CtEDO 20.10.2010 Auto

POSTOVA BANKA, A.S. v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
20.10.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
POSTOVA BANKA, A.S. v. SLOVAKIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Poštová banka, a.s., este o societate bancară privată, limitată de acțiuni. A fost înființată în temeiul legii Slovaciei în 1992 și are sediul social în Bratislava. Societatea reclamantă a fost reprezentată în fața Curții de către dl J. Havlát, un avocat care practică în Bratislava. Guvernul contestat a fost reprezentat de dna M. Pirošíková, agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 noiembrie 2000, societatea reclamantă a depus o plângere penală (trestné oznámenie) la Biroul Regional de Investigații Bratislava. Aceasta se referă la o tranzacție care implică vânzarea forțată pentru un pret presupus inadecvat de către un ofițer de aplicare a măsurilor judiciare, prin intermediul unui broker de schimb de valori, a acțiunilor unei societăți private pentru decontarea unei datorii recunoscute societății reclamante. S-a susținut că vânzarea a fost manipulată în favoarea cumpărătorului și că, ca urmare, capacitatea de a-și îndeplini celelalte obligații față de societatea reclamantă a fost afectată. Societatea reclamantă a prezentat mai târziu informații suplimentare și-a cuantificat exact cererea de daune. La 7 martie 2002, investigatorul a anulat cazul din cauza faptului că nu a existat nici o indicație că o infracțiune a fost comisă.Decizia a indicat că aceaceasta ar putea fi contestată prin intermediul unui recurs interlocutor (s Societatea reclamantă a fost informată cu privire la decizia din 7 martie 2002 prin scrisoarea transmisă la 13 martie 2002. Cu toate acestea, decizia ca atare nu a fost notificată societății solicitantă în acel moment. În iunie 2002, investigatorul de poliție a informat reprezentantul societății solicitantă că nu are dreptul să consulte dosarul. Procedura a fost în faza anchetei preliminare și, prin urmare, dosarul nu conține dovezi care ar putea fi utilizate în procedurile penale ulterioare. Posibilitatea de a inspecta dosarele penale se extindea exclusiv la dosarele care conțin astfel de dovezi. Reclamantul a solicitat ulterior în mod eșuat serviciul decizionului din 7 martie 2002 și accesul la dosar prin depunerea de plângeri la serviciul public de urmărire penală la diferite niveluri. La 5 august 2004, societatea reclamantă a depus o plângere la Curtea Constituțională împotriva serviciului public de urmărire penală, susținând că măsurile sale au refuzat drepturile procedurale societății solicitantă ca victimă, întrucât decizia din 7 martie 2002 nu a fost înaintata societății solicitantă și societatea nu a fost autorizată să consulte dosarul. Într-o scrisoare din 8 august 2005 ca răspuns la plângerea constituțională a societății reclamante, procurorul general adjunct a recunoscut că reclamația societății reclamante este justificată. Societatea reclamantă, în calitate de victimă, a avut dreptul să fie servită cu decizia impugnată și să inspecteze dosarul. Măsurile concrete au fost luate în vederea deservirii rapide a deciziei investigatorului asupra companiei solicitantă și a permit reprezentantului său să inspecteze dosarul în orice moment. În concluzia sa, Procurorul General Adjunct a exprimat convingerea că motivele plângerii constituționale ale societății reclamante au căzut astfel. La 19 octombrie 2005, Curtea Constituțională a respins plângerea ca fiind evident nefondată.Decizia a declarat că investigatorul a anulat cazul deoarece nu s-a cauzat niciun prejudiciu societății reclamante. Astfel, aceasta din urmă nu a dobândit statutul de victimă în sensul articolului 43 § 1 din Codul de Procedură Penală. În consecință, nu ar fi putut avea loc nicio încălcare a drepturilor procedurale ale victimelor în ceea ce privește societatea reclamantă. Hotărârea Curții Constituționale a fost acordată societății reclamante la 28 noiembrie 2005. Între timp, la 16 septembrie 2005, decizia din 7 martie 2002 a fost acordată societății reclamante, care a depus ulterior un recurs interlocutiv care a contestat constatările factuale și juridice ale investigatorului. La 3 octombrie 2005, reprezentantul legal al societății reclamante a consultat dosarul. Societatea reclamantă a prezentat ulterior o afirmație substanțială care a prezentat motivele apelului. În observațiile lor cu privire la admisibilitatea și meritul cererii, Guvernul a prezentat o copie a unei decizii ale Biroului regional de urmărire publică Bratislava din 14 noiembrie 2005, prin care a respins apelul societății reclamante ca fiind nefondat, susținând că, în ciuda anchetei ample nu au fost stabilite elemente care justificau concluzia că orice persoană a comis o infracțiune.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă