CASE OF PALAMARCHUK v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1
CASE OF PALAMARCHUK v. UKRAINE (CtEDO, 2011)
CAUZA CU PALAMARCHUK v. UKRAINE (Declarația nr. 17842/08) JUGUL Această versiune a fost rectificată la 12 ianuarie 2012 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții Strasburg 24 noiembrie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Palamarchuk v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 3 noiembrie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 17842/08) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dl Oleksandr Terentiyovych Palamarchuk („reclamantul”), la 4 februarie 2008. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Valeria Lutkovska, al Ministerului Justiției. La 2 septembrie 2010, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunte cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Vinnytsya. La 8 mai 1998 a depus o cerere la Curtea de District Leninskyy de Vinnytsya („Curtea Leninskyy”) împotriva întreprinderii S. într-un litigiu de consumatori între ele. La 1 februarie 2000, instanța de mai sus a pronunțat o hotărâre. La 28 martie 2000, Curtea Regională Vinnytsya l-a anulat și a trimis cazul de probă examinare. Prin hotărârea din 20 noiembrie 2002, Curtea Leninskyy a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată. La 21 aprilie [1] și, respectiv, 5 mai 2003, Curtea Regională de Apel Vinnytsya („Curtea de Apel”) și Curtea Leninskyy au solicitat reclamantului să își depună recursul împotriva hotărârii de mai sus, în conformitate cu cerințele procedurale. La 4 iunie 2003, după ce nu a făcut acest lucru, Curtea Leninskyy a renunțat la recurs neexaminat. La 12 februarie 2004, Curtea de Apel a menținut hotărârea din 4 iunie 2003. 10. La 31 ianuarie 2007, Curtea Supremă a anulat hotărârea din 12 februarie 2004 și a trimis cazul Curții de Apel pentru o examinare proaspătă, care la 6 aprilie 2007 a susținut hotărârea din 4 iunie 2003. 11. La 21 iunie 2007, Curtea Supremă a solicitat reclamantului să își depună recursul în casă împotriva hotărârii din 6 aprilie 2007, în conformitate cu cerințele procedurale, în urma căreia la 6 august 2007, a refuzat să acorde concediu la recurs. 12. Potrivit Guvernului, în cursul procedurii s-au suspendat 14 audieri din cauza neaparerii reclamantului sau a ambelor părți sau în urma cererilor reclamantului. Întârzierile de mai sus asupra părții reclamanților au prolungat procedurile cu aproximativ patru luni. Au fost suspendate două audieri suplimentare din cauza neaparenței celelalte părți, a expertului sau a martorilor, absența judecătorului sau pentru motive neespecificate. Au fost ordonate două examinări de experți și au durat în total timp de aproximativ un an. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIONIE 13. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul a contestat acest argument care a afirmat că reclamantul a contribuit la durata procedurii. 15. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 8 mai 1998 și s-a încheiat la 6 august 2007 cu decizia finală din partea Curții Supreme și nu la 20 noiembrie 2002, astfel cum a sugerat Guvernul (a se vedea, de exemplu, Kolomoyets c. Ucraina) Prin urmare, procedurile au durat aproximativ nouă ani și trei luni înainte de trei instanțe judiciare. Admisibilitatea 16. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 18. În ceea ce privește circumstanțele cauzei, Curtea consideră că cazul nu a fost complex, nici comportamentul reclamantului, care a întârziat oarecum procedura (a se vedea punctele 8, 11 și 12 de mai sus) pot explica durata lor generală. Pe de altă parte, Curtea consideră că întârzierile majore ale procedurii au fost cauzate de instanțele interne. În special, aceasta remarcă două trimiteri ale cauzei de examinare proaspătă (a se vedea punctele 6 și 10 mai sus), o examinare lungă a cauzei de către Curtea Leninskyy și Curtea Supremă (a se vedea, respectiv, punctele 6-7 și 9-10 mai sus) și douăsprezece amânări ale ședințelor (a se vedea punctul 12 mai sus). 19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 20. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 21. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii și a formulat o plângere în temeiul articolului 17 din Convenție în același sens. 22. După examinarea atentă a argumentelor reclamantului în funcție de tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția. 23. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 2,274 și, respectiv, 7,000 euro (EUR), pentru prejudiciu material și moral. 27. Curtea nu dispune de nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 1,700 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 353 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și a Curții. El a furnizat venituri pentru cheltuielile de corespondență și traducere efectuate în fața Curții la valoarea de 1.069.73 hryvnia ucraineană [2] 29. Guvernul a contestat cererile pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne, precum și pentru cheltuielile de traducere și, în ceea ce privește cheltuielile de corespondență suportate în fața Curții, a lăsat chestiunea la discreție a Curții. 30. Legea, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 94 EUR pentru procedurile în fața Curții. Dobânzile implicite 31. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod inevitabil plângerea privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.700 EUR (1 mie șapte sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 94 EUR (noptzeci și patru de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în hryvnia ucraineană la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 noiembrie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului [1] Rectificat la 12 ianuarie 2012; textul se citește „21 martie”. [2] aproximativ 94 EUR