CASE OF HAPESHIS AND OTHERS v. TURKEY
CASE OF HAPESHIS AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2010)
CAUZA CAUZĂ DE HAPESHIS ȘI ALȚII v. TURKIE (Declarația nr. 38179/97) JUGUL Satisfacție echitabilă STRASBOURG 26 octombrie 2010 FINAL 11/04/2011 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 lit. (c) din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale. În cazul Hapeshis și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca Cameră compusă de: Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ișıl Karakaș, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 5 octombrie 2010, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38179/97) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (nr. 38179/97) de doi ciprioți și doi resortisanți britanici, dl Michael P. Hapeshis, dna La 10 ianuarie 1997, Maria Hapeshi-Michaelidou, dna Praxoulla Hapeshi-Campbell și dna Prodromoulla Hapeshi-Evagora („reclamanții”), într-o hotărâre pronunțată la 22 septembrie 2009 („hotărârea principală”), Curtea a respins diverse obiecții preliminare formulate de guvernul turc și a constatat o încălcare continuă a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prin faptul că reclamanții au fost negați accesul și controlul la, utilizarea și bucuria proprietăților lor, precum și orice compensare pentru ingerința în drepturile lor de proprietate. În plus, a constatat că nu este necesar să examineze plângerea reclamanților în temeiul articolului 14 din Convenția (Hapeshis și alții c. Turcia, nr. 38179/97, §§§§ 22, 23, 29 și 32 și punctele 1-3 din dispozițiile operative, 22 septembrie 2009). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă de aproximativ 17.139.546 euro (EUR) pentru privarea proprietăților sale în ceea ce privește perioada între ianuarie 1987, când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, și 31 Decembrie 2007. Două rapoarte de evaluare, care stabilesc baza pierderii reclamanților, au fost adăugate la observațiile lor. În plus, reclamanții au solicitat aproximativ 170.860 EUR fiecare în ceea ce privește prejudiciile morale și 23,203 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o în ansamblu și a invitat Guvernul și reclamanții să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., §§ 46 și 49 și punctul 4 din dispozițiile operative). La 4 martie 2010, Curtea a invitat reclamanții și guvernul să prezinte orice material pe care îl considerau relevant pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților vizate de hotărârea principală. Reclamanții au fost, de asemenea, invitați să prezinte dovezi scrise privind faptul că proprietățile în joc au fost încă înregistrate în numele lor sau pentru a indica și a susține orice transfer de proprietate care ar fi putut avea loc. La 28 mai 2008, reclamanții au produs certificate de proprietate a proprietăților imobile ocupate de turc eliberate de Departamentul de Terenuri și Sondaje al Republicii Cipru. Acesta se referă la aceste documente că, la 14 mai 2010, proprietățile descrise la alineatul 13 literele (a), (b) și (c) de mai jos au fost înregistrate în numele reclamanților, în timp ce proprietatea descrisă la alineatul 13 literele (h) de mai jos a fost deținută de primul reclamant (Michael P. Hapeshis); în aceeași dată, proprietățile descrise la punctul 13 literele (d), (e), (f) și (g) de mai jos au fost înregistrate în numele primelor solicitanți (Michael P. Hapeshis), al doilea (Maria Hapeshi-Michaelidou) și al patrulea (Prodromoulla Hapeshi-Evagora) și în numele anumitor „Kyriacou Pericle Kyriacos”. Acesta este fiul celui de-al treilea reclamant, Praxoulla Hapeshi-Campbell, care i-a transferat proprietățile în cauză la 19 august 2003. Dl Kyriacou Pericle Kyriacos a declarat că dorește să continue procedura și a autorizat mama sa să-l reprezinte în acțiunea dinainte de Curte. Într-o scrisoare din 22 aprilie 2010, Guvernul a solicitat Curtea să decidă că nu este necesar să continue examinarea cererilor de satisfacție ale reclamanților. Ei au invocat principiile afirmate de Marea Camera din Demopoulos și alții c. Turcia ([GC] (Dec.), nr. 46113/99, 3843/02, 13751/02, 13466/03, 1020/04, 14163/04, 19993/04, 21819/04, 1 Martie 2010) și au susținut că reclamanții ar trebui să-și adreseze cererile către Comisia privind proprietatea imunabilă (CIB) instituită prin Legea „TRNC” 67/2005. Ei au reiterat poziția lor în ceea ce privește problema epuizării remediilor interne în acest caz și în alte cazuri similare la 8 și 22 iunie 2010. Curtea observă în primul rând că argumentele guvernamentale nu au fost solicitate; acestea au fost primite de Registru mult timp după expirarea termenului pentru depunerea de observații cu privire la satisfacția echitabilă și aproape două luni după eliberarea deciziei Marei Camere în Demopoulos Prin urmare, ar putea fi considerat că guvernul nu este împiedicat să ridice această problemă în această etapă a procedurii. În orice caz, Curtea nu poate decât să reitere jurisprudența sa în conformitate cu care obiecții bazate pe neepuizarea recourslor interne, după ce a fost declarată admisibilă, nu pot fi luate în considerare în etapa de merit (a se vedea Demades c. Turcia (merită), nr. 16219/90, § 20, 31 iulie 2003, și Alexandrou v. Turcia (merit), nr. 16162/90, § 21, 20 ianuarie 2009) sau într-o etapă ulterioară. Această abordare nu a fost modificată de Marea Camera, deoarece cazurile Demopoulos și altele nu au fost declarate admisibile atunci când Legea 67/2005 a intrat în vigoare și când Turcia a contestat că căile de recurs interne nu au fost epuizate. 10. În plus, Curtea consideră că concluziile sale anterioare în cazul în cauză că reclamanții nu au fost obligați să epuizeze remediul introdus prin Legea 67/2005 constituie res judicata Acesta reamintește că, după instituirea mecanismului de compensare înainte de introducerea CIB, Guvernul a formulat o obiecție pe baza neepuizării recoursurilor interne. Această obiecție a fost respinsă în hotărârea principală (a se vedea punctul 23 din hotărârea principală și punctul 1 din dispozițiile sale operative). Guvernul a solicitat, de asemenea, în mod eșuant trimiterea cazului la Marea Camera. 11. Prin urmare, Curtea va continua să examineze cazul în temeiul articolului 41 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚII 12. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale și morale Observațiile părților (a) Reclamanții 13. În cererile lor de satisfacție din 29 septembrie 1999, reclamanții au solicitat 4.489.931 de lire cipriote (CYP aproximativ 7.671.496) pentru prejudicii materiale. Acestea se bazează pe raportul unui expert care evaluează valoarea pierderilor lor, care include pierderea închirierii anuale colectate sau care se așteaptă să fie colectate din închirierea parcelelor lor de teren, plus dobânda de la data la care aceste închirieri au fost obligatorii până la ziua plății. Inchirierile reclamate au fost pentru perioada din ianuarie 1987, atunci când guvernul contestat a acceptat dreptul de cerere individuală, până în septembrie 1999. Reclamanții nu au solicitat compensații pentru orice expropriare presupusă, deoarece erau încă proprietarii legali ai proprietăților. Raportul de evaluare conține o descriere a Ayios Amvrosios, a perspectivelor sale de dezvoltare și a proprietăților reclamanților. Acestea din urmă au fost înregistrate după cum urmează (a se vedea punctul 8 din hotărârea principală): (a) plot de teren cu copaci din Kapsala (plotul nr. 12/7/5/1, foaie/plan 13/15, înregistrarea nr. 14426, zona: 39.818 de metri pătrați (m2)); (b) plot de teren cu copaci în Glifhonera (plot nr. 12/7/3, folie/plan 13/15, înregistrare nr. 13911, zona: 56.105 m2); (c) plot de teren cu copaci în Glifhonera (plot nr. 12/7/4, folie/plan 13/15, înregistrare nr. 13912, zona: 55.027 m2); (d) plot de teren cu copaci în Apati (plot nr. 13/4 și 15/3, plot/plan 13/31, înregistrare nr. 10106, zonă: 2.342 m2); (e) plot de teren cu copaci în Spati (plot nr. 250/3, foaie/plan 13/23, înregistrare nr. 7182, suprafață: 3.345 m2); (f) plot de teren cu copaci în Apati (plot nr. 11/6, foaie/plan 13/31, înregistrare nr. 10097, suprafață: m2 437); (g) plot de teren cu copaci în Apati (plot nr. 11, foaie/plan 13/31, înregistrare nr. 10087, suprafață: 4.014 m2); (h) plot de teren în Trachonas (plot nr. În 1974, proprietățile descrise mai sus au fost deținute de tatăl reclamantului, care a murit la 19 mai 1991. În conformitate cu testamentul său, data de 18 mai 1988, parcela descrisă mai sus a fost moștenită de primul reclamant și celelalte parcele au fost moștenite de cei patru solicitanți în acțiuni egale. Reclamanții și-au înregistrat titlurile la Departamentul de Terenuri și Sondaje din Republica Cipru la 10 iulie 1995 (a se vedea punctul 11 din hotărârea principală). 15. Expertul a observat în primul rând că două dintre proprietățile reclamanților erau site-uri de construcție situate în locații înalt turistice. În august 1974, chiria anuală obținută din aceste parcele de terenuri a fost calculată ca procent din valoarea lor de piață (6%). O creștere anuală de 12% a fost aplicată atât închirierilor, cât și în valoarea de piață a proprietăților. Potrivit expertului, aceste două situri de construcție au avut o valoare de piață din 1974 a CYP 450.000 (aproximativ EUR) 768.870), în timp ce chiria anuală obținută de la acestea în 1987 a fost de la CYP 109.200 (aproximativ 186.579 EUR). Proprietățile celorlalți solicitanți erau terenuri agricole. În 1974, valoarea totală anuală de închiriere a acestora a fost de la CYP 30.41 (aproximativ 52 EUR), la care s-a aplicat o creștere anuală de 7%. În plus, dobânzile compuse pentru plata amânată au fost aplicate la o rată de 8% pe an. 16. La 25 ianuarie 2008, după cererea Curții de actualizare a evoluției cauzei, reclamanții au prezentat cereri actualizate pentru o justă satisfacție, care au fost destinate să acopere perioada pierderii utilizării proprietăților între 1 ianuarie 1987 și 31 decembrie 2007. Acestea au elaborat un raport de evaluare revizuit, care, pe baza criteriilor adoptate în raportul precedent, a concluzionat că întregul sume datorată pierderii utilizării pentru terenurile agricole erau CYP 3.140.56 plus CYP 2.890.91 pentru dobândă. Suma totală solicitată sub acest cap a fost, prin urmare, CYP 6.301 (aproximativ 10.765). În ceea ce privește locurile de construcție, totalul chiriei între 1 ianuarie 1987 și 31 Decembrie 2007 a fost de 5. 596.692, în timp ce dobânzile s- au ridicat la 4. 428.347. Suma totală solicitată pentru aceste două proprietăți a fost, prin urmare, de 10. 025. 039 (aproximativ 17 128.781), în timp ce întreaga leziune pecuniară suferită de solicitanți a fost de aproximativ 17.139.546 EUR. 17. La 28 mai 2010, reclamanții au elaborat un raport de evaluare revizuit, care trebuia să acopere pierderea utilizării pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1987 și 30 iunie 2010. Expertul desemnat de solicitanți a considerat că întregul sume datorate clienților săi pentru prejudicii materiale era de 20,897.559, EUR. , la o listă de vânzări de proprietăți comparabile în districtul Kyrenia, care arată că, în perioada 1968-1971, prețul terenurilor a fost compus între CYP 0.56 (aproximativ 3,80 EUR) și CYP 2.242 (aproximativ 0,95 EUR pe metrou pătrat, expertul desemnat de solicitanți a confirmat valoarea de piață din 1974 a celor două situri de construcție, astfel cum se indică la punctul 15 de mai sus. 19. În cererile lor de satisfacție din 29 septembrie 1999, reclamanții au solicitat, în continuare, prejudicii morale și au lăsat Tribunalul să-și stabilească valoarea, menționând însă că au considerat că suma de 100 000 CYP (aproximativ 170.860) pentru fiecare dintre acestea nu ar fi suficientă. (b) Guvernul 20. Guvernul a depus observații cu privire la cererile actualizate ale reclamanților pentru satisfacție echitabilă la 30 iunie 2008, 15 octombrie 2008 și 22 iunie 2010. Acestea au subliniat că prezenta cerere face parte dintr-un grup de cazuri similare care ridică o serie de probleme și au susținut că, ca creștere anuală a valorii proprietăților au fost aplicate, ar fi nedrept să se adaugă dobânzi compuși pentru plata întârziată. În plus, Turcia a recunoscut competența Curții la 21 ianuarie 1990 și nu în ianuarie 1987. În orice caz, valoarea presupusă de piață a proprietăților din 1974 a fost exorbitană, extrem de excesivă și speculativă; nu a fost bazată pe date reale cu care să facă o comparație și a acordat o alocație insuficientă pentru volatilitatea pieței proprietăților și pentru susceptibilitatea sa de a influența atât pe plan intern, cât și pe nivel internațional. Raportul prezentat de reclamanții a continuat, în schimb, pe baza presupunerii că piața proprietăților ar fi continuat să prospere cu o creștere susținută în întreaga perioadă examinată. 21. Guvernul a elaborat un raport de evaluare elaborat de autoritățile turc-chipriot, pe care acestea le considerau bazate pe o „evaluare realistă a valorilor pieței din 1974, având în vedere dosarele și vânzările comparative de teren relevante în zonele în care se aflau proprietățile []”. Acest raport conține două propuneri, care evaluează, respectiv, suma datorată pentru pierderea utilizării proprietăților și a valorii lor actuale. A doua propunere a fost făcută pentru a oferi reclamanților opțiunea de a vinde proprietățile statului, renunțând astfel titlului și cererilor în ceea ce privește acestea. 22. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a specificat că ar fi posibil să se prevadă, imediat sau după soluționarea problemei Ciprului, restituirea proprietăților descrise la punctul 13 literele (d), (e), (f) și (g) de mai sus. Celelalte proprietăți imobile menționate în cerere erau posedate de refugiați; acestea nu puteau constitui obiectul restituirii, dar ar putea acorda dreptul la compensații financiare, care să fie calculate pe baza pierderii veniturilor (punând în aplicare o chirie de 5% pe valorile pieței 1974) și creșterea valorii proprietăților între 1974 și data plății. Dacă reclamanții au solicitat CIB, acesta din urmă ar fi oferit CYP 401.239,52 (aproximativ 685.557 EUR) pentru a compensa pierderea utilizării începând cu iulie 1995 și CYP 597.356.91 (aproximativ 1.020.644) pentru valoarea proprietăților. Potrivit unui expert desemnat de autoritățile „TRNC”, valoarea deschisă a pieței din 1974 a proprietăților reclamanților a fost următoarea: - parcele de teren descrise în alin. 13 lit. (a), (b) și (c) de mai sus (site de construcție): CYP 95.593.22 (aproximativ 163.300 EUR); - parcele de teren descrise în alin. (d) de mai sus: CYP 76.27 (aproximativ 130 EUR); - parcele de teren descrise în alin. (e) de mai sus: CYP 105.93 (aproximativ 180 EUR); - parcele de teren descrise în alin. 13 lit. (f) de mai sus: CYP 12.71 (aproximativ 21 EUR); - parcela de terenuri descrise mai sus la punctul 13 litera (g) de mai sus: CYP 17.12 (aproximativ 29 EUR); - parcela de terenuri descrise la punctul 13 litera (h) de mai sus: CYP 1.694.92 (aproximativ 2 895). 23. După îndeplinirea anumitor condiții, CIB ar fi putut, de asemenea, să ofere reclamanților schimbul proprietăților lor cu proprietățile turc-cipriote situate în sud-ul insulei. 24. În observațiile lor din 22 iunie 2010, Guvernul a reamintit că, în cazul Demopoulos și alții (citată mai sus), Marea Camera a constatat că CIB este un remediu intern adecvat pentru cei care susțin o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În ciuda adoptării unei hotărâri privind fondul, reclamanții ar fi încă deschis să se aplice CIB, care ar calcula valoarea actuală și valoarea din 1974 a proprietăților „în mod credențial bazată pe date reale”. La 27 mai 2010, CIB a trimis o scrisoare reprezentantului reclamanților, invitând clienții să introducă o cerere înainte de aceasta. 25. Guvernul a reamintit că, în temeiul Legii nr. 67/2005, erau disponibile următoarele mijloace de redresare: a) restituire; b) compensare; c) schimb. Dispozițiile relevante ale legii în cauză sunt descrise în Demopoulos și altele (citate mai sus, §§ 35-37). 26. Guvernul a remarcat, de asemenea, că, în evaluarea sa ca compensație pentru pierderea utilizării, CIB a colectat datele din partea Departamentului de Terenuri și Sondaje privind prețurile de achiziție pentru proprietăți comparabile din 1973-1974 și a examinat, de asemenea, dezvoltarea ratelor dobânzilor Băncii Centrale din Cipru. Pierderea veniturilor a fost apoi calculată prin presupunerea că chiria obținută ar fi fost de 5% din valoarea proprietăților; această ultima valoare a fost modificată în fiecare an pe baza indicelui valorii pieței terestre. Ratele dobânzii din Banca Centrală din Cipru au fost aplicate pe sumele datorate din 1974. 27. În posesia registrelor terestre, autoritățile turce-chipriote se aflau într-o poziție mai bună decât reclamanții și autoritățile grec-chipriote pentru a evalua valorile pieței proprietăților într-un mod realist și fiabil. Reclamanții au prezentat cereri exagerate și au avut tendința de a gonfla valorile de posesie ale acestora din 1974. Prin urmare, Guvernul a solicitat Curtea să se pronunțe pe baza calculelor efectuate de autoritățile turc-chipriot, care erau „credențiale și obiective în fiecare aspect”. 28. Raportul elaborat de autoritățile turc-chipriot a confirmat că ar fi posibil să se prevadă restituirea unora dintre proprietățile reclamanților. Dacă reclamanții au solicitat CIB, aceasta din urmă ar fi crescut oferta până la CYP 477,430,31 (aproximativ 815,737) pentru a compensa pierderea utilizării și până la CYP 653,890,20 (aproximativ EUR) 1,117.236) pentru valoarea proprietăților. Expertul desemnat de autoritățile “TRNC” a confirmat, de asemenea, valorile de pe piață deschise din 1974 ale proprietăților reclamanților, astfel cum se indică la punctul 22 de mai sus. 29. În sfârșit, Guvernul a considerat că suma reclamată în ceea ce privește prejudiciile morale era excesivă și nerealiste; având în vedere existența unui remediu intern eficace, Curtea ar trebui să păstreze la minimum atribuirea acestor daune. Evaluarea Curții 30. Curtea reamintește că a concluzionat că a existat o încălcare continuă a drepturilor reclamanților garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza negării complete a drepturilor reclamanților în ceea ce privește bucurarea pașnică a proprietăților lor în Ciprul de nord (a se vedea punctul 29 din hotărârea principală). În plus, constatarea unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 s-a bazat pe faptul că, ca urmare a refuzului continuu de acces la plățile lor de teren, reclamanții au pierdut în mod eficient tot accesul și controlul, precum și toate posibilitățile de utilizare și de bucurare a proprietăților lor (a se vedea punctul 27 din hotărârea principală). Prin urmare, acestea au dreptul la o măsură de compensare în ceea ce privește pierderile legate direct de această încălcare a drepturilor lor de la data în care au achiziționat oficial proprietatea proprietăților, și anume 10 iulie 1995 (a se vedea punctele 11 și 29 din hotărârea principală și punctul 14 de mai sus), până în prezent (a se vedea mutatis mutandis Cankoçak c. Turcia) , nr. 25182/94 și 26956/95, § 26, 20 februarie 2001, și Demades c. Turcia (sau satisfacție), nr. 16219/90, § 21, 22 aprilie 2008). 31. În ceea ce privește acest lucru, Curtea observă că afirmațiile de proprietate a proprietăților imobile ocupate din Turcia, produse de solicitanți (a se vedea punctul 6 de mai sus) arată că, la 14 mai 2010, primul reclamant a fost încă proprietarul proprietarului proprietății descrise la punctul 13 litera (h) de mai sus și că toți reclamanții au fost, în acțiuni egale, încă proprietarii de proprietățile descrise la punctul 13 literele (a), (b) și (c) de mai sus. În aceeași dată, proprietățile descrise la alineatul 13 literele (d), (e), (f) și (g) de mai sus au fost deținute de primii, al doilea și al patrulea solicitant și de fiul celui de-al treilea reclamant (a se vedea punctele 6 și 14). Curtea observă, de asemenea, că dl Kyriacou Pericle Kyriacos nu a fost unul dintre reclamanții inițiali și, prin urmare, nu are posibilitatea de a continua prezenta cerere în numele mamei sale sau de a fi reprezentat de ea în fața Curții. Curtea va ține cont în mod corespunzător de faptul că cel de-al treilea reclamant deține 1⁄4 din proprietățile descrise la alineatul 13 literele (d), (e), (f) și (g) mai sus decât până la 19 august 2003. 32. În opinia Curții, evaluațiile furnizate de solicitanți implică un grad semnificativ de speculație și nu asumă suficientă de volatilitate a pieței proprietăților și de susceptibilitatea acesteia de a influența atât pe plan intern, cât și pe plan internațional (a se vedea Loizidou c. Turcia (justă satisfacție), 28 iulie 1998, § 31, Raporturi de hotărâri și decizii 1998-IV). În consecință, în evaluarea prejudiciilor materiale suportate de solicitanți, Curtea a luat în considerare, după caz, estimările furnizate de către ei (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (justă satisfacție), nr. 46347/99, § 41, 7 Decembrie 2006). În general, consideră că abordarea de evaluare a pierderii suferite de solicitanți cu referință la chiria anuală de teren, calculată ca procent din valoarea de piață a proprietăților, care ar fi putut fi obținută în perioada relevantă (Loizidou (justa satisfacție), citată mai sus, § 33 și Demades În plus, Curtea a luat în considerare incertitudinile, inerente în orice încercare de a cuantifica pierderile reale suportate de solicitanți (a se vedea Loizidou c. Turcia (obiecții preliminare), 23 martie 1995, § 102, Serie A nr. 310, și (merit) 18 decembrie 1996, § 32, Raporturi 1996-VI). 33. Curtea constată că, în ciuda solicitării sale de a prezenta materiale relevante pentru evaluarea valorii de piață din 1974 ale proprietăților reclamanților, părțile au produs puține elemente în acest sens. Guvernul s-a bazat pe exactitatea calculelor CIB (a se vedea punctele 21 și 26-27 de mai sus), în timp ce reclamanții au produs o listă de vânzări de proprietăți comparabile în districtul Kyrenia, arătând că, în perioada 1968-1971, prețul terenurilor a fost compus între CYP 0.56 (aproximativ 3,80 EUR) și CYP 2.242 (aproximativ 0,95 EUR pe metrou pătrat (a se vedea punctul 18 mai sus). 34. Curtea observă, de asemenea, că reclamanții au prezentat o cerere suplimentară sub formă de dobânzi compunte anuale în ceea ce privește pierderile din cauza întârzierii plății sumelor datorii. Deși Tribunalul consideră că ar trebui acordată reclamanților o anumită cantitate de compensare sub formă de dobânzi legale, constată că ratele aplicate de acestea sunt de partea înaltă (a se vedea, În plus, expertul reclamantului a calculat pierderea închirierilor începând cu ianuarie 1987, în cazul în care Turcia a recunoscut dreptul la cerere individuală, și nu de la 10 iulie 1995, atunci când reclamanții au devenit proprietarii legali ai proprietăților (a se vedea punctele 11 și 29 din hotărârea principală și punctele 14 și 30 de mai sus). 35. În cele din urmă, Curtea este de părere că ar trebui acordată o atribuire în ceea ce privește anxietatea și sentimentele de neputință și frustrare pe care reclamanții trebuie să le fi experimentat în cursul anilor în ceea ce privește faptul că nu le-au putut utiliza proprietățile așa cum le-au considerat adecvate (a se vedea Demades (justă satisfacție), menționat mai sus, § 29, și Xenides-Arestis (justă satisfacție), citat mai sus, § 47). 36. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că sumele reclamantelor în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale (respectiv 20,897,559 EUR și 683,440 EUR – a se vedea punctele 17 și 19 de mai sus) sunt manifeste excesive. Acesta consideră că suma care, potrivit Guvernului, IPC ar fi putut oferi reclamanților în ceea ce privește pierderea utilizării (suma globală de 815.737 EUR – a se vedea punctul 28 de mai sus) constituie o bază echitabilă pentru compensarea prejudiciilor suportate de acestea. În acest sens, trebuie reamintit faptul că proprietățile vizate de hotărârea principală sunt opt parcele de teren, unele dintre care erau siturile de construcție, cu o suprafață totală de 162.761 metri pătrați (a se vedea punctul 13 de mai sus). Evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea decide să atribuie reclamanților 900.000 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale și morale. Costuri și cheltuieli 37. În cererile lor de satisfacție din 29 septembrie 1999, care se bazează pe facturile din partea reprezentanților lor, reclamanții au solicitat CYP 11.265.62 (aproximativ 19.248) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Această sumă a inclus CYP 5.400 (aproximativ 9.226) pentru costurile raportului de experți care evaluează valoarea proprietăților lor. Ianuarie 2008, acestea au prezentat facturi suplimentare de costuri pentru noul raport de evaluare și pentru taxe juridice de 1,955 EUR și, respectiv, 2.000 EUR. Suma totală solicitată pentru costuri și cheltuieli a fost de aproximativ 23,203 EUR. În cele din urmă, la 28 mai 2010, reclamanții au susținut că alte taxe juridice și, respectiv, pentru raportul de experți au fost de 1,400 EUR și 23,000 EUR. 38. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea (de exemplu, a se vedea Iatridis c. Grecia (justă satisfacție) [GC], nr. 31107/96, § 54, ECHR 2000-XI). 40. Curtea remarcă că cauza implicată de o anumită cantitate de dovezi factuale și documentare și a solicitat un grad echitabil de cercetare și pregătire. În special, costurile asociate cu elaborarea de rapoarte de evaluare actualizate având în vedere caracterul continuu al încălcării în joc au fost esențiale pentru a permite Curții să își atingă decizia privind problema justului de satisfacție (a se vedea Demades c. Turcia (justă satisfacție), citată mai sus, § 34). 41. Deși Curtea nu se îndoiește că taxele solicitate au fost suportate de fapt, aceasta consideră suma solicitată pentru costurile și cheltuielile legate de procedurile anterioare și decide să acorde suma totală de 8.000 EUR. Curtea consideră oportună faptul că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS respinge cererea guvernului de a rămâne examinată a cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție; Deține (a) statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 900.000 EUR (noi sute de mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 8 000 EUR (opt mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 26 octombrie 2010, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului