SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL IZZO c. ITALIA (solicitarea nr. 20935/03) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 19 octombrie 2010 DEFINITIVF 19/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Izzo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier, După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 septembrie 2010, Rend Hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 20935/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Filomena Izzo ( Cu toate acestea, Curtea a considerat că intervenția în dreptul la respectarea bunurilor recurentei nu este compatibilă cu principiul legalității și că, prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 (Izzo c. Italia, n 20935/03, § 78 și punctul 3 din acesta, 2 martie 2006). Pe baza articolului 41 din Convenție, recurenta a solicitat despăgubiri pentru prejudicii materiale și a solicitat despăgubiri pentru daune morale și, în cele din urmă, a solicitat rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii de la Strasbourg. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea l-a rezervat și a invitat guvernul și recurenta să îi prezinte în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem) § 90 și punctul 4 din dispozitiv. Hotărârea din acțiunea principală a devenit definitivă la 2 iunie 2006, întrucât nicio cerere de trimitere în fața Marii Camere nu a fost formulată în temeiul articolului 43 din convenție. Termenul de trei luni a expirat fără ca părțile să ajungă la un acord. Guvernul a prezentat observații. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 EUR, care corespunde valorii de piață a terenului în litigiu, împreună cu dobânzi și reevaluare. Aceasta își bazează pretențiile pe valoarea de piață a terenului în 1994 evaluată de expertul din oficiu în procedura în fața Curții de Apel din Napoli (punctul 11 din hotărârea din acțiunea principală). În ceea ce privește reevaluarea, recurenta susține că a calculat aceasta în lumina, în special, a naturii constructive a terenului, precum și a creșterii recente a valorilor imobiliare la nivel național. Guvernul susține în principal că reclamanta ar avea dreptul la o sumă egală cu aproximativ 20% din valoarea de piață a terenului, întrucât, în speță, satisfacția echitabilă trebuie să compenseze nerespectarea procedurilor legale în timpul exproprierii și nu pierderea terenului ca atare. Guvernul susține că despăgubirea pentru pierderea terenului trebuie limitată la partea din teren a cărei ocupație a fost autorizată, întrucât recurenta ar fi putut obține la nivel intern o despăgubire integrală în ceea ce privește partea din teren a cărei ocupație nu fusese autorizată (punctele 7, 11 și 14 din hotărârea din acțiunea principală). 10. Potrivit guvernului, valoarea de piață a părții de teren a cărei ocupație a fost autorizată, astfel cum a fost evaluată de expertul din oficiu în cadrul procedurii în fața Curții de Apel de la Napoli, valoarea compensației pe care reclamanta ar fi putut să o obțină la nivel intern în temeiul Legii nr. 662 din 1996, precum și suma oferită de municipalitate în cursul procedurii de expropriere. În concluzie, suma la care reclamanta ar avea dreptul ar fi de 1 693,87 EUR. 11. În plus, guvernul evaluează indemnizația de ocupație la 1 492,53 EUR. 12. Suma celor două sume calculate mai sus, reevaluată și însoțită de dobânzi, este evaluată de guvern la 7 156,59 EUR. 13. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI.14. Guiso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție a clădirilor construite de stat pe terenuri. 15. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 16. În cazul de față, recurenta și-a pierdut proprietatea asupra terenului (360 de metri pătrați) în 1999. Din expertiza ordonată de instanțele interne în cursul procedurii naționale rezultă că valoarea bunului la acea dată era de 26,86 EUR pe metru pătrat (punctul 11 din hotărârea din acțiunea din acțiunea principală). 17. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră rezonabil să acorde recurentei 15 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe această sumă. 18. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuind în echitate, Curtea atribuie reclamantei 3 500 EUR din acest șef. Pagubă morală 19. Cu titlu de prejudiciu moral, reclamanta solicită suma de 5 000 EUR. 20. Guvernul se opune și se bazează pe înțelepciunea Curții, subliniind în același timp valoarea modestă a terenului în litigiu 21. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor sale a cauzat recurentei un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 22. Statuând în echitate, Curtea acordă recurentei suma solicitată pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli 23. 432,53 EUR ca cheltuieli și cheltuieli în ceea ce privește procedura în fața Curții. 24. Guvernul se supune înțelepciunii Curții, susținând că, în orice caz, suma solicitată este excesivă și nu este justificată. 25. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile judiciare pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDH 2003-VIII 26. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea sumei solicitate pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURȚA, LA UNANIMITATE, A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume la rata aplicabilă la data regulamentului 500 EUR (zece opt mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale iii. 432,53 EUR (opt mii patru sute treizeci și doi de euro și cincizeci și trei de cenți), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit recurentei, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 19 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIEME SECTION
IZZO c. ITALIE
(Requête n
o
20935/03)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
19 octobre 2010
19/01/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Izzo c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 septembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
20935/03) dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Filomena Izzo («
la requérante
»), a saisi la Cour le 24 juin 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 2 mars 2006 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence dans le droit au respect des biens de la requérante n'était pas compatible avec le principe de légalité et que, partant, il y avait eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 (
Izzo c. Italie
, n
o
20935/03, §
78, et point 3 du dispositif, 2 mars 2006).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, la requérante réclamait un dédommagement à titre de préjudice matériel. La requérante sollicitait en outre une indemnité pour dommage moral. Enfin elle revendiquait le remboursement des frais encourus dans la procédure à Strasbourg.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt deviendrait définitif, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 90, et point 4 du dispositif).
5.
L'arrêt au principal est devenu définitif le 2 juin 2006, aucune demande de renvoi devant la Grande Chambre n'ayant été formulée au titre de l'article 43 de la Convention. Le délai de trois mois est échu sans que les parties ne parviennent à un accord.
6.
Le Gouvernement a déposé des observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
8.A titre du préjudice matériel, la requérante sollicite la somme de 25
000 EUR, correspondant à la valeur vénale du terrain litigieux, assortie d'intérêts et réévaluation. Elle fonde ses prétentions s'appuyant sur la valeur vénale du terrain en 1994 évaluée par l'expert commis d'office dans la procédure devant la cour d'appel de Naples (paragraphe 11 de l'arrêt au principal).
Quant à la réévaluation, la requérante affirme avoir calculé celle-ci à la lumière notamment de la nature constructible du terrain, ainsi que de l'augmentation récente des valeurs immobilières au niveau national.
9.
Le Gouvernement soutient à titre principal que la requérante aurait droit à une somme égale à environ le 20 % de la valeur vénale du terrain, étant donné qu'en l'espèce la satisfaction équitable doit compenser le non respect des procédures légales au cours de l'expropriation et non la perte du terrain en tant que telle. A titre subsidiaire, le
Gouvernement fait valoir que le dédommagement pour la perte du terrain doit être limité à la partie du terrain dont l'occupation avait été autorisée, étant donné que la requérante aurait pu obtenir au niveau interne un dédommagement intégral en ce qui concerne la partie du terrain dont l'occupation n'avait pas été autorisée (paragraphes 7, 11 et 14 de l'arrêt au principal).
10.
D'après le Gouvernement, il faut soustraire de la valeur vénale de la partie du terrain dont l'occupation avait été autorisée, telle qu'évaluée par l'expert commis d'office dans la procédure devant la cour d'appel de Naples, le montant de l'indemnité que la requérante aurait pu obtenir au niveau interne aux termes de la loi n
o
662 de 1996, ainsi que le montant de la somme offerte par la municipalité au cours de la procédure d'expropriation. En conclusion, la somme à laquelle la requérante aurait droit serait de 1
11.
En outre, le Gouvernement évalue l'indemnité d'occupation à 1
12.
La somme des deux montants calculés ci-dessus, réévaluée et assortie d'intérêts, est évaluée par le Gouvernement à 7
13.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
14.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
15.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
16.
En l'espèce, la requérante a perdu la propriété de son terrain (360
mètres carrés) en 1999. Il ressort de l'expertise ordonnée par les juridictions internes au cours de la procédure nationale que la valeur du bien à cette date était de 26,86
EUR le mètre carré (paragraphe 11 de l'arrêt au principal).
17.
Compte tenu de ces éléments et statuant en équité, la Cour estime raisonnable d'accorder à la requérante 15
000 EUR pour le préjudice matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt sur cette somme.
18.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue à la requérante 3
500 EUR de ce chef.
Dommage moral
19.
A titre du préjudice moral, la requérante demande la somme de 5
20.
Le Gouvernement s'y oppose et s'en remet à la sagesse de la Cour, tout en soulignant la valeur modeste du terrain litigieux.
21.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de son bien a causé à la requérante un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
22.
Statuant en équité, la Cour accorde à la requérante la somme demandée au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
23.
La requérante sollicite le versement de 8
432,53 EUR à titre de frais et dépenses en ce qui concerne la procédure devant la Cour.
24.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour, faisant valoir qu'en tout état de cause la somme demandée est excessive et pas justifiée.
25.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, § 27, 28 mai 2002
;
Sahin c. Allemagne
[GC],
n
o
26.
Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer le montant demandé pour l'ensemble des frais exposés.
D.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes au taux applicable à la date du règlement
:
i.
18
500 EUR (dix huit mille cinq cent euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
5
000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
8
432,53 EUR (huit mille quatre cent trente-deux euros et cinquante-trois centimes), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt à la requérante, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président