CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 9926/03, de către RF spol. sr.o. împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 20 octombrie 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, Vincent Anthony de Gaetano, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 12 martie 2003, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de societatea reclamantă, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Cererea a fost depusă de o societate de răspundere limitată, RF spol. r.o. („RFSRO”), înregistrată în Žilina. În cursul procedurii în fața Curții o societate de răspundere limitată, profit real Žilina, s.r.o. („PRZSRO”), a susținut, de asemenea, că dorește să continue cererea în locul RFSRO. Statutul juridic al entității solicitante este descris mai jos. Atât RFSRO cât și PRZSRO au fost reprezentate în fața Curții de către dl Skyba, un avocat practicant în Žilina. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Poláčková, care a fost reușit în această funcție de dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1996 RFSRO a luat o acțiune pentru daune împotriva statului în persoana Ministerului Justiției. RFSRO a susținut că, la momentul încheierii contractului menționat anterior, ar fi considerat că proprietatea este gratuită, că mai târziu a stabilit că există, de fapt, o ipotecă asupra proprietății și că statul este responsabil pentru faptul că nu a înregistrat ipoteca în Registrul de terenuri. La 18 decembrie 1997, Curtea Regională Žilina ( Krajský súd ) a susținut un Hotărârea de primă instanță care acordă acțiunea și ordonă statului să plătească echivalentul a aproximativ 101 000 Unități de Monedă Europene (ECU) RFSRO în daune. Hotărârea a devenit finală, obligatorie și executabilă. După aceea, RFSRO a căutat, de două ori, executarea judiciară a hotărârii, procedurile au fost redeschise și, prin urmare, executabilitatea hotărârii din 1997 a fost suspendată. În cadrul procedurii redeschise, hotărârea din 1997 a fost susținută în cele din urmă. RFSRO și-a transferat apoi reclamația la PRZSRO și a fost în cele din urmă încheiat și eliminat din Registrul Comercial (Registrul Obchodný Detaliile detaliate sunt prezentate mai jos. Procedura de punere în aplicare La 27 octombrie 1998, la cererea RFSRO, Curtea de District Čadca ( Okresný súd ) a autorizat ofițerul judiciar A. să pună în aplicare hotărârea din 1997 împotriva Ministerului. Ofițerul a emis ulterior un anunț de punere în aplicare (upovedoenie o začatí exekúcie ) informarea Ministerului că procedurile de executare au început și ordona să-și stabilească datoria. Ministerul a solicitat, la rândul său, suspendarea executării în vederea cererii de redeschidere a procedurii. Cererea a fost acordată de Curtea de District la 13 noiembrie 1998. La 24 noiembrie 2000, Curtea de District a întrerupt procedura de executare, după retragerea de către RFSRO a cererii sale de executare, din cauza faptului că nici A. nici niciun alt ofițer de aplicare nu a fost dispus să efectueze executarea datorită „preocupațiilor pentru existența lor în calitate de ofițeri de aplicare”. La 8 decembrie 2000, cu privire la o nouă cerere de către RFSRO, Curtea de District a autorizat ofițerul B. să execute hotărârea din 1997. La 12 ianuarie 2001, Ministerul a solicitat B. să apară la Ministerul la 15 ianuarie 2001, cu dosarul. Următoarele chestiuni sunt contestate. Potrivit Guvernului, la 26 În ianuarie 2001, Ministerul a efectuat o inspecție de rutină a dosarului de caz în cadrul exercitării competenței sale de a revizui acțiunile luate de ofițeri de aplicare, și nu a existat nici o indicație că dosarul de caz a fost reținut de către Minister. RFSRO a prezentat o notă publicată în scrisoarea șefului Ministerului din 15 ianuarie 2001 și a semnat numai de reprezentantul legal al RFSRO, declarând că dosarul a fost transmis secretariatului C., director general al Ministerului. La 18 ianuarie 2001 B. a invitat RFSRO să își reconsidere cererea de executare „pentru ascunzătoarea unor alte chestiuni decisive, care sunt dezvăluite de încuniile [apelului Ministerului], care au precedat cererea de executare”. În scrisorile din 6 mai și 13 noiembrie 2002 și 19 mai 2003 B. a informat Curtea de District că el nu a putut accepta cererea acesteia de a depune dosarul, astfel cum la 15 ianuarie 2001, acesta a fost predat și a fost încă în posesia Ministerului. În 2003 RFSRO și-a transferat reclamația către o a treia societate privată, care mai târziu l-a transferat înapoi la RFSRO. La 3 noiembrie 2005, Curtea de District a întrerupt executarea având în vedere deschiderea procedurii care au dus la hotărârea din 1997 (a se vedea mai jos). Procedură constituțională La 21 ianuarie 2002 RFSRO a depus o plângere la Curtea Constituțională (Ústavný súd ). Prezenta încălcare a art. 6 § 1 din Convenție în această privință B. nu a făcut obiectul executării, iar Ministerul a împiedicat executarea prin menținerea dosarului. La 14 iunie 2002, Curtea Constituțională a declarat reclamația inadmisibilă. Decizia a declarat că Ministerul a solicitat dosarul în conformitate cu legea relevantă care îl autorizează să efectueze controlul statului asupra activităților ofițerilor de aplicare a normelor de aplicare. Întrucât RFSRO nu a fost implicat într-un astfel de control de stat, ministerul nu a putut fi considerat responsabil pentru nicio încălcare a dreptului său la o audiere într-un termen rezonabil. În sfârșit, Curtea Constituțională a susținut că acțiunea contestată a Ministerului nu ar putea implica întârzieri nejustificate în cadrul procedurii imputabile Curții de District. La 21 august 2002, reclamantul a formulat o a doua plângere în fața Curții Constituționale. 1 în sensul că Ministerul nu a respectat hotărârea din 1997 și a împiedicat executarea acestuia. La 13 noiembrie 2002, Curtea Constituțională a declarat reclamația inadmisibilă și a susținut că, în primul rând, Curtea de District se asigură că suma în cauză este pusă în aplicare. Nu există nici o indicație că nu a fost împiedicată să facă acest lucru. În consecință, nu exista nicio legătură directă între comportamentul Ministerului și presupusa încălcare a drepturilor RFSRO în temeiul art. 1 din Protocolul nr. Reînnoirea procedurii inițiale La 5 octombrie 1998, Ministerul a depus o cerere de deschidere a procedurii care au condus la hotărârea din 1997, din cauza faptului că contractul din 1994 a fost contestat în altă serie de proceduri și că aceste proceduri erau încă în așteptare. La 29 aprilie 2005, Curtea Regională a susținut o decizie de deschidere a procedurii de primă instanță, care a fost luată după ce au fost anulate două decizii anterioare de deschidere a procedurii. În cadrul procedurii redeschise, acțiunea din 1996 a fost examinată de două ori, de către instanțe de competență la două niveluri. Ultima hotărâre a fost renduă la 25 august 2009 de Curtea Regională. Efectul său real a fost de a susține hotărârea din 1997. Acesta a devenit final, obligatoriu și executor la 11 decembrie 2009. La 24 iunie 2010, Curtea Supremă ( Najvyšší súd ) a întrerupt procedurile din recursul Ministerului privind punctele de drept (dovolane ) ) din cauza faptului că RFSRO a fost încheiat la 22 decembrie 2009 și a eliberat din Registrul Comercial la 6 februarie 2010. Starea entității solicitante RFSRO a fost înființată în 1994. A fost deținută de un individ, D. La 4 noiembrie 2009, Curtea de District Žilina a acordat o cerere de către autoritățile fiscale pentru ca RFSRO să fie respinsă. Decizia prevede că din 2004 RFSRO nu a depus declarații fiscale, nu a arătat niciun semn de activitate, nu a avut active cunoscute și nu a fost prezentă la adresa sa înregistrată. Decizia ar fi putut fi, dar nu a fost, contestată prin intermediul unui recurs și, prin urmare, a devenit finală la 22 decembrie 2009. La 1 ianuarie 2010, RFSRO și PRZSRO au încheiat un contract de transfer al cererii de RFSRO în fața Ministerului PRZSRO, cu efect imediat. Aceste companii au informat Ministerul transferului printr-o scrisoare comună din 5 ianuarie 2010. PRZSRO a fost înființată în 2007. Prin forța dezvoltării din Registrul Comercial, la 6 februarie 2010, RFSRO a încetat să existe legal. Activitățile și datoriile sale nu au fost lichidate. Niciun succesor juridic nu este cunoscut să existe. Într-o scrisoare din 22 iunie 2010, la cerere în temeiul articolului 49 § 3 din Regulamentul Curții, părțile au fost invitate să informeze Curtea cu privire la evoluțiile cazului și la statutul RFSRO, având în vedere informațiile din surse publice disponibile (http://www.orsr.sk) care indică faptul că aceasta a fost eliminată din Registrul Comercial. Într-un răspuns din 17 iulie 2010, reprezentantul juridic al atât RFSRO, cât și al PRZSRO au informat Curtea că primele au fost într-adevăr eliminate din Registrul Comercial și că acestea au dorit „să continue procedura de plângere” pe baza acordului de transfer al cererii din 1 ianuarie 2010. Societatea reclamantă s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 că Ministerul nu a plătit suma în cauză și că prin conduita sa, Ministerul a împiedicat aplicarea deciziilor judiciare relevante. Societatea reclamantă s-a plâns că Ministerul nu a plătit suma hotărâtă și a obstrucționat procedurile de executare, în contravenție cu art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” și cu art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede că: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul a susținut că nu există dovezi concludente că dosarul de aplicare a procedurii a fost de fapt reținut de către Minister, care se bazează pe hotărârile Curții Constituționale din 13 noiembrie și 14 noiembrie. Iunie 2002 și au susținut că executarea și orice posibile probleme cu aceasta în ceea ce privește hotărârea din 1997 au fost sub control și responsabilitatea Curții de District și nu a Ministerului. Ei au subliniat că, la nivel național, RFSRO nu s-a plângut de inaction sau de întârziere din partea Curții de District. Guvernul a concluzionat că cererea este evident nefondată. În răspunsul la scrisoarea menționată mai sus din 22 iunie 2010, invitarea părților să facă comentarii cu privire la statutul RFSRO, Guvernul a propus ca cererea să fie exclusă din lista de cauze a Curții din cauza încheierii și grevei RFSRO din Registrul Comercial. De asemenea, au susținut că PRZSRO nu ar putea fi considerat în niciun fel un succesor universal al RFSRO și a subliniat că PRZSRO și RFSRO au omit să notifice presupusul transfer al reclamației litigioase la Curtea Supremă, care în acel moment a fost aprobat de apelul Ministerului asupra punctelor de drept în procedura redeschisă cu privire la această cerere. RFSRO a susținut că dosarul de executare a fost confiscat și reținut de C. și că Ministerul încearcă pur și simplu să evite să își plătească datoria. Acționând prin intermediul reprezentantului său juridic, a susținut, de asemenea, că nu avea cunoștințe despre procedurile referitoare la anularea și grevarea registrului comercial și că acesta trebuie să fi fost inițiat de către Minister. Prin exemplu, s-a susținut că există o serie de societăți într-o situație similară cu RFSRO și că nu au fost confruntate cu cererile de anulare. PRZSRO a fost totuși creditorul în temeiul hotărârii 1997 și a dorit să continue cererea. Evaluarea Curții (a) RFSRO Curtea observă că cererea a fost introdusă în 2003 în temeiul articolului 34 din Convenție de către o societate privată, RFSRO, și că, în 2010, această societate a încetat să existe în mod legal, fără un succesor juridic. Acesta remarcă că acest lucru poate constitui un „alt motiv” pentru care „nu mai este justificat să continue examinarea cererii” în sensul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție prevedea „respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele lor” nu impune altfel, în temeiul articolului 37 § 1 în amendă a convenției. În această privință, în ceea ce privește faptele, Curtea consideră că este important ca afirmația afirmată de RFSRO să fie de natură pecuniară, că, în cadrul procedurii impugnate, această afirmație a fost afirmată de RFSRO și că toate deciziile relevante în cauză se referă la RFSRO. În ceea ce privește principiile juridice aplicabile, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, existența unei „victime a unei încălcări” este indispensabilă pentru punerea în aplicare a mecanismului de protecție al Convenției, acest criteriu nu poate fi aplicat în mod rigid, mecanic și inflexibil pe parcursul întregii proceduri. În general, și în special în cazurile care implică în principal pecuniare și, din acest motiv, creanțe transferabile, existența altor persoane la care această cerere este transferată este o criteriul important, dar nu poate fi singurul. Cazurile în materie de drepturi omului dispun, în general, de o dimensiune morală, pe care trebuie să-l ia în considerare atunci când va continua examinarea unei cereri după ce reclamantul a încetat să existe. Cu atât mai mult, dacă problemele ridicate în cazul în cauză transcend persoana și interesele reclamantului (a se vedea OAO Neftyanaya kompaniya YUKOS c. Rusia (dec.), nr. 14902/04, § 441, 29 ianuarie 2009 cu alte referințe). Acest lucru ar fi cazul în special în cazul în care o cerere se referă la legislația sau un sistem juridic sau practică a statului inculpat (a se vedea Micallef c. Malta [GC], nr. 17056/06, § 46, CEDO 2009 ..., cu alte referințe). Deși este adevărat că afirmația determinată în procedurile impugate a fost de natură pecuniară și astfel transferabilă și că, de fapt, a fost transferată ulterior într-o a treia entitate privată, Curtea observă că nu a existat nicio legătură între procedurile impugate și colapsul legal al RFSRO (de exemplu, a se vedea OAO Neftyanaya kompaniya YUKOS , citat mai sus, § 443 și Banca de Capital AD c. Bulgaria , nr. 49429/99 , § 80 , CEDO 2005 XII (extracte ) . Alegațiile în numele RFSRO în sensul faptului că prăbușirea sa a fost influențată de Minister nu au fost justificate de nici un fapt material sau de dovezi și sunt de fapt contrazise de faptul că, deși i-a fost deschisă să facă acest lucru, RFSRO nu a contestat decizia de liquidare prin intermediul unui recurs și altor remedii juridice posibil disponibile. De asemenea, se remarcă că, în urma dizolvării sale, RFSRO nu a dobândit succesor juridic. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea nu constată nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care îi impun să continue examinarea cererii în ceea ce privește RFSRO (pentru contrast, a se vedea, de exemplu, Karner v. Austria nr. 40016/98, § 27, CEDO 2003 IX și Teherani și alții c. Turcia , nr. 32940/08 , 41626/08 și 43616/08 § 56 , 13 aprilie 2010 . Prin urmare , cererea ar trebui să fie eliminată din lista de cazuri a Curții în măsura în care aceasta a fost adusă de această entitate. (b) PRZSRO În ceea ce privește statutul PRZSRO, Curtea observă că nu a fost parte la procedură încurcată și nu a fost preocupată de niciunul dintre deciziile relevante. Curtea constată, de asemenea, că nu s-a formulat nicio afirmație din partea PRZSRO de faptul că a fost, în orice caz, afectată direct de faptele reclamate. Curtea reiterează că art. 34 din Convenție impune ca un reclamant individual să pretind că a fost afectat de fapt de încălcarea presupusă și nu oferă o bază pentru un actio popularis (a se vedea, de exemplu, Karner , citat mai sus, § 24, cu alte referințe). În vederea completării, Curtea observă, de asemenea, că este deschisă PRZSRO să afirme orice creanțe împotriva Ministerului achiziționate în temeiul acordului de transfer al cererii din 1 ianuarie 2010 prin mijloace și metode legale disponibile (de exemplu, prin contrast și comparare, a se vedea, de exemplu, Business Și Investiții Pentru Toți v. Moldova , nr. 39391/04, § 31, 13 octombrie 20094). Rezultă că, în măsura în care este introdusă de PRZSRO, cererea este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri în măsura în care a fost adusă de RF spol. s.o.; Declarații cererea inadmisibilă în măsura în care a fost adusă de Žilina reală, s.r.o. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului
Application no. 9926/03
by RF spol. s r.o.
against Slovakia
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 20
October 2010 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Ledi Bianku,
Nebojša Vučinić,
Vincent Anthony de Gaetano,
judges
and Lawrence Early,
Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 12 March 2003,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant company,
Having deliberated, decides as follows:
The application was submitted by a limited liability company, RF
spol.
s
r.o. (“RFSRO”), registered in Žilina.
In the course of the proceedings before the Court a limited liability company, Profit real Žilina, s.r.o. (“PRZSRO”), also registered in Žilina, submitted that it wished to pursue the application in the stead of RFSRO. The legal status of the applicant entity is described below.
Both RFSRO and PRZSRO were represented before the Court by Mr
R.
Skyba, a lawyer practising in Žilina.
The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Ms A. Poláčková, who was succeeded in that function by Ms M. Pirošíková.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
1.
Factual background
In 1994 RFSRO entered into a contract for the purchase of real property from an individual.
In 1996 RFSRO brought an action for damages against the State in the person of the Ministry of Justice. RFSRO submitted that, at the time of the conclusion of the above-mentioned contract, it had believed the property was free of any charge, that it had established later that there had in fact been a mortgage on the property and that the State was responsible for failing to have the mortgage recorded in the Land Register.
On 18 December 1997 the Žilina Regional Court (
Krajský súd
) upheld a
first-instance judgment granting the action and ordering the State to pay the equivalent of some 101,000 European Currency Units (ECU) to RFSRO in damages. The judgment became final, binding and enforceable.
Subsequently, RFSRO twice unsuccessfully sought judicial enforcement of the judgment, the proceedings were reopened and, thereby, the enforceability of the 1997 judgment was suspended. In the reopened proceedings, the 1997 judgment was eventually upheld. RFSRO then transferred its claim to PRZSRO and was eventually wound up and struck out of the Commercial Register (
Obchodný register
). The full details are given below.
2.
Enforcement proceedings
On 27 October 1998, at the request of RFSRO, the Čadca District Court (
Okresný súd
) authorised judicial enforcement officer A. to enforce the 1997 judgment against the Ministry. The officer subsequently issued a notice of enforcement (
upovedoenie o začatí exekúcie
) informing the Ministry that enforcement proceedings had commenced and ordering it to settle its debt.
The Ministry in turn requested that the enforcement be suspended in view of the request for the proceedings to be reopened. The request was granted by the District Court on 13 November 1998.
On 24 November 2000 the District Court discontinued the enforcement proceedings, following the withdrawal by RFSRO of its request for enforcement, on the ground that neither A. nor any other enforcement officer was willing to carry out the enforcement due to “concerns for their existence as enforcement officers”.
On 8 December 2000, on a fresh petition by RFSRO, the District Court authorised enforcement officer B. to enforce the 1997 judgment.
On 12 January 2001 the Ministry requested B. to appear at the Ministry on 15 January 2001, with the case file.
The following matters are contested. According to the Government, on 26
January 2001, the Ministry carried out a routine inspection of the case file in the framework of exercising its power to review actions taken by enforcement officers, and there was no indication that the case file was retained by the Ministry. RFSRO submitted a note issued on the letterhead of the Ministry, dated 15 January 2001 and signed solely by the RFSRO’s legal representative, stating that the case file had been handed over to the secretariat of C., a Director General at the Ministry.
On 18 January 2001 B. invited RFSRO to reconsider its enforcement request “on the ground of concealment of further decisive matters which are revealed by the enclosures to [the Ministry’s appeal], which had preceded the enforcement request”.
In letters of 6 May and 13 November 2002 and 19 May 2003 B. informed the District Court that he could not accommodate the latter’s request to submit the case file, as on 15 January 2001 it had been handed over to, and was still in the possession of, the Ministry.
In 2003 RFSRO transferred its claim to a third private company, which later transferred it back to RFSRO.
On 3 November 2005 the District Court discontinued the enforcement in view of the reopening of the proceedings leading to the 1997 judgment (see below).
3.
Constitutional proceedings
On 21 January 2002 RFSRO lodged a complaint with the Constitutional Court (
Ústavný súd
). It alleged a violation of Article 6 § 1 of the Convention in that B. had failed to proceed with the enforcement and the Ministry had obstructed the enforcement by keeping the file.
On 14 June 2002 the Constitutional Court declared the complaint inadmissible. It held that the failure to proceed with the enforcement was not imputable to B., as the file was held by the Ministry. The decision stated that the Ministry had requested the file in accordance with the relevant law authorising it to carry out State control of the activities of enforcement officers. Since RFSRO was in no way involved in such a State control, the Ministry could not be held liable for any violation of its right to a hearing within a reasonable time. Finally, the Constitutional Court held that the contested action of the Ministry could not entail any unjustified delays in the proceedings imputable to the District Court.
On 21 August 2002 the applicant made a second complaint to the Constitutional Court. It alleged a violation of Article 1 of Protocol No.
1 in that the Ministry had failed to abide by the 1997 judgment and had been obstructing its enforcement.
On 13 November 2002 the Constitutional Court declared the complaint inadmissible. It held that it was in the first place for the District Court to ensure that the sum in question was enforced. There was no indication that it had been prevented from doing so. There was accordingly no direct link between the conduct of the Ministry and the alleged violation of the rights of RFSRO under Article
1 of Protocol No.
1.
4.
Reopening of the original proceedings
On 5 October 1998 the Ministry lodged a request for the proceedings leading to the 1997 judgment to be reopened, on the ground that the 1994 contract had been contested in another set of proceedings and that those proceedings were still pending. The 1994 contract was eventually declared null and void.
On 29 April 2005 the Regional Court upheld a first-instance decision to
reopen the proceedings. These decisions were taken after two previous first-instance decisions on the question of reopening had been quashed on appeal.
5.
Reopened proceedings
In the reopened proceedings the action of 1996 was examined twice, by courts at two levels of jurisdiction.
The last judgment was given on 25 August 2009 by the Regional Court. Its actual effect was to uphold the judgment of 1997. It became final, binding and enforceable on 11
December 2009.
On 24 June 2010 the Supreme Court (
Najvyšší súd
) discontinued the proceedings in the Ministry’s appeal on points of law (
dovolanie
) on the ground that RFSRO had been wound up on 22 December 2009 and struck out of the Commercial Register on 6 February 2010.
6.
Status of the applicant entity
RFSRO was set up in 1994. It was owned by an individual, D.
On 4 November 2009 the Žilina District Court granted a request by the tax authorities for RFSRO to be wound up. The decision states that since 2004 RFSRO had failed to file tax returns, had been showing no signs of activity, had no known assets and was not present at its registered address. The decision could have been, but was not, challenged by way of an appeal and consequently became final on 22 December 2009.
On 1 January 2010 RFSRO and PRZSRO entered into a contract to transfer the adjudicated claim of RFSRO against the Ministry to PRZSRO, with immediate effect. These companies informed the Ministry of the transfer by a joint letter of 5 January 2010.
PRZSRO was set up in 2007. It is principally owned by D.
By force of the striking out of the Commercial Register, on 6 February 2010, RFSRO ceased legally to exist. Its assets and liabilities have not been liquidated. No legal successor is known to exist.
In a letter of 22 June 2010, on request under Rule 49 § 3 of the Rules of Court, the parties were invited to inform the Court of developments in the case and the status of RFSRO in view of the information from publicly available sources (http://www.orsr.sk) indicating that it had been struck out of the Commercial Register.
In a reply of 17 July 2010 the legal representative of both RFSRO and PRZSRO informed the Court that the former had indeed been struck out of the Commercial Register and that the latter wished “to continue the complaint proceedings” on the basis of the transfer of claim agreement of 1 January 2010.
The applicant company complained under Article 6 § 1 of the Convention and under Article 1 of Protocol No. 1 that the Ministry had failed to pay the sum in issue to it and that by its conduct the Ministry had prevented the enforcement of the relevant judicial decisions.
The applicant company complained that the Ministry had failed to pay the adjudicated amount and had obstructed the enforcement proceedings, contrary to Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”
and Article 1 of Protocol No. 1, which provides that:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
1.
The parties’ submissions
The Government submitted that there was no conclusive evidence that the enforcement case file had actually been retained by the Ministry. They relied on the decisions of the Constitutional Court of 13
November and 14
June 2002 and argued that the enforcement and any possible problems with it in respect of the 1997 judgment were under the control and responsibility of the District Court and not the Ministry. They pointed out that at the national level RFSRO had failed to complain of inaction or delays on the part of the District Court. The Government concluded that the application was manifestly ill-founded.
In response to the above-mentioned letter of 22 June 2010 inviting the parties to comment on the status of RFSRO, the Government proposed that the application be struck out of the Court’s list of cases on account of the winding up and strike-out of RFSRO from the Commercial Register. They also submitted that PRZSRO could by no means be considered a universal successor of RFSRO and pointed out that PRZSRO and RFSRO had omitted to notify the purported transfer of the litigious claim to the Supreme Court, which at that time was seized of the Ministry’s appeal on points of law in the reopened proceedings concerning that claim.
RFSRO submitted that the enforcement case file had been seized and retained by C. and that the Ministry was merely trying to avoid paying its debt. Acting through its legal representative, it also submitted that it had had no knowledge of the proceedings on its wind-up and strike-out of the Commercial Register, and that it must have been initiated by the Ministry. By way of an example, it was submitted that there were a number of companies in a similar situation to RFSRO and that they had not been faced with requests for winding up. PRZSRO was nevertheless the creditor under the 1997 judgment, and wished to continue the application.
2.
The Court’s assessment
(a)
RFSRO
The Court observes that the application was brought in 2003 under Article 34 of the Convention by a private company, RFSRO, and that in 2010 that company ceased legally to exist, without a legal successor. It notes that this may constitute an “other reason” for which “it is no longer justified to continue the examination of the application” within the meaning of Article 37 § 1 (c) of the Convention provided “respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto” does not require otherwise, pursuant to Article 37 § 1
in fine
of the Convention.
For that matter, as to the facts, the Court finds it to be of significance that the claim asserted by RFSRO was pecuniary in nature, that in the impugned proceedings this claim was asserted by RFSRO, and that all the relevant decisions concerned RFSRO.
As to the applicable legal principles, the Court reiterates that while under Article 34 of the Convention the existence of a “victim of a violation” is indispensable for putting the protection mechanism of the Convention into motion, this criterion cannot be applied in a rigid, mechanical and inflexible way throughout the whole proceedings. As a rule, and in particular in cases which primarily involve pecuniary and, for this reason, transferable claims, the existence of other persons to whom that claim is transferred is an
important criterion, but cannot be the only one. Human rights cases before the Court generally also have a moral dimension, which it must take into account when considering whether to continue with the examination of an application after the applicant has ceased to exist. All the more so if the issues raised by the case transcend the person and the interests of the applicant (see
OAO Neftyanaya kompaniya YUKOS v. Russia
(dec.), no.
14902/04, § 441, 29 January 2009
,
with further references). This would be the case in particular where an application concerns the legislation or a legal system or practice of the defendant State (see
Micallef v. Malta
[GC], no. 17056/06, § 46, ECHR 2009
‑
..., with further references).
While it is true that the claim determined in the impugned proceedings was pecuniary in nature and as such transferable, and that it was in fact later transferred to a third private entity, the Court observes that there was no connection between the impugned proceedings and the legal collapse of RFSRO (for contrast see, for example,
OAO Neftyanaya kompaniya YUKOS
, cited above, § 443 and
Capital Bank AD v. Bulgaria
, no. 49429/99, § 80, ECHR 2005
‑
XII (extracts)).
Allegations on behalf of RFSRO to the effect that its collapse was influenced by the Ministry have not been substantiated by any material fact or evidence and are actually contradicted by the fact that, although it was open to it to do so, RFSRO did not challenge the winding up decision by way of an appeal and other legal remedies potentially available.
It is also noted that following its dissolution RFSRO acquired no legal successor.
In the light of the above considerations the Court finds no special circumstances relating to respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require it to continue the examination of the application in respect of RFSRO (for contrast see, for example,
Karner v.
Austria
,
no. 40016/98, § 27, ECHR 2003
‑
IX, and
Tehrani and Others v.
Turkey
, nos. 32940/08, 41626/08 and 43616/08, § 56, 13 April 2010). Accordingly, the application should be struck out of the Court’s list of cases in so far as it has been brought by that entity.
(b)
As to the status of PRZSRO, the Court observes that it was not a party to the impugned proceedings nor was it concerned with any of the relevant decisions. The Court also notes that no allegation has been made on the part of PRZSRO that it was in any way directly affected by the facts complained of.
The Court reiterates that Article 34 of the Convention requires that an individual applicant should claim to have been actually affected by the violation alleged and does not provide a basis for an
actio popularis
(see, for example,
Karner
, cited above, § 24, with further references).
For the sake of completeness, the Court further observes that it is open to PRZSRO to assert any claims against the Ministry acquired under the transfer of claim agreement of 1 January 2010 by legal means and methods available (by way of contrast and comparison, see, for example,
Business Și Investiții Pentru Toți v. Moldova
, no. 39391/04, § 31, 13 October 20094).
It follows that, in so far as brought by PRZSRO, the application is incompatible
ratione personae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected in accordance with Article 35 § 4.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it has been brought by RF spol. s r.o.;
Declares
the application inadmissible in so far as it has been brought by Profit real Žilina, s.r.o.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Registrar
President