ZWAWCZYK v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
ZWAWCZYK v. POLAND (CtEDO, 2010)
CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 50500/09 de Dariusz Krzysztof δWAWCZYK împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în octombrie 2010 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Lech Garlicki, Vincent Anthony de Gaetano, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererea depusă la 31 august 2009, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Dl Dariusz Krzysztof δwawczyk, este un național polonez născut în 1963 și trăiește în Piotrkow Trybunalski. Guvernul polonez (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J.Wolasiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 noiembrie 2005, reclamantul a fost arestat de poliție. La 25 noiembrie 2005, Curtea de District a hotărât să dețină reclamantul în reținere având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis diverse infracțiuni legate de extorcare, tentative de crimă, răpire și jafuri în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită la 17 februarie, 20 iunie, 1 August, 25 octombrie și 20 decembrie 2006. Instanțele se bazează pe severitatea eventualei sentințe, care creează un risc ca reclamantul să se ascundă sau să intervină în cursul corect al procedurii și necesitatea colectării dovezilor în acest caz deosebit de complex. Curtea se bazează în mare măsură pe complexitatea procedurii care au implicat mulți co Acuzată care ar fi participat la o bandă organizată, armată. La 25 aprilie și 27 iunie 2007, Curtea de Apel a prelungit în continuare detenția anterioară a reclamantului și a altor acuzații. Între timp au fost acuzate acuzații suplimentare împotriva reclamantului. La 6 septembrie 2007, reclamantul și alți 20 de acuzați au fost acuzați în fața Curții Regionale. După aceea, Curtea regională a început procesul. A avut ședințe și a prelungit în continuare detenția reclamantului la 11 septembrie 2007. Detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită de Curtea de Apel la 11 iunie, 17 decembrie 2008 și 22 aprilie, 23 septembrie și 22 decembrie 2009. Reclamantul s-a plâns fără succes cu privire la unele dintre deciziile care își extindeau detenția anterioară. Între 8 decembrie 2005 și 22 decembrie 2005, 22 decembrie 2005 și 10 iulie 2006, 10 iulie 2006 și 26 iunie 2009, 26 iunie 2009 și 10 august 2009, 10 august 2009 și 14 septembrie 2009, precum și, de asemenea, de la 14 septembrie 2009 până la 30 iulie 2010, reclamantul era condamnat la închisoare în diferite seturi de proceduri penale împotriva acestuia. Reclamantul nu s-a plângut de durata necorespunzătoare a procedurii în temeiul legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind o încălcare a dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sådowym bez nieuzasadnionej zwłoki – „Legea 2004”). Reclamantul rămâne în detenție și procedurile sunt pendente în fața instanței de primă instanță. Legea internă relevantă și practică de detenție preventivă Legea internă relevantă și practică privind impunerea deținutului în reținere (tymczasowe aresztowanie ), motivele pentru prelungirea sa, eliberarea de la detenție și normele care reglementează alte, așa-numite „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ) în momentul material sunt exprimate în hotărârile Curții în cazurile Gołek c. Polonia , nr. 31330/02 , §§ 27-33, 25 aprilie 2006 și Celejewski c. Polonia , nr. 17584/04 , §§ 22-23, 4 august 2006. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns, printre altele, în temeiul articolelor 5 și 6 din Convenție, cu privire la lungimea necorespunzătoare a primului set de proceduri penale împotriva lui și la durata deținerii anterioare. Reclamantul se plângea că durata de detenție anterioară a fost excesivă și se bazează pe art. 5 § 3 din Convenție, care prevede următoarele: „Toată lumea arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol este ... dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare a procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” Curtea observă că detenția reclamantului a început în noiembrie. 2005, când el a fost arestat și reținut în închisoare. Cu toate acestea, din documentele depuse într-o etapă ulterioară, în perioada cuprinsă între 8 decembrie 2005 și 30 iulie 2010, reclamantul a fost încheiat mai multe condiții de închisoare impuse în diferite seturi de proceduri penale. În consecință, perioada de detenție a reclamantului se ridică la o lună și două săptămâni. Guvernul a prezentat o obiecție preliminară conform căreia reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne disponibile deoarece nu a făcut apel la unele dintre deciziile de prelungire a detenției, susținând în continuare că autoritățile interne au demonstrat o diligență specială. Există o probabilitate puternică că reclamantul a comis infracțiunile cu care a fost acuzat. În plus, a existat un risc grav ca reclamantul să se ascundă, deoarece autoritățile au trebuit să caute reclamantul timp de șase luni prin intermediul unui anunț solicitat. De asemenea, au subliniat că procedura a fost foarte complexă, deoarece se referă la un număr mare de co-acusați și au fost auzite numeroase martori. În cele din urmă, ei au fost de părere că durata detenției reclamantei a fost strâns legată de conduita corectă a procedurii și de circumstanțele cazului. Reclamantul a susținut că detenția sa a fost excesiv de lungă. Curtea nu consideră necesară examinarea obiecției cu privire la epuizarea măsurilor interne formulate de Guvern, astfel cum prezenta plângere În orice caz, este inadmisibil pentru următoarele motive. Curtea reiterează, în primul rând, că principiile generale privind dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberare în curs de proces”, astfel cum sunt garantate de art. 5 § 3 din Convenție, au fost stabilite în o serie de hotărâri anterioare (a se vedea, printre multe alte autorități, Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 110 et suiv., ECHR 2000-XI, și Bāk c. Polonia , nr. 7870/04, §§ 56-65, 16 ianuarie 2007). În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că motivele furnizate de autoritățile judiciare pentru a justifica detenția continuă a reclamantului au îndeplinit cerința de a fi „relevante” și „suficiente”. În plus, a remarcat că detenția sa a fost revizuită de către instanțe la intervale regulate și că cazul a fost foarte complex. În acest sens, Curtea observă că instanțele au subliniat necesitatea de a verifica dovezile de la numeroși suspecți și martori și că a existat o Curtea acceptă, de asemenea, faptul că suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis infracțiuni grave, precum și probabilitatea impunerii unei condamnații severe, justifică detenția inițială. În sfârșit, Curtea observă că reclamantul a fost acuzat de infracțiuni multiple comise în timp ce acționează într-o bandă criminală organizată. În ceea ce privește aceste acuzații, Curtea reiterează că acestea constituie un factor care trebuie luat în considerare în evaluarea respectării articolului 5 § 3 (a se vedea Bāk , citat mai sus, §§ și 60). Din aceste motive, Curtea constată, de asemenea, că autoritățile interne nu pot fi criticate pentru faptul că nu se observă „diligența specială” în gestionarea cazului reclamantului. Având în vedere considerentele de mai sus și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența sa în cazuri similare, Curtea consideră că detenția reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a cerinței de „tempo rațional” de la art. 5 § 3 din Convenție. Prin urmare, această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul se plângea în continuare că procedura penală împotriva lui a durat un timp nerazonabil. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, se menționează după cum urmează: "În determinarea de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ... " Curtea reiterează că, în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție, nu se poate aborda această chestiune decât după epuizarea tuturor măsurilor interne. În acest sens, Curtea observă că reclamantul nu a reușit să utilizeze în mod corespunzător remedierea în temeiul legii 2004. 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Fatoș Aracı Ján Šikuta Președintele adjunct al grefierului