STEPULEAC ANATOL v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

Cererea nr. 12437/08

Anatol STEPULEAC

contra Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Treia), întrunită la 16 octombrie 2012 într-un Comitet compus din:

Alvina Gyulumyan,

Președinte,

Ján Šikuta,

Kristina Pardalos,

judecători,

și Marialena Tsirli,

Grefier Adjunct al Secției,

Examinînd cererea de mai sus, depusă la 2 februarie 2008,

Examinînd declarația prezentată de către Guvernul respondent la 16 martie 2012 prin care a solicitat Curții radierea cererii de pe rol și replica reclamantului la această declarație,

Deliberînd, decide următoarele:

1.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI ȘI PROCEDURA

1.

Reclamantul, dl Anatol Stepuleac, este cetățean al Republicii Moldova, născut în 1971 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de dna A. Ursachi, avocat care practică în Chișinău.

2.

Guvernul Republicii Moldova ("Guvernul") a fost reprezentat de către Agentul său

ad interim

, dl L. Apostol.

3.

Cererea a fost comunicată Guvernului.

Circumstanțele cauzei

1.

Arestul reclamantului și pretinse rele tratamente

4.

La 11 ianuarie 2006 fratele reclamantului, dl Gheorghe Stepuleac, a fost reținut de poliție, precum că în scopul de a-l convinge să cedeze dreptul de proprietate asupra firmei sale de securitate privată, în favoarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.

5.

La 7 februarie 2006 mai mulți ofițeri sub conducerea colonelului P. au perchiziționat apartamentul fratelui reclamantului și au ridicat,

inter alia

, trei telefoane mobile și o cameră video. Camera video a fost utilizată de către fiul fratelui reclamantului pentru a înregistra percheziția. La 17 februarie 2006, Judecătoria Sectorului Centru a constatat că ofițerii de urmărire penală nu au avut nici un motiv să ridice telefoanele mobile și camera video și a dispus restituirea acestora.

6.

În timpul efectuării percheziției la 7 februarie 2006, soția fratelui reclamantului l-a sunat și a cerut ajutor din partea reclamantului. Reclamantul a venit în apartament cu un avocat. Potrivit reclamantului, el a întrebat despre temeiurile efectuării percheziției, iar colonelul P. l-a împins într-o cameră și l-a lovit în cap și i-a rănit brațul. Reclamantul a fugit și mai tîrziu în acea seară s-a adresat la spital pentru tratament, refuzînd internarea.

7.

Totuși, la 8 februarie 2006 el s-a simțit mai rău și a fost transportat cu ambulanța la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, fiind internat în spital. În aceeași zi, seara, colaboratorii Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate a Ministerului Afacerilor Interne ("DGCCO") au venit să-l aresteze, dar medicul a interzis să fie transferat din cauza stării sale precare de sănătate. În aceeași zi, un neurolog a constatat că reclamantul avea comoție cerebrală.

8.

La 9 februarie 2006 colaboratorii DGCCO l-au arestat pe reclamant și l-au dus în Izolatorul de detenție provizorie a DGCCO. După cum se pretinde, inițial medicii nu erau de acord cu transferul reclamantului, dar după un apel de la un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul a fost externat, iar starea lui de sănătate a fost caracterizată ca fiind "satisfăcătoare".

9.

Două ore mai tîrziu, reclamantul și-a pierdut cunoștința în celula sa din Izolatorul DGCCO. O ambulanță a fost chemată să-i ofere asistență de urgență. Medicii au constatat că reclamantul a suferit o traumă la cap și că a fost găsit inconștient, precum și faptul că "poliția refuză să permită spitalizarea pacientului".

10.

La 10 februarie 2006, șeful izolatorului DGCCO a raportat conducerii DGCCO că reclamantul s-a plîns în legătură cu starea sa de sănătate din momentul aflării sale în izolator și că ambulanta a fost chemată de mai multe ori, dar medicii nu au constatat nici o problemă gravă ce ar necesita staționarea lui în spital.

11.

În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața unui judecător de instrucție, care a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința lui pe un termen de zece zile. De asemenea, judecătorul a dispus transferarea reclamantului în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, pentru a avea posibilitate de a primi tratament medical după intervenția chirurgicală. Cu toate acestea, reclamantul nu a fost transferat în Penitenciarul 13 și a continuat să fie deținut în izolatorul DGCCO. La 14 februarie 2006 reclamantul a cerut administrației izolatorului DGCCO să fie transferat în Penitenciarul nr. 13. La 22 februarie 2006 el a fost informat de către șeful DGCCO că un demers în acest sens a fost înaintat, în aceeași zi, procurorului care conduce urmărirea penală, "pentru a da consimțămîntul la transferarea [reclamantului] în Penitenciarul nr. 13 ".

2.

Plîngerile reclamantului și investigațiile în legătură cu plîngerile sale

12.

La 7 martie 2006, un judecător de instrucție a examinat plîngerea reclamantului cu privire la modul în care el a fost tratat de către poliție. Judecătorul a constatat că reclamantul nu a contestat nici un act concret al poliției sau al procurorului și că el urma să se plîngă despre împrejurările reținerii sale procurorului.

13.

La 8 martie 2006 un procuror a dispus neînceperea urmăririi penale în legătură cu plîngerile reclamantului privind maltratarea sa în timpul efectuării percheziției în apartamentul fratelui său și asupra evenimentelor care au urmat. Procurorul a notat,

inter alia

, că din motivul că în cadrul efectuării percheziției reclamantul a împiedicat mersul normal al acțiunii de urmărire penală, ofițerii "au întreprins măsurile necesare legale pentru a curma implicarea persoanei în acțiunile legitime ale poliției". Reclamantul a depus o cerere de recurs.

14.

La 24 octombrie 2006 judecătorul de instrucție al Judecătoriei sectorului Centru a constatat nulitatea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 8 martie 2006, pe motiv că aceasta nu a fost pe deplin motivată.

15.

Reclamantul și avocatul său în continuare s-au plîns în legătură cu maltratarea sa la 7 februarie 2006, iar ulterior și de lipsa asistenței medicale.

16.

La 21 noiembrie 2006, 28 iunie și 30 octombrie 2007, precum și la 9 ianuarie 2008 procurorul a dispus de a refuza pornirea urmăriri penale în baza plîngerilor reclamantului. Fiecare dintre aceste ordonanțe au fost anulate de către judecătorul de instrucție, care le-a constatat ca fiind superficiale și premature. Procurorul responsabil de examinarea cauzei și alți doi colaboratori au fost mustrați pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

17.

La 25 martie 2008 a fost pornită urmărirea penală în baza plîngerii reclamantului de maltratare. La 31 martie 2011 procurorul a dispus încetarea urmăririi penale pe motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Reclamantul a contestat această ordonanță judecătorului de instrucție.

18.

La 21 iulie 2011 Judecătoria sectorului Rîșcani a respins recursul reclamantului ca fiind neîntemeiat. Judecătorul s-a referit la rezultatele unui raport de expertiză medicalo-legală, potrivit căruia nu a era exclus faptul că reclamantul și-a tăiat mîna în timp ce se lupta pentru camera video cu poliția. Judecătorul a decis că, deoarece poliția era abilitată să-l împiedice să utilizeze orice echipament în timpul percheziției, iar reclamantul nu s-a conformat cererii lor, aceștia au fost în drept să utilizeze forța împotriva lui. Mai mult decît atît, avocatul reclamantului, care a participat la efectuarea percheziției, nu a consemnat nici o obiecție în procesul verbal de desfășurare a percheziției.

19.

Potrivit reclamantului, plîngerea sa în legătură cu transferarea forțată de la spital la izolatorul DGCCO și, ulterior, insuficiența asistenței medicale în timpul detenției a fost separată de materialele plîngerîi sale depuse împotriva colonelului P. Aceste procese separate, sunt încă în curs de examinare.

PLÎNGERI

20.

Reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 3 din Convenție, că el a fost maltratat de către poliție în timpul efectuării percheziției din 7 februarie 2006 și după reținerea sa, precum că el nu a primit asistență medicală corespunzătoare stării sale în timpul detenției. El a fost intimidat în perioada detenției sale, cu scopul de a-l împiedica să-și reprezinte în mod legal fratele său.

21.

De asemenea, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 13 din Convenție, de lipsa remediilor efective în legătură cu plîngerile sale formulate în temeiul articolului 3 din Convenție.

22.

În final, reclamantul s-a plîns în temeiul articolului 18 din Convenție, precum că el a fost arestat nu din cauza unei suspiciuni că ar fi comis o infracțiune, dar cu scopul de a-l descuraja să-și apere fratele și cu scopul de a exercita presiune asupra familiei sale, astfel încît să renunțe la dreptul de proprietate asupra companiei lor de securitate privată.

ÎN DREPT

A.

Plîngerile în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție

23.

Reclamantul s-a plîns despre maltratarea sa de către poliție și omisiunea acordării asistenței medicale corespunzătoare. De asemenea, el s-a plîns de lipsa remediilor efective în legătură cu plîngerile sale formulate în temeiul articolului 3 din Convenție. Reclamantul a invocat articolele 3 și 13 din Convenție.

24.

După ce încercarea de soluționare pe cale amiabilă a cauzei a eșuat, Guvernul a prezentat Curții, printr-o scrisoare din 16 martie 2012, o declarație unilaterală în vederea soluționării litigiului. Guvernul a solicitat Curții să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu articolul 37 din Convenție.

Declarația unilaterală prevede următoarele:

“Guvernul recunoaște că, în prezenta cauză nu a avut loc o investigație efectivă în legătură cu plîngerile reclamantului despre maltratarea sa, prin urmare, Guvernul nu poate oferi o explicație plauzibilă a originii leziunilor reclamantului sau dacă sunt ori nu adevărate afirmațiile sale privind maltratarea (a se vedea

Veznedaroğlu v. Turcia

, nr. 32357/96, § 31, 11 aprilie 2000,

Petru Roșca c. Moldovei

, nr 2638/05, 6 octombrie 2009). De asemenea, Guvernul, reieșind din materialele aflate în posesia sa nu poate să ofere explicații rezonabile pentru a stabili dacă a fost sau nu reclamantul lipsit de asistență medicală corespunzătoare stării sale. În consecință, în această cauză a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolele 3 și 13 din Convenție, luate separat și în conjuncție.

În acest sens, avînd în vedere principiile statuate în jurisprudența Curții (a se vedea, printre altele

Tahsin Acar c. Turciei

((chestiune preliminară) [MC], nr 26307/95, § § 75-77, CEDO 2003 VI.; și, de asemenea,

Haran c. Turciei

(radiere de pe rol), nr 25754/94, 26 martie 2002;. etc), Guvernul consideră că recunoașterea de mai sus ar putea constitui o satisfacție echitabilă parțială pentru prejudiciile morale suferite.

Guvernul solicită Curții să ia în considerare prezenta declarație unilaterală și recunoașterile menționate

supra

. ...Guvernul, efectuînd propria evaluare a circumstanțelor prezentei cauze în lumina jurisprudenței similare, [...] propune să-i plătească reclamantului o sumă totală de 14 000 (paisprezece mii) Euro, cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli suportate.

Guvernul declară că suma de mai sus va fi convertită în lei moldovenești la cursul de schimb aplicabil din ziua plății, și va fi scutită de orice taxe aplicabile. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei adoptate de Curte potrivit articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul neachitării acestei sume în termenul celor trei luni, Guvernul va achita o dobîndă la ea, din momentul expirării acelei perioade pînă la data plății, la o rată echivalentă cu rata minimă de împrumut a Băncii Centrale Europene pe durata perioadei de întîrziere plus trei procente. Plata va constitui soluționarea definitivă a cauzei și a oricăror altor pretenții care pot apărea din circumstanțele prezentei cauze."

25.

Prin scrisoarea din 24 martie 2012, reclamantul a menționat că el nu este de acord cu termenii declarației unilaterale. Deși reclamantul nu a contestat suma propusă de Guvern, el a menționat că aplicarea sistematică a relelor tratamente de către poliția din Republica Moldova, precum și măsurile luate de către procurori și instanțele de judecată de a proteja persoanele care torturează de la răspundere ar putea fi oprit numai prin adoptarea hotărîrilor de către Curte prin care va condamna astfel de practici și va constata încălcări ale Convenției.

26.

Curtea notează că articolul 37 din Convenție prevede că în orice stadiu al procedurii, Curtea poate să decidă radierea unei cereri de pe rol atunci cînd circumstanțele permit să conducă la concluzia specificată la literele (a), (b) sau (c) din paragraful 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) permite Curții, în special, să radieze cererea de pe rol:

“ pentru orice alt motiv constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii.”.

27.

De asemenea, Curtea reamintește că în anumite circumstanțe, ea poate radia de pe rol o cerere sau un capăt al acesteia în conformitate cu articolul 37 § 1 (c) din Convenție în temeiul unei declarații unilaterale a Guvernului respondent, chiar dacă reclamantul insistă asupra continuării examinării cauzei sale.

28.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația, în lumina principiilor ce reies din jurisprudența sa, în special hotărîrea

Tahsin Acar

(a se vedea

Tahsin Acar c. Turciei

, [MC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI, și

WAZA Spółka z o.o. c. Poloniei

(dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și

Sulwińska c. Poloniei

(dec.) nr. 28953/03).

29.

Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele depuse împotriva Republicii Moldova, jurisprudența sa în ceea ce privește plîngerile cu privire la încălcarea unuia dintre drepturile de a nu fi supus maltratării și de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare în timpul detenției (a se vedea, de exemplu,

Șarban c. Moldovei

, nr 3456/05, §§ 75-91, 4 octombrie 2005;

Corsacov c. Moldovei

, nr 18944/02, §§ 49-76, 4 aprilie 2006;

Boicenco c. Moldovei

, nr 41088/05, §§ 83-127, 11 iulie 2006;

Pruneanu c. Moldovei

, nr 6888/03, §§ 43-64, 16 ianuarie 2007;

Oprea c. Moldovei

, nr. 38055/06, §§ 38-42, 21 decembrie 2010; și

Taraburca c. Moldovei

, nr. 18919/10, §§ 34-59, 6 decembrie 2011), precum și cu privire la lipsa unui remediu efectiv în legătură cu plîngerile formulate în temeiul articolului 3 din Convenție (a se vedea, de exemplu,

Corsacov

, citată mai sus, § 82,

Pruneanu

, citată mai sus, § 70,

Breabin c. Moldovei

, nr 12544/08, § 59, 7 aprilie 2009;

Gurgurov c. Moldovei

, nr 7045/08, § 73, 16 iunie 2009; și

Parnov c. Moldovei

, nr 35208/06, § 38, 13 iulie 2010).

30.

Ținînd cont de natura recunoașterii formulată în declarația unilaterală a Guvernului și suma propusă drept compensare - care este în concordanță cu jurisprudența Curții în cazuri similare - Curtea consideră inoportună examinarea în continuare a cererii (articolul 37 § 1 (c)).

31.

În lumina tuturor circumstanțelor invocate mai sus, și, în special, avînd în vedere jurisprudența vastă și clară în acest domeniu, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt definite în Convenție și Protocoalele sale nu impune continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

).

32.

În consecință, Curtea reiterează că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației unilaterale, cererea ar putea fi repusă pe rol în conformitate cu articolul 37 § 2 din Convenție (

Josipović c. Serbia

(dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008).

B.

Plîngerea în temeiul articolului 18 din Convenție

33.

De asemenea, bazîndu-se pe articolul 18 din Convenție, reclamantul s-a plîns că a fost arestat cu un scop determinat întru a impune familia sa să cedeze dreptul de proprietate asupra companiei lor în favoarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.

34.

Examinînd toate probele aflate în posesia sa, și în măsura în care aceasta este în jurisdicția sa, Curtea nu a constatat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de Protocoalele sale.

35.

Prin urmare, acest capăt de cerere este vădit nefondat și urmează să fie respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea în unanimitate

Ia act

de termenii declarației Guvernului respondent în temeiul articolelor 3 și 13 din Convenție și de modalitățile privind asigurarea respectării angajamentelor prevăzute de acestea;

Decide

să radieze cererea de pe rol, în conformitate cu prevederile articolului 37 § 1 (c) din Convenție,

Declară

restul cererii inadmisibilă.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Grefier adjunct

Președinte