CtEDO 07.02.2012 Auto

CASE OF ALKAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.02.2012
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Administrative proceedings;Article 6-1 - Access to court)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ALKAN v. TURKEY (CtEDO, 2012)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ALKAN c. TURKIE (Declarația nr. 17725/07) HOTĂRÂREA STRASBOURG 7 februarie 2012 FINAL 07/05/2012 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale În cazul Alkan c. Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Ișıl Karakaș, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 17 ianuarie 2012, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 17725/07) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național turc, dl Necmettin Alkan („reclamantul”), la 11 aprilie 2007. Reclamantul a fost reprezentat de dna L. Alkan, mama sa. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul a afirmat, în special, că dreptul său de acces la instanță a fost încălcat de refuzul instanței interne de a-i acorda asistență juridică. La 25 mai 2010, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 1). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1979 și trăiește în Kars. La 13 decembrie 2002, după încheierea serviciului militar, reclamantul a fost plasat sub tutoreul tatălui său, S.A., printr-o decizie a Curții Sarıkamıș Magistrate, deoarece el a fost bolnav mental și a avut nevoie de supraveghere constantă. Reclamantul a prezentat mai multe cereri comandantului gendarmerie care solicită compensare pentru boala sa, care, potrivit lui, a început în timpul serviciului său militar ca urmare a tratamentului de acolo. Solicitările sale au fost respinse pe baza unui raport medical al Academiei Medice Militare Gülhane, care a indicat că o astfel de condiție nu ar fi putut fi cauzată doar de serviciul militar și că multe alte factori ar fi putut fi implicate în dezvoltarea sa. Succesiv, sub tutela S.A., reclamantul a inițiat proceduri de compensare în fața Curții Supreme de Administrație Militară, susținând că boala sa a fost cauzată de maltraturile la care a fost supus în armată. El a susținut că înregistrarea sa în serviciul militar după ce a trecut mai multe teste medicale a fost dovada că a fost sănătos înainte. Reclamantul a solicitat un total de 200.000 de lire turce (TRY) (aproximativ 100.000 euro (EUR) în acel moment) în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare, depunând dosarele medicale din mai multe spitale în sprijinul cererilor sale. El a solicitat, de asemenea, asistență juridică pentru taxele judecătorești, care prezintă un certificat de la biroul șefului (muhtar) ) atestând sărăcia tatălui său. Certificatul a declarat că nici S.A., nici altcineva din gospodăria lui nu a fost angajat. De asemenea, a indicat că el este bolnav, nu a avut securitate socială și depinde de sprijinul din partea vecinilor săi. Prin două hotărâri din 19 iulie și, respectiv, 1 noiembrie 2006, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea de asistență juridică a reclamantului, declarând că, în temeiul Codului de procedură civilă, o cerere de asistență juridică trebuie să fie susținută prin dovezi că cazul este bine fundat și că reclamantul nu are mijloacele de a plăti taxele necesare în judecată. La 6 noiembrie 2006, Curtea a informat reclamantul că trebuie să plătească un total de 2,719 (aproximativ 1,400 EUR la momentul respectiv) în taxe de judecată în termen de 30 de zile pentru continuarea procedurii. 11. La 10 ianuarie 2007, Curtea Supremă Administrativă Militară a hotărât să întrerupă procedura de compensare deoarece reclamantul nu a plătit taxele necesare pentru instanță. art. 56 din Legea nr. 1602 privind Curtea Supremă de Administrație Militară prevede că atunci când un Curtea Supremă de Administrație Militară determină o cerere de asistență juridică ar trebui să aplice dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă (CCP). 13. art. 465 din CCP prevede că o cerere de asistență juridică poate fi acordată numai dacă reclamantul prezintă dovezi în sprijinul cazului său. 14. art. 468 din CCP prevede că, pentru a determina dacă persoana care solicită asistență juridică are sau nu mijloace suficiente, este obligată să prezinte o declarație a mijloacelor sale, un alt certificat care indică dacă persoana deține sau nu orice proprietate și o atestare cu privire la cât de mult, dacă este vreuna, impozitează el sau ea a plătit. art. 469 din CCP prevede că deciziile privind asistența juridică sunt obligatorii. 16. În ianuarie 2007, salariul minim în vigoare a fost TRY 562 (aproximativ 300 EUR la momentul respectiv) pe lună. Reclamantul s-a plâns, în esență, că i s-a refuzat accesul la instanță din cauza refuzului instanței interne de a-i acorda asistență juridică. Reclamantul a invocat art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” 18. Guvernul a contestat acest argument. 19. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, deoarece nu a apelat împotriva hotărârii instanței de primă instanță din 10 ianuarie 2007. 20. Curtea reiterează că a examinat deja și a respins obiecția preliminară a Guvernului în cazuri similare, susținând că reclamanții nu ar putea fi așteptat să depună apeluri de succes împotriva hotărârilor care își descurajează cazurile, deoarece deciziile privind asistența juridică sunt definitive în temeiul articolului 469 din CCP (a se vedea Ciğerhun Öner c. Turcia , nr. 33612/03 , § 29, 20 mai 2008; Serin c. Turcia c. , nr. 18404/04, § 24, 18 noiembrie 2008 și Sabri Aslan și alții c. Turcia , nr. 37952/04 , § 22, 15 decembrie 2009 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea remarcă că această plângere nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, subliniind, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Primul tip a fost o sumă fixă stabilită de Ministerul Finanțelor la sfârșitul fiecărui an, și a fost publicată în Jurnalul Oficial. Al doilea tip a fost calculat pe baza valorii litigiului și a variat în fiecare caz. Ei au subliniat, în continuare, că taxele judiciare sunt necesare pentru a asigura administrarea corectă a justiției și pentru a preveni cererile vexative. În observațiile lor, Guvernul a susținut că deciziile referitoare la asistența juridică au fost luate de judecători pe baza dosarelor de caz și că nu era obligată să-i acorde în temeiul legislației interne, susținând că, în cazul în care reclamantul nu a prezentat documentele care să atestă sărăcia sa. În această privință, ei au declarat că reclamantul a fost reprezentat de un avocat în timpul procedurii interne și a fost în măsură să solicite asistență juridică în ceea ce privește documentele care ar fi susținut solicitarea de asistență juridică. Prin urmare, Guvernul a concluzionat că refuzul instanței interne de a acorda asistență juridică nu a afectat esența dreptului de acces al reclamantului la instanță. 23. Curtea reiterează că Convenția are ca scop garantarea drepturilor practice și eficiente, în special a dreptului de acces la instanță, având în vedere locul important ținut într-o societate democratică prin dreptul la un proces echitabil. Conceptul de judecată echitabilă, în mod civil ca în cadrul procedurilor penale, este important ca un litigant să nu fie refuzat să-și prezinte în mod eficient cazul în fața instanței și că el este în măsură să se bucure de egalitatea de arme cu partea opusă (a se vedea Steel și Morris c. Regatul Unit nr. 68416/01, § 59, CEDH 2005 II). 24. Cu toate acestea, dreptul de acces la instanță nu este absolut și poate fi supus restricțiilor, cu condiția ca acestea să urmărească un obiectiv legitim și să fie proporționale. art. 6 § 1 oferă statului o alegere liberă a mijloacelor care trebuie utilizate în acest scop, dar, în timp ce statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere în acest sens, decizia finală privind respectarea cerințelor Convenției constă în Curtea (a se vedea Kreuz v. Polonia , nr. 28249/95 , § 53, CEDH 2001-VI, și Mehmet și Suna Yiğit v. Turcia . , nr. 52658/99, § 33, 17 iulie 2007). Instituția unui sistem de asistență juridică constituie una din aceste mijloace, prin urmare, poate fi acceptabilă să impună condiții privind acordarea de asistență juridică pe baza, printre altele, a situației financiare a litigantului sau a perspectivelor sale de succes în cadrul procedurii (a se vedea Steel and Morris , citat mai sus, §§ 60-62, și Wieczorek c. Polonia , nr. 18176/05, § 37, 8 decembrie 2009). Întrebarea dacă acordarea de asistență juridică este necesară pentru o audiere echitabilă trebuie determinată pe baza faptelor și circumstanțelor specifice ale fiecărui caz și va depinde, printre altele, În acest caz, Curtea trebuie să stabilească dacă obligația de a plăti taxele de judecată impuse reclamantului constituie o restricție în încălcarea dreptului său de acces la instanță. 26. Curtea remarcă că taxele judecătorești pe care le-a fost obligată să le plătească au fost calculate pe baza valorii litigiului și au constituit în valoare de 2.719 TRIBUNAL, în timp ce salariul minim lunar a fost în acel moment TRIBUL 562. Contrar afirmației guvernului, reclamantul a prezentat un certificat emis de biroul șefului în fața instanței interne (a se vedea punctul 8 mai sus). Deși certificatul a fost eliberat pentru tatăl reclamantului, Curtea constată că, de asemenea, acesta a confirmat sărăcia reclamantului, deoarece acesta a fost sub tutorea tatălui său și a depus cazul prin intermediul acestuia. Cu toate acestea, cererea de asistență juridică a reclamantului a fost respinsă de Curtea Supremă de Administrație Militară, care nu a indicat un motiv specific în decizia sa, ci doar a făcut trimitere la legislația relevantă. 27. Curtea observă că a examinat deja plângeri similare în trecut și a constatat că a încălcat art. 6 § 1 din Convenția pe teren, printre altele , că sistemul de asistență juridică din Turcia nu oferă persoanelor fizice garanții substanțiale de a le proteja de arbitrare (a se vedea Bakan v. Turcia , nr. 50939/99 , §§ 74-78, 12 iunie 2007; Mehmet și Suna Yiğit , citat mai sus §§ 31-39; Eyüp Kaya v. Turcia , nr. 17582/04, §§ 22-26, 23 septembrie 2008; și Kaba v. Turcia , nr. 1236/05, §§ 19-25, 1 martie 2011). Curtea a examinat, de asemenea, cazul în cauză și nu constată nicio circumstanță specifică care să o impună să se depărteze de concluziile sale în cazurile menționate anterior. În acest sens, aceasta ar reitera din nou că, în temeiul articolului 469 din CCP, deciziile privind asistența judiciară sunt obligatorii și sunt transmise pe baza dosarului, fără a auzi reclamanții (a se vedea Bakan) În plus, Tribunalul susține că refuzul cererii de asistență juridică a reclamantului l-a privat de posibilitatea de a-și prezenta cazul în judecată. 28. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că, în cazul instant, a existat o restricție disproporționată a dreptului de acces al reclamantului la instanță. 29. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. VIOLAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 13 AL CONVENȚIEI 30. Reclamantul s-a plâns de o încălcare a dreptului său la o soluție eficace, deoarece nu a putut să-și afle cazul în fața instanțelor interne. El s-a bazat pe art. 13 din Convenția. 31. Guvernul a contestat acest argument. 32. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie să fie declarată admisibilă. 33. Având în vedere concluziile referitoare la art. 6 § 1 din convenție (a se vedea punctul 29 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a încălcat art. 13. III. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 34. Reclamantul a solicitat 150.000 de lire turce (TRY), aproximativ 70.000 euro (EUR), în ceea ce privește prejudiciu material și 100.000 de lire (aproximativ 47.000 EUR) în ceea ce privește daunele nepecuniare. El a solicitat, de asemenea, 150 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 35. Guvernul a contestat aceste afirmații, având în vedere sumele solicitate excesive. 36. În ceea ce privește daunele pecuniare, Curtea remarcă că nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii compatibile cu art. 6 § 1 ar fi fost. În consecință, consideră că nu se poate atribui reclamantului sub acest cap. 37. În ceea ce privește daunele nepecuniare, hotărând în mod echitabil, Curtea atribuie reclamantului 3,000 EUR. 38. În ceea ce privește costurile și cheltuielile, în conformitate cu jurisprudența Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, reclamantul nu a furnizat nicio dovadă că a suportat efectiv costurile solicitate. În consecință, nu se face nicio atribuire sub acest șef. 39. Curtea reiterează în continuare că cea mai adecvată formă de recurs pentru încălcarea articolului 6 § 1 ar fi de a asigura că reclamantul, în măsura în care este posibil, este pus în poziția în care ar fi avut loc dacă această dispoziție nu ar fi fost ignorată (a se vedea Mehmet și Suna Yiğit , citat mai sus, § 47). Curtea constată că acest principiu se aplică și în cazul în cauză. În consecință, consideră că cea mai adecvată formă de redresare ar fi anularea sau anularea hotărârii Curții Supreme de Administrație Militară din 10 ianuarie 2007 (a se vedea punctul 11 de mai sus) și reluarea procedurii, în conformitate cu cerințele articolului 6 § 1 din convenție, în cazul în care reclamantul o solicită. 40. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerii reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește daunele nepecuniare, care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data decontare și fără impozite sau taxe care pot fi plătite; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 februarie 2012, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Françoise Tulkens Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă