- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 octombrie 2010
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Palamarchuk împotriva Ucrainei (nr. 2)
Traducere în română Auto
CAUZA CU PALAMARCHUK v. UKRAINE (nu. 2) (Declarația nr. 17156/05) HOTĂRÂREA STREASBOURG 21 octombrie 2010 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Palamarchuk v. Ucraina (nu. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Mark Villiger, președinte, Isabelle Berro-Lefèvre, Ganna Yudkivska, judecători, și Stephen Phillips, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 28 septembrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 17156/05) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Oleksandr Terentiyovych Palamarchuk („reclamantul”), la 9 aprilie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de fratele său, dl M.T.
Palamarkuk. Guvernul ucrainean (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Y. Zaytsev. La 21 octombrie 2009, președintele secțiunii a cincea a hotărât să anunte cererea guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Vinnytsya. În 1983, în timp ce a fost instruit la compania SU-26, reclamantul a avut un accident. Ca urmare a acestui accident, el a fost clasificat ca o persoană cu handicap. Primul set de proceduri La 20 noiembrie 1998, reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de District Leninsky de Vinnytsya împotriva succesorului companiei responsabile pentru accident, compania colectivă specializată Vinnytsya nr. 26, („societatea”), în căutarea unei hotărâri care îi obligă pe cei din urmă să-i aloce bani pentru a cumpăra o mașină pentru persoane cu handicap.
El a solicitat, de asemenea, compensare pentru prejudiciu moral care se presupune că i-a cauzat. Hotărârea finală în acest caz a fost dată de Curtea Supremă la 29 decembrie 2002. La 5 iunie 2001, reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de District Leninsky de Vinnytsya, care a solicitat o hotărâre obligatorie a companiei să-l aloce bani pentru a cumpăra o mașină pentru persoane cu handicap. La 8 noiembrie 2002, instanța a refuzat să ia în considerare această afirmație. La 15 ianuarie 2003, Curtea Regională de Apel Vinnitsa a anulat hotărârea instanței de primă instanță și l-a trimis la instanța de primă instanță. 10. La 29 decembrie 2003, Curtea Supremă a permis parțial cererea reclamantului.
La 19 aprilie 2004, Curtea Regională Vinnytsya a susținut hotărârea instanței de primă instanță. 11. La 16 noiembrie 2006, Curtea Supremă a susținut hotărârile instanțelor inferioare. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns că durata celui de-al doilea set de proceduri era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 13. Guvernul a contestat acest argument. 14. Perioada de luat în considerare a început la 5 iunie 2001 și s-a încheiat la 16 noiembrie 2006. Astfel a durat aproximativ cinci ani și patru luni pentru trei niveluri de competență.
Admisibilitatea 15. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus).
18. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 19. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6 , 13 și 17 din Convenție cu privire la nelegiuirea și rezultatul procedurii. El s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la lungimea excesivă a primului set de proceduri.
Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 2 din Convenție, că nu a fost furnizat cu mașina pe care a fluturat-o. În cele din urmă, în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind rezultatul procedurii. El a făcut trimitere la anumite dispoziții ale Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap. 20. După examinarea atentă a argumentelor reclamantului în funcție de tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția. 21. Rezultă că această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind evident nefondată, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 19,696 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale. El a solicitat în continuare 37.515 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat aceste afirmații. 25. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, hotărârea pe o bază echitabilă, acordă reclamantului EUR Reclamantul, care nu a fost reprezentat de un avocat în fața Curții, a solicitat, de asemenea, 91 EUR pentru costuri juridice.
În plus, el a solicitat UAH 395.96 pentru alte cheltuieli. , UAH 150 (aproximativ 14 EUR) pentru postul și UAH 210 (aproximativ 20 EUR) în ceea ce privește cheltuielile de traducere. În sprijin, reclamantul a furnizat copii ale chitanțelor care să-și evidențieze cheltuielile pentru postul pentru o sumă totală de 27,52 EUR (aproximativ 3 EUR) și primitele care evidențiază plata a UAH 210 (aproximativ 20 EUR) la o agenție de traducere. 27. Guvernul a contestat aceste cereri. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 23 EUR pentru costuri și cheltuieli. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind lungimea excesivă a celui de-al doilea set de proceduri admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza lungii celui de-al doilea set de proceduri; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 23 EUR (20-3 euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Mark Villiger Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
CASE OF PALAMARCHUK v. UKRAINE (no. 2) (Application no. 17156/05) JUDGMENT STRASBOURG 21 October 2010 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Palamarchuk v. Ukraine (no. 2), The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Mark Villiger, President, Isabelle Berro-Lefèvre, Ganna Yudkivska, judges, and Stephen Phillips, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 28 September 2010, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 17156/05) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Ukrainian national, Mr Oleksandr Terentiyovych Palamarchuk (“the applicant”), on 9 April 2005.
The applicant was represented by his brother, Mr M.T. Palamarchuk. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Y. Zaytsev.
On 21 October 2009 the President of the Fifth Section decided to give notice of the application to the Government. In accordance with Protocol no. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1961 and lives in Vinnytsya.
In 1983, while undergoing training at the SU-26 company, the applicant had an accident. As a result of this accident he was classed as a disabled person. First set of proceedings
On 20 November 1998 the applicant instituted proceedings in the Leninsky District Court of Vinnytsya against the successor of the company responsible for the accident, Vinnytsya specialised collective company no. 26, (“the company”), seeking a ruling obliging the latter to allocate him money to purchase a car for disabled people. He also claimed compensation for non-pecuniary damage allegedly caused to him. The final decision in the case was given by the Supreme Court on 29 December 2002. Second set of proceedings
On 5 June 2001 the applicant instituted proceedings in the Leninsky District Court of Vinnytsya seeking a ruling obliging the company to allocate him money to purchase a car for disabled people.
On 8 November 2002 the court declined to consider this claim.
On 15 January 2003 the Vinnitsa Regional Court of Appeal quashed the ruling of the first-instance court and remitted it to the first-instance court.
On 29 December 2003 the court partly allowed the applicant’s claim. On 19 April 2004 the Vinnytsya Regional Court upheld the judgment of the first-instance court.
On 16 November 2006 the Supreme Court upheld the decisions of the lower courts. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained that the length of the second set of proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 5 June 2001 and ended on 16 November 2006. It thus lasted about five years and four months for three levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
19. The applicant complained under Articles 6 § 1, 13 and 17 of the Convention about unfairness and outcome of the proceedings. He further complained under Article 6 § 1 about excessive length of the first set of proceedings. The applicant also complained under Article 2 of the Convention that he was not provided with the car he whished. He finally complained under Article 1 of Protocol No. 1 about the outcome of the proceedings. He also referred to certain provisions of the UN Convention on the Rights of Disabled Persons.
Having carefully examined the applicant’s submissions in the light of all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that they do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention.
It follows that this part of the application must be declared inadmissible as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 19,696 euros (EUR) in respect of pecuniary damage. He further claimed EUR 37,515 in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested these claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. On the other hand, ruling on an equitable basis, it awards the applicant EUR 600 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant, who was not represented by a lawyer before the Court, also claimed EUR 91 for legal costs. In addition he claimed UAH 395.96 for other expenses. This amount included; inter alia , UAH 150 (about EUR 14) for postage and UAH 210 (about EUR 20) in respect of expenses for translation. In support, the applicant provided copies of the receipts evidencing his expenses for postage for a total amount of UAH 27.52 (about EUR 3) and receipts evidencing payment of UAH 210 (about EUR 20) to a translation agency.
The Government contested these claims.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 23 for costs and expenses. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint concerning the excessive length of the second set of proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention on account of the length of the second set of proceedings; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 600 (six hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 23 (twenty-three euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 21 October 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Mark Villiger Deputy Registrar President