SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KURKAEV v. TURKEY (Depunerea nr. 10424/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 19 octombrie 2010 FINAL 19/01/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kurkaev v. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Ireneu Cabral Barreto, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, Kristina Pardalos, Guido Raimondi, judecători și Françoise Elens-Pasos, secretar adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 28 septembrie 2010, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 10424/05) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Ruslan Kurkaev („reclamantul”), la 21 martie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de dl H. K. Elban, un avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Guvernul rus nu a exercitat dreptul de intervenție (art. 36 § 1 din Convenție și art. 44 § 1 litera (b)). La 29 septembrie 2009, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului și a hotărât, de asemenea, să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 1). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1983 și trăiește în Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul locuia în Grozny, Cecenia. Teamă pentru viața lui a plecat în Azerbaidjan în august 2000, de unde a zburat la Istanbul pe 4 septembrie 2000. La 23 iunie 2004, reclamantul și o serie de alte persoane au fost luate în custodie de ofițeri de poliție ai Biroului Antiterrorist al Sediului Securității Istanbul, în cadrul măsurilor de securitate implementate pentru summitul NATO din 2004 la Istanbul. La 25 iunie 2004, reclamantul a fost transferat la Departamentul de Externi al Sediului de Securitate din Istanbul în vederea expulzării. La 29 iunie 2004, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a emis o hotărâre de neprocedură, declarând că nu există dovezi care să inițieze proceduri penale împotriva reclamantului sau a altor persoane deținute în legătură cu summitul NATO din 2004. Reclamantul a continuat apoi să se desfășoare în Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul în temeiul articolului 23 din Legea nr. La 25 septembrie 2004, reclamantul a fost eliberat și, de atunci, locuiește la Istanbul cu permis de reședință temporară regenerabilă. II. CONDIȚII DE DETENȚIE Contul reclamantului 11. Reclamantul a susținut că a fost reținut pentru o perioadă de nouăzeci și o zi într-o cameră suprapopulată la Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul, care nu avea ferestre, deci nici o lumină naturală. Potrivit reclamantului, avea treizeci și șase de paturi pentru un număr de solicitanți de azil care variază între 100 și 200. Datorită numărului mare de solicitanți de azil prezenți în înființarea reclamantului, în numeroase ocazii, au fost forțați să doarmă pe teren fără foi sau pături. Nu i-a fost permis să obțină aer proaspăt sau exercițiu pe parcursul șederii sale. Condițiile igienice erau extrem de sărace, în special facilitățile de duș. Erau trei toalete și două dușuri care serveau cel puțin o sută de solicitanți de azil. Alimentația servită era insuficientă și era aceeași în fiecare zi. În sprijinul plângerilor sale, reclamantul a prezentat desene ale facilităților și a făcut trimitere la rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Păsărilor Inumane sau Degradante (CPT), în special CPT/Inf (20028 din 24 aprilie 2002 și CPT/Inf (2000)17 din 7 decembrie 2000. Contul Guvernului 12. Guvernul a declarat că reclamantul a fost ținut în secțiunea bărbaților a Departamentului de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul, care a măsurat 220 de metri pătrați. Există trei toalete, două dușuri, două paturi superioare, o televiziune, două telefoane, doi condiționatori de aer și o cafenea. Potrivit Guvernului, toate camerele erau suficient de iluminate și ventilate. Acestea au fost curățate de două ori pe zi. Micul dejun, prânz și cină au fost servite în fiecare zi. Reclamanții de azil au putut fi vizitați de rudele lor în camera vizitatorilor. Cei care au nevoie de ajutor medical au fost duși la spitalul de stat local și cheltuielile medicale s-au născut de către stat. III. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICE Legea domestică și practicile privind procedurile de azil 13. O descriere a dreptului și practicii interne relevante privind procedurile de azil poate fi găsită în cazul Abdolkhani și Karimnia c. Turcia (nr. 30471/08, §§ 29-44, 22 septembrie 2009). Raporturi CPT relevante 14. Alineatele relevante ale CPT/Inf (20028) - Raportul privind vizita CPT la Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul (denumită „unitatea de detenție” sau „unitatea de detenție” la sediul de poliție din Istanbul) sunt următoarele: „63. De asemenea, unele lucrări de renovare limitate (de exemplu pictura zidurilor) au fost efectuate cu puțin timp înainte de vizită, iar toți deținuții au avut un pat și un salteau. În plus, sistemul de ventilație a funcționat în mod satisfăcător și ușile celulare au fost deblocate, permițând astfel deținuților să aibă acces gata la instalațiile din coridor (de exemplu, dispenser de băuturi, telefon, etc.), precum și la instalațiile sanitare. Totuși, în același mod ca în timpul vizitei din 1999, ar părea că această stare relativ favorabilă a afacerilor este atipică. Consultarea registrului relevant a indicat că facilitatea acoperă frecvent între 100 și 200 de persoane; spațiul disponibil este total inadecvat pentru astfel de numere. În plus, în ciuda negării personalului, a devenit evident că, datorită presiunii de număr la începutul lunii iulie, resortisanții străini reținuți au fost, de asemenea, plasați în zonele de detenție la nivel subsol în construcția B; condițiile în acele zone sunt total neadecvate pentru perioadele de detenție de peste câteva ore. În plus, informațiile colectate au indicat că furnizarea de saltele și pături a fost o dezvoltare foarte recentă. De asemenea, trebuie remarcat faptul că celulele și instalațiile sanitare se aflau într-o stare slabă de reparare și curățenie. În plus, deținuții nu au fost încă oferite nici o formă de activități ocupaționale (de exemplu material de citire, jucării pentru copii, etc.) și CPT a fost îngrijorat în special să învețe că nu au fost făcute progrese în ceea ce privește oferirea de exercițiu în aer liber. 64. La sfârșitul vizitei, delegația a solicitat autorităților turce să acorde o prioritate înaltă punerii în aplicare a planurilor deja existente de extindere a instalației de deținere la sediul Poliției din Istanbul. În răspunsul lor din 19 decembrie 2001, autoritățile turce au informat Comitetului cu privire la progresele înregistrate în acest sens.” 15. Alineatele relevante ale raportului CPT/Inf (2006)30 privind vizita CPT din 7 până la 14 decembrie 2005 sunt următoarele: „35. După cum s-a indicat deja (cf. punctul 9), situația observată de delegația CPT în unitatea de detenție pentru deținuți în sediul Poliției de Istanbul a fost obiectul unei observații imediate în temeiul articolului 8 alineatul (5) din convenție. Cu o capacitate – potrivit personalului – de 90 de ani, unitatea deținea mai mult decât dublul acestei cifre (147 bărbați și 43 femei) în ziua vizitei delegației. Suprapoblarea scandalosă și sordiditatea generală a condițiilor din instituția mendicată credință, o stare de afacere care este cu atât mai gravă având în vedere faptul că unii dintre deținuți au fost reținuți acolo de mai mult de șase luni. CPT a atras în primul rând atenția autorităților turce asupra caracterului inacceptabil al regimurilor pentru deținuți în imigrație la sediul Poliției İstanbul cu mult timp în urmă cu 1997, și a reevaluat ulterior acest punct, cel mai recent în raportul privind vizita din septembrie 2001 (cf. CPT/Inf (2002), punctele 62 și 66). Au fost făcute unele îmbunătățiri minore în cursul anilor. Cu toate acestea, faptele constatate în timpul vizitei din decembrie 2005 au evidențiat din nou insuficiența fundamentală a unității de detenție existente; mai ales, este prea mică. 36. O soluție pentru această problemă de lungă durată ar putea fi în cele din urmă la vedere. Prin scrisoarea 23 Februarie 2006, autoritățile turce au confirmat faptul că o instalație mult mai mare pentru această categorie de deținuți, oferind condiții mult mai bune, ar fi fost pusă în aplicare până la sfârșitul anului 2006, odată ce s-ar fi finalizat lucrările de renovare la locul respectiv (în districtul Eminönü). CPT solicită autorităților turce să acorde o prioritate foarte mare la punerea în aplicare a instalației menționate mai sus; ar trebui făcută orice încercare de a accelera finalizarea lucrărilor de renovare în curs. În ceea ce privește condițiile materiale și activitățile de regim care urmează să fie oferite în noua instalație și în modalitățile de personal, CPT recomandă autorităților turce să țină seama pe deplin de standardele prevăzute la punctul 29 din cel de-al șaptelea Raport general privind activitățile CPT (CPT/Inf (97)10). 37. Între timp, trebuie luate măsuri pentru a atenua situația intolerabilă în unitatea de detenție existentă pentru deținuți în imigrație la sediul Poliției din Istanbul. În scrisoarea din 23 februarie 2006, autoritățile turce au afirmat că, în timpul perioadei de tranziție, s-au luat măsuri imediate pentru îmbunătățirea condițiilor la instalația existentă, inclusiv în ceea ce privește condițiile sanitare și furnizarea de alimente. CPT ar dori să primească detalii suplimentare privind măsurile în cauză. Atâta timp cât unitatea de detenție existentă pentru deținuți în imigrație rămâne în serviciu, Comitetul recomandă să se facă toate eforturile pentru ca capacitatea oficială a instalației să nu fie depășită. În plus, trebuie luate măsuri imediate pentru a se asigura că toți deținuții sunt oferite exercițiu în aer liber pe o zi; situația actuală, în care persoanele pot petrece săptămâni, dacă nu luni fără a avea acces la aer liber, este inadmisibilă.” ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § § 1 ȘI 4 A CONVENȚIEI 16. În baza articolului 5 § § § 1 și 4 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost deținut ilegal fără posibilitatea de a contesta legalitatea detenției sale. Guvernul a contestat aceste argumente. Admisibilitate 17. Curtea remarcă că această parte a cererii nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, și constată, în continuare, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că detenția reclamantului a fost bazată pe art. 23 din Legea nr. 5683 și art. 4 din Legea nr. 5682 și că el a fost ținut în așteptarea procedurii de deportare în conformitate cu art. 5 § 1 litera (f) din Convenție. Guvernul a susținut, de asemenea, că un anumit A.A., un iranian care a intrat ilegal în Turcia și care a fost reținut în Centrul de Cazare Kırklareli, a contestat cu succes detenția sa și posibila deportare în fața instanțelor administrative. Prin urmare, potrivit Guvernului, procedurile administrative au constituit un remediu eficace în sensul articolului 5 § 4 din Convenție. 19. Curtea reiterează că a examinat deja aceleași plângeri în cazul Abdolkhani și Karimnia (citate mai sus, §§ 125 135) și exemplul guvernului A.A. în cazul Teherani și alții c. Turcia (n. 32940/08, 41626/08 și 43616/08, §§ 79, 13 aprilie 2010). În primul caz, a constatat că plasarea reclamanților în Centrul de Cazare Kırklareli a constituit o privare de libertate. Curtea a concluzionat că, în absența unor dispoziții juridice clare care să stabilească o procedură de ordonare și extindere a detenției în vederea deportării și stabilirea termenelor pentru această detenție, privarea de libertate la care reclamanții au fost supuși nu a fost „legitimă” în sensul articolului 5 § 1 din convenție. Curtea a constatat în ultimul caz că revizuirea judiciară în cazul A.A. nu a putut fi considerată ca un răspuns rapid la cererea A.A.; el a continuat să fie reținut în detenție pentru încă treizeci de zile, în ciuda hotărârii instanței privind eliberarea sa. Acesta a concluzionat că sistemul juridic turc nu a furnizat reclamanților un remediu prin care să poată obține în mod rapid o revizuire judiciară a licității deținutului în sensul articolului 5 § 4 din Convenție. 20. Curtea a examinat cazul în cauză și nu constată nicio circumstanță specială care să o impună să se îndepărte din concluziile sale menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 5 § § 1 și 4 din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 3 AL CONVENȚIEI 21. Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție ale Departamentului de Securitate din Istanbul. Admisibilitatea 22. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat măsurile penale și administrative de care are acces. Guvernul a adăugat că cererea ar trebui declarată inadmisibilă pentru nerespectarea normei de șase luni prevăzute la art. 35 § 1 din Convenție. Potrivit Guvernului, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte plângerea în termen de șase luni de la eliberarea sa la 25 septembrie 2004, dacă ar fi considerat că procedura internă nu este eficace. Cu toate acestea, el și-a depus plângerea la 4 aprilie 2005. 23. Reclamantul a reiterat plângerile sale și a susținut că căile de recurs interne menționate de Guvern nu sunt disponibile decât în teorie și nu sunt efective în practică. În acest sens, el a prezentat o hotărâre eșantională pronunțată de Curtea Administrativă din Istanbul la 29 Mai 2006, în care instanța a respins obiecția unui anumit O.İ., care a depus o plângere similară cu privire la condițiile de detenție la Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul, unde a fost reținut pentru scopuri de deportare în septembrie 2005. În conformitate cu procedura existentă, plângerea O.İ. a fost examinată de guvernatorul districtului, care a refuzat să înceapă o procedură legală pentru lipsa unor dovezi suficiente. 24. Curtea reiterează că scopul articolului 35 § 1 din Convenție este de a permite statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a pune în aplicare încălcările presupuse împotriva acestora înainte de prezentarea acestor acuzații Curții. În consecință, statele sunt dispensate de a răspunde pentru actele lor în fața unui organism internațional înainte de a avea posibilitatea de a pune lucrurile drept prin propriile lor sisteme juridice. Cu toate acestea, singurele remedii care trebuie judecate în temeiul articolului 35 § 1 din Convenție sunt cele care se referă la încălcarea presupusă și care, în același timp, sunt disponibile și adecvate. Existența unor astfel de remedii trebuie să fie suficient de sigure nu numai în teorie, ci și în practică, lipsa accesibilității și eficacității necesare (a se vedea, printre altele, Kalashnikov c. Rusia (dec.), nr. 47095/99, 18 septembrie 2001). 25. În plus, Curtea reiterează că, în ceea ce privește epuizarea căilor interne de recurs, sarcina dobânzii este de partea Guvernului pentru a satisface Curtea faptul că remediul a fost eficient, disponibil în teorie și în practică în momentul respectiv, adică, că a fost accesibil, a fost capabilă să furnizeze remediere în ceea ce privește plângerile reclamantei și a oferit perspective rezonabile de succes. Odată ce această sarcină de probă este satisfăcută, reclamantul trebuie să demonstreze că remediul avansat de către Guvern a fost, de fapt, utilizat sau a fost, pentru un motiv anume, inadecvat și ineficient în circumstanțele specifice ale cazului, sau că există circumstanțe speciale care l-au eliminat din cerință (a se vedea Kalashnikov , citat mai sus). 26. În legătură cu cele de mai sus, Curtea observă că reclamantul a prezentat o decizie prin care judecătorul judiciar a respins obiecțiile unei persoane care au încercat în mod eșuat să inițieze o procedură juridică în ceea ce privește condițiile de detenție în același instituție în care reclamantul a fost reținut. Curtea constată că, în răspunsul la argumentele reclamantei, Guvernul nu a subliniat nici un exemplu de cazuri în care s-au examinat plângeri similare și condițiile de la un departament străin au fost îmbunătățite în urma unei decizii juridice. 27. Prin urmare, Curtea este condusă la concluzia că nu se stabilește cu suficientă certitudine că există căi de recurs interne care să permită recursului reclamantului în ceea ce privește reclamația sa privind condițiile de detenție, respingând în consecință obiecția Guvernului. 28. În ceea ce privește plângerea guvernului privind termenul de șase luni, Curtea observă că Data menționată de Guvern este, de fapt, data sosirii formularelor de cerere la Curte. Curtea a hotărât în hotărârile sale anterioare că data introducerii unei cereri nu este timbrele Registrului care indică data sosirii (a se vedea Șahin Karakoç c. Turcia) , nr. 19462/04, §§ 23-25, 29 aprilie 2008) dar este data primei comunicări de la solicitant care indică intenția de a depune o cerere (a se vedea Chalkey c. Regatul Unit (dec.), nr. 63831/00, 26 În acest caz, formularele de cerere în mod corespunzător au fost transmise Curții prin fax la 21 martie 2005. Reclamantul a fost lansat la 25 septembrie 2004. Prin urmare, Curtea constată că reclamantul a depus cererea în termenul de șase luni. 29. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod evident bolnavă. întemeiat în sensul art. 35 § 3 din Convenție, menționând, de asemenea, că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că acuzațiile reclamantului nu au fost justificate și condițiile de la Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul îndeplinesc toate nevoile de bază ale străinilor care au fost deținuți temporar în scopuri de deportare. Reclamantul a reiterat plângerile sale. 31. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudența organelor Convenției, maltraturile trebuie să ajungă la un nivel minim de gravitate pentru ca acesta să se încadreze în domeniul de aplicare al art. 3 (a se vedea Irlanda v. Regatul Unit , 18 ianuarie 1978 § 162, Serie A nr. 25). Același lucru este valabil în ceea ce privește tratamentul degradant (a se vedea Costello-Roberts v. Regatul Unit , 25 Martie 1993, § 30, Serie A nr. 247-C). Evaluarea acestui nivel minim de severitate este relativă; depinde de toate circumstanțele cazului, cum ar fi durata tratamentului, efectele sale fizice și psihice și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea Irlanda și Costello-Roberts , ambele citate mai sus, loc. cit În această privință, suprapopularea și instalațiile inadecvate pentru încălzirea, sanitarizarea, aranjamentele de dormit, alimentele, recrearea și contactul cu lumea exterioară pot constitui uneori tratamente inumane sau degradante. La evaluarea condițiilor de detenție, trebuie luate în considerare efectele cumulative ale acestor condiții, precum și acuzațiile specifice ale reclamantului (a se vedea Dougoz c. Grecia , nr. 40907/98, § 45, CEDO 2001 II). 32. La început, Curtea reiterează că, după cum s-a menționat mai sus, a constatat că reclamantul a fost privat de libertate (a se vedea paragraful) 19 mai sus). Având în vedere faptul că a fost deținut la o instituție sub supravegherea statului și împotriva propriului său testament, condițiile fizice din acest centru trebuie să respecte cerințele articolului 3 din Convenție (a se vedea Teherani și alții , citat mai sus, § 45). 33. Curtea observă că reclamantul a făcut trimitere la rapoartele CPT privind Departamentul Externilor din Sediul de Securitate din Istanbul și a furnizat, de asemenea, un cont detaliat privind condițiile de detenție ale acesteia, sprijinit de desene ale instalației. Guvernul în răspuns a prezentat informații generale privind instalația de detenție (a se vedea punctul 1). 11 de mai sus), fără a furniza detalii privind numărul de persoane deținute la o perioadă determinată sau dacă le-a fost permis să petrece orice timp în aer liber. 34. Curtea ia act de extrasele relevante ale celor două rapoarte CPT menționate (a se vedea punctele 13 și 14 de mai sus), care indică că CPT a vizitat Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul într-un timp în 1999, în septembrie 2001 și decembrie 2005. Septembrie 2004, care intră între ultimele două vizite ale CPT. Curtea subliniază că concluziile CPT oferă o bază fiabilă pentru evaluarea condițiilor în care reclamantul a fost încarcerat (a se vedea Kehayov c. Bulgaria , nr. 41035/98, § 66, 18 ianuarie 2005). Ambele rapoarte critică puternic condițiile de detenție, care sunt descrise astfel: „suprapopulație extremă și sordiditate generală în instituția mendicată credință”. CPT a recomandat în continuare în al doilea raport ca capacitatea oficială a instituției să nu fie depășită. Deși Curtea nu a efectuat o vizită la fața locului, aceasta remarcă faptul că acuzațiile reclamantului sunt confirmate de concluziile raportului CPT. Reclamantul a fost reținut timp de nouăzeci de zile la Departamentul Externilor din Sediul de Securitate din Istanbul, care s-a dovedit a fi suprapopulat și fundamental inadecvat de către CPT. Se pare că nu erau suficiente paturi sau pături pentru toată lumea. În plus, Guvernul nu specifică dacă camerele au lumină naturală sau negă că deținuții nu au fost autorizați să petrecă timpul în aer liber. Prin urmare, după cum a afirmat reclamantul și susținut de al doilea raport CPT citat mai sus, reclamantul nu a avut acces la lumină naturală sau la aer liber în timpul noile zile în care a fost reținut în Departamentul de Externe. 35. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că condițiile de detenție ale reclamantului la Departamentul de Externe al Sediului de Securitate din Istanbul, în special suprapopularea gravă și absența unor instalații de dormit adecvate, combinate cu lipsa de acces la aer liber și lungimea excepțională a perioadei în care a fost reținut în astfel de condiții, au depășit pragul de severitate în temeiul articolului 3 din Convenție și constituie tratamente degradante. Rezultă că a existat o încălcare a acestei dispoziții. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 37. Reclamantul nu a solicitat prejudicii materiale. În ceea ce privește prejudiciile morale, el a solicitat 12,000 euro (EUR). În ceea ce privește costurile și cheltuielile, reclamantul a prezentat contractul unui avocat semnat pentru 210 lire turce (TRY) pe oră plus 18% TVA și a indicat că au fost efectuate treizeci și șase ore de muncă, suma care a fost totală la 9,261 (aproximativ 4,823). 38. Guvernul a contestat aceste afirmații, declarând că acestea sunt excesive și că numai costurile suportate în realitate pot fi rambursate. 39. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudicii morale care nu pot fi compensate numai de constatarea încălcărilor. Având în vedere gravitatea încălcărilor și considerațiile echitabile, acordă reclamantului suma totală solicitată sub acest cap. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 3,500 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 5 §§ 1 și 4 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare: (i) 12 000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 3,500 EUR (3 mii cinci sute de euro) plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 19 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
KURKAEV v. TURKEY
(Application no. 10424/05)
19 October 2010
FINAL
19/01/2011
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of
Kurkaev v. Turkey
,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Dragoljub Popović,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
Kristina Pardalos,
Guido Raimondi,
judges,
and Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar,
Having deliberated in private on 28 September 2010,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 10424/05) against the Republic of Turkey lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Ruslan Kurkaev (“the applicant”), on 21 March 2005.
2.
The applicant was represented by Mr H. K. Elban, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. The Russian Government did not exercise their right to intervene (Article 36 § 1 of the Convention and Rule 44 § 1 (b)).
3.
On 29 September 2009 the Court decided to give notice of the application to the Government. It also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 1).
I.
4.
The applicant was born in 1983 and lives in Istanbul.
5.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
6.
The applicant was living in Grozny,
Chechnya. Fearing for his life he left for Azerbaijan in August 2000, from where he flew to Istanbul on 4
September 2000.
7.
On 23 June 2004 the applicant and a number of other individuals were taken into custody by police officers of the Anti-Terrorist Branch of the Istanbul Security Headquarters, within the framework of the security measures implemented for the 2004 NATO summit in Istanbul.
8.
On 25 June 2004 the applicant was transferred to the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters with a view to deportation. On 29 June 2004 the Istanbul State Security Court issued a decision of non-prosecution, holding that there was no evidence to initiate criminal proceedings against the applicant or other individuals taken into detention in connection with the 2004 NATO summit.
9.
The applicant then continued to be held in the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters under section 23 of Law no.
5683 as an administrative measure pending deportation proceedings.
10.
On 25 September 2004 the applicant was released and since then has been living in Istanbul on renewable temporary residence permits.
II.
A.
The applicant's account
11.
The applicant alleged that he had been detained for a period of ninety-one days in an overcrowded room at the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters, which had no windows, hence no natural light. According to the applicant it had thirty-six beds for a number of asylum seekers varying from 100 to 200. Due to the large number of asylum seekers present in the establishment the applicant, on numerous occasions, had been forced to sleep on the ground without sheets or blankets. He had not been allowed to get any fresh air or exercise throughout his stay. The hygienic conditions were extremely poor, in particular the showering facilities. There were three toilets and two showers serving a minimum of one hundred asylum seekers. The food served was insufficient and was the same every day. In support of his complaints the applicant presented drawings of the facility and referred to the reports of the European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or Degrading Treatment or Punishment (CPT), in particular CPT/Inf (2002)8 dated 24 April 2002 and CPT/Inf (2000)17 dated 7
December 2000.
B.
The Government's account
12.
The Government stated that the applicant had been held in the men's section of the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters, which measured 220 square metres. There were three toilets, two showers, twenty bunk beds, a television, two telephones, two air conditioners and a cafeteria. According to the Government all the rooms were sufficiently lit and ventilated. They were cleaned twice a day. Breakfast, lunch and dinner were served every day. Asylum seekers could be visited by their relatives in the visitors' room. Those who needed medical help were taken to the local State hospital and their medical expenses were born by the State.
III.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
A.
Domestic law and practice concerning asylum procedures
13.
A description of the relevant domestic law and practice concerning asylum procedures may be found in the case of
Abdolkhani and Karimnia v.
Turkey
(no. 30471/08, §§ 29-44, 22
September 2009).
B.
Relevant CPT reports
14.
The relevant paragraphs of the CPT/Inf (2002)8 - Report concerning the CPT's visit to the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters (referred to as “the holding facility” or “detention unit” at “Istanbul Police Headquarters”) from 2-14 September 2001 are as follows:
“63.
The holding facility at İstanbul Police Headquarters was not overcrowded at the time of the visit (35 persons). Further, some limited renovation work (e.g. painting of walls) had been carried out shortly before the visit, and all the detainees had a bed and mattress. In addition, the ventilation system worked satisfactorily and the cell doors were unlocked, thereby enabling detainees to have ready access to the facilities in the corridor (e.g. drink dispenser, telephone, etc.) as well as to the sanitary facilities. However, in the same way as during the 1999 visit, it would appear that this relatively favourable state of affairs was atypical.
Consultation of the relevant register indicated that the facility frequently accommodated between 100 and 200 persons; the space available is totally inadequate for such numbers. Further, despite denials from staff, it subsequently became clear that, due to pressure of numbers in early July, detained foreign nationals had also been placed in the basement-level holding areas in building B; conditions in those areas are totally unsuitable for periods of detention exceeding a few hours. In addition, the information gathered indicated that the provision of mattresses and blankets was a very recent development.
It should also be noted that cells and sanitary facilities were in a poor state of repair and cleanliness. Moreover, detainees were still not offered any form of occupational activities (e.g. reading material, toys for children, etc.), and the CPT was particularly concerned to learn that no progress had been made as regards offering outdoor exercise.
64.
At the end of the visit, the delegation called upon the Turkish authorities to attach a high priority to the implementation of already existing plans to extend the holding facility at the Foreigners' Department at Istanbul Police Headquarters. In their reply of 19 December 2001, the Turkish authorities informed the Committee of progress made in this respect.”
15.
The relevant paragraphs of the CPT/Inf (2006)30 Report concerning CPT's visit from 7 to 14 December 2005 are as follows:
“35.
As already indicated (cf. paragraph 9), the situation observed by the CPT's delegation in the detention unit for immigration detainees at İstanbul Police Headquarters was the subject of an immediate observation under Article
8, paragraph
5, of the Convention. With a capacity – according to staff – of 90, the unit was holding more than double that figure (147 men and 43 women) on the day of the delegation's visit. The outrageous overcrowding and general sordidness of the conditions in the facility beggared belief, a state of affairs which is all the more serious in view of the fact that some of the detainees had been held there for more than six months.
The CPT first drew the Turkish authorities' attention to the unacceptable nature of the arrangements for immigration detainees at İstanbul Police Headquarters as long ago as 1997, and has subsequently reemphasised this point, most recently in the report on the September 2001 visit (cf. CPT/Inf (2002) 8, paragraphs 62 to 66). Some minor improvements have been made over the years. However, the facts found during the December 2005 visit have highlighted once again the fundamental inadequacy of the existing detention unit; above all, it is too small.
36.
A solution to this long-standing problem might finally be in sight. By letter of 23
February 2006, the Turkish authorities confirmed that a much larger facility for this category of detainee, offering far better conditions, would be brought into service towards the end of 2006, once extensive renovation work at the site concerned (in the Eminönü District) had been completed.
The CPT calls upon the Turkish authorities to give a very high priority to the bringing into service of the above-mentioned facility; every attempt should be made to accelerate the completion of the ongoing renovation work.
As regards the material conditions and regime activities to be offered in the new facility and the staffing arrangements, the CPT recommends the Turkish authorities to take fully into account the standards set out in paragraph 29 of the 7th General Report on the CPT's activities (CPT/Inf (97)10).
37.
The entry into service of the new facility will in any event not occur for some months. In the meantime, steps must be taken to alleviate the intolerable situation in the existing detention unit for immigration detainees at Istanbul Police Headquarters.
In their letter of 23 February 2006, the Turkish authorities state that during the transitional period, immediate measures have been taken to improve conditions at the existing facility, including as regards sanitary conditions and the provision of food. The CPT would like to receive further details of the measures concerned.
For so long as the existing detention unit for immigration detainees remains in service, the Committee recommends that every effort be made so that the official capacity of the facility is not exceeded. Further, immediate steps must be taken to ensure that all detainees are offered outdoor exercise on a daily basis; the current situation, in which persons can spend weeks if not months without ever having access to the open air, is inadmissible.”
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 §§ 1 AND 4 OF THE CONVENTION
16.
Relying on Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention, the applicant complained that he had been unlawfully detained without the possibility of challenging the lawfulness of his detention. The Government contested these arguments.
A.
Admissibility
17.
The Court notes that this part of the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
18.
The Government submitted that the applicant's detention was based on section 23 of Law no. 5683 and section 4 of Law no. 5682 and that he was being held pending deportation proceedings in accordance with Article
5 § 1 (f) of the Convention. The Government further submitted that a certain A.A., an Iranian who had entered Turkey illegally and who had been detained in the Kırklareli Accommodation Centre, had successfully challenged his detention and possible deportation before the administrative courts. He was consequently given a temporary residence permit. Therefore, according to the Government, administrative proceedings constituted an effective remedy for the purposes of Article 5 § 4 of the Convention.
19.
The Court reiterates that it has already examined the same grievances in the case of
Abdolkhani and Karimnia
(cited above, §§
125
‑
135) and the Government's example of A.A. in the case of
Tehrani and Others v. Turkey
(nos. 32940/08, 41626/08 and 43616/08, §§
74
‑
79, 13
April 2010). It found in the former case that the placement of the applicants in the Kırklareli Accommodation Centre constituted a deprivation of liberty. The Court concluded that, in the absence of clear legal provisions establishing a procedure for ordering and extending detention with a view to deportation and setting time-limits for such detention, the deprivation of liberty to which the applicants had been subjected was not “lawful” for the purposes of Article 5 § 1 of the Convention. The Court found in the latter case that the judicial review in the case of A.A. could not be regarded as a speedy reply to A.A.'s request; he had continued to be held in detention for another thirty days despite the court ruling regarding his release. It concluded that the Turkish legal system did not provide the applicants with a remedy whereby they could speedily obtain judicial review of the lawfulness of their detention within the meaning of Article
5 §
4 of the Convention.
20.
The Court has examined the present case and finds no particular circumstances which would require it to depart from its findings in the aforementioned
Abdolkhani and Karimnia
or
Tehrani and Others
judgments.
There has therefore been a violation of Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 3 OF THE CONVENTION
21.
The applicant complained about the conditions of detention at the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters.
A.
Admissibility
22.
The Government contended that the applicant had not exhausted the criminal and administrative remedies available to him. The Government added that the application should be declared inadmissible for failure to comply with the six-month rule contained in Article 35 § 1 of the Convention. According to the Government the applicant should have introduced his complaint within six months of his release on 25
September 2004, had he considered the domestic proceedings to be ineffective. However he had lodged his complaint on 4 April 2005.
23.
The applicant reiterated his complaints. He maintained that the domestic remedies referred to by the Government were only available in theory and not effective in practice. In this connection he submitted a sample decision delivered by the Istanbul Administrative Court on 29
May 2006, in which the court rejected the objection of a certain O.İ., who had lodged a similar complaint about the conditions of detention at the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters, where he had been held for deportation purposes in September 2005. In line with the existing procedure, O.İ.'s complaint had been examined by the District Governorship, which had refused to start legal proceedings for lack of sufficient evidence.
24.
The Court reiterates that the purpose of Article 35 § 1 of the Convention is to afford the Contracting States the opportunity of preventing or putting right the violations alleged against them before those allegations are submitted to the Court. Consequently, States are dispensed from answering for their acts before an international body before they have had the opportunity to put matters right through their own legal systems. However, the only remedies which must be tried under Article 35 § 1 of the Convention are those that relate to the breaches alleged and which at the same time are available and adequate. The existence of such remedies must be sufficiently certain not only in theory but also in practice, failing which they lack the requisite accessibility and effectiveness (see, among many others,
Kalashnikov v. Russia
(dec.), no. 47095/99, 18 September 2001).
25.
Furthermore, the Court reiterates that, in the area of exhaustion of domestic remedies, the burden of proof is on the Government to satisfy the Court that the remedy was an effective one, available in theory and in practice at the relevant time, that is to say, that it was accessible, was capable of providing redress in respect of the applicant's complaints and offered reasonable prospects of success. Once this burden of proof is satisfied it falls to the applicant to show that the remedy advanced by the Government had in fact been made use of, or was for some reason inadequate and ineffective in the particular circumstances of the case, or that there existed special circumstances absolving him or her from the requirement (see
Kalashnikov
, cited above).
26.
In connection with the above, the Court observes that the applicant submitted a decision whereby the judiciary rejected the objections of a person who had unsuccessfully attempted to initiate legal proceedings with regard to the conditions of detention in the same facility where the applicant had been held. The Court notes that, in reply to the applicant's submissions, the Government have not pointed to any examples of cases where similar complaints were examined and conditions at a foreigners' department were improved following a legal decision.
27.
The Court is therefore led to conclude that it is not established with sufficient certainty that there existed domestic remedies capable of affording redress to the applicant in relation to his complaint concerning the conditions of detention. It accordingly dismisses the Government's objection.
28.
As to the Government's complaint concerning the six-month time-limit, the Court observes that the
date mentioned by the Government is in fact the
date of arrival of the application forms at the Court. The Court has held in its previous judgments that the date of introduction of an application is not the Registry's stamp which indicates the arrival date (see
Șahin Karakoç v. Turkey
, no. 19462/04, §§ 23-25, 29 April 2008) but is the date of the first communication from the applicant indicating an intention to lodge an application (see
Chalkey v. the United Kingdom
(dec.), no.
63831/00, 26
September 2002). In the present case duly completed application forms were transmitted to the Court by fax on 21 March 2005. The applicant was released on 25 September 2004. Consequently, the Court finds that the applicant lodged his application within the six-month time-limit.
29.
The Court notes that this part of the application is not manifestly ill
‑
founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
30.
The Government submitted that the applicant's allegations were not substantiated and the conditions at the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters met all the basic needs of the foreigners who were temporarily held for deportation purposes. The applicant reiterated his complaints.
31.
The Court reiterates that, according to the Convention organs' case-law, ill-treatment must attain a minimum level of severity if it is to fall within the scope of Article 3 (see
Ireland v. the United Kingdom
, 18
January 1978, § 162, Series A no. 25). The same holds true in so far as degrading treatment is concerned (see
Costello-Roberts v. the United Kingdom
, 25
March 1993, § 30, Series A no. 247-C). The assessment of this minimum level of severity is relative; it depends on all the circumstances of the case, such as the duration of the treatment, its physical and mental effects and, in some cases, the sex, age and state of health of the victim (see
Ireland
and
Costello-Roberts
, both cited above, loc. cit
.
). In this connection overcrowding and inadequate facilities for heating, sanitation, sleeping arrangements, food, recreation and contact with the outside world may sometimes amount to inhuman or degrading treatment. When assessing conditions of detention, account has to be taken of the cumulative effects of these conditions, as well as of specific allegations made by the applicant (see
Dougoz v. Greece
, no. 40907/98, § 45, ECHR 2001
‑
II).
32.
At the outset, the Court reiterates that it has found, as mentioned above, that the applicant has been deprived of his liberty (see paragraph
19 above). Given the fact that he had been held at a facility under State supervision and against his own will, the physical conditions in this centre must comply with the requirements of Article 3 of the Convention (see
Tehrani and Others
, cited above, § 45).
33.
The Court observes that the applicant referred to CPT reports about the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters and further provided a detailed account of the conditions of his detention, supported by drawings of the facility. The Government in reply submitted general information regarding the detention facility (see paragraph
11 above), failing to provide details as to the number of persons held at any given period or whether they were allowed to spend any time outdoors.
34.
The Court takes note of the relevant extracts of the two aforementioned CPT reports (see paragraphs 13 and 14 above) which indicate that the CPT visited the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters some time in 1999, in September 2001 and December 2005. The applicant was held in this facility between 25 June and 25
September 2004, which falls between the CPT's last two visits. The Court points out that the findings of the CPT provide a reliable basis for the assessment of the conditions in which the applicant was imprisoned (see
Kehayov v. Bulgaria
, no. 41035/98, § 66, 18 January 2005). Both of these reports strongly criticise the conditions of detention, which are described thus: “outrageous overcrowding and general sordidness in the facility beggared belief”. The CPT further recommended in the second report that the official capacity of the facility should not be exceeded. Although the Court has not conducted an on-site visit, it notes that the applicant's allegations are corroborated by the conclusions of the CPT report. The applicant was detained for ninety days at the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters, which had been found to be overcrowded and fundamentally inadequate by the CPT. It appears that there were not enough beds or blankets for everybody. Additionally the Government do not specify whether the rooms had natural light or deny that the detainees were not allowed to spend time outdoors. Therefore it seems, as alleged by the applicant and supported by the second CPT report cited above, that the applicant did not have access to natural light or open air during the ninety days he was detained in the Foreigners' Department.
35.
In the light of the above, the Court considers that the conditions of detention of the applicant at the Foreigners' Department of the Istanbul Security Headquarters, in particular the serious overcrowding and absence of adequate sleeping facilities, combined with the lack of access to open air and the inordinate length of the period during which he was detained in such conditions, went beyond the threshold of severity under Article
3 of the Convention and amounted to degrading treatment.
It follows that there has been a violation of that provision.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
36.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
37.
The applicant did not claim pecuniary damage. As for non-pecuniary damage, he claimed 12,000 euros (EUR). In respect of costs and expenses the applicant submitted a lawyer's contract signed for 210 Turkish liras (TRY) per hour plus 18% VAT and indicated that thirty-six hours of work had been carried out, amounting in total to TRY
9,261 (approximately EUR
4,823).
38.
The Government contested these claims, stating that they were excessive and that only costs actually incurred could be reimbursed.
39.
The Court considers that the applicant must have suffered non-pecuniary damage which cannot be compensated solely by the finding of violations. Having regard to the gravity of the violations and to equitable considerations, it awards the applicant the full sum claimed under this head.
40.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 3,500 in respect of costs and expenses.
C.
Default interest
41.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 5 §§ 1 and 4 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 3 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months of the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, the following sums, to be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of settlement:
(i)
EUR 12,000 (twelve thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;
(ii)
EUR 3,500 (three thousand five hundred euros) plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 19 October 2010, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Deputy Registrar
President