STEPULEAC v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

DECIZIE

Cererile nr. 20269/09 și 24065/09

depuse de Gheorghe și Anatol STEPULEAC

împotriva Moldovei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), statuînd la 16

martie 2010 într-o Cameră compusă din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefierul Secției

,

Examinînd cereri nominalizate depuse la 20 și 30 aprilie 2009 respectiv,

Avînd în vedere dispoziția de acordare a priorității la examinarea cererilor menționate, conform Regulii 41 din Regulamentul Curții,

Luînd în considerație declarație înaintată de Guvernul respondent cu privire la radierea cererii de pe rol, precum și replicile la această declarație,

Deliberînd, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamanții, dl Gheorghe Stepuleac și dl Anatol Stepuleac, sunt cetățeni a Republicii Moldova, sunt născuți în 1964 și 1971, respectiv; locuiesc în Chișinău. Primul reclamant a fost reprezentat în procedurile în fața Curții de dna J.

Hanganu, avocat care practică în Chișinău. Cel de al doilea reclamant a fost reprezentat de dna A. Ursachi, avocat care practică în Chișinău. Guvernul Republicii („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul Guvernamental dl V. Grosu.

A.

Circumstanțele cauzei

Circumstanțele cauzei, în modul în care au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

1.

Cadrul general a cauzei

La 05 aprilie 2009 în Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Partidul Comuniștilor, cu majoritatea de voturi în alegeri, au obținut 60 fotolii din numărul total de 101.

La 06 și 07 aprilie 2009 în Chișinău au avut loc proteste împotriva pretinsei falsificări a rezultatelor alegerilor. În scurt timp după amiaza zilei 07 aprilie 2009, mai multe persoane din rîndul protestatarilor – cîteva sute de presupușii

provocatori

– au devenit violenți, și două edificii de stat au fost atacate. În aceiași noapte, aproximativ 200 de persoane au fost reținute pentru pretinse dezordini în masă și presupusă răsturnare a puterii de stat. Principale partide de opoziție au fost acuzate de organizarea și dirijarea violențelor. Mai multe persoane au fost arestate în zilele ce au urmat, cineva au fost luați de la domiciliu, alții direct din universități și școli. Mai muți din acei arestați s-au plîns asupra aplicării relelor tratamente din partea poliției, și s-a pretins precum trei persoane au decedat urmare a aplicării maltratărilor. Accesul la serviciul on-line a presei independente a fost blocat și un număr de jurnaliști au fost reținuți.

În seara zilei de 07 aprilie 2009, după cîteva ore de la atacuri violente asupra clădirilor publice din Chișinău și pînă a fi efectuată o investigație a evenimentelor, Președintele Republicii Moldova, dl. V.Voronin, în discursul difuzat la televiziunea națională a acuzat partidele de opoziție despre organizarea loviturii de stat. În aceiași seară canalele de televiziune, TVM1 și NIT, au comentat precum că „... printre manifestanți au fost văzuți și frații Stepuleac, cunoscuți pentru trecutul lor criminal...” și „...(la proteste) au fost văzuți membrii grupării criminale cunoscute sub denumirea frații Stepuleac ...” . La 08 aprilie 2009 ziarul Moldova Suverană a publicat un articol unde a notat,

inter alia

, precum „...(la proteste) au fost văzuți frații Stepuleac, care sunt recidiviști notorii și indivizi certați cu legea ...”.

Potrivit celui de al doilea reclamant, abordînd problema cu redactorii șefi a ziarului și canalelor de televiziune menționate, el a fost informat precum că acuzațiile false își au originea de la Ministerul Afacerilor Interne și au venit de la Ministrul Gh. Papuc și șeful Direcției Generale Servicii Operative (DSO). În aceiași zi, cel de al doilea reclamant a solicitat audiență la șeful DSO. Dînșii au avut discuție la orele 10.00 dimineața zilei 09 aprilie 2009, și șeful DSO a negat orice răspîndire a informației despre familia Stepuleac.

2.

Arestul primului reclamant

La 09 aprilie 2009 primul reclamant aflîndu-se în vizită la părinții săi, în raionul Ungheni, fost reținut de poliție. El a fost acuzat de chemări la violențe din 07 Aprilie 2009 și opunere activă de rezistență în fața poliției, participare la dezordini în masă și atacarea persoanelor întru uzurparea puterii de stat, contrar prevederilor Articolului 285 § 4 și Articolului 339 § 1 din Codul penal (a se vedea mai jos).

La 12 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat instanței aplicarea arestării preventive asupra reclamantului pentru o perioadă de treizeci zile, în esență invocînd acele temeiuri indicate mai sus.

În aceiași zi, S. C., judecătorul de instrucție din Judecătoria sectorului Centru, Chișinău, a dispus arestarea preventivă a primului reclamant pe un termen de zece zile. Motivele anunțate de instanță au fost următoarele:

„există o bănuială rezonabilă privind săvîrșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani și că exista riscul de înțelegere între (primul reclamant) și ceilalți acuzați, fapt ce ar putea prejudicia mersul urmăririi penale, pe cînd aceasta se desfășoară ia etapa inițială și pînâ-ii prezent nu sunt stabilite toate circumstanțele care au contribuit la săvîrșirea infracțiunii. ... Arestarea preventivă lui ... (primul reclamant) este condiționată de necesitatea apărării ordinii publice, luînd în considerație de stresul șocant produs în societate prin fapta de care este învinuit numitul, ce se atribuie la categoria infracțiunilor împotriva securității publice și a ordinii publice.”

Primul reclamant nu a fost adus de poliție la ședință de judecată. Aocatul lui a depus un recurs împotriva încheierii cu privire la arestarea preventivă. Avocata s-a referit,

inter alia,

la cazul

Stepuleac c. Moldovei

(nr. 8207/06, 6

noiembrie 2007), în care Curtea deja constatase violarea Articolului 5 în privința arestării anterioare a reclamantului. Dînsa a specificat precum că în dosar nu există nici o dovadă a temeiniciei demersului procurorului, și totodată, instanța a examinat demersul după expirarea termenului de șaptezeci și două ore de reținere prealabilă a reclamantului.

La 12 aprilie 2009 doi martori, chelneri la un restaurant, au fost chestionați, care au confirmat precum că la 07 aprilie 2009 primul reclamant și-a petrecut aproximativ o oră (de la 13.30 pînă la 14.30) în restaurant. Potrivit primului reclamant, el și-a petrecut întreaga zi în întîlniri de afaceri, precum și la Curtea de Apel, prezentînd dovezi în acest sens. Reclamantul a venit la locul evenimentelor după orele 15.00, timp în care proteste și violențe deja au fost epuizate, și ulterior aproape o oră și-a petrecut-o la Procuratura Generală (între 17.00 și 18.30).

Conform susținerilor avocatului, numai o singură dovadă a fost indicată de procurori întru susținerea eliberării mandatului de arestare, și anume declarațiile unui colaborator de poliție care s-a aflat în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit declarațiilor acestuia, primul reclamant l-a întrebat: „De ce stai aici? Tu trebuie să fii în altă parte, să aperi clădirile guvernamentale”.

La 16 aprilie 2009 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul. Instanța de recurs a găsit:

“La pronunțarea deciziei, instanța de judecată a luat în considerație complexitatea cauzei, personalitatea învinuitului, caracterul și gradul prejudiciabil al faptei imputate, care legitimează o detenție provizorie și faptul că (primul reclamant) a săvîrșit crima, ce se include în categoria infracțiunilor grave, pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai mare de 2 ani, astfel aflîndu-se la libertate există riscul că ar putea împiedica la stabilirea adevărului, influența negativ asupra martorilor, să distrugă probele pe dosar, să distrugă probele pe dosar, să se ascundă prin teritoriul Transnistriei necontrolat de organele de drept a Republicii Moldova; există temeiuri rezonabile de a presupune că (primul reclamant) aflîndu-se la libertate ar putea să se ascundă de la organul de urmărirea penală și judecată, să comită și alte infracțiuni”

La 17 aprilie 2009, la demersul procurorului, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei sectorului Centru, Chișinău, a dispus prelungirea arestării preventive în privința primului reclamant, pe o perioadă de treizeci de zile. Motivele indicate de instanță au fost invocate precum că:

“termenul arestului preventiv aplicat ... (primului reclamant) expiră; reieșind din complexitatea cazului, pe dosar este necesar de efectuat mai multe acțiuni de urmărire penală, fapt ce necesită perioada solicitată de procuror; există o bănuială rezonabilă privind săvîrșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani și există riscul de înțelegere între ... (primul reclamant) și ceilalți acuzați, fapt ce ar putea prejudicia mersul urmăririi penale. Prelungirea duratei ținerii sub arest preventiv în privința lui ... (primul reclamant) este și de necesitatea apărării ordinii publice, luînd în considerație de stresul șocant produs în societate prin fapta de care este învinuit numitul, ce se atribuie la categoria infracțiunilor împotriva securității publice și a ordinii publice.”.

Avocata primului reclamant a contestat cu recurs, referindu-se la Articolul 5 din Convenție. Dînsa a notat precum că deși demersul procurorului a fost identic cu acel adresat anterior, care a fost satisfăcut doar parțial (cele zece zile de arest), totuși prima instanță a dispus prelungirea arestării preventive pe un termen de 30 de zile, fără a avea la dispoziție nici o probă din dosar. Mai mult decît atît, dreptul primului reclamant de a fi prezumat nevinovat a fost încălcat și instanța a omis să ia în considerație posibilitatea aplicării unei alte măsuri preventive alternative, prevăzute de lege.

La 22 aprilie 2009 Curtea de Apel, a respins recursul avocatului în principal bazîndu-se pe aceleași motive invocate anterior. Judecătorul A.Ț., din completul de judecători care au examinat recursul, a formulat o opinie separată, în care a menționat,

inter alia

, precum că în instanță nu s-au prezentat nici o dovadă capabilă să conducă la concluzia existenței unei bănuieli rezonabile despre comiterea unei infracțiune de către primul reclamant, precum și probe întru susținerea necesității menținerii reclamantului în detenție preventivă. În plus, procurorul a descris vag învinuirea adusă reclamantului, fără specificarea clară a actelor de care ultimul a fost acuzat.

3.

Arestul celui de al doilea reclamant

La 09 aprilie 2009, aproximativ la orele 17.00, cel de al doilea reclamant împreună cu alți doi frați, fiind reținuți au fost conduși în sediul principal a DSO.

La 10 aprilie 2009 cel de al doilea reclamant a contestat procesul-verbal de reținere, pledînd că acesta a fost ilegal deoarece nu a inclus nici un temei oficial de reținere, din cele exhaustiv menționate de Articolul 166 din Codul de procedură penală. Procuratura la rîndul său nu a reacționat la această contestație.

La 12 aprilie 2009 Procuratura Generală a solicitat instanței aplicarea arestului preventiv în privința celui de al doilea reclamant pe un termen de treizeci de zile. El a fost acuzat de chemări la violențe din 07 Aprilie 2009 și opunere activă de rezistență în fața poliției, participare la dezordini în masă și atacarea persoanelor întru uzurparea puterii de stat, contrar prevederilor Articolului 285 § 4 și Articolului 339 § 1 din Codul penal (a se vedea mai jos).

În aceiași zi avocata celui de al doilea reclamant a contestat legalitatea procesului-verbal de reținere a clientului său. Dînsa a menționat de asemenea precum că termenul de șaptezeci de două ore de reținere a reclamantului a expirat, prin urmare nu există nici un temei legal de detenție, în contradicție cu prevederile Articolului 166 § 5 din Cod de procedură penală. La fel, procuratura a depus demersul său pentru aplicarea arestării preventive în privința celui de al doilea reclamant la ora 16.00 la 12 aprilie 2009, adică cu o oră mai tîrziu după expirarea acelui termen de șaptezeci și două ore de reținere. Conform legii, un asemenea demers urmează să fie adresat cel puțin cu trei ore înainte de expirarea termenului detenției. În final, partea apărării a argumentat precum că instanța nu este competentă să examineze demersul procurorului pînă cînd nu s-a pronunțat asupra legalității procesului-verbal de reținere.

De asemenea, la 12 aprilie 2009, judecătorul de instrucție din judecătoria sectorului Centru, Chișinău, a satisfăcut demersul procurorului și a dispus aplicarea arestării preventive pe un termen de zece zile în privința celui de al doilea reclamant. Motivele invocate de instanță au fost următoarele:

“ există o bănuială rezonabilă privind săvîrșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani și că exista riscul de înțelegere între (al doilea reclamant) și ceilalți acuzați, fapt ce ar putea prejudicia mersul urmăririi penale, pe cînd aceasta se desfășoară ia etapa inițială și pînâ-ii prezent nu sunt stabilite toate circumstanțele care au contribuit la săvîrșirea infracțiunii. ... Arestarea preventivă lui ... (al doilea reclamant) este condiționată de necesitatea apărării ordinii publice, luînd în considerație de stresul șocant produs în societate prin fapta de care este învinuit numitul, ce se atribuie la categoria infracțiunilor împotriva securității publice și a ordinii publice.”.

Nici un argument al părții apărării nu s-a examinat.

Avocata celui de al doilea reclamant a formulat un recurs, specificînd,

inter alia,

precum că procurorul nu a prezentat în instanță nici o probă întru susținerea demersului său. Dînsa s-a referit la declarațiile a doi martori, care au specificat precum că cel de al doilea reclamant, la 07 aprilie 2009, între orele 12.00 și 14.00 s-a aflat în altă parte a orașului, totodată invocînd demersul apărării către procuror întru obținerea informațiilor despre descifrările convorbirilor telefonice a reclamantului, care vor face posibilă stabilirea locului aflării reclamantului în timpul evenimentelor. Avocata nu a recepționat nici un răspuns la demersul său, iar prima instanță nu a comentat acest aspect. În final, apărătorul a complîns faptul precum că nu i s-a oferit ocazia să discute cu cel de al doilea reclamant după înaintarea în mod oficial a învinuirii, prin urmare dînsa nu a avut posibilitate să se pregătească de ședința de judecată.

La 16 aprilie 2009 Curtea de apel Chișinău a respins recursul, referindu-se în principal asupra acelorași motive menționate de prima instanță, adăugînd precum că „ (al doilea reclamant) ar putea să se eschiveze de la organul de urmărire penală și instanță, poate să comită alte infracțiuni și alte acțiuni de urmărire sunt necesare de a fi efectuate”.

La 17 aprilie 2009, Procuratura Generală a formulat un demers în instanță întru prelungirea arestului celui de al doilea reclamant pentru o perioadă de treizeci de zile, motivîndu-și poziția pe aceleași temeiuri invocate anterior. În aceiași zi judecătoria sectorului Centru a respins demersul. Instanța a repetat acele motive de detenție menționate anterior, dar a găsit convenabil să ia în considerație faptul că cel de al doilea reclamant are trei copii la întreținere, inclusiv unul de opt luni de zile, el urmează să fie plasat sub arest la domiciliu, pentru perioada de treizeci de zile.

Avocata celui de al doilea reclamant a depus recurs, referindu-se la absența reacției primei instanțe asupra argumentelor vizavi de privarea de libertate a clientului său. Cel mai important, nu a fost nici o replică asupra probelor prezentate vizavi de lipsa clientului său în centrul municipiului în timpul desfășurării protestelor, contrar celor susținute de partea acuzării.

La 22 aprilie 2009 Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocatei celui de al doilea reclamant. Instanța s-a referit la aceleași temeiuri menționate anterior în propria decizie, la fel specificînd precum că patru martori au confirmat că primul reclamant a participat la dezordini în masă din 07 aprilie 2009 și a chemat la violențe. În același timp, dovezile prezentate de cel de al doilea reclamant pot confirma absența sa la locul evenimentelor doar între orele 12.00 și 12.30, precum și după ora 17.00, dar dînsul a avut oportunitatea de a participa la dezordini între timp. Oricum, instanța a găsit:

“ Colegiul penal consideră că în materialele dosarului sunt multiple probe veridice, concludente și pertinente, care coroborează între ele și demonstrează cu certitudine că învinuitul (al doilea reclamant), fiind eliberat de sub arestul preventive, nu se v-a eschiva de la urmărirea penală, nu v-a influența martorii și nu v-a împiedica efectuarea actelor de urmărire penală și de judecată; ... nu este nici un pericol că dânsul v-a fugi sau se v-a eschiva de la procesul de judecată, deoarece arestarea preventivă învinuitului (al doilea reclamant) se v-a înlocui cu altă măsură preventivă, care v-a constitui niște măsuri de supraveghere și care ar asigura participarea lui la procesul judiciar, și anume cu arest la domiciliu.

Judecătorul A.Ț., din completul de judecători care au examinat recursul, a formulat o opinie separată, în care a menționat,

inter alia

, precum că în instanță nu s-au prezentat nici o dovadă capabilă să conducă la concluzia existenței unei bănuieli rezonabile despre comiterea unei infracțiune de către primul reclamant, precum și probe întru susținerea necesității menținerii reclamantului în detenție preventivă. În plus, procurorul a descris vag învinuirea adusă reclamantului, fără specificarea clară a actelor de care ultimul a fost acuzat. Judecătorul a adăugat, precum că aplicarea unei măsuri preventive mai blînde asupra celui de al doilea reclamant în continuare constituie o limitare a drepturilor acestuia și ar putea fi ordonată doar în cazul existenței unei bănuieli rezonabile despre comiterea infracțiunii.

Cel de al doilea reclamant a susținut precum că nu s-a aflat la 07 aprilie 2009 în centrul municipiului Chișinău, unde au avut loc proteste, exceptînd o perioadă foarte scurtă, astfel faptul fiind confirmat prin declarațiile martorilor și alte dovezi referitoare la descifrarea fiecărui minut din ziua respectivă.

Potrivit celui de al doilea reclamant, el și membrii familiei sale au fost persecutați de autorități începînd din anul 2005, cînd dînșii deschis și-au exprimat viziunile sale pro-democratice care au venit în contradicție cu guvernarea la momentul respectiv, în particular Ministerul Afacerilor Interne, căruia aceștia au înaintat direct pretenții despre persecuții a familiei sale. Doi din frații Stepuleac au fost anterior arestați urmare a unor dosare penale fabricate. Fiind achitați definitiv, dînșii au înaintat o serie de cereri de chemare în judecată împotriva funcționarilor cu înalte funcții de răspundere și cel de al doilea reclamant le-a reprezentat interesele în acele proceduri inițiate. Familia a fost amenințată cu privațiune de libertate pe un termen lung. Între Ministerul de Interne și familia Stepuleac există o ostilitate reciprocă.

PLÎNGERI

1.

Reclamanții s-au plîns în baza Articolului 5 § 1 din Convenție precum că dînșii au fost arestați în absența unei suspiciuni rezonabile despre comiterea infracțiunii și precum că eliberarea lor a fost condiționată de semnarea declarațiilor denunțătoare despre acordarea beneficiilor din partea partidelor de opoziție întru participare la organizarea protestelor.

2.

Dînșii la fel s-au plîns în baza Articolului 5 § 3 din Convenție, invocînd că instanțele naționale nu au specificat motive suficiente și relevante întru aplicarea și prelungirea arestării preventive (inclusiv și arestării la domiciliu).

ÎN DREPT

La 29 octombrie 2009 Guvernul a informat Curtea despre formularea declarației unilaterale întru soluționarea litigiului derivat din cererea reclamanților. La fel, Guvernul a solicitat Curții să radieze cererea de pe rol în conformitate cu Articolul 37 din Convenție.

Declarația a prevăzut după cum urmează:

“... 2. La 30 septembrie 2009 Ministrul Justiției a făcut publică o declarație în numele Guvernului în prezența mass-media și a reclamanților care s-au plîns de violarea drepturilor sale în legătură cu evenimentele din 07 aprilie 2009. Potrivit acelor declarații, prezentate de o persoană cu înaltă funcție de răspundere, Guvernul direct și-a exprimat regretele cu privire la caracterul disproporționat al acțiunilor întreprinse de autoritățile naționale, după evenimentele avute loc la 07 aprilie 2009, în privința tuturor persoanelor implicate în incidentele respective, și în particular vizavi de reclamanți care s-au plîns în fața Curții (..., și prezenta cerere).

Guvernul recunoaște existența încălcării drepturilor reclamanților prevăzute de Articolul 5 § 1 (c) din Convenție deoarece organele de urmărire penală și instanțele naționale au procedat la arestarea reclamanților fără a lua în considerație lipsa suspiciunii rezonabile de comitere a infracțiunii de care s-au acuzat reclamanții. La fel, Guvernul recunoaște că instanțele naționale nu a prezentat motive relevante și suficiente în încheierile/deciziile sale cu privire la aplicarea și prelungirea arestării preventive (arestării la domiciliu), încălcînd prevederile Articolului 5 § 3 din Convenție. ...

a. pentru primul reclamant (Gheorghe Stepuleac) – suma totală de 6,000 euro;

b. pentru cel de al doilea reclamant (Anatol Stepuleac) – suma totală de 4,000 euro.

În scrisoarea din 10 decembrie 2009 Guvernul a modificat paragraful 6 (b) din declarația unilaterală, după cum urmează:

“ b. pentru cel de al doilea reclamant (Anatol Stepuleac) – suma totală de 6,000 euro.”

Reclamanții au solicitat Curții să respingă declarația unilaterală a Guvernului, motivînd că urmărirea penală întru acuzarea lor de pretinsa participare activă la evenimentele din 07 aprilie 2009 este continuă și nu a fost încetată. Mai mult decît atît, în lipsa unei hotărîri a Curții, dînșii vor fi privați de calificarea juridică a faptelor care au servit obiectul cauzei sale. Suplimentar, reclamanții au specificat precum că Guvernul în declarația sa a omis să recunoască faptul că mai multe persoane nevinovate, cum sunt și reclamanții, au fost arestați și urmăriți penal neîntemeiat, doar în sensul persecuțiilor.

În primul rînd, Curtea de observă că părțile nu au reușit să ajungă la o reglementare amiabilă a prezentei cauze. Curtea notează, conform Articolului 38 § 2 din Convenție negocierile cu privire la reglementarea amiabilă a cazului sunt confidențiale, iar Regula 62 § 2 din Regulamentul Curții adaugă precum că nici o referință scrisă sau verbală, ori altă concesiune vizavi de aspectele litigioase nu poate fi făcută în cadrul încercării de a ajunge la reglementare amiabilă. Oricum, declarația formulată de Guvern a fost formulată în afara limitelor negocierilor cu privire la reglementare amiabilă.

Curtea notează precum Articolul 37 din Convenție prevede posibilitatea radierii cererii la orice etapă a procedurilor, dacă circumstanțele cauzei conduc la una din concluziile stipulate de punctele (a), (b) sau (c) paragrafului 1 Articolului respectiv. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții, în special, să radieze cererea de pe rol:

„pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1 din Convenție,

in fine

, include excepția:

„Totuși, Curtea poate continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și prin protocoalele sale o cere.”

De asemenea, Curtea amintește că în anumite circumstanțe poate radia o cerere sau o parte a acesteia în conformitate cu Articolul 37 § 1 (c) din Convenție în baza unei declarații unilaterale a Guvernului reclamat, chiar și în cazul în care reclamantul dorește continuarea examinării cauzei. În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor enunțate de propria jurisprudență, în particular speța

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar v. Turcia

, [GC], nr.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI, și

Melnic v.

Moldova

, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006).

Curtea notează precum că a accentuat într-un număr de cauze asupra naturii și întinderii obligaților care se nasc în favoarea statului conform prevederilor Articolului 5 §§ 1 și 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu,

Sarban v. Moldova

, no.

3456/05, §§ 95-104, 4 octombrie 2005, și

Stepuleac v. Moldova

, no.

8207/06, §§ 68-81, 6 noiembrie 2007). În prezenta cauză, Curtea observă că obiectul de examinare a acestor două cereri nu a fost niciodată chestiunea vinovăției ori nevinovăției reclamanților, precum și faptul inițierii urmăririi penale împotriva lor, dar în fapt esența plîngerilor a privit conformitatea cu Articolul 5 §§ 1 și 3 din Convenție, în privința cărui aspect Guvernul a și făcut explicit o recunoaștere a existenței violării drepturilor acestora.

Avînd în vedere natura celor recunoscute și asumate de Guvern, cuprinse în propria declarație unilaterală, precum și mărimea compensație propuse, care poate fi considerată rezonabilă comparativ cu satisfacția acordată de Curte în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică examinarea în continuare a acestui capăt de cerere (Articolul 37 § 1 (c)) (a se vedea, de asemenea, principiile relevante în cauza

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere de pe rol), no. 53487/99, 1 March 2005).

În lumina tuturor aprecierilor de mai sus, Curtea este convinsă de respectarea drepturilor omului astfel cum acestea sunt definite în Convenție și Protocoalele sale, prin urmare nu este necesară examinarea în continuare a cererilor.

Prin urmare cererile urmează să fie radiate de pe rol.

Curtea are discreția de acordare a costurilor și cheltuielilor atunci cînd radiază cererea de pe rol (Regula 43 § 4 din Regulamentul Curții). În prezenta cauză, avînd în vedere natura relativ simplă a aspectelor invocate și caracterul similar dintre ambele cereri, inclusiv și volumul lucrului avocaților reclamanților, Curtea decide de a acorda 1000 Euro fiecărui reclamant cu titlu de compensare a costurilor și cheltuielilor.

Din aceste considerente Curtea

în unanimitate să radieze cererea de pe rol;

(a)

statul respondent va achita fiecărui reclamant cîte 1000 EURO (o mie de euro), plus oricare taxă sau impozite care ar putea fi aplicate reclamanților, cu titlu de compensare a costurilor și cheltuielilor, sumele care urmează a fi convertite în lei moldovenești la cursul de schimb valutar aplicabil la data achitării;

(b)

din momentul expirării termenului de trei luni de zile sus-menționat și pînă la achitarea efectivă sumelor respective, statul reclamat va achita o penalități egale cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte