CtEDO 30.11.2010 Auto

STARVYS, S.R.O. v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
30.11.2010
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
STARVYS, S.R.O. v. SLOVAKIA (CtEDO, 2010)
HUDOC · oficial

Entitatea solicitantă, STARVYS, s.r.o., este o societate de răspundere limitată, înființată în 1997 în temeiul legii Slovaciei și are sediul său înregistrat în Fi­akovo. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Poláčková, care a fost succesă în această funcție de dna M. Pirošíková. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 octombrie 1998, sucursala Lučenec a Autorității Naționale pentru Angajare (Národný úrad práce - „NÚP”) a decis că societatea reclamantă a fost obligată să plătească o sumă de bani prin contribuție la fondul de șomaj. Prin o decizie separată în aceeași zi, NÚP a impus o penalizare financiară pentru plata întârziere a acestei contribuții. Aceste decizii ar fi putut fi, dar nu, contestate de un recurs administrativ, devenind astfel finale și obligatorii, la 13 noiembrie 1998. La 23 martie 2001, NÚP a comisionat un ofițer judiciar (súdny exekútor) pentru a impune deciziile de mai sus. La 18 aprilie 2001, ofițerul de executare a emis un anunț de executare (upovedoenie o začatí exekúcie) prin care a notificat oficial societatea reclamantă că procedura de executare a inițiat și a ordonat că societatea reclamantă „nu face nicio dispoziție în ceea ce privește toate activele sale care au fost supuse executării”. Avizul conține, de asemenea, o evaluare a costurilor executării, calculată ca procent din totalul sumei principale și a penalității datorii. Avizul a declarat că executarea ca atare ar putea fi apelată în termen de 14 zile și evaluarea costurilor executării în termen de trei zile de la data în care a fost notificat. Ofițerul de executare a trimis notificarea prin poștă înregistrată la adresa privată a dlui B., care a fost reprezentantul statutar și unul dintre proprietarii societății reclamante. Recepția de livrare postală (avis de réception) poartă o dată scrisă manual și semnătură indicând că notificarea a fost primită la 4 mai 2001, care a fost vineri. La 9 mai 2001, societatea reclamantă a apelat împotriva evaluării costurilor executării. Fără a furniza detalii, s-a afirmat că notificarea executării a fost notificată reclamantului la 6 mai 2001, care a fost o duminică. Societatea reclamantă a susținut că costurile executării ar fi trebuit să fie calculate doar pe baza cuantumului principal al datoriei și că penalitatea de plată întârziată nu ar fi trebuit să fie inclusă. Mai târziu, în mai 2001, societatea reclamantă a depus un apel suplimentar, în care a formulat diverse obiecții în ceea ce privește executarea ca atare. Aceste obiecții se referă în principal la chestiuni de formalitate, cum ar fi: documentele de punere în aplicare nu au indicat numărul corect al dosarului; notificarea de executare a fost formulată în mod incorect în sensul faptului că menționează în mod incorect „toți activele” societății reclamante; și că o copie a cererii de punere în aplicare a reclamantului nu a fost niciodată servită reclamantului. Declarând că nu evită plata, dar nu a putut plăti din cauza lipsei de fonduri, societatea reclamantă a propus întreruperea executării. Societatea reclamantă a prezentat din nou, fără nici o explicație, că notificarea de executare a fost notificată pe aceasta la 6 mai 2001. Ofițerul de aplicare a măsurilor a transmis apelurile societății solicitantă la Curtea de District pentru determinare judiciară. În scrisoarea de însoțire, el a observat că, în contravenție cu afirmația societății reclamante, notificarea de executare a fost furnizată pe aceasta la 4 mai 2001 prin livrarea în mâinile B., așa cum a dovedit semnarea sa privind primirea de livrare poștală. Apelul din 9 mai 2001 împotriva costurilor executării a fost astfel de depus în afara perioadei legale de apel de trei zile. Obiecțiile rămase ale societății reclamante nu au fost nefondate și nu au constituit niciun motiv valabil pentru întreruperea executării. La 12 iulie 2002, societatea reclamantă a prezentat observații în răspuns la scrisoarea însoțitoare de la ofițerul de aplicare. La 15 octombrie 2002, Curtea de district a declarat recursul împotriva costurilor de executare inadmisibil. Acesta a observat că notificarea de executare a fost notificată societății reclamante la 4 mai 2001. Acțiunea împotriva costurilor a fost depusă la 9 mai 2001, care a fost în afara termenului de trei zile aplicabil. Execuția nu a putut fi contestată decât din motive recunoscute de art. 50 § 1 din Codul de Execuție (Legea nr. 233/1995 Coll., astfel cum a fost modificată) și societatea reclamantă nu a invocat niciunul dintre aceste motive. Cerințele formale și materiale pentru executarea au fost îndeplinite și obiecțiile societății reclamante împotriva executării ca atare au fost considerate pur tendentioase. În conformitate cu art. 202 § 2 din Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 99/1963 Col., astfel cum a fost modificată), decizia din 15 octombrie 2002 nu a fost supusă niciun recurs suplimentar. În cazul în care recursul reclamantului ar fi fost permis, reclamantul ar fi putut contesta decizia privind acest recurs în temeiul articolului 50 § 4 din Codul de Justiție. La 15 octombrie 2002, prin o decizie separată, Curtea de District a hotărât că societatea reclamantă trebuie să plătească o taxă judecătorească pentru recursul său împotriva notificării de executare, într-o sumă calculată ca procent din totalul datoriei și pedepsei. La 13 noiembrie 2002, ofițerul de executare a exekučný príkaz a hotărârilor din 29 octombrie 1998. Prin acest ordin, el a îndreptat banca societății reclamante să transfere sumele și costurile executării. Ordinea nu a fost supusă recursului. La 26 august 2003, cu privire la un recurs de către societatea reclamantă, Curtea Regională Banská Bystrica (Krajský súd) a susținut decizia din 15 octombrie 2002 privind taxa judecătorească. La 8 februarie 2008, ofițerul de executare a reîntoarce la Curtea de District decretul care îl autorizează să efectueze executarea pe baza faptului că afirmațiile în cauză au fost executate. La 16 august 2002, societatea reclamantă a depus o plângere la Curtea Constituțională (Ústavný súd) în temeiul articolului 127 din Constituție. Acesta a finalizat plângerea prin depuneri din 22 decembrie 2002 și 13 februarie 2003. Reprezentate de un avocat, societatea reclamantă s-a plâns că procedura de executare a fost efectuată într-un mod nedrept și ilegal; că constituie o încălcare a drepturilor sale de proprietate; și că durata procedurii este excesivă. În special, societatea reclamantă a susținut că există deficiențe formale în documentele de executare; că autorizarea executării este contrară legii; că notificarea executării nu a fost notificată decât la 6 mai 2001; că nu a fost formulată în mod corect, deoarece a ordonat societății solicitantă să nu facă dispoziții în ceea ce privește toate activele sale; că costurile executării au fost calculate în mod incorect; și că decizia din 15 octombrie 2002 a fost arbitrară și lipsită de raționament adecvat. În ceea ce privește notificarea executării, societatea reclamantă a afirmat în special (în prezentarea sa din 22 decembrie 2002) că, de fapt, a fost servită de către dl B. la 6 mai 2001 și că în acea zi, poștașul a informat dl B. că încercarea sa de a da notificarea dlui B. în persoană la 4 mai 2001 nu a avut succes din cauza absenței acestuia. În ceea ce privește durata procedurii, societatea reclamantă s-a plâns, în special, cu privire la luarea de decizii în ceea ce privește recursul său împotriva notificării de executare, și a susținut că s-au continuat întârzieri chiar și după ce acest recurs a fost stabilit. Societatea reclamantă a invitat Curtea Constituțională să anuleze decizia din 15 octombrie 2002 și să-i atribuie 200.000 de coruna slovace prin satisfacție echitabilă în ceea ce privește prejudiciile morale. La 15 mai 2003, Curtea Constituțională a declarat reclamația admisibilă în ceea ce privește durata procedurii și inadmisibilă în ceea ce privește celelalte cazuri. În ceea ce privește obiecțiile reclamantului împotriva executării, s-a remarcat că examinarea acestora era în primul rând sarcina Curții de District, care s-a desfășurat în conformitate cu normele procedurale aplicabile și-a bazat decizia pe un raționament adecvat. Curtea Constituțională nu a constatat nici o indicație a vreunui ilegalitate, arbitraritate sau nelegiuire relevantă din punct de vedere constituțional în decizia Curții de District. În acest sens, Curtea Constituțională nu a abordat în mod specific argumentele societății reclamante cu privire la data de serviciu a notificării de punere în aplicare a acesteia. În cele din urmă, s-a remarcat că societatea reclamantă are încă protecția legii în sensul că ar putea ridica o obiecție împotriva executării în temeiul articolului 57 din Codul de punere în aplicare în cazul în care datoria forțată a fost deja plătită sau în cazul în care executarea a interferat cu activele care au fost excluse din aplicare. O copie a hotărârii Curții Constituționale a fost transmisă societății reclamante la 30 mai 2003. Într-o hotărâre (nález) din 10 septembrie 2003, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District a încălcat dreptul societății reclamante la o audiere fără „întârziere nejustificată” în temeiul Constituției și la o audiție într-un termen rezonabil în temeiul Convenției. Acesta a restrâns examinarea procedurii la recursul societății reclamante împotriva numai avizului de executare. Obiectul apelului nu a fost deosebit de complex. Nu s-a putut imputa nici o întârziere societății reclamante. În schimb, Curtea de District a fost complet inactivă fără nicio justificare de la 30 mai 2001 la 15 octombrie 2002. În plus, Curtea Constituțională a susținut că constatarea unei încălcări a drepturilor societății reclamante constituie satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit. În special, s-a remarcat că societatea reclamantă rezistă la executarea unei datorii în judecată și că societatea reclamantă a avut în orice moment posibilitatea de a pune capăt executării prin plata datoriei sale. În plus, orice posibilă incertitudine din partea societății solicitantă a fost dispunsă de hotărârea Curții de District din 15 octombrie 2002.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă