STRASBURG 19 octombrie 2010 DEFINITIVF 19/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ippoliti c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier, După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 septembrie 2010, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n. 162/04) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Rita Ippoliti ( În temeiul articolului 41 din Convenție, recurenta a solicitat o satisfacție echitabilă de 126 de persoane, în temeiul articolului 41 din Convenție, că intervenția în litigiu nu este compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor recurentei. 746 EUR, precum și o compensație de ocupare care urmează să fie evaluată pe baza dobânzilor din suma de 63 373 EUR. În plus, reclamanta solicită o compensație pentru neexploatarea terenului, fără a o număra totuși, și o compensație corespunzătoare cu valoarea adăugată pe teren a lucrărilor publice construite pe teren. De asemenea, reclamanta solicita suma de 20 000 EUR ca prejudiciu moral și rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamanta să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge [ibidem alineatul (4) și litera (b) din dispozitiv]. Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 888,81 EUR, precum și o compensație de ocupare de 83 412,59 EUR În plus, reclamanta solicită o compensație pentru neexploatarea terenului, fără a o număra totuși, și o compensație pentru valoarea adăugată pe teren a lucrărilor publice construite pe teren. 10. Guvernul se opune și consideră că despăgubirea trebuie să corespundă valorii de piață a bunului în momentul exproprierii; prin urmare, despăgubirea pentru pierderea terenului nu trebuie să depășească 51 000 EUR. 11. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). Aceasta amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție a clădirilor construite de stat pe terenuri. 13. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 14. În cazul de față, recurenta și-a pierdut proprietatea asupra terenului în 1993. Din expertiza ordonată de instanțele interne în cursul procedurii naționale rezultă că valoarea bunului la acea dată era de 223 238 400 ITL (115 293) EUR. 15. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde 117 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 16. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuând în echitate, Curtea atribuie reclamantei 35 000 EUR acestui șef. Pagubă morală 17. Recurenta solicită plata sumei de 20 000 EUR ca prejudiciu moral pentru fiecare solicitant. 18. Guvernul se opune și susține că aceasta depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale. 19. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor a cauzat recurentei un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 20. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamantei 10 000 EUR pentru prejudiciul moral. De asemenea, recurenta solicită o sumă cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii morale, fără a o cuantifica, precum și 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, plus taxa pe valoarea adăugată și contribuția pentru casa de avocatură, fără a prezenta totuși documente în sprijinul acesteia. 22. Guvernul se opune și susține că reclamanta nu și-a susținut cererea. 23. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabilite realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță Curtea arată că reclamantul nu a furnizat documente în sprijinul cererii sale și o respinge. Interese moratoriu 24. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 152 000 EUR (o sută cincizeci și două de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (zece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 19 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIEME SECTION
IPPOLITI c. ITALIE
(Requête n
o
162/04)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
19 octobre 2010
19/01/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Ippoliti c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 septembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
162/04) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet État, M
me
Rita
Ippoliti («
la requérante
»), a saisi la Cour le 1
er
décembre 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 16
novembre 2006 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence litigieuse n'était pas compatible avec le principe de légalité et qu'elle avait donc enfreint le droit au respect des biens de la requérante. (CEDH
Rita Ippoliti c. Italie
, n
o
162/04, § 45, 16
novembre
2006).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, la requérante réclamait une satisfaction équitable de 126
746 EUR, ainsi qu'une indemnité d'occupation à évaluer sur la base des intérêts sur la somme de 63
373 EUR. De plus, la requérante demande une indemnisation pour non
‑
jouissance du terrain, sans toutefois chiffrer celle-ci, et une indemnité correspondant à la plus-value apportée au terrain par les ouvrages publics construits sur celui-ci. La requérante réclamait également la somme de 20
000 EUR à titre de préjudice moral ainsi que le remboursement des frais encourus dans la procédure devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
,
4., et point b du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
8.
A titre de préjudice matériel, la requérante sollicite le versement de 151
888,81 EUR, ainsi que d'une indemnité d'occupation de 83
9.
De plus, la requérante demande une indemnisation pour non
‑
jouissance du terrain, sans toutefois chiffrer celle-ci, et une indemnité correspondant à la plus-value apportée au terrain par les ouvrages publics construits sur celui-ci.
10.
Le Gouvernement s'y oppose et est d'avis que le dédommagement doit correspondre à la valeur vénale du bien au moment de l'expropriation. Par conséquent l'indemnisation pour la perte du terrain ne doit être supérieure à 51
11.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
12.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
13.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
14.
En l'espèce, la requérante a perdu la propriété de son terrain en 1993. Il ressort de l'expertise ordonnée par les juridictions internes au cours de la procédure nationale que la valeur du bien à cette date était de 223
238
15.
Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder 117
000 EUR pour le préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
16.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue à la requérante 35
000 EUR de ce chef.
B.
Dommage moral
17.
La requérante sollicitent le versement de la somme de 20
000 EUR au titre de préjudice moral pour chaque requérant.
18.
Le Gouvernement s'y oppose et affirme que celui-ci dépend de la durée excessive de la procédure devant les juridictions nationales.
19.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leurs biens a causé à la requérante un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
20.
Statuant en équité, la Cour accorde 10
000 EUR à la requérante au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
21.
La requérante demande également une somme à titre de réparation pour préjudice moral sans toutefois la chiffrer, ainsi que 10 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour, plus la taxe sur la valeur ajouté et la contribution pour la caisse des avocats, sans toutefois présenter des documents à l'appui..
22.
Le Gouvernement s'y oppose et soutient que la requérante n'a pas étayé sa demande.
23.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce la Cour relève que le requérant n'a pas fourni de documents à l'appui de sa demande et la rejette.
D.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes
:
i.
152
000 EUR (cent cinquante-deux mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
10
000 EUR (dix mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président