SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL SCOZZARI ȘI ALTELE c. ITALIA (solicitarea nr. 677990/01) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 19 octombrie 2010 DEFINITIVF 19/01/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Scozzari și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 septembrie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată, PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (n 67790/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care șase resortisanți ai acestui stat, Silvia Grazia Scozzari, Giuseppa Scozzari, Maria Carmela Scozzari, Giuseppe Iacono, Antonino Iacono și Giuseppe Schifano ( La 10 martie 2001 și în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Cu toate acestea, Curtea a considerat că pierderea oricărui control asupra terenurilor, combinată cu imposibilitatea de a remedia situația incriminată, a generat consecințe destul de grave pentru ca reclamanții să fi suferit o expropriere de facto incompatibilă cu dreptul lor de a-și respecta bunurile (Scozzari și alții, Italia, nr. 67790/01, § 79, 15 decembrie 2005). Pe baza articolului 41 din convenție, reclamanții solicitau ca daune materiale o sumă de 50% mai mare decât cea propusă de expert și recunoscută de instanță, precum și o despăgubire pentru daune morale și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pentru procedura în fața Curții. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din convenție care nu se află în stare de fapt, Curtea l-a rezervat și a invitat guvernul și reclamanții să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 88 și punctul 3 din acord). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil se încheie fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită, ca daune materiale, o sumă de 50% mai mare decât cea propusă de expert și recunoscută de instanță de 26 640,34 EUR plus dobânzi și reevaluare începând cu 1995. În plus, reclamanții solicită Curții să numească un expert pentru a evalua pierderile economice pe care le-au suferit începând cu momentul ocupației terenurilor. 10. Guvernul amintește că, în cazul de față, instanța nu a aplicat legea bugetară nr. 662 din 1996 și, prin urmare, nu se datorează reclamanților. 11. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). Aceasta amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție a clădirilor construite de stat pe terenuri. 13. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 14. Curtea constată că reclamanții au primit la nivel național o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului lor, reevaluată și însoțită de dobânzi de la data pierderii proprietății (a se vedea punctul 17 din hotărârea din acțiunea principală). În opinia sa, părțile interesate au obținut deja o sumă suficientă pentru a îndeplini criteriile de despăgubire menționate anterior. 15. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Statuind în echitate, Curtea alocă în comun reclamanților 6 000 EUR din acest șef. Pagubă morală 16. Reclamanții solicită plata sumei de 51 645,68 EUR ca prejudiciu moral pentru fiecare solicitant. 17. Guvernul se opune și afirmă că acesta depinde de durata excesivă a procedurii în fața instanțelor naționale. 18. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor a cauzat reclamanților un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 19. În ceea ce privește caracterul echitabil, Curtea acordă reclamanților 6 000 EUR în mod colectiv pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 20. Justificative pentru sprijin, reclamanții solicită suma de 16 403,71 EUR pentru rambursarea cheltuielilor suportate în fața Curții. 21. Guvernul se opune și susține că reclamanții au cuantificat aceste costuri într-un mod vag și imprecise. 22. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile judiciare pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], 30943/96, § 105, CEDH 2003-VIII). 23. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea integrală a sumei solicitate pentru toate cheltuielile suportate. Interese moratorii 24. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. A declarat că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume: 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale ii. 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale iii. 403,71 EUR (șaisprezece mii patru sute trei euro și șaizeci și unsprezece cenți), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit reclamanților, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 19 octombrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
SCOZZARI ET AUTRES c. ITALIE
(Requête n
o
67790/01)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
19 octobre 2010
19/01/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Scozzari et autres c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 septembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
67790/01) dirigée contre la République italienne et dont six ressortissants de cet Etat, Silvia Grazia Scozzari, Giuseppa Scozzari, Maria Carmela Scozzari, Giuseppe Iacono, Antonino Iacono et Giuseppe Schifano («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 10 mars 2001 et en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la
Convention
»).
2.
Par un arrêt du 15 décembre 2005 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que la perte de toute maîtrise des terrains, combinée avec l'impossibilité de remédier à la situation incriminée, a engendré des conséquences assez graves pour que les requérants aient subi une expropriation de fait incompatible avec leur droit au respect de leurs biens (
Scozzari et autres c. Italie
, n
o
67790/01, § 79, 15 décembre 2005).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, les requérants réclamaient à titre de dommages matériels une somme de 50% supérieure à celle proposée par l'expert et reconnue par le tribunal ainsi qu'une indemnité pour dommage moral et le remboursement des frais et dépens pour la procédure devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état , la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 88, et point 3 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable est échu sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
8.
Les requérants demandent à titre de dommages matériels une somme de 50% supérieure à celle proposée par l'expert et reconnue par le tribunal qui était de 26
640,34 EUR plus intérêts et réévaluation à partir de 1995.
9.
En outre, les requérants demandent à la Cour de nommer un expert afin d'évaluer les pertes économiques qu'ils ont subies à partir du moment de l'occupation des terrains.
10.
Le Gouvernement rappelle que dans le cas d'espèce le tribunal n'a pas fait application de la loi budgétaire n
o
662 de 1996 et que donc rien n'est dû aux requérants.
11.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
12.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
13.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
14.
La Cour observe que les requérants ont reçu au niveau national une somme correspondant à la valeur vénale de leur terrain, réévaluée et assortie d'intérêts à compter de la date de la perte de la propriété (voir paragraphe 17 de l'arrêt au principal). Selon elle, les intéressés ont ainsi déjà obtenu une somme suffisante à satisfaire les critères d'indemnisation précités.
15.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue aux requérants conjointement 6
000 EUR de ce chef.
B.
Dommage moral
16.
Les requérants sollicitent le versement de la somme de 51
645,68 EUR au titre de préjudice moral pour chaque requérant.
17.
Le Gouvernement s'y oppose et affirme que celui-ci dépend de la durée excessive de la procédure devant les juridictions nationales.
18.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leurs biens a causé aux requérants un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
19.
Statuant en équité, la Cour accorde aux requérants conjointement 6
000 EUR au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
20.
Justificatifs à l'appui, les requérants demandent la somme de 16
403,71 EUR, au titre de remboursement des frais encourus devant la Cour.
21.
Le Gouvernement s'y oppose et soutient que les requérants ont quantifié ceux-ci de manière vague et imprécise.
22.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, § 27, 28 mai 2002
;
Sahin c. Allemagne
[GC],
n
o
23.
Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer en entier le montant demandé pour l'ensemble des frais exposés.
D.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention les sommes suivantes:
i.
6
000 EUR (six mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
6
000 EUR (six mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
16
403,71 EUR (seize mille quatre cent trois euros et soixante et onze centimes), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt aux requérants, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 octobre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président