SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GAUTIERI ȘI ALTELE c. ITALIA (Cercetarea nr. 68610/01) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 14 decembrie 2010 DEFINITIVF 11/04/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (1) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Gautieri și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care găzduiește o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Guido Raimondi, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 noiembrie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 68610/01) împotriva Republicii Italiene, dintre care cinci sunt resortisanți ai acestui stat, Antonia Gautieri, Maria Gautieri, Donato Gautieri, Giuseppe Gautieri și M Rosa Gautieri ( La 2 aprilie 2001, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (precum și prin hotărârea din 19 octombrie 2006, Curtea a hotărât că ingerința în litigiu nu era compatibilă cu principiul legalității și, prin urmare, a încălcat dreptul la respectarea bunurilor reclamanților ( Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanții solicitau în principal restituirea terenului În plus, ei cereau plata unei indemnizații pentru nejurisdicția terenului, fără însă a se stabili suma. Pe cale subordonată, ei solicitau plata a 60 420 EUR fiecare, sumă corespunzătoare valorii terenului în momentul ocupației, plus dobânzi și reevaluare. În plus, reclamanții solicitau despăgubiri pentru daune morale și rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții. Problema aplicării articolului 41 din convenție care nu se află în stare de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea l-a rezervat și a invitat guvernul și reclamanții să îi prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 80 și punctul 4 din dispozitiv). Termenul stabilit pentru a permite părților să ajungă la un acord amiabil a expirat fără ca părțile să ajungă la un astfel de acord. La 8 martie 2007, președintele Camerei a decis să solicite părților să numească fiecare un expert însărcinat cu evaluarea prejudiciului material și să depună un raport de expertiză înainte de 16 iulie 2007. Aceste rapoarte de expertiză au fost depuse în termenul stabilit. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pe baza expertizei solicitate de Curte, reclamanții solicită plata unei sume de 1 415 339 EUR corespunzătoare valorii actuale a bunului și valorii clădirii aflate pe teritoriul lor. 10. Guvernul se opune și consideră că, în orice caz, suma solicitată de solicitanți este excesivă, dat fiind că instanța le-a recunoscut o sumă egală cu valoarea de piață a terenului în 1984. 11. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI). Aceasta amintește că, în cauza Guiso-Gallisay c. Italia ((satisfacție echitabilă) [GC], n 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții privind criteriile de despăgubire în cazurile de expropriere indirectă. În special, Marea Cameră a decis să excludă pretențiile reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție a clădirilor construite de stat pe terenuri. 13. Conform noilor criterii stabilite de Marea Cameră, despăgubirea trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită prin expertiza ordonată de instanța competentă în cursul procedurii interne. În al doilea rând, odată ce se deduce suma eventual acordată la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației și trebuie să fie însoțită și de interese care ar putea compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care a trecut de la deposedarea terenurilor. Aceste dobânzi trebuie să corespundă interesului juridic simplu aplicat capitalului reevaluat progresiv. 14. Curtea constată că reclamanții au primit la nivel național o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului lor, reevaluată și însoțită de dobânzi începând cu data pierderii proprietății, adică la 17 iulie 1984 (a se vedea punctul 13 din hotărârea din acțiunea principală). În opinia sa, părțile interesate au obținut deja o sumă suficientă pentru a îndeplini criteriile de despăgubire ridicate. 15. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu. Guvernul se opune și consideră această sumă excesivă. 18. Curtea consideră că sentimentul de neputință și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor a cauzat reclamanților un prejudiciu moral important, care trebuie remediat în mod corespunzător. 19. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamanților împreună 5 000 EUR pentru prejudiciul moral. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 20. Înainte de hotărârea pe fond, reclamanții au solicitat, în sprijinul acestora, rambursarea cheltuielilor suportate în cadrul procedurii în fața Curții, în valoare de 13 958,35 EUR, taxa pe valoarea adăugată (TVA) și contribuțiile la fondul de pensii al avocaților (CPA) incluse. În observațiile privind satisfacția echitabilă, reclamanții solicită 30 000 EUR pentru procedura în fața Curții și 14 309 EUR pentru costul expertizei solicitate de Curte. 21. Guvernul susține că reclamanții nu și-au susținut cererea și că, în orice caz, suma solicitată este excesivă. 22. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În plus, cheltuielile judiciare pot fi recuperate numai în măsura în care se referă la încălcarea constatată (a se vedea, de exemplu, Beyeler c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], n 33202/96, § 27, 28 mai 2002 Sahin c. Germania [GC], n 30943/96, § 105, CEDO 2003-VIII). 23. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că onorariile totale revendicate în acest sens sunt excesive și, prin urmare, consideră că acestea trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră rezonabilă alocarea unei sume de 15 000 EUR pentru toate costurile suportate. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamanților în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii. 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii. 000 EUR (cinsprezece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 14 decembrie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
GAUTIERI ET AUTRES c. ITALIE
(Requête n
o
68610/01)
ARRÊT
(
Satisfaction équitable
)
14 décembre 2010
11/04/2011
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2
c)
de la Convention.
Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Gautieri et autres c. Italie,
La Cour européenne des droits de l'homme (troisième section), siégeant une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Guido Raimondi,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 novembre 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
68610/01) dirigée contre la République italienne et dont cinq ressortissants de cet État, M
me
Antonia Gautieri, M
me
Maria Gautieri, M. Donato Gautieri, M.
Giuseppe Gautieri et M
me
Rosa Gautieri («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 2 avril 2001 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Par un arrêt du 19
octobre
2006 («
l'arrêt au principal
»), la Cour a jugé que l'ingérence litigieuse n'était pas compatible avec le principe de légalité et qu'elle avait donc enfreint le droit au respect des biens des requérants (
Gautieri et autres c. Italie
, n
o
68610/01, § 54, 19 octobre 2006).
3.
En s'appuyant sur l'article 41 de la Convention, les requérants sollicitaient en voie principale la restitution du terrain
.
De plus, ils demandaient le versement d'une indemnité pour non-jouissance du terrain, sans toutefois en chiffrer le montant. En voie subordonnée, ils sollicitaient le versement de 60
420 EUR chacun, somme correspondant à la valeur du terrain au moment de l'occupation, plus intérêts et réévaluation. Les requérants sollicitaient en outre une indemnité pour dommage moral et le remboursement des frais encourus dans la procédure devant la Cour.
4.
La question de l'application de l'article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état quant à la violation de l'article 1 du Protocole n
o
1, la Cour l'a réservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, § 80, et point 4 du dispositif).
5.
Le délai fixé pour permettre aux parties de parvenir à un accord amiable était venu à échéance sans que les parties n'aboutissent à un tel accord.
6.
Le 8
mars 2007, le président de la chambre a décidé de demander aux parties de nommer chacune un expert chargé d'évaluer le préjudice matériel et de déposer un rapport d'expertise avant le 16 juillet 2007.
7.
Lesdits rapports d'expertise ont été déposés dans le délai imparti.
8.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel
9.
Se basant sur l'expertise demandée par la Cour, les requérants sollicitent le versement d'une somme de 1
415
339 EUR correspondant à la valeur actuelle du bien ainsi qu'à la valeur du bâtiment sis sur leur terrain.
10.
Le Gouvernement s'y oppose et estime qu'en tout état de cause la somme réclamée par les requérants est excessive, étant donné que le tribunal leur a reconnu une somme égale à la valeur marchande du terrain en 1984.
11.
La Cour rappelle qu'un arrêt constatant une violation entraîne pour l'Etat défendeur l'obligation de mettre un terme à la violation et d'en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
12.
Elle rappelle que dans l'affaire
Guiso-Gallisay c. Italie
((satisfaction équitable) [GC], n
o
58858/00, 22 décembre 2009), la Grande Chambre a modifié la jurisprudence de la Cour concernant les critères d'indemnisation dans les affaires d'expropriation indirecte. En particulier, la Grande Chambre a décidé d'écarter les prétentions des requérants dans la mesure où elles sont fondées sur la valeur des terrains à la date de l'arrêt de la Cour et de ne plus tenir compte, pour évaluer le dommage matériel, du coût de construction des immeubles bâtis par l'Etat sur les terrains.
13.
Selon les nouveaux critères fixés par la Grande Chambre, l'indemnisation doit correspondre à la valeur pleine et entière du terrain au moment de la perte de la propriété, telle qu'établie par l'expertise ordonnée par la juridiction compétente au cours de la procédure interne. Ensuite, une fois que l'on aura déduit la somme éventuellement octroyée au niveau national, ce montant doit être actualisé pour compenser les effets de l'inflation. Il convient aussi de l'assortir d'intérêts susceptibles de compenser, au moins en partie, le long laps de temps qui s'est écoulé depuis la dépossession des terrains. Ces intérêts doivent correspondre à l'intérêt légal simple appliqué au capital progressivement réévalué.
14.
La Cour observe que les requérants ont reçu au niveau national une somme correspondant à la valeur vénale de leur terrain, réévaluée et assortie d'intérêts à compter de la date de la perte de la propriété, soit le 17
juillet
1984 (voir paragraphe 13 de l'arrêt au principal).
Selon elle, les intéressés ont ainsi déjà obtenu une somme suffisante à satisfaire les critères d'indemnisation suscités.
15.
Reste à évaluer la perte de chances subie à la suite de l'expropriation litigieuse. Statuant en équité, la Cour alloue aux requérants conjointement 5
000 EUR de ce chef.
B.
Dommage moral
16.
Les requérants demandent la somme de 30 000 EUR chacun.
17.
Le Gouvernement s'y oppose et considère cette somme excessive.
18.
La Cour estime que le sentiment d'impuissance et de frustration face à la dépossession illégale de leurs biens a causé aux requérants un préjudice moral important, qu'il y a lieu de réparer de manière adéquate.
19.
Statuant en équité, la Cour accorde aux requérants conjointement 5
000 EUR au titre du préjudice moral.
C.
Frais et dépens
20.
Avant l'arrêt sur le fond, les requérants demandaient, justificatifs à l'appui, le remboursement des frais encourus dans la procédure devant la Cour, à concurrence de 13
958,35 EUR, taxe sur la valeur ajoutée (TVA) et contributions à la caisse de prévoyance des avocats (CPA) inclues. Dans les observations sur la satisfaction équitable, les requérants demandent 30
000
EUR pour la procédure devant la Cour et 14
309 EUR pour le frais de l'expertise demandée par la Cour.
21.
Le Gouvernement soutient que les requérants n'ont pas étayé leur demande et qu'en tout état de cause la somme réclamée est excessive.
22.
La Cour rappelle que l'allocation des frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En outre, les frais de justice ne sont recouvrables que dans la mesure où ils se rapportent à la violation constatée (voir, par exemple,
Beyeler c. Italie
(satisfaction équitable) [GC], n
o
33202/96, § 27, 28 mai 2002
;
Sahin c. Allemagne
[GC], n
o
23.
La Cour ne doute pas de la nécessité d'engager des frais, mais elle trouve excessifs les honoraires totaux revendiqués à ce titre. Elle considère dès lors qu'il y a lieu de les rembourser en partie seulement. Compte tenu des circonstances de la cause, la Cour juge raisonnable d'allouer un montant de 15
000
EUR pour l'ensemble des frais exposés.
D.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, les sommes suivantes
:
i.
5
000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage matériel
;
ii.
5
000 EUR (cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour dommage moral
;
iii.
15
000 EUR (quinze mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt, pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 décembre 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président