- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 decembrie 2010
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Subot împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU SUBOT v. UKRAINE (Declarația nr. 38753/06) RĂSBURG 21 decembrie 2010 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Subot v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Rait Maruste, președinte, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători și Stephen Phillips, Secretarul adjunct al secțiunii, care a deliberat în particular la 30 noiembrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 38753/06) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o Național ucrainean, dl Yevgen Ivanovych Subot („reclamantul”), în septembrie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Torosh, avocat care practică în Rivne.
Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 16 martie 2010, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea referitoare la durata procedurii judiciare în cazul reclamantului către Guvern. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1941 și trăiește în Rivne. În iulie 1997, dl Y. (o persoană privată) a depus o cerere civilă împotriva reclamantului într-o litigiu cu privire la o casă și o parcelă de terenuri. Reclamantul a depus o contrare împotriva dlui Y., a altor persoane private și a autorităților locale care caută invalidarea a mai multor contracte de cadouri ale părților din casă în cauză și declararea titlului său în locații pe care le-a construit în acea casă.
La 3 iulie 1998, Curtea Rivne a pronunțat o hotărâre în acest caz. 30 iulie 1998 a reînnoit termenele procedurale ale reclamantului pentru a-și depune recursul în casă împotriva hotărârii de mai sus și, la 2 noiembrie 1998, Curtea Regională de Apel a anulat această hotărâre prin care s-a remis cazul pentru o nouă examinare. Decembrie 2005 Curtea Rivne a respins cererea dlui Y. ca fiind nesubstanțiată, a permis reclamația contrapunerii reclamantului în măsura în care a solicitat invalidarea contractelor de cadou și a respins, ca fiind nesubstanțiat, reclamația sa privind declarația de titlu la sediile menționate anterior. La 13 aprilie 2006, Curtea de Apel Rivne a modificat parțial hotărârea de mai sus, după ce a declarat titlul reclamantului în parte a gospodăriii și a parcelei de teren.
La 6 mai 2006 și, respectiv, 23 octombrie 2008, Curtea Supremă a respins, fără fonduri, cererile reclamantului și procurorului local (cel de-al doilea acționând în interesul reclamantului) pentru concediu de recurs în casă. 10. În cursul procedurii, reclamantul a modificat de două ori sau și-a specificat cererea; cinci audieri au fost suspendate la cererea sau la solicitarea reprezentantului său sau din cauza neaparerii acestuia sau a reprezentantului său; nouă audieri au fost suspendate din cauza neaparenței ambelor părți. Întârzierile de mai sus privind partea reclamantului au dus procedurii la aproximativ un an și jumătate. Douăzeci și trei de audieri au fost suspendate din cauza nerespectării sau a cererilor celelalte părți și a nerespectării acestora și din cauza absenței sau a bolii unui judecător; cincizeci de audieri au fost suspendate din motive neespecificate.
11. Apoi reclamantul a căutat o revizuire neîncetat a cazului său în lumina circumstanțelor nou descoperite. ARTICOLUL 6 ARTICOLUL 1 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 6 § 1 și 13 din Convenție că durata procedurii de judecată nu erau rezonabile. Curtea consideră că plângerea este examinată numai în conformitate cu art. 6 § 1, care se menționează, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 13. Guvernul a contestat acest argument. În special, ei au declarat că procedura s-a încheiat la 6 mai 2006. 14. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 11 În septembrie 1997, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ucraina a dreptului de cerere individuală.
Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procedurilor la momentul respectiv. Perioada în cauză s-a încheiat la 23 octombrie 2008, - și nu la 6 mai 2006, după cum a sugerat Guvernul, - deoarece drepturile civile ale reclamantului au fost în cele din urmă determinate atunci când Curtea Supremă a refuzat să acorde concediu la recursul depus de procurorul local în interesul reclamantului. Procedura a durat astfel timp de aproximativ unsprezece ani și o lună și a implicat instanțe de trei niveluri de competență. Admisibilitatea 15. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.
De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. În ceea ce privește circumstanțele cauzei, Curtea constată că complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului, care a contribuit oarecum la durata procedurii (a se vedea punctele 6 și 10 de mai sus), nu pot explica durata lor globală.
Pe de altă parte, constată că întârzierile majore au fost cauzate de examinarea lungă a cazului de către Curtea Rivne (a se vedea punctele 6-7 de mai sus) și de către Curtea Supremă (a se vedea punctele 8-9 de mai sus), precum și de amânarea repetată a ședințelor și a ședințelor (a se vedea punctul 10 de mai sus). Prin urmare, Curtea concluzionează că principala responsabilitate pentru durata lungă a procedurii este de partea statului. 18. În cazurile în care se ridică probleme similare cu cele din acest caz, Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea, printre multe alte autorități, Pavlyulynets c. Ucraina , nr. 70767/01, § 53, 6 septembrie 2005 și Moroz și alții c. Ucraina După examinarea tuturor documentelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Hryvnia ucraineană (UAH) în ceea ce privește prejudiciu material și „nu mai puțin de 2.000-3.000 euro” (EUR) pentru prejudiciu moral. Alternativ, el a declarat că prejudiciile materiale și nonpecuniare au constituit în total „6.000-7.000 EUR”.
22. Guvernul a contestat aceste afirmații. 23. Curtea nu descoperă nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Decizii pe o bază echitabilă, îi acordă 3000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 24. Reclamantul a solicitat 11000 [2] și „UAH 2000-3.000” [3] (dar „nu mai puțin de 300-350 EUR”) pentru asistență juridică în fața instanțelor interne și în fața Curții. El a furnizat o chitanță pentru UAH 600 [4] plătită reprezentantului său în fața Curții. Reclamantul a solicitat, de asemenea, cheltuieli de corespondență suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții și cheltuielile de traducere în fața Curții.
El a furnizat chitanțe pentru UAH 1.044.21 [5] 25. Guvernul a contestat reclamația pentru costuri juridice și nu a formulat comentarii cu privire la reclamația pentru cheltuielile de corespondență și de traducere. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere criteriile de mai sus, Curtea atribuie reclamantului EUR 160 pentru costurile juridice, traducerea și cheltuielile de corespondență suportate de el în cadrul procedurii dinaintea acestuia. Dobânzile implicite 27. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 160 EUR (1 sută șasezeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 decembrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Rait Maruste Președintele adjunct al grefierului [1] aproximativ 681,99 EUR [2] aproximativ 1.071,71 EUR [3] aproximativ 194,86-292,28 EUR [4] aproximativ 58,46 EUR [5] aproximativ 101,74 EUR
FIFTH SECTION
CASE OF SUBOT v. UKRAINE (Application no. 38753/06) JUDGMENT STRASBOURG 21 December 2010 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Subot v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Rait Maruste, President, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 30 November 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 38753/06) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Yevgen Ivanovych Subot (“the applicant”), on 14 September 2006.
The applicant was represented by Mr V. Torosh, a lawyer practising in Rivne. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev.
On 16 March 2010 the Court declared the application partly inadmissible and decided to communicate the complaint concerning the length of the court proceedings in the applicant's case to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1941 and lives in Rivne.
In July 1997 Mr Y. (a private individual) lodged a civil claim against the applicant in a dispute over a house and a plot of land. The applicant lodged a counter-claim against Mr Y., some other private individuals and the local authorities seeking invalidation of several contracts of gift of parts of the house at issue and declaration of his title to premises he had built in that house.
On 3 July 1998 the Rivne Court delivered a judgment in the case. On 30 July 1998 it renewed the applicant's procedural time-limits for lodging his appeal in cassation against the above judgment and on 2 November 1998 the Rivne Regional Court of Appeal quashed that judgment having remitted the case for fresh consideration.
On 1 December 2005 the Rivne Court rejected the claim of Mr Y. as unsubstantiated, allowed the applicant's counter-claim to the extent that he requested invalidation of the contracts of gift and rejected, as unsubstantiated, his claim concerning declaration of title to the aforementioned premises.
On 13 April 2006 the Rivne Court of Appeal partly amended the above judgment having declared the applicant's title to part of the household and the plot of land.
On 6 May 2006 and 23 October 2008 respectively, the Supreme Court rejected, as unsubstantiated, the requests of the applicant and the local prosecutor (the latter acting in the applicant's interests) for leave to appeal in cassation.
In the course of the proceedings the applicant twice amended or specified his claim; five hearings were adjourned upon his or his representative's requests or due to his or his representative's failure to appear; nine hearings were adjourned due to both parties' failure to appear. The above delays on the applicant's part protracted the proceedings to approximately one and a half years. Twenty three further hearings were adjourned due to the other party's and third parties' failure to appear or upon their requests and because of the absence or illness of a judge; fifteen hearings were adjourned for unspecified reasons.
Subsequently the applicant unsuccessfully sought review of his case in the light of the newly-discovered circumstances. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention that the length of the court proceedings had not been reasonable. The Court considers that the complaint falls to be examined solely under Article 6 § 1, which reads, in so far as relevant, as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested that argument. In particular, they stated that the proceedings ended on 6 May 2006.
The Court notes that the period to be taken into consideration began on 11 September 1997, when the recognition by Ukraine of the right of individual petition took effect. However, in assessing the reasonableness of the time that elapsed after that date, account must be taken of the state of proceedings at the time. The period in question ended on 23 October 2008, - and not on 6 May 2006 as suggested by the Government, - as the applicant's civil rights were finally determined when the Supreme Court refused to grant leave to the appeal in cassation lodged by the local prosecutor in the applicant's interests. The proceedings thus lasted for about eleven years and one month and involved the courts of three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Turning to the circumstances of the case, the Court notes that the complexity of the case and the conduct of the applicant, who somewhat contributed to the length of the proceedings (see paragraphs 6 and 10 above), cannot explain their overall duration. On the other hand, it finds that the major delays were caused by the lengthy examination of the case by the Rivne Court (see paragraphs 6-7 above) and by the Supreme Court (see paragraphs 8-9 above), as well as by the repeated adjournments of the hearings and recesses (see paragraph 10 above). It concludes, therefore, that the main responsibility for the lengthy duration of the proceedings rests with the State.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see, among many other authorities, Pavlyulynets v. Ukraine , no. 70767/01, § 53, 6 September 2005; and Moroz and Others v. Ukraine , no. 36545/02, § 62, 21 December 2006 ).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
20. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 7,000 [1] Ukrainian hryvnias (UAH) in respect of pecuniary damage and “no less than 2,000-3,000 euros” (EUR) for non-pecuniary damage. Alternatively, he stated that his pecuniary and non-pecuniary damage amounted in total to “EUR 6,000-7,000”.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, the Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 3,000 under this head. B. Costs and expenses
The applicant claimed UAH 11,000 [2] and “UAH 2,000-3,000” [3] (but “no less than EUR 300-350”) respectively, for legal assistance before the domestic courts and before the Court. He provided a receipt for UAH 600 [4] paid to his representative before the Court. The applicant also claimed correspondence expenses incurred before the domestic courts and before the Court and translation expenses before the Court. He provided receipts for UAH 1,044.21 [5] representing translation and correspondence expenses incurred by him in the proceedings before the Court.
The Government contested the claim for legal costs and did not comment on the claim for correspondence and translation expenses.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the above criteria, the Court awards the applicant EUR 160 for legal costs, translation and correspondence expenses incurred by him in the proceedings before it. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint under Article 6 § 1 of the Convention admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 3,000 (three thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 160 (one hundred sixty euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 21 December 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Rait Maruste Deputy Registrar President [1] . About EUR 681.99 [2] . About EUR 1,071.71 [3] . About EUR 194.86-292.28 [4] . About EUR 58.46 [5] . About EUR 101.74