afirmații. 29. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse, precum și cererea reclamantului de a fi furnizată cu o locuință; de aceea respinge aceste afirmații. Pe de altă parte, hotărârea pe o bază echitabilă, acordă reclamantului 1.200 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și al restului cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1200 EUR (1 mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil, care să fie transformat în monedă națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 ianuarie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului [1] Aproximativ 30 500 euro (EUR).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă