AFFAIRE NUR RADYO VE TELEVIZYON YAYINCILIGI A.S. c. TURQUIE (n° 2)

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

12.10.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Dommage matériel - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE NUR RADYO VE TELEVIZYON YAYINCILIGI A.S. c. TURQUIE (n° 2) (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA NUR RADYO VE TELEV Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Francoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Nona Tsotsoria, judecători, și de Stanley Naismith, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 21 septembrie 2010, a adoptat hotărârea adoptată la această dată. PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (n 42284/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care o societate cu sediul social în acest stat, Nur Radyo ve Televizyon Yaync La 7 mai 2008, președintele celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA SPECE Anularea autorizației de a emite reclamanta (Societatea anonimă de emisie radiofonică și televiziune Nur) (□ Nur Radyo) este o societate de radiodifuziune care emitea în Istanbul la momentul faptelor. La 27 februarie 2002, Consiliul Superior al Radiodifuziunii și Audiovizualului (Radio ve Televizyon Üst Kurulu 3984... În consecință, el a făcut obiectul a șase decizii de interdicție de a emite timp de 180 de zile, respectiv 1 Zile, 90 de zile, 180 de zile, 180 de zile și 180 de zile (...) Aceste sancțiuni au fost executate. Deoarece instituția dumneavoastră a continuat să difuzeze programe similare celor care au motivat sancțiunile, s-a stabilit că el continuă să refuze să se conformeze legislației în vigoare (...) În cele din urmă, la o dată (19 noiembrie 2001) când radioul dvs. era încă sub o interdicție de a emite 180 de zile de la 3 iulie 2001, ea a difuzat o prezentare de cărți care a dus la o interdicție temporară de a emite către Societatea de Radio și Teledifuziune Mihr (...) Această prezentare făcea loc în mare măsură acuzațiilor religioase iraționale ale unui grup de persoane, ceea ce depășea un simplu scop de prezentare a cărților. Continuarea difuzării programelor care contravin principiilor fundamentale ale Republicii Laice, (...) difuzarea fără autorizație și, prin urmare, ilegală, la o dată în care radioul ar fi trebuit să fie închis ca urmare a diferitelor sancțiuni temporare, iar persistența unei astfel de situații (...) nu are sens să fie autorizată să emită, sunt contrare noțiunii de serviciu public și constituie o deviere de la serviciul public. dreptul de utilizare a autorizației de difuzare În măsura în care protecția acestui drept pare imposibilă și [în care menținerea autorizației de emisie] constituie un pericol serios, în care avertismentele și sancțiunile aplicate instituției dumneavoastră nu au fost suficiente pentru a-l sensibiliza cu privire la respectarea legislației privind difuzarea programelor și în care o nouă sancțiune privind interzicerea temporară a emiterii nu poate fi descurajată, (...) s-a decis anularea autorizației dumneavoastră de a emite în temeiul dispozițiilor articolului 33 alineatul (2) din Legea nr. 3984 (...) Difuzarea fără autorizație din 19 noiembrie 2001 menționată în decizia RTÜK fusese detectată de prefectura Bursa ca o emisiune radio prin satelit din Statele Unite, anonimă și în linia editorială de la Nur Radyo. Recurenta sesizează instanța administrativă din Ankara ( A se vedea nota de subsol 1. La 31 decembrie 2002, tribunalul administrativ a decăzut-o, considerând că, în mod persistent și în repetate rânduri, încălcase principiile difuzării și că aplicarea acesteia împotriva sancțiunilor temporare de interzicere a eliberării celor mai grele prevăzute de lege nu avea niciun efect disuasiv. Prin hotărârea din 2 martie 2005, notificată recurentei la 10 mai 2005, Consiliul de Stat a confirmat decizia Tribunalului Administrativ. Conținutul emisiilor care au făcut obiectul diferitelor sancțiuni menționate în decizia de anulare a autorizației de emitere și motivele Tribunalului Administrativ 10. În ceea ce privește sancțiunile impuse prin diverse decizii ale RTÜK menționate în decizia din 27 februarie 2002 de mai sus, acestea s-au bazat, în conformitate cu documentele cuprinse în dosar, pe următoarele cuvinte: cuvintele care au condus la sancțiuni în temeiul articolului 4 litera (c) din Legea nr. 3984 (discurs împotriva principiului laicității) Astăzi, noțiunea de supunere față de un ghid spiritual (mürșid) a dispărut. Cu toate acestea, fundamentul religiei noastre, Coranul, comandă supunere față de un ghid. Da, această parte a sunnei lui Allah a fost eliminată din practică (...) Orientarea către Dumnezeu (hidayet) ) să nu intri în inimă fără un intermediar (...) Cei cinci piloni ai Islamului, așa cum sunt trăiți astăzi, sunt ridicați înaintea oamenilor ca o cursă a lui Satan (...) Dumnezeu trimite delegați (resul) în toate epocile; noi ne supunem lor; noi ne supunem supușilor noștri. Dumnezeul nostru le-a pregătit paradisuri. Astăzi, 95% dintre cei care au misiunea de a preda religia nu trebuie să știe. Maestrul nostru Mohammed spune că Cuvintele care au dus la sancțiuni în temeiul articolului 4 litera (g) din Legea nr. 3984 articolul (chemarea la ură) Ar trebui să iubim și pe cei cruzi, ar trebui să iubim și pe tăgăduitori (kafir? Dumnezeu a pregătit, fără îndoială, o sancțiune (azap) pentru cei care se ridică împotriva lui și a profetului său. (...) Dacă nu dorim să suferim de boala zizaniei (nifak) ), trebuie să luptăm împotriva celor care o seamănă și împotriva neascultătorilor (kafir), cu un război sfânt virulent (șiddetli cihad 11. Tribunalul administrativ, sesizat de reclamantă în vederea anulării sancțiunilor RTÜK, a solicitat avizul experților. Aceștia, teologi, au emis următorul aviz: Auditorii sunt înșelați de folosirea religiei islamice care nu acceptă un mijloc între Dumnezeu și slujitor; Coranul și profetul Mohammed, precum și Hadith Sunna sunt abuzați de o congregație al cărei nume nu este pronunțat. 12. În hotărârea sa din 30 martie 2001, Tribunalul Administrativ și-a făcut propriile argumente ale experților și a ajuns la concluzia că societatea difuzase emisiuni contrare principiilor enunțate în preambulul Constituției. 13. În Hotărârea sa din 28 noiembrie 2001, tribunalul administrativ a precizat că mass-media este un serviciu public foarte important. Editorul unui mass-media va informa publicul cu privire la anumite aspecte, iar principiul pe care trebuie să-l urmeze este imparțialitatea. Editorul nu poate să-și prezinte opinia politică, religioasă sau economică pentru a justifica această opinie. În acest scop, el trebuie să se poziționeze la distanță egală cu opiniile opuse și să-și desfășoare emisiunea prin transmiterea către auditori a acestui sentiment și a acestui gând de egalitate. Dacă auditorul simte că editorul se află de partea uneia dintre opinii, înseamnă că și-a încheiat misiunea și face propagandă. Acest principiu al imparțialității editorului este exprimat în mod clar în standardele naționale și internaționale. 14. Într-o altă hotărâre din 26 februarie 2002, instanța administrativă a respins cererea de anulare a autorizației de a emite reclamanta cu următoarea motivație: Aceasta este o emisiune în care vorbitorul avea ca scop, mai mult decât să - i informeze pe ascultători despre religie sau spiritualitate, să abuzeze de convingerile lor religioase, orientându - i spre ideile sale personale; astfel, el a acționat ca o amendă cu articolul (c) [legea nr. 3984]. Procedura penală privind emisiunea piratată din 19 noiembrie 2001, menționată în decizia RTÜK privind anularea autorizației de eliberare 15, între timp a fost introdusă o procedură penală de RTÜK împotriva responsabililor societății reclamante, în ceea ce privește emisiunea din 19 noiembrie 2001 (a se vedea Decizia RTÜK punctul 5 de mai sus). În apărarea lor, inculpații au susținut, printre altele, că centrul de emisie al Radio Nur era situat la Istanbul și nu la Bursa și că frecvența difuzării în cauză nu corespundea celei alocate radio reclamantei și au adăugat că, în urma controalelor, s-a constatat că studiourile lor nu erau în activitate la data respectivă. 17. Printr-o hotărâre din 14 iunie 2006 și ținând seama de punctele ridicate de inculpați, Tribunalul de Instană Penală din Istanbul le-a imputat pe acestea din urmă pentru lipsa probelor. 18. În urma acestei hotărâri, recurenta a prezentat la 7 iulie 2006, în fața Tribunalului Administrativ din Ankara, o cerere de revizuire a Deciziei RTÜK din 27 februarie 2002, precum și o cerere în suspendare a executării acestei din urmă decizii. 19. Aceste cereri au fost respinse printr-o decizie din 13 septembrie 2006. La 18 octombrie 2006, Tribunalul Administrativ Regional a anulat decizia din 13 septembrie 2006 de trimitere a cauzei la Tribunalul Administrativ din Ankara. 22. Acesta din urmă, printr-o decizie pronunțată la 10 mai 2007, a respins cererea în curs de revizuire din cauza lipsei legăturii juridice între hotărârea penală privind achitarea responsabililor societății și anularea autorizației de a emite. 23. La 11 septembrie 2007, recurenta a formulat o acțiune în anulare în fața Consiliului de Stat, solicitând, de asemenea, suspendarea executării deciziei din 10 mai 2007. 24. La 14 decembrie 2007, Consiliul de Stat a respins cererea de suspendare. 25. Conform informațiilor conținute în dosar, procedura privind fondul este încă în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. II. art. 2 din Constituție dispune de Republica Turcia ca stat de drept democratic, laic (...) care respectă drepturile omului într-un spirit de pace socială, solidaritate națională și justiție (...) 27. 3984 din 12 aprilie 1991 privind crearea și difuzarea lanțurilor audiovizuale, în urma unei revizuiri constituționale. Aceasta este o autoritate administrativă independentă, a cărei componență, statut și competență sunt prevăzute de legea menționată anterior. În conformitate cu dispozițiile relevante ale acesteia, rolul RTÜK este de a reglementa activitățile stațiilor de radio și ale canalelor de televiziune. RTÜK este format din nouă membri desemnați de Adunarea Națională. Printre competențele sale de reglementare se numără acordarea autorizației operatorilor privați de a emite și de a le sancționa. 28. Dispozițiile relevante în cazul de față ale Legii nr. 3984 erau astfel formulate la momentul faptelor art. 4 Difuzarea programelor de radio și de televiziune se efectuează în conformitate cu noțiunea de serviciu public și cu principiile enunțate mai jos: (...) principiile care figurează în partea introductivă a Constituției, normele democratice și drepturile altora; (...) nedifuzarea de emisii care sunt de natură să incite populația la ură, violență, terorism sau discriminare etnică (...) □ Art. 33 RTÜK avertizează instituțiile audiovizuale private care nu îndeplinesc condițiile autorizației de emisie sau care difuzează emisii care contravin principiilor prevăzute de prezenta lege. Avertizarea precizează în mod clar natura și gravitatea încălcării, precum și consecințele acesteia în caz de recidivă. În caz de recidivă, în funcție de gravitatea încălcării, autorizația de eliberare se suspendă temporar, pentru un termen maxim de un an, sau se anulează. (...) ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLELE 10 și 14 ALE CONVENȚIEI 29. Recurenta susține că anularea autorizației sale de a emite constituie o încălcare nejustificată a dreptului său la libertatea de exprimare și se plânge, de asemenea, de caracterul discriminatoriu al acestei măsuri, aplicată ca urmare a emisiunilor religioase difuzate pe undele sale și invocă articolele 9, 10 și 14 din convenție. Curtea va examina aceste obiecțiuni din perspectiva articolului 10, coroborat cu art. 14. Aceste dispoziții se citesc astfel prin pasajele lor relevante în speță art. 10 Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără intervenția autorităților publice și fără a ține cont de frontiere; prezentul articol nu împiedică statele membre să supună societăților de radiodifuziune, de film sau de televiziune unui sistem de autorizare. Exercitarea acestor libertăți cu obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) apărării ordinii (...) protecției sănătății sau a moralității [sau] protecției reputației sau a drepturilor altora (...) art. 14 Utilizarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurată, fără deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. 30. Guvernul combate teza recurentei cu privire la admisibilitatea 31. Guvernul invocă neobosirea căilor de atac interne [art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție] și afirmă că reclamanta nu a invocat în fața instanțelor interne dreptul său la libertatea de exprimare garantată prin art. 10. 32. Recurenta admite că nu a invocat în mod nominal art. 10 din Convenție; totuși, aceasta susține că, din moment ce statul pârât a ratificat Convenția, reglementarea privind autorizarea de a emite și aplicarea acesteia trebuie să îndeplinească cerințele acestui instrument. Pe de altă parte, având în vedere art. 26 din Constituția turcă care asigură o paralelă cu art. 10 din convenție, recurenta consideră că nu mai exista nicio autoritate în fața căreia să își fi putut exercita cauza la nivel intern. 33. Curtea amintește că regula epuizării căilor de atac interne prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție urmărește să ofere statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să îi fie prezentate. Această regulă nu închide în nici un caz o concepție formalizată și artificială care ar consta în cerința unei formulări precise care să facă referire la o dispoziție a Convenției. 34. În cazul de față, Curtea arată mai întâi că obiectul procedurii în litigiu fiind anularea autorizației de emisie acordate unui operator de radio, acesta implică, prin natura sa, o dezbatere privind libertatea de exprimare. În continuare, Comisia observă că, potrivit documentelor din dosar, instanțele interne au avut ocazia de a discuta acest subiect, exprimându-și punctul de vedere, în special cu privire la responsabilitatea editorului mass-media (a se vedea, de exemplu, punctul 13 de mai sus; a se vedea, de asemenea, Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29183/95, § 37, CEDO 1999 I). 35. Prin urmare, Curtea respinge excepția preliminară a guvernului. 36. Ea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că această cerere nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Recurenta face trimitere la o cerere pe care a formulat-o și care conținea circumstanțe similare celor pentru care Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 10 din convenție (Nur Radyo Ve Teelevizyon Yay Aceasta subliniază că alte radiouri au făcut obiectul unor sancțiuni constând într-o interdicție de a emite, dar pentru perioade mult mai restrânse, în timp ce ea însăși a fost sancționată în mod grav, astfel cum a constatat Curtea în hotărârea menționată anterior cu privire la o interdicție de a emite timp de 180 de zile. Comisia consideră că acesta este un tratament discriminatoriu și că acesta se bazează pe faptul că difuzează emisiuni religioase și mistice 39. În plus, aceasta susține că membrii comitetului său de administrație au fost plătiți penal pentru emisiunea pirat menționată în decizia RTÜK, pe motiv că nu s-a stabilit că emisiunea în cauză a fost difuzată de către aceasta. Această constatare ar invalida, în sine, decizia în litigiu a RTÜK. 40. În primul rând, guvernul arată că prezenta cerere nu privește nicio sancțiune de suspendare care a făcut obiectul hotărârii de încălcare citate, dar numărul de acte ilegale menționate în decizia de anulare a autorizației de emitere. 41. În ceea ce privește apoi scopul legitim urmărit de măsura în litigiu, guvernul enumeră interese cum ar fi: protecția solidarității naționale, pacea și prosperitatea societății, reputația și drepturile altora42. De asemenea, se referă la motivația diferitelor decizii menționate în partea Mai sus, având în vedere că emisiunea considerată ilegală difuzată de recurentă crea un risc serios pentru ordinea publică, reamintește, de asemenea, marja de apreciere lăsată statelor pentru a stabili existența unui astfel de risc în circumstanțele fiecărui caz particular. 43. Un alt factor semnificativ care a condus la decizia de anulare în litigiu a fost, potrivit guvernului, obstrucționarea de către reclamant a comunicării actelor legale prin declarația către RTÜK a adreselor expirate. Societatea ar fi acționat astfel pentru a împiedica notificarea deciziilor de interzicere a emiterii. 44. Recurenta neagă că a avut astfel de intenții și susține că, în orice caz, acest element nu are nicio relevanță în ceea ce privește decizia de anulare în litigiu. 45. Guvernul concluzionează că intervenția în litigiu răspundea unei nevoi sociale imperative și că aceasta era proporțională cu scopul legitim urmărit, în măsura în care sancțiunile mai indulgente care au precedat anularea autorizației de emitere s-au dovedit ineficiente pentru a convinge recurenta să emită în limitele legalității. Curtea ia notă de faptul că nu este controversat între părți că măsura contestată constituia o interferență în dreptul recurentei la libertatea de exprimare, protejată prin art. 10 alineatul (1) din convenție. Pentru a evalua conformitatea intervenției cu această dispoziție, Curtea va presupune că aceasta era prevăzută de lege și că urmărește un scop legitim, în sensul articolului 10 alineatul (2) și își va concentra examinarea pe întrebarea dacă aceasta era necesară într-o societate democratică47. Pentru examinarea acestei chestiuni, Curtea face referire în primul rând la principiile generale care decurg din jurisprudența sa în materie (a se vedea, printre altele, Handyside c. Regatul Unit, 7 decembrie 1976, § 49, seria A n 24, Radio France și alții c. Franța, n 53984/00, CEDH 2004 II, Gündüz c. Turcia, n 35071/97, § 40, CEDH 2003 XI, Giniewski c. Franța, n 64016/00, § 44 și 52, CEDH 2006 I; și Nur Radyo Ve Teelevizyon Yay maimuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu Curtea reamintește apoi că, în domeniul libertății de exprimare, marja de apreciere de care se bucură statele contractante este însoțită de un control european deosebit de strict, având în vedere importanța, subliniată în repetate rânduri de Curte, a acestei libertăți. Prin urmare, necesitatea unei eventuale restricții trebuie să fie stabilită în mod convingător ( Radio ABC c. Austria, 20 octombrie 1997, § 30, Repertoriu al Hotărârilor și Deciziilor 1997 VI, Informationverein Lentia și alții c. Austria, 24 noiembrie 1993, § 35, seria A n 276 și Lombardi Vallauri c. Italia, n 39128/05, § 45, CEDO 2009 ...). 49. Pentru a stabili dacă acesta a fost cazul în speță, Curtea va încerca să evalueze dacă, în faza administrativă în fața RTÜK, procedura era de natură să garanteze radio reclamantei protecția prevăzută la art. 10 din convenție și, în special, dacă aceasta i-a asigurat o protecție împotriva arbitrarului. Curtea subliniază că decizia RTÜK era executabilă și, prin urmare, avea efecte imediate asupra dreptului radio reclamantei de a difuza emisii. În această privință, este util să se reamintească faptul că Curtea a ajuns deja la concluzia încălcării articolului 10 din convenție ca urmare a nerespectării garanțiilor procedurale, având în vedere caracterul vag al domeniului de aplicare al unei măsuri care limitează libertatea de exprimare sau a lipsei unei motivări detaliate a unei astfel de măsuri, dublată de o lipsă de control jurisdicțional adecvat în ceea ce privește aplicarea acesteia (a se vedea, mutatis mutandis Asociația Ekin c. Franța, n 39288/98, § 58, CEDH 2001 VIII, Sayg Electrolux Seyman c. Turcia, n 51041/99, § 24-25, 27 iunie 2006 și Lombardi Vallauri, citată anterior, § 46). 50. În acest caz, Curtea consideră că trebuie să se situeze în principal în raport cu motivarea dată de RTÜK și reținută de judecătorii naționali pentru a aprecia dacă este necesar să se facă o evaluare a necesității. (a se vedea mutatis mutandis Güzel Erdagöz Turcia, nr 37483/02, § 50, 21 octombrie 2008). 51. Curtea observă că, potrivit deciziei RTÜK, autorizarea de a emite radio reclamantă a fost suspendată de șase ori pentru încălcarea legii nr. 3984 privind crearea și difuzarea lanțurilor audiovizuale și constată, de asemenea, că RTÜK s-a bazat pe o emisiune din 19 noiembrie 2001, al cărei conținut a fost considerat a șaptea încălcare și care, cumulativ cu primele șase, a dus la anularea autorizației de emitere. Emisiunea în cauză consta într-o difuzare piratată prin satelit și rețea terestră, pe o frecvență care nu era cea alocată radio reclamantei și care provenea de la Bursa, în timp ce centrul de difuzare a radioului era la Istanbul (punctul 16 de mai sus). 52. Curtea arată apoi că motivul principal pentru care RTÜK a considerat radio-ul reclamant ca fiind responsabil pentru această emisiune a fost faptul că aceasta reflecta linia editorială a Nur Radyo Cu toate acestea, în ceea ce privește difuzarea piratului incriminat, Tribunalul de Instanță Penală din Istanbul i-a achitat pe responsabilii radio reclamantei pentru lipsa de probe (punctele 16 și 17 de mai sus). 53. Având în vedere circumstanțele menționate, Curtea consideră că adăugarea celei de a șaptea emisiuni în evaluarea cumulativă a încălcărilor care au motivat măsura contestată era de natură arbitrară. 54. Aceasta deduce din aceasta că sancțiunea suplimentară impusă recurentei pe baza unor infracțiuni care au făcut deja obiectul altor sancțiuni nu este compatibilă cu principiul preeminenței dreptului (Kruslin c. Franța, 24 aprilie 1990, § 27, seria A n 176-A, și Asociația Ekin menționată anterior, § 44). 55. Curtea constată, în sfârșit, că cererea de revizuire formulată de reclamantă rămâne în curs de desfășurare în fața instanțelor administrative de mai bine de patru ani (punctul 25 de mai sus). 56. Aceasta concluzionează că măsura în cauză a atins însăși substanța garanțiilor procedurale de care trebuia să beneficieze recurenta în temeiul articolului 10 din convenție și că aceasta este incompatibilă cu principiul preeminenței dreptului. 57. Prin urmare, Curtea consideră că, în circumstanțele speciale ale cauzei, încălcarea dreptului recurentei la libertatea de exprimare nu a fost necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 10 din convenție. 58. Având în vedere această concluzie, Curtea nu consideră necesară examinarea separată a motivului întemeiat pe art. 14 din Convenție (Nur Radyo ve Televizyon Yay În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Aceasta susține că această sumă corespunde valorii de piață oficiale a instituțiilor de radiodifuziune în momentul vânzării și adaugă că importanța ședinței lanțului ar trebui să fie luată în considerare și la calcularea daunelor, fără a oferi mai multă precizie în această privință. fonduri de asigurare a depozitelor de economii a căror valoare este cuprinsă între 1 800 000 și 350 000 de dolari americani; în documentul în cauză se precizează că În plus, nu s-a efectuat nicio vânzare de radio cu licență de emisie regională în cadrul unei entități comerciale și economice. În plus, niciun alt document care să ateste eventuala valoare pecuniară a stației de radio Nur nu figurează în dosar. De asemenea, recurenta nu precizează dacă Nur Radyo era o stație de radio cu scop lucrativ. Recurenta nu depune nicio cerere pentru prejudicii morale. 61. Guvernul consideră că cererea nu este justificată și că nu se bazează pe niciun criteriu concret, deoarece licența de a emite nu are nicio valoare pecuniară în sine; în ceea ce privește exemplele de vânzare a altor stații de radio menționate de reclamant, guvernul observă că persoana în cauză nu specifică în niciun fel care ar fi similaritățile dintre acestea și postul său de radio. 62. Curtea consideră că elementele de probă prezentate în dosar nu îi permit să ajungă la o evaluare exactă a pierderilor financiare cauzate de măsura în cauză și, prin urmare, respinge cererea recurentei. Comisioane și cheltuieli de judecată 63. Recurenta nu formulează nicio cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 64. Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă Spune că a existat o încălcare a articolului 10 din Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze motivul întemeiat pe art. 14 din Convenție Respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Francoise Tulkens Moduler Președinte