- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 noiembrie 2011
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Palamarchuk împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZA CU PALAMARCHUK v. UKRAINE (Declarația nr. 17842/08) JUGUL Această versiune a fost rectificată la 12 ianuarie 2012 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții Strasburg 24 noiembrie 2011 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Palamarchuk v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care a stat în calitate de comitet compus din: Boštjan M. Zupančič, președinte, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, judecători și Stephen Phillips, grefierul adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în privat la 3 noiembrie 2011, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 17842/08) împotriva Ucrainei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național ucrainean, dl Oleksandr Terentiyovych Palamarchuk („reclamantul”), la 4 februarie 2008. Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, Valeria Lutkovska, al Ministerului Justiției.
La 2 septembrie 2010, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunte cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. FACTE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Vinnytsya. La 8 mai 1998 a depus o cerere la Curtea de District Leninskyy de Vinnytsya („Curtea Leninskyy”) împotriva întreprinderii S. într-un litigiu de consumatori între ele. La 1 februarie 2000, instanța de mai sus a pronunțat o hotărâre. La 28 martie 2000, Curtea Regională Vinnytsya l-a anulat și a trimis cazul de probă examinare. Prin hotărârea din 20 noiembrie 2002, Curtea Leninskyy a respins cererea reclamantului ca fiind nefondată.
La 21 aprilie [1] și, respectiv, 5 mai 2003, Curtea Regională de Apel Vinnytsya („Curtea de Apel”) și Curtea Leninskyy au solicitat reclamantului să își depună recursul împotriva hotărârii de mai sus, în conformitate cu cerințele procedurale. La 4 iunie 2003, după ce nu a făcut acest lucru, Curtea Leninskyy a renunțat la recurs neexaminat. La 12 februarie 2004, Curtea de Apel a menținut hotărârea din 4 iunie 2003. 10. La 31 ianuarie 2007, Curtea Supremă a anulat hotărârea din 12 februarie 2004 și a trimis cazul Curții de Apel pentru o examinare proaspătă, care la 6 aprilie 2007 a susținut hotărârea din 4 iunie 2003. 11. La 21 iunie 2007, Curtea Supremă a solicitat reclamantului să își depună recursul în casă împotriva hotărârii din 6 aprilie 2007, în conformitate cu cerințele procedurale, în urma căreia la 6 august 2007, a refuzat să acorde concediu la recurs.
12. Potrivit Guvernului, în cursul procedurii s-au suspendat 14 audieri din cauza neaparerii reclamantului sau a ambelor părți sau în urma cererilor reclamantului. Întârzierile de mai sus asupra părții reclamanților au prolungat procedurile cu aproximativ patru luni. Au fost suspendate două audieri suplimentare din cauza neaparenței celelalte părți, a expertului sau a martorilor, absența judecătorului sau pentru motive neespecificate. Au fost ordonate două examinări de experți și au durat în total timp de aproximativ un an.
ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEIONIE 13. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal ...” 14. Guvernul a contestat acest argument care a afirmat că reclamantul a contribuit la durata procedurii. 15. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 8 mai 1998 și s-a încheiat la 6 august 2007 cu decizia finală din partea Curții Supreme și nu la 20 noiembrie 2002, astfel cum a sugerat Guvernul (a se vedea, de exemplu, Kolomoyets c. Ucraina) Prin urmare, procedurile au durat aproximativ nouă ani și trei luni înainte de trei instanțe judiciare.
Admisibilitatea 16. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, constată că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 18. În ceea ce privește circumstanțele cauzei, Curtea consideră că cazul nu a fost complex, nici comportamentul reclamantului, care a întârziat oarecum procedura (a se vedea punctele 8, 11 și 12 de mai sus) pot explica durata lor generală.
Pe de altă parte, Curtea consideră că întârzierile majore ale procedurii au fost cauzate de instanțele interne. În special, aceasta remarcă două trimiteri ale cauzei de examinare proaspătă (a se vedea punctele 6 și 10 mai sus), o examinare lungă a cauzei de către Curtea Leninskyy și Curtea Supremă (a se vedea, respectiv, punctele 6-7 și 9-10 mai sus) și douăsprezece amânări ale ședințelor (a se vedea punctul 12 mai sus). 19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 20. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 21. De asemenea, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii și a formulat o plângere în temeiul articolului 17 din Convenție în același sens. 22. După examinarea atentă a argumentelor reclamantului în funcție de tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția.
23. Rezultă că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 2,274 și, respectiv, 7,000 euro (EUR), pentru prejudiciu material și moral. 27. Curtea nu dispune de nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.
Pe de altă parte, acordă reclamantului 1,700 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 28. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 353 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și a Curții. El a furnizat venituri pentru cheltuielile de corespondență și traducere efectuate în fața Curții la valoarea de 1.069.73 hryvnia ucraineană [2] 29. Guvernul a contestat cererile pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne, precum și pentru cheltuielile de traducere și, în ceea ce privește cheltuielile de corespondență suportate în fața Curții, a lăsat chestiunea la discreție a Curții. 30. Legea, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 94 EUR pentru procedurile în fața Curții.
Dobânzile implicite 31. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod inevitabil plângerea privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1.700 EUR (1 mie șapte sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 94 EUR (noptzeci și patru de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în hryvnia ucraineană la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 noiembrie 2011, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului [1] Rectificat la 12 ianuarie 2012; textul se citește „21 martie”. [2] aproximativ 94 EUR
FIFTH SECTION
CASE OF PALAMARCHUK v. UKRAINE (Application no. 17842/08) JUDGMENT This version was rectified on 12 January 2012 under Rule 81 of the Rules of Court STRASBOURG 24 November 2011 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Palamarchuk v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Boštjan M. Zupančič, President, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 3 November 2011, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 17842/08) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Oleksandr Terentiyovych Palamarchuk (“the applicant”), on 4 February 2008.
The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms Valeria Lutkovska, of the Ministry of Justice.
On 2 September 2010 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1961 and lives in Vinnytsya.
On 8 May 1998 he lodged a claim with the Leninskyy District Court of Vinnytsya (“the Leninskyy Court”) against the S. enterprise in a consumer dispute between them.
On 1 February 2000 the above court delivered a judgment. On 28 March 2000 the Vinnytsya Regional Court quashed it and remitted the case for fresh examination.
By a judgment of 20 November 2002, the Leninskyy Court rejected the applicant’s claim as unsubstantiated.
On 21 April [1] and 5 May 2003, respectively, the Vinnytsya Regional Court of Appeal (“the Court of Appeal”) and the Leninskyy Court requested the applicant to lodge his appeal against the above judgment in accordance with the procedural requirements. On 4 June 2003, following his failure to do so, the Leninskyy Court returned the appeal unexamined.
On 12 February 2004 the Court of Appeal upheld the ruling of 4 June 2003.
On 31 January 2007 the Supreme Court quashed the ruling of 12 February 2004 and remitted the case to the Court of Appeal for fresh examination, which on 6 April 2007 upheld the ruling of 4 June 2003.
On 21 June 2007 the Supreme Court requested the applicant to lodge his appeal in cassation against the ruling of 6 April 2007 in accordance with the procedural requirements, following which on 6 August 2007 it refused to grant leave to the appeal.
According to the Government, in the course of the proceedings fourteen hearings were adjourned due to the applicant’s or both parties’ failure to appear or following the applicant’s requests. The applicant disagreed stating that he had been absent from eight hearings because he had not been informed of them. The above delays on the applicant’s part protracted the proceedings by approximately four months. Twelve further hearings were adjourned due to the other party’s, expert’s or witnesses’ failure to appear, absence of the judge or for unspecified reasons. Two expert examinations were ordered and lasted in total for about one year. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
13. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
The Government contested that argument stating that the applicant had contributed to the length of the proceedings.
The period to be taken into consideration began on 8 May 1998 and ended on 6 August 2007 with the final decision given by the Supreme Court, and not on 20 November 2002 as suggested by the Government (see, for instance, Kolomoyets v. Ukraine , no. 11208/03, § 44, 15 July 2010). The proceedings thus lasted for about nine years and three months before three judicial instances. A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Turning to the circumstances of the case, the Court considers that the case was not complex. Nor did the applicant’s conduct, who somewhat delayed the proceedings (see paragraphs 8, 11 and 12 above) can explain their overall duration. On the other hand, the Court is of the view that the major delays in the proceedings were caused by the domestic courts. In particular, it notes two remittals of the case for fresh examination (see paragraphs 6 and 10 above), lengthy examination of the case by the Leninskyy Court and the Supreme Court (see, respectively, paragraphs 6-7 and 9-10 above) and twelve adjournments of the hearings (see paragraph 12 above).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1 of the Convention. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
21. The applicant also complained under Article 13 of the Convention about the unfairness of the proceedings. He also raised a complaint under Article 17 of the Convention in the same connection.
Having carefully examined the applicant’s submissions in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 2,274 and 7,000 euros (EUR), respectively, for pecuniary and non-pecuniary damage.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, it awards the applicant EUR 1,700 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 353 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court. He provided receipts for correspondence and translation expenses incurred before the Court to the amount of 1,069.73 Ukrainian hryvnias [2] .
The Government contested the claims for the costs and expenses incurred before the domestic courts as well as the translation expenses and, in respect of the correspondence expenses incurred before the Court, left the matter to the Court’s discretion.
Regard being had to the documents in its possession and to its case ‑ law, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings and considers it reasonable to award the sum of EUR 94 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 1,700 (one thousand seven hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 94 (ninety-four euros) in respect of the costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the Ukrainian hryvnia at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 24 November 2011, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Boštjan M. Zupančič Deputy Registrar President [1] . Rectified on 12 January 2012; the text read “21 March”. [2] . About 94 EUR