SMOLEI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE

Cererea nr. 246/05

depusă de Constantin SMOLEI

împotriva Moldovei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra) statuînd la 19 octombrie 2010 într-o Cameră compusă din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

Vincent Anthony de Gaetano,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefierul Secției

,

Ținînd cont de cererea menționată, depusă la 24 noiembrie 2004,

Tinînd cont de declarația prezentată de Guvernul reclamat cu privire la radierea cererii de pe rol și raspunsul reclamantului la aceasta,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Constantin Smolei este cetățean al Republicii Moldova, s-a născut în 1938 și locuiește în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl V. Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

Circumstanțele cauzei, prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamantul a fost angajat al “Moldovahidromaș” (M.), o întreprindere de stat. Prin Hotărîrea Sovietului de Miniștri din 19 iunie 1990 Ministerului Industriei al URSS i-a fost acordat dreptul de a gestiona bunurile întreprinderii M. La 28 noiembrie 1990 Ministerul Industriei a încheiat cu personalul angajat în laboratul științific al M., inclusiv și cu reclamantul, un contract pentru crearea unei asociații separate pentru a deține și gestiona laboratorul (“Hidrotehnica”, în continuare “H.”). H. a devenit o societate pe acțiuni înregistrînd acțiunile sale la autoritatea competentă.

Ministerul Industriei din Moldova (“Ministerul”) ulterior, a apreciat contractul respectiv ilegal. La 1 septembrie 1992 a fost dispusă lichidarea S.A. “H.”. Aceasta a contestat ordinul respectiv în instanța de judecată. Ministerul, de asemenea, a inițiat o acțiune în judecată cu privire la anularea contractului prin care a fost creată S.A. “H.”.

La 22 octombrie 1992 Judecătoria Economică a Republicii Moldova a anulat ordinul Ministerului, din motivul că Ministerul nu avea competența să lichideze compania. În aceeași zi, instanța de judecată a admis cererea Ministerului și a declarat nul contractul de creare a S.A. “H.” (“hotărîrea din 1992”). Hotărîrea respectivă nu a fost contestată și a devenit definitivă. Instanța de judecată, de asemenea, a dispus lichidarea S.A.“H.”, cu distribuirea patrimoniului său creditorilor. În consecință, patrimoniul “H.” a fost transmis întreprinderii M. (care încă era Întreprindere de Stat cu 90%, celelalte 10 % aparținînd personalului M.), și acțiunile S.A.“H.” au fost anulate.

În 1994 întreprinderea M. a fost privatizată: acțiunile care aparțineau Statului au fost vîndute la licitație și personalul a semnat un acord prin care au devenit membri noii societăți pe acțiuni înregistrate, menținînd denumirea M.

Reclamantul a refuzat să semneze acordul și să transmită companiei M. partea sa în patrimoniul S.A. “H.” În anul 2000 reclamantul a solicitat companiei să-i achite costul acțiunilor sale. El a fost informat că deținea 1206 acțiuni ale întreprinderii M., la fel ca și ceilalți membri.

Reclamantul a inițiat o acțiune în judecată, solicitînd valoarea acțiunilor sale în patrimoniul “H.” (339000 lei moldovenești (MDL)). La 27 septembrie 2002 Judecătoria s. Ciocana a restituit cererea sa neexaminată, deoarece a omis sa achite taxa de stat (11970 MDL, aproximativ 90 euro (EUR)).

Reclamantul a depus apel, invocînd că nu dispune de mijloace bănești pentru a achita taxa de stat, deoarece avea o pensie mică. Instanța de judecată a admis cererea sa de apel și a dispus judecarea fondului cauzei de către judecătoria inferioară.

La 30 septembrie 2003 Judecătoria s. Ciocana a admis cererea reclamantului cu privire la scutirea de la achitarea taxei de stat. Instanța de judecată a respins pretențiile reclamantului împotriva întreprinderii M. și a obligat reclamantul să achite taxa de stat de la care a fost scutit cînd a inițiat acțiunea.

La 11 decembrie 2003 Curtea de Apel Chișinău a lăsat neexaminat apelul reclamantului deoarece nu a achitat taxa de stat (8977 MDL).

La 11 februarie 2004 Curtea Supremă de Justiție a casat decizia, constatînd că situația financiară a reclamantului (pensia sa era de 146 MDL) nu-i permitea să achite taxa de stat. Instanța de judecată a dispus examinarea fondului cauzei de către Curtea de Apel Chișinău.

La 12 mai 2004 Curtea de Apel Chișinău a admis cererea reclamantului în partea ce ține de scutirea de la achitarea taxei de stat și a examinat fondul cauzei. Aceasta a casat hotărîrea instanței inferioare în partea ce ține de taxa de stat, constatînd că el nu-și putea permite să achite taxa de stat. Instanța de judecată a respins cererea reclamantului împotriva companiei M. fiind nefondată, constatînd că el nu a transferat careva bunuri companiei M. și astfel, nu putea solicita vreo compensație.

În recursul său reclamantul a menționat,

inter alia,

tentativele instanțelor judecătorești să-l oblige să achite taxa de stat, care era «imposibil de a obține de la un pensionar

».

La 21 iunie 2004 Curtea Supremă de Justiție a restituit fără examinare recursul reclamantului, deoarece acesta a omis să achite taxa de stat (5985 MDL, aproximativ 416 EUR). Deoarece, reclamantul a omis să achite taxa de stat, printr-o decizie definitivă din 9 iulie 2004 instanța de judecată a lăsat fără examinare recursul său.

La 26 februarie 2010 Curtea Supremă de Justiție a admis cererea Procurorului General cu privire la redeschiderea procedurilor în legătură cu încălcarea dreptului reclamantului de acces la un tribunal, contrar art. 6 din Convenție. La 16 martie 2010 reclamantul a depus recurs împotriva deciziei din 12 mai 2004.

La 2 iunie 2010 Curtea Supremă de Justiție a examinat recursul a reclamantului și a respins-o fiind nefondată. Ea s-a referit la circumstanțele stabilite ale cauzei,

inter alia

, în hotărîrea Curții

Moldovahidromaș v. Moldova

(nr. 30475/03, 27

februarie 2007), urmare a căreia decizia Judecătoriei Economice a Republicii Moldova din 22 octombrie 1992 a fost menținută, și astfel a fost confirmată anularea creării S.A. “H.”.

Instanța de judecată a constatat că reclamantul nu a prezentat careva probe că a contribuit la constituirea capitalului social al S.A.“H.” Astfel, el nu putea pretinde o parte din patrimoniul S.A. “H.”, însă deținea 1206 acțiuni în compania M.

PLÎNGERI

ÎN DREPT

Prin scrisoarea din 16 august 2010 Guvernul a informat Curtea despre declarația unilaterală în vederea soluționării pretinsei încălcări invocate în cerere. În continuare Guvernul a solicitat Curții să radieze cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevedea:

“[Guvernul s-a referit la hotărîrea Curții Supreme de Justiție din 2 iunie 2010]:

În acest context, deoarece cauza a fost remediată la nivel național, Guvernul formulează următoarea declarație:

Recunoaște că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție, care garantează accesul la un tribunal, urmare a neexaminării de către instanța de judecată a recursului reclamantului din motivul neachitării taxei de stat.

Tinînd cont de cererea depusă și de jurisprudența Curții (

Ungureanu c. Moldovei

,

hotărîrea din 6 septembrie 2007) Guvernul acordă reclamantului o sumă cu titlu de

satisfacție echitabilă, care va avea un impact asupra statutului de victimă. Astfel, ținînd cont de circumstanțele specifice ale cauzei, Guvernul propune următoarele sume în calitate de satisfacție echitabilă: suma de 1000 EUR [una mie euro] în calitate de prejudiciu moral și 100 EUR [una sută euro] în calitate de costuri și cheltuieli.

Guvernul declară că aceste sume vor fi convertite în lei moldovenești la rata aplicabilă la data achitării, și vor fi libere de orice taxe care ar putea fi percepute. Acestea vor fi achitate în trei luni din data notificării deciziei luate de Curte conform articolul 37 § 1 a Convenției Europene pentru Drepturile Omului. În cazul omiterii achitării acestor sume în perioada menționată de trei luni, Guvernul se angajează să achite dobîndă de întîrziere, din momentul expirării a acelei perioade pînă la acordul încheiat, la o rată egală cu rata minimă de refinanțare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neexecutare plus trei procente. Achitarea sumelor va constitui soluționarea definitivă a cauzei.

Astfel, Guvernul solicită Curții să radieze cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenție.”

În scrisoarea din 6 septembrie 2010 reclamantul și- exprimat opinia că suma propusă de Guvern în declarație este foarte mică. El a solicitat Curții să respingă propunerea Guvernului și să-i acorde 5000 EUR în calitate de prejudiciu moral. Reclamantul, de asemenea, a solicitat 25000 EUR, ceea ce constituie valoarea acțiunilor în patrimoniul S.A. “H.”, plus compensarea inflației.

Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că la orice etapă a procedurii poate decide să radieze cererea de pe rol, dacă circumstanțele cauzei relevă una din condițiile specificate la lit. (a), (b) sau (c) al art. 1 din articolul respectiv. În temeiul articolul 37 §

1

(c) Curtea poate radia cererea de pe rol:

“pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii

”.

Ea, de asemenea, reiterează că în anumite circumstanțe, poate radia cererea sau o parte din ea în temeiul art. 37 § 1 (c) în temeiul unei declarații unilaterale formulate de Guvernul reclamat, chiar dacă reclamantul dorește în continuare examinarea cererii.

În acest context, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor stabilite în jurisprudența sa, în particular hotărîrea

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c.

Turciei

, [MC], nr.

26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei

(dec.) nr. 11602/02, 26

iunie

2007; și

Sulwińska c. Poloniei

(dec.) nr. 28953/03).

Curtea a stabilit în numeroase cauze, inclusiv cele depuse contra Republicii Moldova, practica sa referitoare la plîngerile cu privire la încălcarea art. 6 § 1 din Convenție în legătură cu accesul la un tribunal (a se vedea, de exemplu,

Kreuz c. Poloniei

, nr. 28249/95, §§ 52-57, CEDO 2001

‑

VI,

Malahov c. Moldovei

, nr. 32268/02, §§ 25-36, 7 iunie 2007,

Ciorap c.

Moldovei

, nr. 12066/02, §§ 90-96, 19 iunie 2007,

Clionov c. Moldovei

, nr.

13229/04, §§ 35-42, 9 octombrie 2007, și

Tudor-Comert

c. Moldovei

, nr.

27888/04, §§ 32-42, 4 noiembrie 2008).

Ținînd cont de natura recunoașterii în declarația unilaterală a Guvernului, la fel ca și cuantumul compensației propuse – care reflectă faptul că încălcarea invocată (dreptul de acces la un tribunal) a fost deja remediată prin hotărîrea din 2 iunie 2010 – Curtea consideră nu este justificată în continuare examinarea cererii (Articolul 37 § 1(c)).

Mai mult ca atît, în lumina constatărilor enunțate mai sus, și în particular fiind expusă desfășurat jurisprudența similară, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și de Protocoalele sale nu mai justifică examinarea în continuare a acestei părți a cererii (Articolul 37 § 1

in fine

).

În temeiul celor expuse, acest capăt de cerere urmează a fi radiat de pe rol.

Reclamantul s-a plîns de lipsa independenței și imparțialității judecătorilor care au examinat cauza sa.

Partea relevantă a art. 6 prevede:

“Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, a cauzei...de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege.”

Curtea menționează, că reclamantul nu a prezentat nicio probă întru susținerea plîngerii sale. Rezultă că acest capăt de cerere urmează să fie respins fiind nefondat, în conformitate cu art. 35 §§ 3 and 4 din Convenție.

Reclamantul, de asemenea, s-a plîns în legătură cu încălcarea dreptului la protecția proprietății garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, care prevede:

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

Curtea menționează că instanțele judecătorești naționale au stabilit că pretenția reclamantului cu privire la acțiunile sale din patrimonial S.A.“H.” fiind neîntemeiată, deoarece el nu a contribuit la formarea capitalului M. Ea, de asemenea, menționează că la 22 octombrie 1992 instanța de judecată a declarat nulă fondarea S.A. “H.” și instanța de judecată a constatat că anularea deciziei, în 2003, contravenea art. 6 și art. 1 din Protocolul 1 la Convenție (a se vedea

Moldovahidromaș

, citat

supra

, §§ 51 și 64). Mai mult ca atît, prin decizia definitivă din 22 octombrie 1992 a fost modificat statutul legal al S.A. “H.” și transmis înapoi sub controlul companiei M.

Prin urmare, în temeiul principiului

res judicata,

formularea cărorva pretenții ulterioară cu privire la acțiunile din patrimonial S.A. “H.”, urmare a deciziei respective, care a fost adoptată înaintea ratificării de către Republica Moldova a Convenției din 12 septembrie 1997.

Urmare a celor expuse, Curtea consideră că plîngerea reclamantului în temeiul art. 1 din Protocolul 1 la Convenție este nefondată. Astfel, acest capăt de cerere urmează să fie respins fiind nefondat, în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate,

Ține cont

de termenii declarației unilaterale formulate de Guvern în privința art. 6 § 1 din Convenție, și de modalitatea de a se conforma cu obligațiile asumate;

Decide

să radieze de pe rol capătul de cerere referitor la dreptul de acces la un tribunal în conformitate cu art. 37 § 1 (c) din Convenție; și

Declară inadmisibilă

restul cererii.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte